Nu cred ca sunt un plangacios si nici o persoana pesimista, dar ma surprind adesea vaicarindu-ma de una sau de alta. Am, ca toata lumea probabil, unele mici necazuri cotidiene, unele nereusite; fac, ca mai toata lumea, unele greseli. Toate acestea ma sacaie.
Vreau sa am mai mult, vreau sa fac mai bine, vreau sa ajung mai sus, iar nereusita o resimt de fiecare data; nu am învatat înca sa ma bucur de ceea ce am deja. Ar trebui sa radiez de fericire si sa ma consider fericit, caci sunt extraordinar de norocos. Nu stiam asta, dar am aflat de curand…
Zilele trecute am primit de la un prieten unul dintre acele e-mail-uri care circula pe Internet, în sistem viral. Oamenii le transmit de la unul la celalalt fiindca sunt nostime, frumoase, impresionante, inteligente, sau cu femei goale. Cel primit de mine nu continea femei goale si nu stiu, zau, daca este nostim, frumos si inteligent, dar cu siguranta m-a impresionat… si m-a pus pe ganduri. Cu toate ca, probabil, unii dintre dvs. ati vazut deja acest mesaj în propriile casute de mail, risc si îl reproduc în blog, ca sa comentam putin pe marginea sa.
Veti vedea o suita de imagini care se refera la cantitatea, calitatea si costul mancarii pe durata unei saptamani pentru cateva familii din diferite tari. Fiecare dintre fotografii este sugestiva si reprezinta un mod de viata.
Foto 1: o familie din Germania, 2 adulti si 2 adolescenti – 500,07 USD
Puteti vedea o mare cantitate de produse, o gramada de sticle de bere, vin, apa minerala, sucuri de fructe (artificiale), „cola”, carnaraie si mezeluri cat pentru zece persoane, lactate, pizze, multe alimente semipreparate, ceva paste, destul de putine legume si fructe. Prea abundent si cam nesanatos. Cred ca la banii astia se putea mult mai bine.
Foto 2: o familie din SUA, 2 adulti si 2 adolescenti – 341,98 USD
Multe pizze (care par a fi preferatele tinerilor), chipsuri, produse semipreparate, multa carne si multe mezeluri, conserve. Nu se vad paste, nici orez, fructele si legumele sunt cam pe sponci. Cred ca mananca la fel de nesanatos ca nemtii de dinainte, dar macar nu consuma atata alcool si dau mai putini bani.
Foto 3: o familie din Japonia, 2 adulti si 2 adolescenti – 317,25 USD
Aici se schimba total peisajul: orez, taitei de orez, sticlute cu sosuri si condimente, mult peste, putina carne, multe legume si fructe, dar si cam multe semipreparate. Totusi, o dieta mult mai bine echilibrata decat cele de dinainte.
Foto 4: o familie din Italia, 2 adulti si 3 copii – 260,11 USD
Multa paine, multe fructe si legume, paste, conserve, ceva carne si lactate, multe sucuri, inclusiv prea multa „cola”, dulciuri. Se putea si mai rau, dar si mult mai bine…
Foto 5: o familie din Mexic, 2 adulti si 3 copii – 189,09 USD
Fotografia aceasta ma pune în încurcatura. Vad multe fructe si legume, ceea ce este excelent, oua si lapte, o gramada de oribila „cola”, o alta de bere, dulciuri, apa plata… dar nu vad carne si nici peste.
Foto 6: o familie din Polonia, 4 adulti si 1 adolescent – 151,27 USD
Destul de multe fructe si legume, multa paine, lactate, ceva carne, o singura sticla de „cola”, multe dulciuri, oua, conserve, mancare pentru pisica, ulei, sticlute cu sosuri, o vaza cu trandafiri (dar cred ca acestia sunt doar de decor, nu de mancat). Destul de variat, dar cu lipsuri, caci nu vad paste si nici orez. Surprinzator pentru renumele polonezilor, nu vad nici alcool, afara de cateva sticle ce par a contine bere. Cred ca o fotografie cu o familie din Romania ar arata oarecum asemanator, doar cu mai putine vegetale si mai multa carne, si sigur cu mai multa „cola”, din pacate.
Ca o concluzie partiala, în absolut toate pozele se observa asa-zisa „cultura culinara” supermarket-ista: multe semipreparate, multe conserve, multa “cola”, mult alcool, si, cu mici exceptii, putine vegetale. Cu exceptia fotografiei cu familia mexicana, legumele si fructele nu par cumparate de la piata. Oare mai exista piete adevarate în Occident? În Europa, am vazut doar în Barcelona, în rest… poate ca exista, dar sunt foarte greu de gasit, sau majoritatea sunt ca ale noastre: murdare, scumpe, pline de mutre tuciurii. Toata lumea da buzna la supermarket, iar micii comercianti par a fi dati totalmente la o parte. Pacat, caci rareori am vazut la supermarket personal instruit, capabil sa sustina o discutie la nivel elementar despre marfa pe care o vinde. Din pacate, ne aliniem si noi rapid la asa-zisa lume civilizata, iar bucataria noastra traditionala risca sa fie curand îngropata sub un maldar de cutii de conserve si de ambalaje provenind de la alimente semipreparate.
Oare directia în care se îndreapta civilizatia occidentala este una buna? Am ajuns prea ocupati ca sa gatim si ne batem joc si de cultura gastronomica nationala. Toti suntem complici: producatorii, distribuitorii, clientii, media. Nu numai ca mancam si bem o gramada de prostii, adica ceea ce publicitatea ne baga pe gat, dar cred ca pierdem treptat contactul cu viata dureros de reala, aceea în care se discuta în termeni ca sete, foame, boala, moarte… Pe mine unul trebuie ca, din cand în cand, cineva sa ma scuture ca sa ma dezmeticesc si sa-mi dau seama ca micile mele necazuri zilnice chiar asa sunt: mici de tot. Trebuie sa am decenta de a-mi masura neîmplinirile cu o alta unitate de masura. Tot ce nu este boala, sau moarte, sau propria viata, sau cea a familiei mele este doar ceva ce poate fi îndreptat, sau la care as putea renunta. Pentru multi semeni ai nostri problema se pune exact în felul acesta, si veti vedea asta mai jos.
Foto 7: o familie din Egipt, 7 adulti si 5 copii – 68,53 USD
Prima impresie: mancarea trebuie sa fie foarte ieftina în Egipt. A doua impresie: s-ar putea ca egiptenii sa nu manance întotdeauna atat cat sa fie chiar satui. A treia impresie: familia egipteana pare a urma cea mai echilibrata dieta. Foarte multe vegetale, ceva carne care pare a fi pui si miel, orez, fasole, lipii, sucuri, apa, condimente, ulei. Lipseste însa pestele. Cantitativ ceea ce se vede nu pare a fi de ajuns, dar calitativ pare excelent. Oare trebuie sa te afli la limita saraciei ca sa mananci corect, ca sa stii sa dai deoparte mofturile dietelor la moda, sucurile artificiale, “alimentele” semi-fabricate, dulciurile industriale? Oare bunastarea financiara ne induce si proaste deprinderi culinare si dietetice? Mie uneori asa mi se pare…
Foto 8: o familie din Ecuador, 3 adulti, 1 adolescent si 5 copii – 31,55 USD
Nu stiu daca acesti oameni se pot satura cu ceea ce se vede în imagine. Nu vad de loc carne, nici peste si nici lactate, sau oua. Aproape exclusiv fructe, legume, fasole, orez, manioc, cartofi, verdeturi. Cu toate acestea, toti par fericiti. Par a spune: „Avem doar patru pereti, cateva oale, o mana de paie pe jos si cate ceva de mancare, dar putea fi mult mai rau. Traim! Suntem optimisti si nu ne plangem.”
Foto 9: o familie din Bhutan, 7 adulti si 6 copii – 5,03 USD
Da. Ati citi bine: doar 5 dolari amarati pentru 13 persoane pe timp de o saptamana; cam 15 lei de-ai nostri. Mi se strange sufletul. Nici nu mai conteaza ce se vede în fotografie. Toti au fetele supte si nu prea au putere sa zambeasca. Barbatul din stanga rade, el stie de ce, vreo doi copii încearca sa zambeasca (se face asta cand esti „tras” în poza, nu-i asa? tataia din dreapta ne arata si el un zambet stramb, cu multi dinti lipsa). Par însa demni si sunt stransi în fata unui altar, ca o famile care are nevoie de sprijinul divinitatii. Oare se vaicaresc si ei? Poate, dar chiar au motive…
Foto 10: o familie din Ciad, 3 adulti si 3 copii – 1,23 USD
Aceasta imagine aproape ma amuteste. Ce vedeti? Apa. 4 bidoane cu apa, aceasta este bogatia lor principala. O tin la adapost, putin în spatele lor, ca si cum ar spune: „Ca sa ne luati apa trebuie sa treceti, mai întai, peste noi!”. Cand nu se fac fotografii o tin, probabil, ascunsa în cortul mizer din spatele lor.
O mana de fasole, una de orez si cateva fructe, condimente, boabe… nici nu-mi dau seama ce este în acele pungute. Cum sa te saturi din aceste lucruri? Surprinzator, nu par tristi. Pustoaica mica, cea din bratele mamei, pare un pic suparata, iar baietelul din dreapta este foarte serios, în rest se vad zambete. Cum de mai pot zambi? Mor de foame, stau într-un cort si n-au vazut în viata lor un closet sau un televizor, poate nici macar un bec aprins, dar zambesc. Sa fie poate de vina speranta, cea despre care se spune ca moare ultima?
Cat cheltuim pe mancare? A facut cineva socoteala? Familia mea (adica doar 2 adulti) cheltuie cam 110 USD pe saptamana. Mi-e greu sa fac un calcul mai exact, caci eu mai gatesc si de amorul artei. Cu suma aceasta as hrani familia din Ciad timp de un an si jumatate. Sau doar un an, daca ar primi si ceva carne din cand în cand.
Cum sa ma mai vaicaresc ca n-am una sau alta, cand am vazut fotografiile 8, 9 si 10? Cum sa-mi mai pese de micile sacaieli cu care uneori ma “contreaza” viata? Sunt atat de norocos! Am ce manca, ma pot spala si locuiesc într-o casa cu canalizare, caldura si lumina electrica… si mai am multe alte lucruri. Despre unele dintre ele nici nu mai sunt sigur ca-mi trebuie, sau ca mi-ar fi fost vreodata, cu adevarat, necesare.
Ce înseamna pentru fiecare dintre noi suma de 1,23 dolari americani, adica 3,3 lei? Am cheltuit de zeci sau de sute de ori pe atat pe tot felul de prostii. Ştie cineva cum pot trimite 1,23 USD în Ciad, sau Bhutan, Etiopia, Liberia, Cambodgia sau în alt colt al lumii batut de soarta? Pentru mine este nimic, pentru altii este viata.
abia acum am descoperit acest articol . e grozav ! si foarte interesant . fotografiile spun multe dar nu ar fi fost acelasi lucru fara consideratiile tale . si cu toate ca s-ar putea spune multe , fiind mai multe subiecte intr-unul singur , eu o sa ma limitez la un singur cuvint : multumesc .
@cristi-j: 🙂
Hallo Radule,
adevärat scrii , träimm din Belsug si nici nu ne däm Seama.
Trebuie sä-l contrazic pe Lucian: In Germania sint majoritatea Oameniilor prea grasi. mai ales Bätrinii si cel mai räu Majoritatea Copiilor.
Fundatiile , am fäcut alte Experiente. Am donat multi Ani de Zile ( si mai fac si Astäzi) si am crezut cä tot ce donez ajunge acolo.
M-am inselat. O Fundatie din Industrial Tarä cheltuie din Banii adunnati pentru administrarea personalä . Cam 50 % din Bani se trimit in Sträinätate. Din 50 5 trimisi se mai trag ca
m 25 % pentru adminsitrarea acolo si pentru Bacsisurile care trebuie peste Tot fäcute la Legislative.
De unde stiu asta ? am fost Voluntar in Soamlia si in Nigeria la Crucea Rosie.
Am väzu atita Moarte din cauza Fomii si Bolilor de nu iti poti imagina.
Am väzut cit de bine träiesc Lagsilatorii din Tärile alea care primesc Bacsis de la Fundatii. Fundatiile cheltuie acolo imens pentru adminsitratie.
Mai este Problema cä peste tot unde vrei sä faci Bine la Oameni primesti prima datä un sut undeva..
Este foarte multä Säräcie pe Lumea asta si nu o sä se schimbe nimic atita Timp cit Tärile dezvoltate asa un Stil egoist de Viatä au.
La noi de Exemplu costä Carnea si 3 Euro pe Kg. Este foarte ieftin.
Oamenii in loc sä fie multumiti se pläng ce Viatä grea au….Egoismul este foarte in extrem cultivat.
Si unde se intimplä asa ceva sint Oameni cronic nefericiti.
Multe Salutäri Jacob
@Jacktel: Acest egoism despre care vorbesti este propriu educatiei occidentale. In Asia de Sud-Est oamenii sunt altfel: traiesc greu, dar nu s eplang, muncesc cat sapte si sunt fericiti. Modul lor de viata, religia, clima, poate si mancarea, i-au facut sa fie speciali.
In ce priveste fundatiile, chestiile pe care le spui ma pun pe ganduri. Le banuiam pe undeva, dar speram sa ma insel.
Radu, cum a ramas cu cele doua societati propuse de Cristi Roman? Ce crezi? Prezinta cat de cat credibilitate?
Pana la urma aspectul cel mai important ar trebui sa fie: Putem face ceva macar pentru cateva persoane, ca sa le ajutam, daca putem?
Despre discutii si para-discutii legate de cat de mult se pot ajuta singuri, ei sau romani aflati intr-o situatie similara, cred ca se pot face la infinit: fara nici un rezultat practic! La noi, exista organizatii credibile? Desi unele au ca imagine personalitati pe care le cred dincolo de vreun interes de imagine, acele personalitati nu se ocupa ele personal, si deci increderea mea in intreprinderea lor este zero. De multe ori am vazut cazuri prezentate si la noi si am vrut sa dau o mana de ajutor; dar, in afara de teledon-uri, mai mult niste spectacole oribile de promovare a unora, decat de ajutorare a celor aflati in nevoie, nu am vazut – sau nu stiu eu! Aveam una, la Valea Ciresului, de care se ocupa un preot, dar acela nu poate ajuta de peste tot, nu are “acoperire nationala”.
Deci, lansez la tine o provocare: HAI SA AJUTAM CAT DE MULTI OAMENI PUTEM! Trebuie insa, mai intai, sa aflam cum o putem face eficient – pentru ei, nu pentru noi!
@Elena Toma: Organizatiile propuse de Cristi se afla sub egida Bisericii Catolice si par a fi de foarte mare incredere. Sunt extrem de flexibile, poti alege pentru ce cauza sa donezi, si poti seta suma pe care o oferi, neexistand o oferta minima obligatorie. Tot ce poti da este bine-venit si primit cu recunostinta. Problema lor este ca trebuie sa platesti folosind un card bancar de mare circulatie, cu care sa poti face plati pe internet.
Mda, pana la urma putem duce comparatia la absurd si sa socotim ca Romania este Ciad-ul Europei. Totusi, apa avem destula, la noi pamantul este fertil, la noi nu se moare de foame, iar Radu are dreptate spunand ca, in general, cu exceptiile mentionate mai sus, romanii care o duc prost si-au facut-o cu mana lor.
Haideti sa facem pe milostivii, sa ii compatimim pe cei din Ciad si sa ne induiosam ca sa ne aflam in treaba. OMG, o familie de 6 persoane din Ciad traieste o saptamana cu 1,23 USD? Pai haideti sa facem o comparatie cu romanica noastra. Cate persoane pot trai o saptamana din suma asta in romania? Ce mi-au vazut ochii?! Aia in Ciad au cumparat de 1,23 USD un sac de fasole, un sac de orez, un sac ceva mai gol cu niste boabe verzi care seamana cu mazarea, un bidon mare de apa plata, niste chestii verzi care seamana cu castravetii, mai multe saculete care contin chestii pe care nu le-am putut identifica, dar care, desigur, sunt comestibile. Si toate astea, impreuna, numai cu 1,23 USD. Pai ce putem cumpara in romania de suma asta? Un bidon de 5l de apa plata. Sau un kg de fasole. Sau un kg de castraveti. Sau un kg de orez. Sunt tare curioasa daca nu o familie, ci o singura persoana poate trai in romania cu 1,23 USD pe saptamana. Si, pe deasupra, sunteti convinsi ca in romania toata lumea beneficiaza de canalizare si electricitate? Cat despre faptul ca aia traiesc intr-un cort, asta se intampla in primul rand pt ca le permite clima (ca altfel ar avea de ales intre a pieri si a-si construi dracului o casa, fie si din chirpici) si in al doilea rand pt ca asta e civilizatia lor inevoluata. Daca le era asa de rau in cort, puneau mana sa framante balegarul sau noroiul cu paie si construiau un bordei.
@elena gavrilescu: Cred ca esti rautacioasa. Sigur ca in Ciad fasolea este mai ieftina decat la noi. Nu suma de 1,23 USD este neaparat de speriat, ci ceea ce mananca acei oameni timp de o saptamana. Poate ca nici la noi nu beneficiaza toata lumea de electricitate, canalizare si case decente si, de acord, poate ar trebui sa-i ajutam pe ai nostri in primul rand. Insa motivul lenii si al civilizatiei involute poate fi aplicat la fel de bine si la noi. Din experienta mea, in Romania, cu exceptia oamenilor bolnavi, handicapati si al catorva ghinionisti incurabili, cei care nu au de niciunele nu le au decat din cauza lor insilor: de lene, de nesimtire si de incompetenta. Oricum, noi sigur avem balegar, noroi si paie, in timp ce in desert aceste “comoditati” cred ca sunt de negasit, mai ales fiindca noroiul se face cu apa. La noi cei care mananca la fel de prost ca cei din Ciad sunt exceptii, in Ciad este un mod de viata pentru 99% din populatie.
Apropo de apa, nu pot uita ultimele inundatii, cand un reportaj la TV arata cum voluntari din Australia construiau digul unui sat, in timp ce localnicii stateau la carciuma, cu apa pana la genunchi, beau si faceau glume proaste privind australienii cum muncesc. Da, astia sunt romanii, din pacate.
Mai am un exemplu. Acum vreo 15 ani, un sas, care a plecat in Germania si a facut ceva bani, s-a intors in satul natal, a vazut ca mai ramasesera doar vreo 12 familii (toti romani, ca sasii plecasera din tara) care o duceau greu si, ca sa-i ajute, a oferit o suma de 200 de marci lunar fiecarei familii. S-a tinut de asta vreo 4 ani, apoi afacerile au inceput sa-i mearga prost. A venit din nou in sat si le-a spus oamenilor ca o duce greu si ca nu mai poate sa-i ajute cu bani, deocamdata, pana se reface. Romanii au fost foarte indignati: “Cum adica o duci prost? Pai, banii nostri?”.
Singurul lucru cu adevarat corect ce s-ar putea deduce din observatia ta, desi nu il spui explicit, este acela ca ar trebui mai intai sa ne ajutam intre noi. In rest, nu ai dreptate. Si apoi, in articol este vorba despre mine, eu ma simt norocos, nu am pretentia sa se simta si ceilalti la fel.
Multumesc pentru articolul asta, am nevoie sa mi se reaminteasca uneori:-). În alta ordine de idei, te-am vazut în metrou la ultima mea vizita în Bucuresti, mi-ar fi placut sa-ti strang mana dar asta ar fi incomodat cam 30 de oameni care ar fi trebuit sa faca loc elefantului care sunt:-). Sa ai un an nou bun:-).
@Adi Hadean: Pacat, mi-ar fi placut sa ne intalnim. Un an minunat si tie, Adi. 🙂
Cand mai vii prin Bucuresti, da-mi un mesaj. Mi-ar placea sa ne revedem.
Ai foarte mare dreptate, dar din pacate nu avem incredere in fundatii pentru ca sunt patronate de oameni rau voitori.
@Stefan Paun: Sunt sigur ca exista si exceptii, dar nu le stim, din pacate. Mi-as dori ca Biserica sa se implice mai mult. In Occident, Biserica Catolica duce o activitate sustinuta de ajutorare a victimelor dezastrelor, a celor flamanzi si bolnavi. Despre Biserica Ortodoxa, din pacate, nu se stie nimic… sau nu stiu eu.
cel mai bun articol in pragul craciunului !
@ildi: Multumesc! Craciun fericit!
Asa este, mare dreptate ai. Povesteam si eu in aceeasi idee ca am citit undeva ca romanul mediu se afla in primii 20% din oamenii din lume, ca nivel de trai. Si chiar cred ca e adevarat, luand in considerare China, India, Africa, America de sud…
Si deci, da, ar fi bine sa fim mai veseli vorbind de soarta noastra 🙂
@Radu: Bun venit, Radu! Este posibil sa fim in primii 20%, desi imi vine destul de greu sa cred. Desi, daca ma gandesc cat de multi sunt chinezii, indienii, indonezienii, vietnamezii… parca inclin sa-ti dau dreptate. Ca educatie insa cred ca “batem” spre ultimii 20%, din pacate.
Radu, iti recomand Trocaire.org si concern.ie – sint doua societati irlandeze de binefacere care se ocupa cu asa ceva, ajutorarea celor din astfel de popoare.
In Romania nu se ocupa nimeni – si nu putem spune ca deh, Romania are saracii ei, si Irlanda are saracii ei. Dar asta e deja alta poveste.
Ptr. cele doua societati de binefacere de mai sus donatiile se fac foarte simplu, insa tb sa ai un card de credit major, de genul Visa sau masterCard.
Poti chiar sa devii donator lunar, cu 5-6-7 euro chiar, deci o suma f.mica – iar banii tai pot intretine o familie sau sint oferite seminte de legume acestor familii.
Multumesc.
@Cristi Roman: Asta chiar este o informatie valoroasa. O sa arunc o privire.
Multumesc pentru inca un articol de calitate! In legatura cu mancarea nemtilor, am fost in Germania si cu toate ca au acea mancare nu am vazut oameni obezi, ba chiar aratau bine majoritatea iar despre americani, cred ca sunt mult sub nemti la domeniul mancare si toata lumea stie ca mananca cel mai nesanatos. In poza cu nemtii nu vad chipsuri, hamburgeri si cartofi de la McDonald’s, deci cred ca mananca mai sanatos. Intr-adevar dau multi bani, dar tinand cont ca au in medie un salariu mare, pentru ei nu e mare lucru iar berea si sucurile “naturale” nu sunt chiar de proasta calitate si sunt relativ necesare. Cei din Mexic dau mai mult pe mancare decat cei din Polonia? Sunt doar 2 adulti pe cand cei din Polonia sunt 4. Situatia din Ciad chiar este trista, de aceea trebuie sa pretuim mai mult ce avem si sa ne dam seama, asa cum ati spus si dvs marile noastre probleme de zi cu zi sunt mici in comparatie cu ale altora. Cu toate acestea intotdeauna ar trebui sa vrem mai mult si mai bine pentru noi si cei din jur, daca cerem prea putin de la viata riscam sa nu primim nimic iar daca vrem totul riscam sa pierdem si ce avem.
Va doresc Craciun fericit si sa ne auzim cu bine!
@Lucian: Din pacate obezii se pare ca s-au mutat la noi in tara. Fast-food-urile sunt un adevarat flagel, dar nu sunt singurii vinovati. Parintii de astazi nu mai stiu sa gateasca si nici nu mai au timp, iar copiii isi capata “educatia” culinara doar de la televizor. Cei care mai pun mana pe o carte sunt exceptii din ce in ce mai rare. Cand se va termina generatia de bunici si de matusi mai varstnice nu stiu, zau, cum se vor descurca unii… adica stiu, de la fast-food. Se pare ca in Anglia situatia este cea mai tragica din Europa in privinta mancarii nesanatoase.
Unii mor de foame, iar cei care au posibilitatea sa manance pe saturate nu sunt educati sa se alimenteze sanatos.
In rest, Craciun fericit si dvs.!
Eu, una, pot sa apreciez si sa ma bucur si sa-i multumesc lui Dumnezeu pt tot ceea ce-mi permit sa pun pe masa. Si asta pt ca stiu ce inseamna lipsurile, fara sa fi apucat foametea din 46 🙂 si fara sa fac trimitere la vremurile de dinainte de 89, am avut o perioada de vreo jumatate de an, in a doua parte a anilor 90, cand eu si sotul meu am trait cu 50 mii pe saptamana, salariul pe atunci cred ca era in jur de un milion si ceva spre doua iar dolarul era cam 10 mii. Asta insemna oua, cartofi, fasole, paine, margarina, ulei ieftin si cam atat, rareori fructe si legume, cumparate de la piata seara tarziu cand comerciantii doreau sa scape de marfa, sa plece acasa si vindeau totul pe mai nimic. Si asta s-a intamplat dupa o perioada in care puteam sa-mi permit aproape orice se gasea pe piata romaneasca, asa ca socul a fost mult mai mare. De atunci incoace mi-e foarte greu sa arunc alimente la gunoi si nu o fac decat daca e musai.
Se vede ca n-am baut cafeluta – am vrut sa scriu “bani”, in loc de “abni”. Scuze.
@Elena Toma: Din pacate si la mine functioneaza aceeasi neincredere. Se spune ca daca esti excrocat, pacatul este al lor, nu al tau, dar acest gand nu ma impaca. Banii tot nu ar ajunge unde trebuie… asa pot sa-i dau cuiva de pe strada, mai nevoias, si as ajuta intr-adevar pe cineva. Voi incerca sa caut ceva pe Internet, vreo fundatie din strainatate, ceva care sa para de incredere. Ar trebui si ca formalitatile sa fie simple. Multi ar da bani, daca asta s-ar putea face simplu, cu un SMS, de pilda.
Da, am vazut si am primit si eu ceva asemenator pe mail. Dar comentariul tau este mai bine sintetizat decat as fi putut-o face eu si sunt de acord. Frustrarea este la mine mai mare la gandul ca chiar nu vad cum am putea trimite unei familii din Ciad, Etiopia, Liberia, Sudan chiar si altora acest ajutor atat de necesar – care inseamna VIATA pentru ea – in siguranta! Pentru ca eu nu cred ca stiu oameni suficient de corecti care sa duca acest ajutor celor intr-adevar in nevoie. Nu am incredre in cei care cer pe net ajutor pentru acesti oameni, nu am incredere ca acesti abni ar putea ajunge acolo. Daca as fi convinsa de asta, desi este criza si nu ma dau banii afara din casa, tot as trimite acest ajutor, sa intind o mana unor oameni intr-adevar aflati in nevoie. Si nu mi-ar trebui ca ei sa stie ca le-am trimis, ci sa ajunga la ei. Vad ca nici tu nu stii o astfel de metoda… o persoana demna de incredere pentru care sa facem o modesta campanie umanitara, dar vitala pentru unii oameni… Mi-ar fi placut mult sa gasim asa ceva si sunt sigura ca mai sunt din cititorii tai care sunt de acord cu asa ceva.
Bine punctat, Radu!
Articolul este impresionant si asa cum te descrii pe tine cred ca ne-ai descris, de fapt, pe noi toti. Cel putin eu ma recunosc in acest articol. Nici eu nu stiu sa ma bucur de ce am deja Cred ca noi, romanii, suntem o natie nu foarte fericita si nici prea optimista. Desi altii sunt cei care traiesc cu adevarat greu.