Chiar sunt norocos…

Nu cred că sunt un plângăcios şi nici o persoană pesimistă, dar mă surprind adesea văicărindu-mă de una sau de alta. Am, ca toată lumea probabil, unele mici necazuri cotidiene, unele nereuşite; fac, ca mai toată lumea, unele greşeli. Toate acestea mă sâcâie.
Vreau să am mai mult, vreau să fac mai bine, vreau să ajung mai sus, iar nereuşita o resimt de fiecare dată; nu am învăţat încă să mă bucur de ceea ce am deja. Ar trebui să radiez de fericire şi să mă consider fericit, căci sunt extraordinar de norocos. Nu ştiam asta, dar am aflat de curând…

Zilele trecute am primit de la un prieten unul dintre acele e-mail-uri care circulă pe Internet, în sistem viral. Oamenii le transmit de la unul la celălalt fiindcă sunt nostime, frumoase, impresionante, inteligente, sau cu femei goale. Cel primit de mine nu conţinea femei goale şi nu ştiu, zău, dacă este nostim, frumos şi inteligent, dar cu siguranţă m-a impresionat… şi m-a pus pe gânduri. Cu toate că, probabil, unii dintre dvs. aţi văzut deja acest mesaj în propriile căsuţe de mail, risc şi îl reproduc în blog, ca să comentăm puţin pe marginea sa.
Veţi vedea o suită de imagini care se referă la cantitatea, calitatea şi costul mâncării pe durata unei săptămâni pentru câteva familii din diferite ţări. Fiecare dintre fotografii este sugestivă şi reprezintă un mod de viaţă.

Foto 1: o familie din Germania, 2 adulţi şi 2 adolescenţi – 500,07 USD
Germania
Puteţi vedea o mare cantitate de produse, o grămadă de sticle de bere, vin, apă minerală, sucuri de fructe (artificiale), „cola”, cărnăraie şi mezeluri cât pentru zece persoane, lactate, pizze, multe alimente semipreparate, ceva paste, destul de puţine legume şi fructe. Prea abundent şi cam nesănătos. Cred că la banii ăştia se putea mult mai bine.

Foto 2: o familie din SUA, 2 adulţi şi 2 adolescenţi – 341,98 USD
SUA
Multe pizze (care par a fi preferatele tinerilor), chipsuri, produse semipreparate, multă carne şi multe mezeluri, conserve. Nu se văd paste, nici orez, fructele şi legumele sunt cam pe sponci. Cred că mănâncă la fel de nesănătos ca nemţii de dinainte, dar măcar nu consumă atâta alcool şi dau mai puţini bani.

Foto 3: o familie din Japonia, 2 adulţi şi 2 adolescenţi – 317,25 USD
Japonia
Aici se schimbă total peisajul: orez, tăiţei de orez, sticluţe cu sosuri şi condimente, mult peşte, puţină carne, multe legume şi fructe, dar şi cam multe semipreparate. Totuşi, o dietă mult mai bine echilibrată decât cele de dinainte.

Foto 4: o familie din Italia, 2 adulţi şi 3 copii – 260,11 USD
Italia
Multă pâine, multe fructe şi legume, paste, conserve, ceva carne şi lactate, multe sucuri, inclusiv prea multă „cola”, dulciuri. Se putea şi mai rău, dar şi mult mai bine…

Foto 5: o familie din Mexic, 2 adulţi şi 3 copii – 189,09 USD
Mexic
Fotografia aceasta mă pune în încurcătură. Văd multe fructe şi legume, ceea ce este excelent, ouă şi lapte, o grămadă de oribilă „cola”, o alta de bere, dulciuri, apă plată… dar nu văd carne şi nici peşte.

Foto 6: o familie din Polonia, 4 adulţi şi 1 adolescent – 151,27 USD
Polonia
Destul de multe fructe şi legume, multă pâine, lactate, ceva carne, o singură sticlă de „cola”, multe dulciuri, ouă, conserve, mâncare pentru pisică, ulei, sticluţe cu sosuri, o vază cu trandafiri (dar cred că aceştia sunt doar de decor, nu de mâncat). Destul de variat, dar cu lipsuri, căci nu văd paste şi nici orez. Surprinzător pentru renumele polonezilor, nu văd nici alcool, afară de câteva sticle ce par a conţine bere. Cred că o fotografie cu o familie din România ar arăta oarecum asemănător, doar cu mai puţine vegetale şi mai multă carne, şi sigur cu mai multă „cola”, din păcate.

Citeste si articolul →   „Fun & Grill”, 3-4 noiembrie 2012

Ca o concluzie parţială, în absolut toate pozele se observă aşa-zisa „cultura culinară” supermarket-istă: multe semipreparate, multe conserve, multă „cola”, mult alcool, şi, cu mici excepţii, puţine vegetale. Cu excepţia fotografiei cu familia mexicană, legumele şi fructele nu par cumpărate de la piaţă. Oare mai există pieţe adevărate în Occident? În Europa, am vazut doar în Barcelona, în rest… poate că există, dar sunt foarte greu de găsit, sau majoritatea sunt ca ale noastre: murdare, scumpe, pline de mutre tuciurii. Toată lumea dă buzna la supermarket, iar micii comercianţi par a fi daţi totalmente la o parte. Păcat, căci rareori am văzut la supermarket personal instruit, capabil să susţină o discuţie la nivel elementar despre marfa pe care o vinde. Din păcate, ne aliniem şi noi rapid la aşa-zisa lume civilizată, iar bucătăria noastră tradiţională riscă să fie curând îngropată sub un maldăr de cutii de conserve şi de ambalaje provenind de la alimente semipreparate.

Oare direcţia în care se îndreaptă civilizaţia occidentală este una bună? Am ajuns prea ocupaţi ca să gătim şi ne bătem joc şi de cultura gastronomică naţională. Toţi suntem complici: producătorii, distribuitorii, clienţii, media. Nu numai că mâncăm şi bem o grămadă de prostii, adică ceea ce publicitatea ne bagă pe gât, dar cred că pierdem treptat contactul cu viaţa dureros de reală, aceea în care se discută în termeni ca sete, foame, boală, moarte… Pe mine unul trebuie ca, din când în când, cineva să mă scuture ca să mă dezmeticesc şi să-mi dau seama că micile mele necazuri zilnice chiar aşa sunt: mici de tot. Trebuie să am decenţa de a-mi măsura neîmplinirile cu o altă unitate de măsură. Tot ce nu este boală, sau moarte, sau propria viaţă, sau cea a familiei mele este doar ceva ce poate fi îndreptat, sau la care aş putea renunţa. Pentru mulţi semeni ai noştri problema se pune exact în felul acesta, şi veţi vedea asta mai jos.

Foto 7: o familie din Egipt, 7 adulţi şi 5 copii – 68,53 USD
Egipt
Prima impresie: mâncarea trebuie să fie foarte ieftină în Egipt. A doua impresie: s-ar putea ca egiptenii să nu mănânce întotdeauna atât cât să fie chiar sătui. A treia impresie: familia egipteană pare a urma cea mai echilibrată dietă. Foarte multe vegetale, ceva carne care pare a fi pui şi miel, orez, fasole, lipii, sucuri, apă, condimente, ulei. Lipseşte însă peştele. Cantitativ ceea ce se vede nu pare a fi de ajuns, dar calitativ pare excelent. Oare trebuie să te afli la limita sărăciei ca să mănânci corect, ca să ştii să dai deoparte mofturile dietelor la modă, sucurile artificiale, „alimentele” semi-fabricate, dulciurile industriale? Oare bunăstarea financiară ne induce şi proaste deprinderi culinare şi dietetice? Mie uneori aşa mi se pare…

Foto 8: o familie din Ecuador, 3 adulţi, 1 adolescent şi 5 copii – 31,55 USD
Ecuador
Nu ştiu dacă aceşti oameni se pot sătura cu ceea ce se vede în imagine. Nu vad de loc carne, nici peşte şi nici lactate, sau ouă. Aproape exclusiv fructe, legume, fasole, orez, manioc, cartofi, verdeţuri. Cu toate acestea, toţi par fericiţi. Par a spune: „Avem doar patru pereţi, câteva oale, o mână de paie pe jos şi câte ceva de mâncare, dar putea fi mult mai rău. Trăim! Suntem optimişti şi nu ne plângem.

Citeste si articolul →   A fost "Cină lejeră cu şi pe... canapele", martie 2013

Foto 9: o familie din Bhutan, 7 adulţi şi 6 copii – 5,03 USD
Bhutan
Da. Aţi citi bine: doar 5 dolari amărâţi pentru 13 persoane pe timp de o săptămână; cam 15 lei de-ai noştri. Mi se strânge sufletul. Nici nu mai contează ce se vede în fotografie. Toţi au feţele supte şi nu prea au putere să zămbească. Bărbatul din stânga râde, el ştie de ce, vreo doi copii încearcă să zâmbească (se face asta când eşti „tras” în poză, nu-i aşa? tataia din dreapta ne arată şi el un zâmbet strâmb, cu mulţi dinţi lipsă). Par însă demni şi sunt strânşi în faţa unui altar, ca o famile care are nevoie de sprijinul divinităţii. Oare se văicăresc şi ei? Poate, dar chiar au motive…

Foto 10: o familie din Ciad, 3 adulţi şi 3 copii – 1,23 USD
Ciad
Această imagine aproape mă amuţeşte. Ce vedeţi? Apă. 4 bidoane cu apă, aceasta este bogăţia lor principală. O ţin la adăpost, puţin în spatele lor, ca şi cum ar spune: „Ca să ne luaţi apa trebuie să treceţi, mai întâi, peste noi!”. Când nu se fac fotografii o ţin, probabil, ascunsă în cortul mizer din spatele lor.
O mână de fasole, una de orez şi câteva fructe, condimente, boabe… nici nu-mi dau seama ce este în acele punguţe. Cum să te saturi din aceste lucruri? Surprinzător, nu par trişti. Puştoaica mică, cea din braţele mamei, pare un pic supărată, iar băieţelul din dreapta este foarte serios, în rest se văd zâmbete. Cum de mai pot zâmbi? Mor de foame, stau într-un cort şi n-au văzut în viaţa lor un closet sau un televizor, poate nici măcar un bec aprins, dar zâmbesc. Să fie poate de vină speranţa, cea despre care se spune că moare ultima?

Cât cheltuim pe mâncare? A făcut cineva socoteala? Familia mea (adică doar 2 adulţi) cheltuie cam 110 USD pe săptămână. Mi-e greu să fac un calcul mai exact, căci eu mai gătesc şi de amorul artei. Cu suma aceasta aş hrăni familia din Ciad timp de un an şi jumătate. Sau doar un an, dacă ar primi şi ceva carne din când în când.

Cum să mă mai văicăresc că n-am una sau alta, când am văzut fotografiile 8, 9 şi 10? Cum să-mi mai pese de micile sâcâieli cu care uneori mă „contrează” viaţa? Sunt atât de norocos! Am ce mânca, mă pot spăla şi locuiesc într-o casă cu canalizare, căldură şi lumină electrică… şi mai am multe alte lucruri. Despre unele dintre ele nici nu mai sunt sigur că-mi trebuie, sau că mi-ar fi fost vreodată, cu adevărat, necesare.
Ce înseamnă pentru fiecare dintre noi suma de 1,23 dolari americani, adică 3,3 lei? Am cheltuit de zeci sau de sute de ori pe atât pe tot felul de prostii. Ştie cineva cum pot trimite 1,23 USD în Ciad, sau Bhutan, Etiopia, Liberia, Cambodgia sau în alt colţ al lumii bătut de soartă? Pentru mine este nimic, pentru alţii este viaţă.


  1. cristi-j spune:

    abia acum am descoperit acest articol . e grozav ! si foarte interesant . fotografiile spun multe dar nu ar fi fost acelasi lucru fara consideratiile tale . si cu toate ca s-ar putea spune multe , fiind mai multe subiecte intr-unul singur , eu o sa ma limitez la un singur cuvint : multumesc .

  2. Jacktel spune:

    Hallo Radule,

    adevärat scrii , träimm din Belsug si nici nu ne däm Seama.
    Trebuie sä-l contrazic pe Lucian: In Germania sint majoritatea Oameniilor prea grasi. mai ales Bätrinii si cel mai räu Majoritatea Copiilor.

    Fundatiile , am fäcut alte Experiente. Am donat multi Ani de Zile ( si mai fac si Astäzi) si am crezut cä tot ce donez ajunge acolo.
    M-am inselat. O Fundatie din Industrial Tarä cheltuie din Banii adunnati pentru administrarea personalä . Cam 50 % din Bani se trimit in Sträinätate. Din 50 5 trimisi se mai trag ca
    m 25 % pentru adminsitrarea acolo si pentru Bacsisurile care trebuie peste Tot fäcute la Legislative.
    De unde stiu asta ? am fost Voluntar in Soamlia si in Nigeria la Crucea Rosie.
    Am väzu atita Moarte din cauza Fomii si Bolilor de nu iti poti imagina.
    Am väzut cit de bine träiesc Lagsilatorii din Tärile alea care primesc Bacsis de la Fundatii. Fundatiile cheltuie acolo imens pentru adminsitratie.

    Mai este Problema cä peste tot unde vrei sä faci Bine la Oameni primesti prima datä un sut undeva..
    Este foarte multä Säräcie pe Lumea asta si nu o sä se schimbe nimic atita Timp cit Tärile dezvoltate asa un Stil egoist de Viatä au.
    La noi de Exemplu costä Carnea si 3 Euro pe Kg. Este foarte ieftin.
    Oamenii in loc sä fie multumiti se pläng ce Viatä grea au….Egoismul este foarte in extrem cultivat.
    Si unde se intimplä asa ceva sint Oameni cronic nefericiti.

    Multe Salutäri Jacob

    • Radu Popovici spune:

      @Jacktel: Acest egoism despre care vorbesti este propriu educatiei occidentale. In Asia de Sud-Est oamenii sunt altfel: traiesc greu, dar nu s eplang, muncesc cat sapte si sunt fericiti. Modul lor de viata, religia, clima, poate si mancarea, i-au facut sa fie speciali.
      In ce priveste fundatiile, chestiile pe care le spui ma pun pe ganduri. Le banuiam pe undeva, dar speram sa ma insel.

  3. Elena Toma spune:

    Radu, cum a ramas cu cele doua societati propuse de Cristi Roman? Ce crezi? Prezinta cat de cat credibilitate?
    Pana la urma aspectul cel mai important ar trebui sa fie: Putem face ceva macar pentru cateva persoane, ca sa le ajutam, daca putem?
    Despre discutii si para-discutii legate de cat de mult se pot ajuta singuri, ei sau romani aflati intr-o situatie similara, cred ca se pot face la infinit: fara nici un rezultat practic! La noi, exista organizatii credibile? Desi unele au ca imagine personalitati pe care le cred dincolo de vreun interes de imagine, acele personalitati nu se ocupa ele personal, si deci increderea mea in intreprinderea lor este zero. De multe ori am vazut cazuri prezentate si la noi si am vrut sa dau o mana de ajutor; dar, in afara de teledon-uri, mai mult niste spectacole oribile de promovare a unora, decat de ajutorare a celor aflati in nevoie, nu am vazut – sau nu stiu eu! Aveam una, la Valea Ciresului, de care se ocupa un preot, dar acela nu poate ajuta de peste tot, nu are „acoperire nationala”.
    Deci, lansez la tine o provocare: HAI SA AJUTAM CAT DE MULTI OAMENI PUTEM! Trebuie insa, mai intai, sa aflam cum o putem face eficient – pentru ei, nu pentru noi!

    • Radu Popovici spune:

      @Elena Toma: Organizatiile propuse de Cristi se afla sub egida Bisericii Catolice si par a fi de foarte mare incredere. Sunt extrem de flexibile, poti alege pentru ce cauza sa donezi, si poti seta suma pe care o oferi, neexistand o oferta minima obligatorie. Tot ce poti da este bine-venit si primit cu recunostinta. Problema lor este ca trebuie sa platesti folosind un card bancar de mare circulatie, cu care sa poti face plati pe internet.

  4. toni spune:

    Mda, pana la urma putem duce comparatia la absurd si sa socotim ca Romania este Ciad-ul Europei. Totusi, apa avem destula, la noi pamantul este fertil, la noi nu se moare de foame, iar Radu are dreptate spunand ca, in general, cu exceptiile mentionate mai sus, romanii care o duc prost si-au facut-o cu mana lor.

  5. elena gavrilescu spune:

    Haideti sa facem pe milostivii, sa ii compatimim pe cei din Ciad si sa ne induiosam ca sa ne aflam in treaba. OMG, o familie de 6 persoane din Ciad traieste o saptamana cu 1,23 USD? Pai haideti sa facem o comparatie cu romanica noastra. Cate persoane pot trai o saptamana din suma asta in romania? Ce mi-au vazut ochii?! Aia in Ciad au cumparat de 1,23 USD un sac de fasole, un sac de orez, un sac ceva mai gol cu niste boabe verzi care seamana cu mazarea, un bidon mare de apa plata, niste chestii verzi care seamana cu castravetii, mai multe saculete care contin chestii pe care nu le-am putut identifica, dar care, desigur, sunt comestibile. Si toate astea, impreuna, numai cu 1,23 USD. Pai ce putem cumpara in romania de suma asta? Un bidon de 5l de apa plata. Sau un kg de fasole. Sau un kg de castraveti. Sau un kg de orez. Sunt tare curioasa daca nu o familie, ci o singura persoana poate trai in romania cu 1,23 USD pe saptamana. Si, pe deasupra, sunteti convinsi ca in romania toata lumea beneficiaza de canalizare si electricitate? Cat despre faptul ca aia traiesc intr-un cort, asta se intampla in primul rand pt ca le permite clima (ca altfel ar avea de ales intre a pieri si a-si construi dracului o casa, fie si din chirpici) si in al doilea rand pt ca asta e civilizatia lor inevoluata. Daca le era asa de rau in cort, puneau mana sa framante balegarul sau noroiul cu paie si construiau un bordei.

    • Radu Popovici spune:

      @elena gavrilescu: Cred ca esti rautacioasa. Sigur ca in Ciad fasolea este mai ieftina decat la noi. Nu suma de 1,23 USD este neaparat de speriat, ci ceea ce mananca acei oameni timp de o saptamana. Poate ca nici la noi nu beneficiaza toata lumea de electricitate, canalizare si case decente si, de acord, poate ar trebui sa-i ajutam pe ai nostri in primul rand. Insa motivul lenii si al civilizatiei involute poate fi aplicat la fel de bine si la noi. Din experienta mea, in Romania, cu exceptia oamenilor bolnavi, handicapati si al catorva ghinionisti incurabili, cei care nu au de niciunele nu le au decat din cauza lor insilor: de lene, de nesimtire si de incompetenta. Oricum, noi sigur avem balegar, noroi si paie, in timp ce in desert aceste „comoditati” cred ca sunt de negasit, mai ales fiindca noroiul se face cu apa. La noi cei care mananca la fel de prost ca cei din Ciad sunt exceptii, in Ciad este un mod de viata pentru 99% din populatie.
      Apropo de apa, nu pot uita ultimele inundatii, cand un reportaj la TV arata cum voluntari din Australia construiau digul unui sat, in timp ce localnicii stateau la carciuma, cu apa pana la genunchi, beau si faceau glume proaste privind australienii cum muncesc. Da, astia sunt romanii, din pacate.
      Mai am un exemplu. Acum vreo 15 ani, un sas, care a plecat in Germania si a facut ceva bani, s-a intors in satul natal, a vazut ca mai ramasesera doar vreo 12 familii (toti romani, ca sasii plecasera din tara) care o duceau greu si, ca sa-i ajute, a oferit o suma de 200 de marci lunar fiecarei familii. S-a tinut de asta vreo 4 ani, apoi afacerile au inceput sa-i mearga prost. A venit din nou in sat si le-a spus oamenilor ca o duce greu si ca nu mai poate sa-i ajute cu bani, deocamdata, pana se reface. Romanii au fost foarte indignati: „Cum adica o duci prost? Pai, banii nostri?”.
      Singurul lucru cu adevarat corect ce s-ar putea deduce din observatia ta, desi nu il spui explicit, este acela ca ar trebui mai intai sa ne ajutam intre noi. In rest, nu ai dreptate. Si apoi, in articol este vorba despre mine, eu ma simt norocos, nu am pretentia sa se simta si ceilalti la fel.

  6. Adi Hadean spune:

    Mulțumesc pentru articolul ăsta, am nevoie să mi se reamintească uneori:-). În altă ordine de idei, te-am văzut în metrou la ultima mea vizită în București, mi-ar fi plăcut să-ți strâng mâna dar asta ar fi incomodat cam 30 de oameni care ar fi trebuit să facă loc elefantului care sunt:-). Să ai un an nou bun:-).

    • Radu Popovici spune:

      @Adi Hadean: Pacat, mi-ar fi placut sa ne intalnim. Un an minunat si tie, Adi. 🙂
      Cand mai vii prin Bucuresti, da-mi un mesaj. Mi-ar placea sa ne revedem.

    • Radu Popovici spune:

      @Stefan Paun: Sunt sigur ca exista si exceptii, dar nu le stim, din pacate. Mi-as dori ca Biserica sa se implice mai mult. In Occident, Biserica Catolica duce o activitate sustinuta de ajutorare a victimelor dezastrelor, a celor flamanzi si bolnavi. Despre Biserica Ortodoxa, din pacate, nu se stie nimic… sau nu stiu eu.

  7. Radu spune:

    Asa este, mare dreptate ai. Povesteam si eu in aceeasi idee ca am citit undeva ca romanul mediu se afla in primii 20% din oamenii din lume, ca nivel de trai. Si chiar cred ca e adevarat, luand in considerare China, India, Africa, America de sud…
    Si deci, da, ar fi bine sa fim mai veseli vorbind de soarta noastra 🙂

    • Radu Popovici spune:

      @Radu: Bun venit, Radu! Este posibil sa fim in primii 20%, desi imi vine destul de greu sa cred. Desi, daca ma gandesc cat de multi sunt chinezii, indienii, indonezienii, vietnamezii… parca inclin sa-ti dau dreptate. Ca educatie insa cred ca „batem” spre ultimii 20%, din pacate.

  8. Cristi Roman spune:

    Radu, iti recomand Trocaire.org si concern.ie – sint doua societati irlandeze de binefacere care se ocupa cu asa ceva, ajutorarea celor din astfel de popoare.
    In Romania nu se ocupa nimeni – si nu putem spune ca deh, Romania are saracii ei, si Irlanda are saracii ei. Dar asta e deja alta poveste.
    Ptr. cele doua societati de binefacere de mai sus donatiile se fac foarte simplu, insa tb sa ai un card de credit major, de genul Visa sau masterCard.
    Poti chiar sa devii donator lunar, cu 5-6-7 euro chiar, deci o suma f.mica – iar banii tai pot intretine o familie sau sint oferite seminte de legume acestor familii.
    Multumesc.

  9. Lucian spune:

    Multumesc pentru inca un articol de calitate! In legatura cu mancarea nemtilor, am fost in Germania si cu toate ca au acea mancare nu am vazut oameni obezi, ba chiar aratau bine majoritatea iar despre americani, cred ca sunt mult sub nemti la domeniul mancare si toata lumea stie ca mananca cel mai nesanatos. In poza cu nemtii nu vad chipsuri, hamburgeri si cartofi de la McDonald’s, deci cred ca mananca mai sanatos. Intr-adevar dau multi bani, dar tinand cont ca au in medie un salariu mare, pentru ei nu e mare lucru iar berea si sucurile „naturale” nu sunt chiar de proasta calitate si sunt relativ necesare. Cei din Mexic dau mai mult pe mancare decat cei din Polonia? Sunt doar 2 adulti pe cand cei din Polonia sunt 4. Situatia din Ciad chiar este trista, de aceea trebuie sa pretuim mai mult ce avem si sa ne dam seama, asa cum ati spus si dvs marile noastre probleme de zi cu zi sunt mici in comparatie cu ale altora. Cu toate acestea intotdeauna ar trebui sa vrem mai mult si mai bine pentru noi si cei din jur, daca cerem prea putin de la viata riscam sa nu primim nimic iar daca vrem totul riscam sa pierdem si ce avem.
    Va doresc Craciun fericit si sa ne auzim cu bine!

    • Radu Popovici spune:

      @Lucian: Din pacate obezii se pare ca s-au mutat la noi in tara. Fast-food-urile sunt un adevarat flagel, dar nu sunt singurii vinovati. Parintii de astazi nu mai stiu sa gateasca si nici nu mai au timp, iar copiii isi capata „educatia” culinara doar de la televizor. Cei care mai pun mana pe o carte sunt exceptii din ce in ce mai rare. Cand se va termina generatia de bunici si de matusi mai varstnice nu stiu, zau, cum se vor descurca unii… adica stiu, de la fast-food. Se pare ca in Anglia situatia este cea mai tragica din Europa in privinta mancarii nesanatoase.
      Unii mor de foame, iar cei care au posibilitatea sa manance pe saturate nu sunt educati sa se alimenteze sanatos.
      In rest, Craciun fericit si dvs.!

  10. Ada spune:

    Eu, una, pot sa apreciez si sa ma bucur si sa-i multumesc lui Dumnezeu pt tot ceea ce-mi permit sa pun pe masa. Si asta pt ca stiu ce inseamna lipsurile, fara sa fi apucat foametea din 46 🙂 si fara sa fac trimitere la vremurile de dinainte de 89, am avut o perioada de vreo jumatate de an, in a doua parte a anilor 90, cand eu si sotul meu am trait cu 50 mii pe saptamana, salariul pe atunci cred ca era in jur de un milion si ceva spre doua iar dolarul era cam 10 mii. Asta insemna oua, cartofi, fasole, paine, margarina, ulei ieftin si cam atat, rareori fructe si legume, cumparate de la piata seara tarziu cand comerciantii doreau sa scape de marfa, sa plece acasa si vindeau totul pe mai nimic. Si asta s-a intamplat dupa o perioada in care puteam sa-mi permit aproape orice se gasea pe piata romaneasca, asa ca socul a fost mult mai mare. De atunci incoace mi-e foarte greu sa arunc alimente la gunoi si nu o fac decat daca e musai.

    • Radu Popovici spune:

      @Elena Toma: Din pacate si la mine functioneaza aceeasi neincredere. Se spune ca daca esti excrocat, pacatul este al lor, nu al tau, dar acest gand nu ma impaca. Banii tot nu ar ajunge unde trebuie… asa pot sa-i dau cuiva de pe strada, mai nevoias, si as ajuta intr-adevar pe cineva. Voi incerca sa caut ceva pe Internet, vreo fundatie din strainatate, ceva care sa para de incredere. Ar trebui si ca formalitatile sa fie simple. Multi ar da bani, daca asta s-ar putea face simplu, cu un SMS, de pilda.

  11. Elena Toma spune:

    Da, am vazut si am primit si eu ceva asemenator pe mail. Dar comentariul tau este mai bine sintetizat decat as fi putut-o face eu si sunt de acord. Frustrarea este la mine mai mare la gandul ca chiar nu vad cum am putea trimite unei familii din Ciad, Etiopia, Liberia, Sudan chiar si altora acest ajutor atat de necesar – care inseamna VIATA pentru ea – in siguranta! Pentru ca eu nu cred ca stiu oameni suficient de corecti care sa duca acest ajutor celor intr-adevar in nevoie. Nu am incredre in cei care cer pe net ajutor pentru acesti oameni, nu am incredere ca acesti abni ar putea ajunge acolo. Daca as fi convinsa de asta, desi este criza si nu ma dau banii afara din casa, tot as trimite acest ajutor, sa intind o mana unor oameni intr-adevar aflati in nevoie. Si nu mi-ar trebui ca ei sa stie ca le-am trimis, ci sa ajunga la ei. Vad ca nici tu nu stii o astfel de metoda… o persoana demna de incredere pentru care sa facem o modesta campanie umanitara, dar vitala pentru unii oameni… Mi-ar fi placut mult sa gasim asa ceva si sunt sigura ca mai sunt din cititorii tai care sunt de acord cu asa ceva.

  12. andra spune:

    Articolul este impresionant si asa cum te descrii pe tine cred ca ne-ai descris, de fapt, pe noi toti. Cel putin eu ma recunosc in acest articol. Nici eu nu stiu sa ma bucur de ce am deja Cred ca noi, romanii, suntem o natie nu foarte fericita si nici prea optimista. Desi altii sunt cei care traiesc cu adevarat greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.