Iată că am ajuns să-mi pun, pe lângă multe altele, şi această întrebare: da, chiar aşa, au ajuns oare condimentele să fie un subiect la modă? Eu sper că da. De unde şi până unde? Am fost solicitat de două ori, într-un răstimp de doar 3-4 zile să vorbesc, la două televiziuni diferite, despre condimente. Dar, haideţi s-o luăm cu începutul…

Prima solicitare a venit de la Pro TV. Este voba despre emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?”, un titlu bun, zic eu (deşi nu cred că asta a fost intenţia realizatorilor), căci exprimă foarte bine confuzia unui public asaltat din toate părţile cu informaţii, unele dintre ele incomplete, sau chiar complet eronate; un public care nu are bani, dar vrea să se hrănească, pe cât se poate, sănătos, şi caută disperat persoane de încredere care să-l ghideze. Există acum o sumedenie de diete, nu doar pentru cardiaci şi diabetici, şi nici doar pentru cei cu diverse intoleranţe şi alergii, ci mai ales pentru cei care doresc să mănânce sănătos şi, dacă se poate, să slăbească sau măcar să se menţină. Dieto-mania este o adevărată mină de aur pentru multe persoane care sunt, sau doar pozează a fi, specialişti în domeniul nutriţiei.
Lucru bun la emisiunea citată mai sus este faptul că a înţeles teama multora că dietele sunt un fel de „pedeapsă”, care te sileşte să mănânci doar chestii fleşcăite şi lipsite de gust, căci în mintea acestei majorităţi gustul mâncării este dat de grăsimi, carne multă şi prăjeală, adică exact de „chestiile” socotite a fi nesănătoase. Condimentele (aici ca nume generic pentru asezonatori) ar putea fi salvarea, căci acestea pot fi una dintre soluţiile de a obţine un plus de gust şi aromă pentru preparatele gătite în aburi, fierte sau fripte pe grătar ori sub grill. Pentru acest lucru am fost solicitat eu, să gătesc câte ceva în acest spirit dietetic şi să spun câteva vorbe despre asezonatori. Eram răcit cobză, aveam febră, dar am făcut un efort şi am filmat, căci mi-ar fi părut rău să scap ocazia de a vorbi despre ingredientele mele preferate: mirodenii, ierburi aromate, legume condimentare, condimente etc.
De ce am fost eu cel solicitat să particip la un astfel de subiect? Am convingerea că faptul că sunt bucureştean, adică aproape şi la îndemână, şi că am un mini-studiou unde se poate filma (doatat cu toate cele, inclusiv cu lumini), au fost motive importante. Poate a contat şi faptul că mă pricep cât de cât să folosesc asezonatorii, că mă descurc onorabil la gătit şi că am mai avut o colaborare anterioară foarte bună cu „Ce se întâmplă, doctore?”. Oricum, sunt convins că şi alţi colegi, bloggeri sau nu, din Bucureşti şi din alte oraşe, s-ar fi descurcat foarte bine.
Reţetele mele vor intra, se pare, în emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?” de sâmbătă, 12 februarie 2011, de la ora 10:00.

A doua solicitare provine de la un post tv mai nou, şi anume 10TV. Mărturisesc că nu prind acest post şi nici măcat nu ştiu pe cineva care să aibă acces la el. Am fost solicitat telefonic să particip la emisiunea de la matinal, la ora 8:30, ca să spun câteva cuvinte despre condimente şi despr modul în care ne pot ele influenţa alimentaţia. Bineînţeles, subiectul este imens de stufos, aşa că probabil voi fi limitat la doar câteva consideraţii generale şi la scurta descriere a câtorva asezonatori care sunt disponibili pe piaţă, dar care, din lipsă de educaţie culinară, nu sunt băgaţi în seamă de publicul mare. Exemple ar putea fi multe, de la ghimbir la sos de soia, sau de la oţeturi aromate la sos Worcestershire.

Bucătăria românească nu are vreo mare tradiţie în folosirea asezonatorilor. Sare, zahăr, piper, oţet, câteva mirodenii, suc de lămâie, ceapă, usturoi, ardei iute şi vreo 6-7 ierburi aromate sunt aproape tot repertoriul la care face apel fondul clasic al reţetelor noastre. Mi se pare excelent faptul că se pot populariza la televizor şi alte astfel de ingrediente deosebite, şi chiar necesare, aş zice, astăzi, când primim hrană la standard de supermarket, adică pompată cu chimicale şi relativ inodoră şi insipidă, şi când personalul aşa-zis calificat (de fapt prost plătit şi în care nu se investeşte cine ştie ce) nu este în stare să-ţi ofere nici cele mai banale explicaţii despre ingredientele din rafturi. Bine că, în afară de bloguri, site-uri şi unele cărţi, televiziunile încep să se implice puţintel. Nu de alta, dar în goana dupa rating trebuie să ne mai amintim din când în când şi de educaţie.

Până la urmă, uite că mă bucur de investiţia făcută în fostul subsol, devenit acum studiou de filmări culinare. Mi-a luat ceva verme şi a costat destul de mult, dar încet-încet începe să se justifice.
În încheiere nu pot decât să salut cu bucurie faptul că blogurile culinare încep să fie luate în seamă tot mai mult de televiziuni. Sper ca prestaţiile mele să fie îndeajuns de bune ca să justifice încrederea posturilor TV şi să poată netezi calea spre micul ecran şi pentru alţi bloggeri.