Crema de zahar ars – reteta preferata a copilariei mele
Crema de zahar ars este una dintre retetele preferate ale copilariei mele. De fapt, era preferata intregii familii caci, atunci cand mama se hotara sa o pregateasca, eram cu totii atat de fericiti, de parca era sarbatoare.
Daca stau mai bine sa ma gandesc, chiar era.
- Bucatarie: romaneasca
- Dificultate: usor
- Cantitate: 8 portii
- Timp de preparare: 5 minute
- Timp de gatit: 55 minute
Ingrediente pentru crema de zahar ars:
- 150 g zahar tos, pentru caramel;
- 8 oua;
- 1 litru lapte proaspat, 3,5% grasime;
- 200 g zahar tos aromat cu batoane de vanilie;
- 50 g stafide sultane;
- 50 g amestec de stafide negre cu stafide sultana;
- 2 linguri de brandy;
- 2 linguri de apa clocotita.
Cum se prepara Crema de zahar ars – Instructiuni
Se combina brandy cu apa clocotita si cu amestecul de stafide. Se lasa stafidele la hidratat pana ce este gata crema de zahar ars.
Intr-o cratita mare, cu pereti nu prea inalti, se asterne intr-un strat uniform zaharul pentru caramel. Se pune pe flacara mica si se lasa sa se incinga.
Atunci cand apar primele locuri in care a inceput caramelizarea (zaharul capata culoare bruna) se amesteca cu coada unei linguri de lemn, rotind-o in cercuri mici si incorporand treptat zaharul din jurul zonei de caramelizare.
Se procedeaza astfel in toate zonele de inceput ale caramelizarii, pentru a asigura uniformitatea procesului si a evita arderea zaharului pe unele portiuni.
Cand tot zaharul este de culoare bruna si incepe sa se formeze spuma, se ia cratita de pe foc si se roteste, inclinata, pentru ca siropul caramel sa acopere si peretii laterali, pana la jumatate din inaltimea cratitei. Se lasa apoi sa se raceasca.
Se freaca ouale cu zaharul aromat cu vanilie, intr-un castron mare (circa 2 litri capacitate), folosind un tel in forma de para. Zaharul se adauga treptat, amestecand bine, ca sa fie corect incorporat. Mixtura se va ingrosa simtitor pe masura ce se adauga zahar.
Se adauga apoi laptele, amestecand continuu. Se scurg stafidele inmuiate, se adauga la compozitie si se amesteca scurt.
Se toarna compozitia in cratita cu zahar ars. Se introduce apoi cratita in cuptorul incins la 190-200 °C, asezata in bain marie, intr-o tava mare de copt. Stratul de apa trebuie sa se ridice cam la jumatatea inaltimii stratului de compozitie.
Apa din tava nu trebuie sa fiarba, caci va branzi compozitia. Daca incepe sa bolboroseasca, se adauga un pahar cu apa rece, pentru a cobori temperatura.
Crema este gata cand, la inclinare, nu curge si se desprinde putin de marginile cratitii. Se scoate cratita si se lasa crema sa se raceasca, in cratita, cateva ore, sau chiar peste noapte. Se introduce apoi in frigider, ca sa capete consistenta.
Se desprinde crema de cratita trecand lama unui cutit ascutit de-a lungul peretilor acesteia; se scoate prin rasturnare rapida, intr-o farfurie mare, cu margini ridicate.
Daca cratita are pereti inalti, crema va cadea de la o inaltime mai mare si este pobibil sa se rupa la contactul cu farfuria. Stafidele, care au cazut la fundul cratitei in timpul racirii, sunt acum deasupra cremei.
Daca crema nu are destul sirop, se pun in cratita 150 ml apa si se fierbe incet, pana se topeste zaharul. Siropul obtinut se adauga la crema. Se serveste crema rece, feliata, ornata cu stafide rehidratate, cu sau fara frisca.
Sfaturi:
Aroma s-a datorat in buna masura vaniliei. Am mereu in camara un borcan mare, care se inchide ermetic, plin cu zahar in care se “balaceste” un baton de vanilie.
Un astfel de baton costa 8-10 lei. Conform a ceea ce stiu, dupa sofran si trufe vanilia este cel mai scump condiment, dar zau ca isi merita banii.
Daca doriti o reteta mai altfel, vedeti aici, la Laura Adamache » crema de zahar ars (reteta doar cu albusuri)
@andra – comentariile pe acest blog sint moderate din cite inteleg eu, asa ca proprietarul blogului putea sa intervina daca era deranjat. Sincer mie nu mi s-a parut ca ar fi fost nevoie de o asemenea punere la punct; intr-adevar comentariul era pe un ton usor agresiv insa mi s-a parut un pic exagerat sa-l pui la punct printr-un comentariu atit de lung. Pina la urma comentariul a fost util, fiindca a dus la o discutie despre utilitatea bain marie; cel mai deranjant lucru pentru mine cind urmaresc un blog, dupa comentariile nesimtite ale unora (care, repet, trebuie sa fie si probabil ca sint moderate cind e cazul) sint cei care fac politie fara sa fie chemati si care deviaza discutia in afara subiectului. Sper sa nu te deranjeze opinia mea, care in acest caz e diferita de a ta, si imi cer scuze celorlalti pentru ca am prelungit si eu discutia off-topic. Pofta buna!
Nu ma gandisem atat de departe, dar de ce nu?! Eforturile concentrate sunt mai eficiente decat cele sporadice si necoordonate.
@Adrian Stefan: Poate ca eforturile concentrate sunt mai eficiente, dar chiar nu ma vad facand asta decat daca as fi platit s-o fac. Nu vreau sa fiu ipocrit, as face cateva proiecte pro-bono, dar spiritul meu de sacrificiu nu merge mai departe de atat. Nu-mi pot petrece ultimii 20 de ani din viata ignorandu-mi serviciul si familia. Mai am si alte proiecte, nu doar bucatareala. In afara de acest blog, unde muncesc absolut gratuit, trebuie sa particip la proiecte din care sa pot trai decent; daca nu as trai decent nici nu as avea chef sa mai tin vreun blog.
Eu atat pot face si atat ma duce capul. Aceasta este contributia mea, daca este necesara si acceptata. Exista un guvern, un minister al invatamantului, fundatii, ei trebuie sa se implice alocand resurse. Daca as avea un purcoi de bani poate as finanta eu acest proiect de educatie culinara, dar nu este cazul. Asa ca, ghinion, cei care vor sa fie educati trebuie sa plateasca pentru educatia care li se ofera. Asa este corect.
In ce priveste un club gastronomic, as participa cu placere, dar nici prin gand nu-mi trece sa fac eu toata munca. Am nevoie de parteneri, de resurse si de public.
Radu, urmaresc zilnic blogul tau, desi nu am comentat niciodata. Am fost aproape s-o fac de cateva ori, dar tot ce as fi avut eu de spus se spusese deja. Acum insa as vrea sa-ti atrag atentia ca memphis a spus ca „ai putea” sa schimbi mentalitati si sa fii formator de opinie. Nu singur, ci ajutat de cititorii pe care i-ai strans in jurul tau si de ceilalti blogeri. Este remarcabil ca vin sa te citeasca posesori de bloguri, patroni de restaurante si bucatari. Persoane ca Cezar, Jacktel si Elena Toma, ca sa dau doar cateva exemple, dar si altii, ca toti cei care te urmaresc zilnic. Pacat ca nu ai ambitia clara si declarata s-o faci, desi, in opinia mea, o faci deja de cand ai deschis blogul.
Cine daca nu cei ca voi? Cand daca nu incepand de astazi?
@Adrian Stefan: Iti multumesc pentru loialitate. 🙂 Nu este putin lucru sa urmaresti un blog zi de zi. Eu il urmaresc pe al meu zilnic si, din pacate, nu mai am timp sa citesc alte bloguri. Daca spui ca am inceput deja sa formez opinii, inseamna ca treaba este partial facuta. Ar trebui doar sa ma mai ajute cititorii si sa-i cooptez pe ceilalti bloggeri, plus niste oameni din media, PR, invatamant, specialisti in nutritie si sa avem un public destupat la cap. Nimica toata! 🙂
Renuntand la gluma, cred ca fiecare isi poate aduce contributia, cate un pic, ca sa putem lasa mostenire copiilor nostri bucataria zisa „de la mama de acasa„. Una sanatoasa, bine gatita si foarte diversa. Este una dintre ideile mele mai vechi, dar care a ramas prezenta in preocuparile mele in fiecare moment. Am putea oare crea un club gastronomic, un fel de alianta educativa?
Cu riscul de a-l supara pe Radu, as vrea sa punctez si eu cateva lucruri, care nu au neaparat legatura ce cele spuse in comentariile acestui post.
Urmaresc acest blog de mult timp, de prin martie, sau aprilie 2009, dar timp de vreo 8 luni nu am comentat nimic. Am vrut sa ma conving mai intai de calitatea blogului. Blogul este din ce in ce mai bun si asta se datoreaza faptului ca posesorul sau se auto educa pe masura ce educa pe ceilalti.
Este clar ca Radu nu este un profesionist practician de acelasi nivel cu un bucatar care lucreaza 10 ore pe zi intr-un restaurant si care gateste preparatele de sute de ori. Nici macar nu cred ca Radu are de gand sa ajunga la acest nivel, si nici nu cred ca mai poate asta la varsta sa (am inteles ca are mai mult de 50 de ani). Insa nivelul sau de competenta practica este mai mult decat aceeptabil, iar la nivel teoretic este surprinzator de bine pregatit si extrem de deschis catre toate laturile gastronomiei. Are o minte organizata si verifica fiecare amanunt inainte de a-l publica.
Retete deosebite gasesti pe multe bloguri, poate nu atat de bine explicate, cum zicea cineva. Unele bloguri au preparatele finale mai frumos decorate. Dar nici un alt blog nu are atata… adancime. Aici, la Radu, multi pot invata sa gateasca corect si multi isi pot face o cultura culinara solida. Mai ales, pot invata cum sa gandeasca bucataria. In opinia mea Radu poate fi mai mult decat un bucatar de restaurant, care gateste 50 de feluri de mancare de sute de ori fiecare, si care in timp se plafoneaza. Radu gateste cu multa imaginatie si este extrem de creativ. Deja retetele de pe blog contureaza un stil de a gati, nu sunt alese la intamplare. De ce poate fi el asa? Fiindca stie teorie, cunoaste ingredientele si este pasionat. Daca o tine asa va deveni foarte bun, desi mi-as permite sa-l sfatuiesc sa adanceasca mai mult bucatariile asiatice. Este domeniul care il prinde cel mai bine.
Daca ma uit pe lista de retete postate de Radu, cred ca sunt circa 200, ceea ce in mai putin de un an nu este chiar la indemana oricui. Sunt convins ca se vor adauga in viitor alte cateva mii. Daca ar gati aceleasi retete de sute de ori, poate ca ar ajunge sa faca crema de zahar ars stir-fry!
Locul lui Radu este, in opinia mea, si sper sa nu se simta deranjat, la catedra, in paginile revistelor de specialitate, la evenimente deosebite, in emisiuni TV, pe bloguri si forumuri. Are o anvergura si o tinuta care il face potrivit pentru a fi dascal si formator de opinie. Din pacate el trebuie sa se lupte nu doar cu mentalitati si prejudecati, dar si cu invidii si antipatii inexplicabile. Nu vreau sa spun ca acesta ar fi cazul cu posturile de la aceasta reteta; vreau doar sa remarc ca traim in Romania cea trista, in care cei ce incearca sa schimbe ceva devin obiectul ironiei de proasta calitate si a suficientei ingamfate a celor incompetenti, sau care se simt frustrati.Acestia ar face si ei acelasi lucru mult mai bine decat Radu, daca ar avea timp, chef sau competenta. Este mai simplu sa stai pe tusa si sa huiduiesti, decat sa alergi pe teren cu mingea la picior.
@memphis: In curand fac 54 de ani si asa este, sunt prea batran ca sa activez intr-un restaurant. Respect enorm aceasta meserie si pe toti cei care o fac in mod corect si dedicat. Este o meserie grea, la granita dintre arta si tehnologie. Ai dreptate cand presupui ca nici daca as putea nu mi-ar placea sa fac asta toata viata. Mi-ai ghicit destul de bine intentiile, desi mi-ai exagerat ambitiile. Imi doresc sa am niste parteneri de discutie si sa-mi castig painea in acest domeniu, dar nu am forta si nici competenta de a schimba mentalitati. Nu ca nu mi-ar placea sa fac asta, dar este vorba despre limite omenesti, nu doar ale altora ci, in primul rand, ale mele. Oricum, iti multumesc fiindca ma vezi „alergand pe teren cu mingea la picior„. Asta inseamna ca gasesti blogul interesant si ca munca mea este apreciata.
In final iti dau din nou dreptate: bucataria asiatica ma prinde cel mai bine. Am intr-adevar de gand s-o aprofundez. 🙂
Am si eu parerea mea despre cei care sub protectia anonimatului vin si se uita de sus la munca altuia dar cred ca Radu isi poate purta singur de grija si este „acoperit” de rezultate. Reteta a iesit de nota 10. Mai cred si ca am putea comenta mai constructiv, nu este cazul sa tot batem apa in piua cu chestia asta. Parerea mea…
@toni, andra, simina: Oameni buni, haideti sa ramanem strict la crema de zahar ars. Varianta de fata functioneaza foarte bine. Poate ca sunt si altele la fel de bune si cu asta basta. Avem lucruri mai importante de facut, iar timpul este scurt.
@andra si Radu: Ma bag si eu acum ca musca in lapte, dar cred ca noi, femeile, suntem mai putin ingaduitoare. 🙂
Si eu remarc o nota agresiva in unele comentarii de la aceasta reteta si de asemenea cred ca nu-si au rostul si nici locul.
Mai vreau sa spun ca si eu fac crema de zahar ars tot in bain marie si tot la cuptor si nu am ratat-o niciodata. Si nici nu as incerca alta metoda, caci nu cred ca s-ar imbunatati calitatea. Si apropo, si eu vorbesc tot „din experienta”, caci am copii mici si am facut-o de zeci de ori.
Scuza-ma ca am intervenit, poate ca nu era treaba mea, desi fiind un loc public ma pot simti sau nu deranjata de unele comentarii.
@andra: Stii ca esti binevenita aici. Nu am vrut sa te constrang la tacere, am vrut doar sa spun ca sunt baiat mare si ca imi pot purta singur de grija. 🙂
@dementzelul: Radu are mare rabdare cu toata lumea si asta se vede si din modul in care iti raspunde. Modul in care comentezi pe mine ma deranjeaza. Recunosc ca eu, in locul lui Radu, ti-as fi raspuns cu totul altfel. Habar n-am cine esti si de ce te crezi atat de superior. Nu vreau sa initiez o polemica cu care nu am o legatura directa, dar nu pot sa nu remarc modul lipsit de politete si respect in care te comporti. Daca Radu imi permite, cu scuzele de rigoare fata de el, as vrea sa remarc ca sunt doua feluri de a pune intrebari:
1. cel politicos, in care chiar esti curios din ce motiv se prepara reteta in vreun anumit fel, si in care doresti un dialog constructiv, din care sa beneficieze toti cititorii. Acesta este modul in care arati ca iti respecti gazda si interlocutorii si ca ai in mod real ceva de spus.
2. cel agresiv, de pe pozitii de superioritate, asa cum este al tau; vrei sa-l contrezi pe Radu si sa demonstrezi cat de bun bucatar esti. Daca esti chiar atat de bun, fa-ti un blog personal si lumineaza-ne cu stiinta ta. Este usor sa stai deoparte si sa te dai mare pe munca altuia. Acest blog este despre retetele lui Radu si despre modul in care gateste el. Sunt convinsa ca si radu mai are destule de invatat, dar macar el respecta gastronomia si nu se minte pe sine insusi ca le stie pe toate. Am facut multe dintre retetele lui si au iesit toate foarte bine. Am incredere in el, iar reteta asta am facut-o cu totii si stim ca functioneaza bine in modul aratat de el. Daca tu ai alta solutie, o poti prezenta intr-un mod neagresiv, cu argumente si in scopul ca toti cei de pe blog sa invete un lucru util, nu ca sa arati tu cat de bun esti in comparatie cu gazda blogului. Poate ca esti un bucatar experimentat, profesionist si foarte bun. Dar nu arati acest lucru comportandu-te astfel. Pe mine, de exemplu, n-ai reusit decat sa ma iriti; nu am ramas cu impresia ca esti vreun meserias.
Din fericire, cei care reactioneaza tine nu sunt multi pe acest blog. Si, pentru numele lui Dumnezeu, invata sa scrii cu litere mari si sa folosesti virgulele, ca ceea ce zici sa nu para o balmajeala.
@andra: Ma simt flatat de parerea ta buna despre mine, dar nu trebuie sa-mi iei apararea in niciun fel, caci nu ma simt in niciun fel amenintat. Comentariile lui dementzelul nu ma deranjeaza atat timp cat nu sunt injurioase. Poate asa este felul lui de a fi, putintel mai abrupt. Cand am inceput acest blog am acceptat din start ideea ca nu toti vor fi de acord cu mine; si este bine astfel, caci din discutiile in contradictoriu avem cel mai mult de invatat. Totusi, acest blog nu se adreseaza profesionistilor si de aceea abordeaza gastronomia in modul in care o face. Daca oricine altcineva are la indemana solutii diferite pentru retetele prezentate de mine, este liber sa le expuna si sa le argumenteze. Au fost si cateva cazuri in care am recunoscut ca am gresit si am corectat reteta, sau articolul. Pana la urma, draga Andra, comentariile sunt optionale, nu te obliga nimeni sa le citesti. Si mai exista un mare adevar, linistitor pentru toata lumea: cei care nu au nimic de spus se auto-elimina, in final, de pe orice blog sau forum.
aaaaaaaaaaa am mai vazut ceva de ce trebuie lapte 3,5%grasime?lapte de direct de la vaca este mult mai bun
@dementzelul: Asa o fi, insa vaca mea a fugit cu mult inainte sa o pot mulge. 🙂
Laptele proaspat, de 3,5% grasime, este alegerea mea personala. Laptele pasteurizat si cel UHT mi-au facut surprize, asa ca prefer varianta mea.
de ce trebuie obligatoriu sa fie bagat in apa vasul in care este preparata crema de zahar ars?fara sa fie la bain marin nu se face crema?sau daca o fac pe aragaz la bain marin nu o pot face?eu zic ca in amandoua cazuri se poate face.eu ca de obicei sant cel care comenteaza pe buna dreptate din EXPERIENTA:)
@dementzelul: Eu n-am zis ca nu o poti face altfel, prezint doar modul in care o prepar eu si in care am siguranta ca iese de fiecare data foarte bine. Bain marie iti ofera siguranta succesului, caci vasul in care este compozitia sta in apa fierbinte, nu pe flacara, iar apa nu trebuie in niciun caz sa fiarba, caci compozitia se branzeste. Galbenusurile au prostul obicei sa coaguleze pe la 64 °C, iar eu am ambitia sa nu le las sa faca asta.
In cuptor caldura vine din toate partile, nu numai de dedesubt, ceea ce asigura un proces de gatit mai uniform. N-am incercat s-o fac fara bain marie, direct pe flacara, si nici nu cunosc pe cineva care s-o fi facut. Dar asta, bineinteles, nu este un motiv pentru care tu sa n-o poti face. Ca sa te consolez un pic, n-am inventat eu reteta asta, si pana si cei de la Cordon Bleu, sau Bocusse, sau Gordon Ramsay o prepara tot in bain marie. Daca eu nu am motive, poate au ei, caci, oricum, sunt printre cei mai buni bucatari din lume.
Poate poti face crema asta si direct pe flacara aragazului, fara bain marie, dar doar daca esti foarte grijuliu, foarte experimentat si in mare criza de timp, asa cum ar fi unii bucatari de restaurant. Eu gatesc acasa, pe indelete, si ma adresez unor persoane care gatesc cam in aceleasi conditii.
aceleasi lucruri si la mine , cam aceleasi amintiri despre acest desert grozav .
Are aroma, insa stii ca aroma sofranului pur nu este cea pe care o stie tot omul, de la asa zisul sofran, adica praful ala gaben care e mai degraba curcuma.
Per ansamblu, parca nu sint foarte incintat de aroma pura a sofranului.
Si da, cred ca am pus cam mult, oricum, am facut un test cu un singur firicel de sofran si tot coloreaza in galben un pahar de 200 ml de apa calda.
Apropo, ca am gasit pareri pro/contra: tu mananci si firisoarele de sofran in sine sau folosesti doar sucul/zeama extrasa?
Sau doar pur si simplu pui firisoarele de sofran in mincare si deci, logic, le maninci? Ca sintem in dubii, azi de exemplu nu le-am mincat, s-a folosit doar zeama de la infuzia de sofran.
@Cristi: Folosesc doar infuzie, dar cu firisoarele intregi in ea. Eu mananc si firisoarele de sofran. Imi place si aroma lor si cred ca dau in mancare un efect foarte interesant. Uite aici un exemplu. In general, la 4 portii, pui cam 8-10 firisoare. Este adevarat ca la temperatura ridicata, sofranul isi cam pierde din aroma, de aceea e adauga, in general, la sfarsitul timpului de gatit.
Ba mint, uneori am pisat firisoarele si am adaugat in mancare praful. Depinde si de reteta.
O reteta indragita si de familie mai bine iese intr-o cratita ca a mea, o fac des. Cea mai buna e cratita clasica, smaltuita, pentru ca zaharul caramelizat ramane in cantitate mare pe peretii vasului, nu incercati in cratita teflonata, nu merge, caramelul curge si nu ramane acolo. Cratita de inox e la mijloc, caramelul sta cat de cat dar nu asa bine ca la cea smaltuita, care se unge frumos cand o invarti.
In privinta vaniliei, mai demult era obligatorie diferentierea pe plic, adica pe pliculetele de zahar aromat scria zahar VANILINAT, adica aromat cu vanilina, produsul sintetic. Zaharul obtinut din aromarea cu baton de vanilie era zaharul VANILAT. Acum, nu mai exista diferenta de nume, probabil nu mai e obligatorie.
@Corina: Ai dreptate cu cratita. Eu am una in care fac doar crema de zahar ars. Oricum, caramelul o cam pateaza.
Sofranul l-am luat din cel mai mare si recunoscut magazin 100% arabesc din Dublin, deci sper sa fie de calitate. Si fiindca e mare si comunitatea arebeasca mare, sper sa fie de calitate ingredientele si poate e-aia sint si preturile mai mici.
Uite, la momentul in care scriu acum, sotia mea face un orez si a pus in prealabil cam jumatate din pachetelul de sofran de care-ti ziceam, deci cam 0,3 grame intr-un recipient cu apa calda, apa care a devenit de culoarea cognacului in 20 de secunde 🙂 .
@Cristi: Cred ca a pus cam mult. 😉 Daca este un magazin arabesc cunoscut, sunt sigur ca este veritabil.
Oricum, nu puterea de colorare este problema, si sofranasul si curcuma coloreaza de mai mare dragul. Aroma este problema. Are aroma?
Apropo, Radu, cred ca trebuie sa popularizam mai mult diferenta dintre extractul de vanilie si esenta de vanilie.
Din pacate, marea majoritate a gospodinelor din Romania folosesc masiv esenta de vanilie in locul extractului de vanilie.
Si am intilnit atit de multi oameni care nu cunosteau deloc diferenta sau care nici nu au auzit de extract de vanilie.
Esenta de vanilie e un produs 100% chimic, facut din 5-6 E-uri proaste, extractul de vanilie are in componenta ingrediente naturale.
Si nici nu vreau sa ma gindesc cite E-uri se dau copiilor desi parintii sint convinsi ca fac mincare sanatoasa 🙁 .
Da, evident, cel mai bine e sa ai betigase de vanilie si asa e, sint scumpe, uite, la mine, o sticluta cu 2 batonase de vanilie costa cam 5 euro. Nu mai zic de cutiuta minuscula in care am 0,6 grame de sofran, pe care am dat 6 euro 🙂 .
Insa daca nu ai betigase de vanilie atunci e musai sa treci pe extract de vanilie. Iar daca nici acesta si nu dai doi bani pe sanatatea ta din viitor, atunci esenta de vanilie e raspunsul.
O duminica placuta tuturor.
@Cristi: Remarc ca la tine ingredientele sunt mai ieftine. Eu am dat exact 9,8 (adica mai mult de 2 euro) lei pe doar 1 batonas de vanilie. De asemenea, daca imi aduc aminte corect, si sofranul este mai scump, iar la noi nici macar nu este de buna calitate. De fapt, nici macar nu sunt foarte sigur ca este intotdeauna sofran.
Imi permit eu sa raspund: Sultana este un tip de stafida, nu o marca, si cred ca se gaseste si in Romania, sigur-sigur.
Sultana, Malaga, Monukka si Muscat sunt cele mai mari 4 tipuri din categoria stafidelor CU seminte in ele.
@andra si Cristi: Corect, sultana este un tip de stafide aurii, cu bob foarte mare si carnos. Prin rehidratare se fac dolofane si foarte suculente.
Crema arata bine, o mananc din ochi, nu alta! Cred ca si stafidele au rolul lor, asa ca vreau sa te intreb unde gasesc stafide sultana? Sultana este o marca?
Arata foarte bine! Sunt convinsa ca aroma de brandy a stafidelor merge perfect cu cea de vanilie. Miam-miam! 🙂
@simina: Ai intuit bine, combinatia de care vorbesti imi place si mie teribil, mi se pare fina si deosebita.
Si mie imi place la nebunie acest desert, este preferatul meu la mare lupta cu clatitele cu dulceata. Mi-ai facut pofta, sa stii! O sa incerc varianta ta cat de curand, mai ales ca ai dat explicatii extrem de detaliate. Acesta este unul dintre lucrurile care imi plac la blogul tau: retetele sunt foarte bine si clar explicate.
@toni: Imi place sa dau explicatii cat mai clare. Am invatat asta citind mii de retete publicate de editurile cele mai prestigioase si am vazut ca ei isi respecta cititorii. Face parte din educatie, cred. Am vazut, pe ici pe colo, retete explicate foarte sumar, sau chiar incomplet, de parca autorul dorea sa tina anumite mici trucuri sau secrete doar pentru el. Eu cred ca daca te angajezi sa publici un blog, ai anumite responsabilitati.
Este desertul meu preferat. Am incercat si eu sa-l fac, de vreo doua ori, cu rezultate diferite…. Voi incerca si reteta ta. Va fi si un exercitiu de rabdare deoarece niciodata nu am asteptat asa de mult pana la degustare 🙂
Spui ca este reteta romaneasca? E cumva derivata din Crème brulée?
@Nico: Da, este derivata din crème brulée, dar este adoptata de toti romanii de mult timp. Asa ca eu o consider ca facand parte si din bucataria romaneasca, ca si pilaful, sarmalele, salata de boeuf, mititeii, mamaliga, sarailiile, baclavalele, halvaua, maioneza, vinegreta, pastrama si altele. Daca vrei sa te distrezi citind ceva controversat, poti incerca aici.