Crêpe Suzette – istorie si legenda

Crêpe Suzette – Clatite frantuzesti

Cand se aduce vorba despre clatite, si ma refer la cele frantuzesti, adica la „crêpes”, si nu la clatite americane (pancakes, flipjack si altele), multora le vin in minte celebrele crêpes Suzette.

Aceste clatite sunt un preparat clasic al gastronomiei franceze, sunt spectaculoase si absolut delicioase.

Crêpe Suzette este inteleasa astazi ca o clatita fina si subtire, impaturita sub forma de triunghi, servita cu un sos de unt si suc de portocale, stropita cu lichior sau brandy si flambata la masa, chiar inainte de a fi servita.

Exista si variante in care clatitele nu sunt flambate, sau in care sosul este preparat si cu un adaus de feliute de portocala, sau in care portocalele sunt inlocuite cu mandarine. Indiferent insa de modul de preparare, nu sunt clare nici originile si nici etimologia acestor clatite.

Denumirea insasi are un aer interesant, un pic frivol. Mie Suzette, acest diminutiv de la Suzanne, ma duce cu gandul la dansatoarele de can-can, la fuste involburate si la gambe gratioase ridicate in aer. Acest lucru nu face decat sa adauge un pic de vino-n-coa acestei retete.

Bun. Şi totusi, de unde acest Suzette? Cum au aparut clatitele cu acest nume si cine le-a inventat? Exista, daca va mai indoiati cumva de acest lucru, mai multe versiuni ale povestii.

Crêpe Suzette (Clatite frantuzesti) – Istorie si legenda

Unii spun ca crêpe Suzette a aparut in 1896, datorita unui tanar patisier, un ucenic, se zice, al lui Escoffier, pe nume Henri Charpentier, care lucra la Café de Paris, in Monte Carlo.

Conform acestor voci, ca multe alte preparate (de pilda, tarte Tatin, un alt desert pe care il iubesc), crêpe Suzette a fost inventat din greseala. Henri, neindemanatic, ar fi varsat alcool pe clatitele fierbinti pregatite pentru printul de Wales, viitorul rege al Angliei Edward al VII-lea.

Acestea au luat foc, iar flacarile s-au stins dupa cateva secunde. În lipsa de timp, Henri nu a putut reface desertul printului si a fost nevoit sa-i serveasca clatitele asezonate cu alcool. Spre mirarea sa, desertul a fost considerat un mare succes, iar printul a fost incantat.

Cand acesta a intrebat care este numele preparatului, Henri, pe faza, l-a facut pe print sa creada ca desertul a fost conceput special pentru el, si ca cel mai potrivit nume ar fi al persoanei sale princiare. Pare-se, prima denumire propusa a fost cea de “crêpe princesse”. Galant, printul a preferat ca numele desertului sa fie cel al unei tinere cu care era la masa. Normal, numele acesteia era Suzette.

Iata o poveste frumoasa. Exista insa si alte variante, caci multi atribuie descoperirea retetei pentru crêpe Suzette insusi lui Auguste Escoffier, daca va amintiti, dupa unii, mentorul sau maestrul lui Henri Charpentier. Este posibil ca insusi Escoffier sa fi servit desertul printului de Wales? Este, bineinteles. Cand o persoana atat de importanta calca in restaurant, servirii sale ii este alocat cel mai important si mai competent personal. Din aceasta perspectiva, un ucenic patisier neindemanatic nu ar fi avut ce cauta in preajma printului.

De altfel, Escoffier a si publicat reteta pentru crêpe Suzette in al sau “Guide Culinaire”, carte aparuta in 1902 si completata in 1907, 1912 si 1921. Ingredientele difera insa fata de ceea ce se gateste astazi: sucul de portocale era inlocuit cu suc de mandarine, iar lichiorul Grand Marnier era inlocuit cu Curaçao, care, pe atunci, nu avea culoare albastra si era doar un lichior cu aroma de protocale. Tehnica de gatit era si ea alta, caci Escoffier nu mentiona nicio flambare.

Ca si cum lucrurile nu erau deja destul de complicate, mai exista si o a treia varianta, in care apare ca inventator un anume Monsieur Joseph, proprietarul restaurantului “Marivaux”, din Paris.

Se spune ca acesta ar fi inventat crêpe Suzette in 1897, pentru o actrita de la Comédie Française, o persoana foarte in voga la acea vreme, pe nume Suzanne Reichenberg. Numele de scena al acesteia era Suzette. Actrita juca, la un moment dat si intr-o anumita piesa, rolul unei servitoare. Intriga piesei implica si o masa la care erau servite, ca desert, clatite. Monsieur Joseph, al carui restaurant era foarte aproape de teatru, era cel ce asigura cateringul, cum am spune noi astazi.

Pentru a atrage atentia publicului, ca si pentru a face mai incitante clatitele pentru actorii care le mancau deja, de ceva vreme, seara de seara, ele au fost servite flambate.

Mai tarziu, Joseph a lucrat la hotelul Savoy din Londra; acolo a servit acest desert la mai multe cine simandicoase.

Anexa

Henri Charpentier a emigrat in SUA; acolo el a deschis un restaurant in Rockefeller Centre, unde a gatit pentru mai multe personalitati ale protipendadei americane, si altul, mai micut, doar 16 locuri, in Redondo Beach, in California.

În timp ce clientii mancau, asezat intr-un balansoar, Henri pe povestea despre vremurile tineretii sale. Bineinteles, povestea clatitelor flambate si a mostenitorului tronului Angliei era nelipsita.

Primul sau restaurant a fost inchis in 1935, Henri fiind evacuat pentru neplata chiriei. Restaurantul din Redondo Beach s-a inchis in 1938, Henri dand vina pe taxele prea mari si pe lipsa de educatie a publicului, care nu stia sa-i aprecieze preparatele.

Henri nu a fost un bucatar chiar banal. Se mpare ca, intr-adevar, ar fi studiat cu Escoffier, Jean Camous si Cesar Ritz si ca si-ar fi facut ucenicia la Hotel de Paris in Monte Carlo, Maxim’s si Tour d’Argent la Paris, Café Royale si Savoy la Londra, Metropol la Moscova, Vier Jahresszeiten la Munchen si Belle Meunière la Roma.

A scos si o carte, in 1945, intr-un tiraj mic si distribuita confidential doar unui cerc ales de prieteni, numita „Food and Finesse – The Brides Bible”. Ea a fost retiparita in 1070, de Price/Stern/Sloan Publishers Inc., sub numele „The Henri Charpentier Cookbook”.

Henri Charpentier a murit in Redondo, in 1961.

Concluzie

Crêpe Suzette este un bun exemplu de preparat clasic. Are poveste, mister si exotism, adica un pedigriu, asa cum ar trebui sa aiba orice preparat culinar de mare rasa.

Varianta cea mai putin credibila, dupa mine, este cea care il desemneaza ca inventator pe Henri Charpentier. Dau credit mult mai mult lui Escoffier, mai ales ca prima reteta scrisa de crêpe Suzette, chiar si diferita fiind de cea de astazi, ii apartine.

Pana la urma, chiar daca povestea este frumoasa, ea nu prea conteaza, cum nu conteaza nici cine a inventat intr-adevar aceste clatite. Ceea ce conteaza, insa, cu adevarat, este ceea ce ramane in urma povestii, adica un desert de mare clasa, simplu, ca toate marile retete, spectaculos, daca nu ca preparat in sine, macar prin felul in care este montat in fata clientului.

Este conceput, intimplator sau nu, sa placa chiar si celor care apreciaza mai mult fitele decat gustul, cu toate ca acesta este cu adevarat delicios.