Este o mancare extrem de populara in Brazilia, mai ales in zona orasului Bahia. Exista mai multe variante ale acestei retete; cea de fata foloseste, in plus fata de reteta originala, putin ghimbir si coaja rasa de lamaie, pentru un plus de aroma si de prospetime a gustului.


Bucatarie: braziliana
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Durata: 45 minute

Ingrediente:
400 g creveti, decorticati si curatati de vinisoara neagra
2 catei de usturoi, pisati
1 lamaie, sucul de la
1 lamaie, coaja rasa de la
1/2 lingurita de sare
1 lingura de ulei de porumb
1/2 ardei gras rosu, curatat de seminte si taiat fasiute subtiri
1/ ardei gras verde, curatat de seminte si taiat fasiute subtiri
1/ ardei gras galben, curatat de seminte si taiat fasiute subtiri
3 rosii mici si coapte, dar ferme
2 linguri de pasta de rosii
400 ml lapte de cocos
1 ardei iute, despicat pe jumatate
2-3 cm bucata proaspata de ghimbir, tocata marunt
4 cepe verzi, tocate
3-4 fire de patrunjel, tocate marunt
cateva frunze de patrunjel, pentru ornat

Instructiuni:
Se spala crevetii, se scurg si se sterg cu prosoape de hartie. Se decojesc rosiile si se toaca.

Se combina intr-un castron mare crevetii cu sare, suc de lamaie si usturoi tocat. Se amesteca bine cu mainile si se lasa la marinat minim 30 de minute.

Intre timp, se incinge uleiul intr-o tigaie mare. Se adauga ceapa tocata si putina apa si se inabusa, la foc mic,sau acoperind tigaia cu un capac, timp de 5-10 minute, sau pana cand ceapa este foarte moale.

Se mareste putin flacara, la mediu, se adauga ghimbirul si fasiutele de ardei gras. Se gatesc fara capac, amestecand frecvent, timp de 2-3 minute.

Se adauga rosiile tocate si se gatesc 5 minute, amestecand ocazional.

Se micsoreaza putin flacara si se adauga pasta de rosii, laptele de cocos, coaja rasa de lamaie, ardeiul iute si putina sare. Se fierbe mixtura incet, pana ce sosul se reduce la o treime, circa 12-15 minute.

Se scot crevetii din marinada, se scurg si se adauga in tigaie; se gatesc, amestecand, circa 3 minute, sau pana se fac rozalii la culoare.
Se arunca ardeiul iute, se transfera mancarea intr-un castron si se orneaza cu patrunjel tocat. Se serveste cu o garnitura de orez alb cu bob lung, fiert.