Chardonnay | Retetele lui Radu - Gastronomie:

Pe scurt despre vinurile spumante (1)

Un vin spumant este unul cu un conţinut semnificativ de bioxid de carbon, care îi conferă carbonatarea caracteristică. Bioxidul de carbon poate rezulta în urma unei fermentaţii naturale, desfăşurată în sticlă ori în vase mari, concepute astfel ca să reziste presiunilor care se dezvoltă, sau ca urmare a injectării.

Vinuri spumante - sursa foto: www.coastalvirginiamag.com

Vinuri spumante – sursa foto: www.coastalvirginiamag.com


(mai mult…)

Citeste tot

A fost “Gustări de casă”, octombrie 2012

Acum câteva zile am anunţat evenimentul “Gustări de casă” care dorea să pună în valoare şi să aducă în atenţia publicului produse alimentare preparate în serie mică, după metode tradiţionale, fără aditivi alimentari. El a avut loc ieri, 26 octombrie 2012, la orele 19:00 şi s-a bucurat de participarea a peste 40 de oaspeţi.

“Luna Cafe & Bistro”, local situat în Bucureşti, str. Viitorului nr. 32, a fost gazda evenimentului. Frumos decorat, cu un aer puţin retro, „Luna” s-a potrivit bine cu tema evenimentului.

Cei 42 de pasionaţi ai gastronomiei care au fost prezenţi s-au putut bucura, în cadrul unei mini-degustări, de vinurile Fetească Neagră Special Reserve şi Theia Chardonnay oferite de „Cramele Halewood”. A fost pentru prima dată când am vorbit despre vin, şi tot pentru prima dată când am organizat o degustare de vinuri. Chiar dacă aceasta a cuprins doar două etichete, pentru mine a marcat un moment pe care eu îl simt important în devenirea mea ca bucătar şi în realizarea dorinţei mele de a reuşi să împerechez corect vinurile bune cu mâncarea gătită impecabil.

Vinurile, servite alături de platouri cu caşcaval şi boabe de struguri, au fost extrem de apreciate, lucru văzut apoi şi în comenzile mesenilor, care au dorit să le asocieze, mă refer în special la Feteasca Neagră, cu mâncarea care a urmat.

Cel de-al doilea moment al serii a fost gustarea constând din mezelurile oferite de „Braicarn Delicatese”, cu care deja colaborez la al doilea eveniment. Acestea, servite cu muştar clasic şi iute oferite de Herbson srl., fabricantul mărcii „Muştar de Tecuci”.

Cele două condimente au pus în valoare mezeluri ca pastramă de porc, salam tradiţional, muşchi file şi ceafă de porc, produse saramurate la rece, afumate apoi la cald cu fum rezultat din lemn de esenţă tare (amestec de fag, stejar şi carpen), coapte şi, în final, asezonate cu un amestec de boabe de muştar, coriandru şi piper măcinate, plus ierburi aromate ca cimbru şi oregano. Un deliciu.

Deşi rareori mănânc la propriile mele evenimente, căci de fiecare dată mă simt ca în faţa unui examen şi sunt prea încordat ca să mă pot bucura de mâncare şi băutură, de data aceasta am gustat mezelurile şi muştarurile, poate fiindcă nu erau preparate de mine, aşa că vă vorbesc în cunoştinţă de cauză.

Cel de-al treilea moment al serii a fost prezentarea condimentelor de casă „dulce-de-iute”, preparate chiar de mine şi echipa mea. Cred că a fost a zecea degustare organizată de mine pentru „dulce-de-iute”, dar a fost una mai deosebită. Dacă până acum, la degustări, am asociat „dulce-de-iute” cu mâncarea doar în postura de condiment de masă, de data aceasta am gătit cu „dulce-de-iute”. Am conceput preparate simple, rustice şi robuste, care să se potrivească bine cu tema evenimentului şi care să folosească ingrediente de bună calitate.

Merită să menţionez că tot „Braicarn Delicatese” a pus la dispoziţia mea şi carnea, atât cea de pasăre cât şi cea de porc.

Alături de Costel Clipescu, prietenul meu şi unul dintre cei mai buni bucătari pe care îi cunosc, „dulce-de-iute” a fost folosit, mai întâi, pentru a marina piept de pui, servit apoi cu un amestec de orez parboiled şi orez sălbatic şi însoţit de o salată acrişoară de castravete cu morcov.

Cel de-al doilea fel de mâncare a constat din pulpe de pui gătite într-un sos de roşii, condimentat cu „dulce-de-iute”, dafin, cuişoare şi pătrunjel, servite cu rondele de vinete la grătar.

Ultimul fel a constat din muşchiuleţ de porc umplut cu un amestec de ciuperci sotate, „dulce-de-iute” şi mozzarella, servit alături de cartofi fondanţi şi stropit din belşug cu un sos pe bază de smântână şi brânză cu mucegai nobil.

Cele trei preparate au fost alese ca să pună în valoare versatilitatea condimentului „dulce-de-iute” şi capacitatea sa de a asezona echilibrat sosuri şi cărnuri diferite.

Eu am vorbit destul de mult. Ca de obicei, de altfel. Am prezentat regulile după care se desfăşoară o degustare, criteriile după care se apreciază vinurile ca şi modul lor de asociere cu mâncarea. Bineînţeles, pe scurt şi la un nivel elementar, aşa cum îmi permit cunoştinţele mele actuale.

Pentru marea majoritate a celor prezenţi a fost însă o prezentare extrem de folositoare şi de plăcută, căci am dozat bine cantitatea de informaţie oferită.

Am vorbit apoi despre mezeluri şi muştar, îmbinând ca de obicei elemente de istorie şi etimologie cu utilizări culinare, despre „dulce-de-iute” şi filozofia culinară care a făcut să ia naştere, şi despre preparatele servite în cel de-al treilea moment al serii.

Din păcate, „Gustări de casă” este singurul eveniment de la care nu am fotografii. Eu nu am avut timp să fotografiez, căci după ce, împreună cu amicul Costel, am făcut aprovizionarea şi am gătit timp de vreo 5 ore, a trebuit să prezint preparatele şi să interacţionez cu toţi oaspeţii mei şi nimeni altcineva nu a venit cu un aparat foto.

Deşi sunt dezamăgit de lipsa fotografiilor, cumva mă bucur că s-a întâmplat asta. Este un semn că toţi au venit foarte relaxaţi şi dornici să se destindă şi să petreacă o seară frumoasă, care să prefaţeze un sfârşit de săptămână reuşit.

Deşi evenimentul a luat sfârşit în jur de ora 22:00, o parte a mesenilor şi-a prelungit prezenţa încă două ore, lucru care arată că s-au simţit bine şi că „Luna” a reuşit să fie o gazdă primitoare şi prietenoasă.

Sper ca cei prezenţi să comenteze acest articol şi să-şi spună părerea. Evenimentul a fost o reuşită, din punctul meu de vedere, dar nimic nu este perfect, aşa că nişte critici ar fi binevenite: mă ajută să progresez.

Citeste tot

Pe scurt despre oţetul de şampanie

Când am auzit prima oară despre oţetul de şampanie, în urmă cu câţiva ani, am avut una din senzaţiile acelea, care însoţesc o revelaţie neaşteptată. Ştiţi, momente ca cel în care îţi tragi o palmă peste frunte şi exclami: „Cum naiba nu m-am gândit la asta?”.
Desigur, de ce nu ar exista şi oţet din şampanie, dacă există oţet din vin şi din alte băuturi alcoolice? Încă de pe atunci gastronomia mă surprindea şi nu a încetat s-o facă nici măcar o singură clipă.
(mai mult…)

Citeste tot