Acest articol se referă la originea pastelor europene, adică la cele preparate pe bază de grâu; deocamdată voi lăsa deoparte şi celelalte alimente asimilate, cu mai mult sau mai puţin temei, în anumite situaţii, pastelor: gnocchi, bulgur, cuşcuş etc. Despre unele dintre ele am scris deja, celelalte vor urma într-un viitor pe care mi-l doresc cât mai apropiat.
De asemenea, trebuie să avem în minte faptul că voi căuta să fac deosebirea, atât cât îmi va fi posibil, între pastele proaspete, menite a fi consumate imediat, sau la foarte scurt timp după ce au fost preparate, şi pastele uscate, care se pot păstra în bune condiţii şi luni de zile după preparare.
(mai mult…)

Citeste tot