Voi descrie în acest episod una dintre cele mai proaste experienţe pe care le-am avut într-un restaurant şi, în mod sigur, cea mai neplăcută din întreaga săptămână petrecută la München. Vă spuneam în episoadele anterioare că berăriile germane par a fi clone ale unei singure şi unice berării. Toate sunt identice din punct de vedere conceptual, au beri şi mâncare identice, primele de calitate peste medie, celelalte sub medie, servicii proaste şi preţuri măricele. (mai mult…)
Nu ştiu câţi dintre dvs. au făcut armata. Pe vremea mea, demult, era obligatorie şi pot să spun că am o sumedenie de amintiri de acolo, şi bune şi rele. Unul dintre lucrurile cu care noi, bieţii TR-işti, urâţi de trupeţi şi de subofiţeri, eram terorizaţi zilnic era deviza lătrată pe diverse tonuri de fiecare gradat: „Ordine, curăţenie şi disciplină!”. (mai mult…)
Am ajuns la München pe data de 16 august, pe la şapte şi jumătate dimineaţa. Oraşul ne-a întâmpinat cu un cer noros, cu ploaie rece şi mocnită şi cu o temperatură de doar 14 °C. Adică exact ce ne trebuia după o noapte doar semi-dormită şi după călătoria cu avionul care, cu excepţia celor care îşi permit să călătorească la business class, este pentru toţi ceilalţi incomodă şi obositoare. (mai mult…)
Vă povesteam într-unul dintre episoadele anterioare despre Hofbräuhaus, cea mai celebră berărie din München şi de experienţa asurzitoare pe care am avut-o acolo. La doar 20 de metri distanţă de cacofonia teribilă a orchestrei de la Hofbräuhaus şi de înghesuiala îngrozitoare din local, am dat peste un adevărat rai. (mai mult…)
Acest bar, situat pe Rosenheimerstrasse la numărul 108, central, la doar două staţii de metrou de centrul vechi al oraşului, este destinat berilor, deşi oferă o gamă destul de largă şi din alte băuturi. Pot să afirm cu toată siguranţa că a fost cel mai plăcut şi mai interesant local în care am pus piciorul în München. La Tap-House poţi degusta peste 200 de beri, dintre care vreo 30-40 foarte proaspete, direct de la robinet. Localul este deţinut de una dintre cele mai interesante şi mai non-conformiste fabrici de bere din Germania, Camba Bavaria. (mai mult…)
Cred că orice ghid turistic poate confirma că Hofbräuhaus este cea mai celebră berărie din München. Are o istorie care se întinde pe mai multe secole, căci a fost înfiinţată în 1589, de ducele Wilhelm al V-lea cu scopul declarat de a satisface setea, a sa şi a apropiaţilor săi. De menţionat că Hofbräuhaus nu era doar un local care servea bere, ci conţinea propria berărie ca şi propriul loc de desfacere a ei. La început, berăria producea doar beri negre, dar fiul lui Wilhelm al V-lea, Maximilian I avea o puternică aplecare către berile din grâu, cele numite Weissbier sau Weizenbier, şi nu se omora deloc cu berile dunkel, astfel că berăria a început rapid să se concentreze pe aşa-numitele beri albe. (mai mult…)
Vă spuneam în episodul trecut că München poate fi numit oraş al berii, şi nu ar fi deloc o exagerare. În oraş se consumă cantităţi impresionante de bere, deşi oferta este destul de monotonă. Cam peste tot se beau aceleaşi beri, provenind doar de la producători diferiţi. Cum berea are în Bavaria o tradiţie milenară, nu se pune problema ca vreo bere locală să nu fie de calitate. Dimpotrivă, toate sunt atât de bine făcute încât este greu să spui care este mai bună decât cealaltă şi de ce. Deja la acest nivel totul devine foarte subiectiv. Mi-am făcut şi eu propriul “clasament” al berilor, exclusiv după gustul meu. Îmi este destul de greu să argumentez de ce o Hefe Weizenbier de la Andechs sau Ayinger îmi place mai mult decât una de la Augustiner, Franziskaner, Spaten, Hacker-Pschorr sau Hofbräuhaus; pot să spun că mi se par mai gustoase, mai aromate, că au o corpolenţă care îmi convine mai mult sau că senzaţia gustativă este mai complexă, dar acest lucru îl poate spune oricine despre aproape orice bere bavareză. (mai mult…)
Conform ultimelor statistici la care am avut acces, România este doar al 26-lea producător de mere din lume. Este însă, de exemplu, pe locul al treisprezecelea ca producător de gutui, al optulea ca producător de cireşe şi al patrulea ca producător de prune, ceea ce nu este de colo. De ce ne învaţă abecedarele (cel puţin aşa o făceau acum mulţi ani, când l-am primit eu pe al meu) că „Ana are mere”, şi nu prune sau cireşe, rămâne o întrebare deschisă. Poate că iubim merele mai mult decât putem să le producem. Oricum, sunt convins că orice elev din München, sau chiar din Bavaria (poate şi din întreaga Germanie?) ar putea afla încă din prima clasă că „Ana are bere”, căci această băutură este atotprezentă, impunându-se aproape ca o emblemă a statului situat în sud-estul Germaniei. (mai mult…)
