paella | Retetele lui Radu - Gastronomie:

Românii şi sarmalele

Ce preferinte culinare au romanii

Vineri a expirat termenul până la care cititorii puteau nominalizarea preparatele lor culinare provenind din bucătăria românească, sau din cea internaţională.

Ştiu că ceea ce v-am cerut a fost dificil: este, practic, imposibil, să alegi un singur preparat culinar ca fiind cel preferat. Preferinţele noastre se schimbă funcţie de sezon, stare de spirit şi chiar companie, aşa că înţeleg perfect la ce v-am supus.
(mai mult…)

Citeste tot

Pe scurt despre bucătăria catalană (1)

    Acum câţiva ani am vizitat Barcelona. Ştiam şi pe atunci, bineînţeles, că acest oraş este exponentul unei bucătării regionale spaniole de excepţie, cea catalană; astăzi mă gândesc însă că aş fi înţeles mai bine Barcelona dacă aş fi ştiut ceea ce ştiu acum.
    Paella catalana
    Seara catalană organizată la GUXT a fost ocazia unei documentări serioase, iar lucrurile aflate cu această ocazie mi-au depăşit aşteptările şi au schimbat modul în care percepusem până acum Catalonia şi cultura sa. Ceea ce a fost acum câteva zile un eveniment cultural-culinar îşi găseşte astăzi replica în acest articol.
    (mai mult…)
Citeste tot

Pe urmele pilafului

Pilaful a intrat cu mare succes şi în bucătăria noastră unde se prepară în destul de multe variante. Cred că toată lumea ştie că pilaf-ul este unul dintre preparatele pe care le datorăm bucătăriei turce, dar povestea sa are dimensiuni nebănuite.
(mai mult…)

Citeste tot

Foarte pe scurt despre orez

Divinul orez
Originar din China şi India, orezul a fost vedeta dietei acestor populaţii timp de mii de ani, ca şi a celor din alte părţi ale Asiei, din Africa şi America de Sud. Astăzi, se estimează că orezul este de departe cea mai consumată cereală. Într-adevăr, orezul este venerat ca o divinitate în multe comunităţi şi, când a fost introdus pentru prima oară în Grecia antică, a fost mai preţuit decât este astăzi caviarul Beluga!
(mai mult…)

Citeste tot

¡Hola, Barcelona! – partea 4

“Sailor” – un mic paradis al fructelor de mare
Pe terasă la "Sailor" - Barcelona
Când coborâţi pe Rambla, până la statuia lui Cristobal Colon, drept înainte daţi de Rambla de Mar, o promenada foarte frumoasă, pe un pod de o formă interesantă, pavat cu scânduri. Dacă vă este foame, puteţi s-o cotiţi la stânga. Şi să lăsaţi Rambla de Mar pentru altă dată. Drumul la stânga merge paralel cu ţărmul şi duce la o sumedenie de restaurante, despre unul dintre ele putând eu jura, cu mâna pe inimă, că este de bună calitate şi că nu vă va dezamăgi. Se numeşte „Sailor”.
(mai mult…)

Citeste tot

Paella – versatila si gustoasa

In general nu am fost incantat de mancarea oferita de Barcelona, dar paella este o adevarata desfatare care merita studiata si incercata si acasa: chiar daca ar fi fost singurul lucru placut din acel oras (ceea ce nu a fost cazul), tot ar fi meritat sa bat drumul pana acolo.
Paella (se pronunta paeia) este originara din regiunea Valenciei. Strainii o considera o mancare specifica intregii Spanii, dar spaniolii insisi o vad mai mult ca pe o mancare regionala, valenciana. Influenta maura este evidenta, paella fiind destul de asemanatoare pilafului arabesc, sau pulao-ului indian.
Paella
Exista trei tipuri principale de paella: valenciana (paella valenciana), cu fructe de mare (paella de marisco) si mixta (paella mixta) – dar si multe altele, cu diverse alte ingrediente.
Paella valenciana se prepara din orez, carne, melci, fasole si condimente, cea cu fructe de mare inlocuieste melcii cu crustacee si omite fasolea, iar cea mixta este o combinatie de carne, fructe de mare si vegetale.
(mai mult…)

Citeste tot

¡Hola, Barcelona! – partea 1

Barcelona, frumos oras…

Barcelona - Intrarea in piata La Boqueria
Iata ca am fost si la Barcelona. Frumos oras, si cand zic frumos, e chiar al naibii de frumos. Nicaieri nu am vazut cladiri cu atat de mult farmec si personalitate. Minunate, si nici macar nu le includ aici pe cele facute de „modernistas”, marii arhitecti catalani: Gaudi i Cornet, Domenech i Montaner si Puig i Cadafalch.

Acestea sunt atat de deosebite incat nici nu sunt sigur daca imi plac. Sunt atat de originale si de ciudate, incat mi se pare extraordinar ca acum aproape 100 de ani Barcelona a stiut sa inteleaga si sa aprecieze niste constructii care si astazi par socant de moderne.

Transportul in comun merge la marele fix, punctual si impecabil, iar portul arata extraordinar si este nefiresc de curat pentru un port. Revin si reiau: frumos oras, dar nu mi-am lasat inima acolo.

Impresia pe care mi-a lasat-o Barcelona, per total, a fost ca in bancul despre Romania: frumoasa tara, pacat ca-i locuita! Nicaieri nu am vazut in restaurante, hoteluri, magazine, muzee, piete si oriunde altundeva oameni atat de tafnosi, aroganti si predispusi la badaranie (in fine, am vazut la noi acasa, dar pe astia nu-i pun la socoteala). Nimeni nu vorbeste vreo limba straina si toti par a-si face un act de mandrie din asta.

Si chiar daca inteleg engleza, franceza si italiana, tot in catalana iti raspund. Vorba cumnatului meu: „astia sunt oarecum amabili pana te baga in carciuma si te asaza la masa, dup-aia se mitocanesc”.

Toti se comporta de parca ti s-a facut o favoare ca te afli la Barcelona, dar se pricep al naibii de bine sa-ti umfle banii; pe aia nu-i dispretuiesc, doar pe tine, personal, indiferent de unde vii.

Poate ca altfel ar fi stat lucrurile daca am fi vorbit spaniola; in definitiv, cum ne-a spus un spaniol: „De ce dracu’ n-o vorbiti?

Doar o vorbeste un sfert din populatia globului…” In fine, acest criteriu este discutabil, caci ar fi trebuit sa vorbesc mai curand chineza…

Singurii cat de cat amabili sunt emigrantii asiatici, prezenti cu zecile de mii: chinezi, pakistanezi, indieni.

Ma rog, ca sa inchei vaicareala, nu ne-a dat nimeni in cap, dar nici nu ne-am simtit bineveniti.
Barcelona

Nici din punct de vedere culinar, caci despre asta vreau sa va vorbesc, Barcelona nu a fost vreo surpriza placuta. Are insa cateva piete (eu am fost doar in trei dintre ele) absolut minunate, asemanatoare cu pietele de la Bangkok, dar mult mai aranjate si mai moderne: tarabe dotate cu case de marcat si telefon printre altele.

Nu mai vorbesc de curatenie: ca in palma, adevarata farmacie. Iar abundenta este coplesitoare. Apropo, daca pana acum credeati ca romanii stiu ce sa faca cu un porc, luati-va gandul; baietii astia sunt meseriasi rau de tot, ne depasesc la mare distanta.

Am colindat si prin restaurante, bineinteles, iar ele au fost marea dezamagire. Nu am fost in cele de lux, caci nu caut asa ceva (eu nu le gasesc reprezentative pentru o bucatarie traditionala) si nici nu ma tine bugetul sa-mi fac un obicei din vizitarea lor.

Am fost in restaurante, baruri si carciumioare cu preturi accesibile turistilor care nu sunt milionari in euro. Am acasa mai multe carti despre gastronomia spaniola, le-am rasfoit pe toate si imi facusem o seama de sperante care s-au dovedit, in final, false.

Ce se gateste in restaurante este departe de ceea ce se gateste in mod traditional, in casele oamenilor, si de ceea ce poti gasi in cartile de gastronomie.

Bineinteles, totul este facut mai „industrial”: pe graba, cu ingrediente ieftine (colorant galben in loc de sofran, de exemplu) cu zgarcenie (3 creveti intr-o paella de 13 euro) si la preturi uneori de-a dreptul nerusinate. Sigur ca restaurantele cu preturi „modice” nu-ti pot gati la fel de bine cum iti faci tu acasa, dar discrepanta dintre mancarea traditionala si cea de restaurant a fost aici mai mare decat oriunde am calatorit.

Dupa opinia mea, oferta nu era de loc grozava: o multime de tapas, adica gustarele intre 4 si 10 Euro, pline de carnati si de alte produse de porc, in general grase si grele la stomac, omlete cu cartofi (pe care ei le numesc tortillas, dar nu au nici o legatura cu tortillas mexicane), senviciuri, creveti (la pretul de 1,5-2 euro bucata), masline umplute (pret 5 Euro pentru vreo 25 de masline), exact alea pe care le avem si noi in supermarket, in borcane.

Paellas de diferite tipuri (bune, nimic de zis) si fideuas (identice, doar ca in loc de orez folosesc taitei subtiri si de dimensiuni mici), pizzas de muuuuuulte feluri (dar mai proaste decat in Italia si chiar decat si la noi), friptane diverse, ca la toata lumea, doar ca aici iti mai propuneau si tot felul de carnati (nici nu va puteti inchipui ce cultura a carnatului este acolo, cred ca au mai multe feluri decat nemtii!) si salate, dintre care unele erau chiar foarte bune.

Toate acestea abia de se incadrau in categoria unei mese decente. Singurele mese cu adevarat bune de care am avut parte, adica bune spre foarte bune, au costat 20-25 de Euro de persoana (o salata, un fel principal, si o jumatate de sticla de vin). La Paris, mananci mai bine cu bani mai putini.

Locurile unde se poate manca intr-adevar mancare spanioleasca sunt micile restaurante destinate localnicilor. Acolo mancarea este bine gatita, simpla, robusta si satioasa. In fine, despre restaurante va voi povesti in zilele urmatoare.

In concluzie, daca mergeti pe acolo, prin Barcelona, in privinta mancarii nu va faceti prea multe sperante.

Ori mancati bine si scump, ori prost si ieftin, cam cum este peste tot in lume; doar ca aici scump inseamna al naibii de scump, iar ieftin inseamna ca va ustura buzunarele… sau cardul. Oricare varianta veti alege, aproape sigur va va servi o persoana incruntata, care tranteste farfuriile pe masa, care nu-ti toarna in pahar si care iti ia din fata farfuriile murdare in sila si cu mare intarziere.

In aceeasi serie de posturi:
La Boqueria
Piata Santa Caterina
„Sailor” – un mic paradis al fructelor de mare

Citeste tot