Serile de vineri „La Mansardă”, organizate în colaborare cu Halewood Romania, au încheiat săptămâna trecută evenimentul culinar dedicat canapelelor.

Au fost prezenţi 20 de oaspeţi, şi am avut parte de două premieri: prima a fost sărbătorirea, ]n mansardă, a primei zile de naştere, cea a lui Valentin, iar cea de-a doua a consemnat prima participare la aceste evenimente a unor cetăţeni străini: Laura din Peru şi Rosi din Spania.

(mai mult…)

Citeste tot