Am fost un copil extrem de mofturos la mâncare; i-am scos peri albi bietei mele mame. De ce eram mofturos? Motivele sunt mai multe. Nu o duceam grozav cu banii, dar nici nu făceam foame, ca alţi copii, şi îmi permiteam (sau mi se permitea) să fiu răsfăţat. Tatăl meu era şi el foarte mofturos (nu mânca legume, supe, tocane şi multe altele… de fapt aproape nimic afară de carne prăjită sau friptă; cred ca dacă i s-ar fi dat doar friptură cu cartofi prăjiţi ar fi fost cel mai fericit), eu mă luam dupa el, iar mama nu era în stare să lupte cu amândoi. Alt motiv a fost acela că, limitându-mă doar la ceea ce mânca tatăl meu, nu mi s-au dezvoltat nici curiozitatea şi nici gustul. Eram, ca să zic aşa, un mic troglodit într-ale mâncatului. Acest lucru avea să-şi pună amprenta nu doar pe toată copilăria mea, ci şi pe întreaga adolencenţă şi tinereţe. M-am destupat la cap în privinţa mâncării doar pe la 40 de ani.

Introducere
Totuşi, în opinia mea nu există copii cu adevărat mofturoşi. Nu sunt nutriţionist şi nici psiholog, dar cred ca în afara câtorva excepţii, există doar copii răsfăţaţi sau cărora li s-a gătit prost, ori fără imaginaţie, fără varietate şi fără a li se deschide ochii asupra unui mare adevăr: gătitul şi mâncatul sunt doua lucruri distractive. Copiii pot fi hrăniţi cu imaginaţie şi pot fi educaţi în aşa fel încât, odată ieşiţi din copilărie, să ştie să se hrăneasca variat şi echilibrat. Felul în care sunt hrăniţi acasă le influenţează nu doar sănătatea, ci şi modul în care vor înţelege lumea din jurul lor.

Cea mai sensibilă vârstă este cea cuprinsă între 3 şi 10 ani, atunci când copiii sunt gata să facă tranziţia de la hrana de copil către cea de adult. Cu toţii dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noştri, inclusiv să le asigurăm o dietă echilibrată, care să le aducă toţi nutrienţii necesari: proteine, carbohidraţi, grăsimi, vitamine şi minerale. Dacă reuşim să-i obişnuim cu o dietă bogată în vegetale, le oferim de fapt un adevărat “paşaport” pentru o viaţă de adult sănătoasă. O dietă incorectă le va afecta comportamentul şi sănătatea pe perioada întregii vieşi.

În principiu, atâta timp cât copiii sunt hrăniţi cu alimente proaspete şi de calitate, pentru ei nu există alimente “bune” sau “rele”. Cuvântul “aliment” provine din latinescul “alimentum”, care înseamnă “hrană”, “combustibil”, “susţinător”, ceea ce înseamnă că o expresie ca “aliment rău“ este un non-sens în sine, căci îşi contrazice înţelesul.
Singurul lucru “bun” sau “rău” este modul în care alimentele sunt asociate şi modul în care sunt gătite. O dietă echilibrată este una care cuprinde în cantităţi corecte toate grupele principale de alimente.
"Ne jucam si mancam" - carte culinara digitala
Dietă echilibrată
Pentru a expune mai în detaliu conceptul de dietă echilibrată, trebuie să definim o noţiune cu ajutorul căreia explicaţiile vor fi mult simplificate: noţiunea de “porţie”.
Porţia reprezintă o cantitate de circa 80 g dintr-o anumită categorie de alimente. Astfel, o porţie de fructe poate fi un măr, o banană, o portocală, două fructe de kiwi, două piersici, caise sau prune mai mari, o jumătate de mango, un pahat cu suc proaspăt de fructe, o felie subţire de pepene etc.
O porţie de lactate înseamnă un pahar cu lapte, un borcănel cu iaurt, o bucăţică de brânză, 3 linguri de smântână etc.

Grupele principale de alimente sunt fructele şi legumele, cerealele şi cartofii, produsele lactate, carnea, ouăle şi leguminoasele şi, în final, deserturile. Le voi analiza pe rând, foarte succint.

Fructe şi legume: sunt incluse aici nu doar vegetalele proaspete, ci şi cele conservate (evitaţi-le pe cât posibil pe cele conservate în sirop, adică pe cele cu adaus de zahăr), congelate sau uscate (deshidratate). Copiii trecuţi de vârsta de 5 ani au nevoie de minim 5 porţii de fructe şi legume în fiecare zi. Cel mai bine este ca această cantitate să fie distribuită egal la fiecare masă, şi nu “îngrămădită” toata la una singură.

Cereale şi cartofi: această categorie include toate tipurile de cereale (grâu, orez, porumb etc.) dar şi produsele derivate din acestea, cum sunt pâinea, pastele, cuşcuşul şi bulgurul. Tot în această categorie pot fi incluse, din punct de vedere nutriţional, şi rădăcinoasele bogate în amidon, cum sunt cartofii şi cartofii dulci. Copilul trebuie să consume circa 4 porţii de cereale zilnic, iar aceste alimente trebuie să acopere cam o treime din farfurie, la fiecare dintre mese.

Produse lactate: acestea includ laptele, brânza, iaurtul şi smântâna. Lactatele sunt extrem de importante, căci conţin, printre altele, calciu, mineral vital în formarea şi dezvoltarea oaselor şi a dinţilor. Copiii sub 5 ani au nevoie de 3 porţii de lactate, cei peste 5 ani de 4 porţii. În general, până la vârsta de 5 ani copiilor li se poate da lapte şi produse lactate integrale, dupa 5 ani li se poate oferi lapte semi-degresat şi produse lactate cu conţinut redus de grăsimi.

Carne, peşte, ouă, leguminoase: aceasta categorie include ouăle, carnea de orice fel (pui, curcan, porc, vită, miel, peşte, fructe de mare), nuci, alune, seminţe, fasole, năut, linte etc. Alimentele acestea aduc organismului în special proteine, dar şi minerale importante ca fier şi zinc. Proteinele sunt foarte importante, căci oferă “materialul” prin care organismul construieşte şi asigura creşterea (se mai numesc şi nutrienţi plastici). Copiii au nevoie de 2 porţii de astfel de proteine în fiecare zi.

Deserturi: în general acestea sunt bogate în grăsimi saturate şi zahăr adăugat, aşa că, pe cât posibil, oferiţi copiilor deserturi formate din fructe şi miere (care conţin zahăr natural), cu căt mai puţine creme, aluaturi şi adaus de zahăr. Deserturile trebuie consumate în timpul meselor, pentru a li se reduce efectul devastator pe care îl au asupra danturii.

Culoarea şi textura: elemente importante
Cu toţii ştim cât este de greu să convingi un copil să mănânce în mod regulat fructe şi, mai ales, legume. Adesea refuză acest lucru cu încăpăţânare şi, pe undeva, sunt de înţeles. Copiii mănâncă mai ales cu ochii. Sunt atraşi de culorile vii, de aranjamentele ingenioase, de texturile fragede şi în acelaşi timp puţin crocante, în niciun caz fleşcăite.
Există câteva artificii care pot determina copiii saă fie mai “îngăduitori” cu vegetalele, fie ele fructe sau legume. Iată-le pe scurt:

Alegeti fructe şi legume colorate viu şi divers: combinaţi ardei graşi de diferite culori, folosiţi ceapă roşie şi ceapă verde, oferiţi-le fructe pline de culori strălucitoare.

Nu supra-tratati termic vegetalele: gătiţi vegetalele atât cât să fie fragede, dar să rămână crocante şi să-şi păstreze forma. Nu le fierbeţi până se fleşcăie şi se transforma într-un fel de pastă neapetisantă.
Le puteţi de asemenea oferi copiilor surprize de contrast de textură, prin adaus de seminţe, nuci şi alune, sau fulgi de porumb, în salate, băuturi răcoritoare, deserturi, supe etc.

Oferiţi copiilor aranjamente interesante şi neaşteptate: spuneam mai sus că un copil mănâncă şi cu ochii, în măsură mult mai mare decât un adult. Chiar dacă mâncarea este gustoasă, aspectul ei îl poate face să o refuze. Copiii nu trebuie să se joace la masă, dar un aranjament ingenios poate, de multe ori, să fie foarte convingător. Ori de câte ori puteţi, pe lângă aranjamente frumos colorate, oferiţi-le forme interesante: tăiaţi sandviciurile, tartele şi carnea în forme interesante, folosiţi forme inedite când preparaţi biscuiţi şi prăjituri, decoraţi gustările ca să semene cu insecte şi animale simpatice, stimulaţi-le imaginaţia şi făceţi-i să inventeze singuri poveşti legate de aspectul bucatelor.

Gătiţi corect vegetalele, ca să le păstraţi culorile naturale: în afară de texturi fleşcăite, culorile terne sunt un alt factor pentru care copiii resping vegetalele. Culorile neapetisante sunt doar rezultatul necunoaşterii unor trucuri elementare, de care trebuie să ţinem seama atunci când gătim vegetale. Nu este nicio filozofie, avem nevoie doar de puţină atenţie şi de un minim de cunoştinţe. Aveţi aici toate indicaţiile necesare.

(va urma)

Acest text este un rezumat al materialului publicat în cartea digitală „Ne jucăm şi mâncăm”, o carte destinată părinţilor cu copii între 3 şi 10 ani. Mai multe amănunte aici.

In aceeasi serie de articole:
Cum ne hranim copiii – partea 1