Eram acum cateva zile in Cora, nu mai stiu ce cautam, dar ma invarteam pe langa rafturile cu orez. Erau nu stiu cate feluri: cu bob scurt, mediu, lung, alb, brun, salbatic, amestec, prefiert, thailandez, indian, pentru risotto etc.
Langa mine, o mama cu fiica. Prima, pe la 40 de ani, cea mica nu avea mai mult de 16-17. Mama statea sprijinita in caruciorul cu cumparaturi, pustoaica se agita pe langa rafturi.
“Ce orez luam, mama?” “Oricare, tot orez e.” – a venit raspunsul. M-am oprit in loc, pus pe ganduri. Hmm…Probabil doamna in chestiune n-ar fi spus niciodata “oricare, tot rochie e“. De ce? Pentru ca stie multe despre rochii, dar nu stie nimic despre orez. Probabil ca nu se osteneste nici macar sa citeasca indicatiile de pe ambalaj. Doamna in chestiune este un exemplu semnificativ pentru cultura culinara a romanului mediu si pentru eforturile pe care producatorii si fabricantii NU le fac ca sa informeze publicul despre produsele de pe piata.
Marturisesc ca pana si eu, care sunt pasionat si ma documentez permanent, am ramas oarecum interzis langa raionul de fructe exotice. Erau cel putin 10-12 sortimente. Pe unele le cunosteam, pe altele nu. Mai rau este ca nu eram lamurit daca sunt coapte, daca sunt deteriorate, sau in conditie buna. Etichetele cu denumiri erau cam amestecate, asa ca in vreo doua cazuri nici nu eram sigur care eticheta corespunde fructului respectiv. Am cautat cu privirea un panou, sau alta indicatie despre fructele respective. Vroiam sa cumpar, de curiozitate, dar nu accept sa dau banii aiurea, asa ca aveam nevoie sa stiu daca fructele sunt coapte, sau daca se coc acasa, precum gutuile si bananele, pe masa din bucatarie. Eram curios ce gust au, cum se decojesc, ce este comestibil la ele etc. Nu am gasit nimic afisat, nici macar o urma de material informativ. Am pus toate aceste intrebari, care ma chinuiau, unei persoane, o fata tanara, machiata cam prea “elocvent”, care parea teribil de plictisita si pe al carui tricou scria “Cora – La dispozitia dvs.” Ei bine, habar n-avea si nici nu parea ca asta s-o deranjeze prea mult.
M-am indepartat fara sa cumpar nimic. Multi alti potentiali cumparatori s-au apropiat de fructe, le-au pipait, le-au mirosit, s-au uitat la pret si au plecat.
Punand in balanta riscul de a da un purcoi de bani pe un fruct dubios, despre care nu stim daca este bun sau nu, ne abtinem de la a cumpara. Nimanui nu-i place sa dea banii aiurea. Doar nu suntem actionari la Cora… Intamplarea a facut sa ma aflu in Cora, dar sunt sigur ca situatia este similara in toate supermarketurile.
In cele din urma fructele se vor strica pe rafturi, iar comerciantii vor deduce ca nu se vand si vor inceta sa le importe. Vor da vina, ca de obicei, pe prostia cumparatorilor si nici macar nu le va trece prin cap ca vina este numai si numai a lor.
Pana la urma, motivele pentru care unele ingrediente (sute, de fapt) zac pe rafturi si au rata mica de cumparare sunt, in principal doar doua: lipsa de informatie si preturile nejustificat de mari. Acest cuplu de factori produce reticenta publicului.
As mai putea aduce in discutie calitatea destul de slaba a unora dintre produse (comerciantul risca si el bani cat mai putini si cumpara sortimentele cele mai ieftine); il iei o data, dar a doua oara te abtii, si din pacate poti ramane cu impresia ca produsul in sine nu este pe placul tau, nu marca, sau calitatea respectiva.
Ce este de facut? Cred ca producatorii si distribuitorii stiu deja raspunsul. Daca vor sa vanda, sunt siliti sa informeze publicul.
Cutia postala mi-este plina tot timpul de pliante si brosurele. Multe dintre ele vin de la supermarketuri: tot felul de oferte tampite si neinteresante despre cine stie ce chestie mai ieftina cu 1 leu decat la concurenti. Zeci de mii de euro aruncati pe maculatura. Nu stiu ce rata de raspuns au aceste materiale publicitare, dar sunt convins ca se pot investi si cateva sute de euro in panouri care sa explice, pe intelesul tuturor, ce mama naibii sunt chestiile alea de pe rafturi.
cine doreste sa cumpere anason stelat sa incerce la metro militari eu acolo am vazut acum o luna in urma
Buna Radu!
Ca tot veni vorba de orez, pun si eu o intrebare specialistului. Cum este orezul jasmin?…denumirea ma trimite la aroma de iasomie si am tot dat peste el in diverse retete dar nu l-am vazut pe nici un raft. Cu vreo trei ani in urma am descoperit orezul basmati care m-a incantat fff tare, pe urma a disparut din magazine si acum se gaseste doar in varianta ambalat prin Italia, parca, dar mi se pare diferit de cel indian pe care l-am cumparat prima data. Merci frumos si Paste fericit!!!
PS Am dat de blogul tau cautand pe google despre anasonul stelat (mi-ar fi facut trebuinta pentru o reteta de orez aromatizat…dar aproape imposibil de gasit in Romania) si mi-a placut mult, l-am adaugat la favorite.
Buna, Ada, si bine ai venit!
Orezul jasmine este un orez thailandez, foarte parfumat, semanand la aroma cu iasomia. Are bob relativ scurt si este destul de lipicios. Eu l-am vazut in supermarket, produs de Scotti Rizo. Sunt insa indragostit iremediabil de Basmati, care are bob lung si nu este lipicios (imi place mai mult textura sa), si il folosesc chiar si alaturi de mancarurile thailandeze.
Orez Basmati pakistanez, la saculeti de panza de 2-5 kg, se gasesc in macelariile arabesti. Este insa un orez mai vecgi, cu bob mai uscat, si trebuie fiert ceva mai mult, si mai si trebuie ales caci contine un piculet de impuritati. Cel produs de Scoti Rizo, ambalat in vid, numit Basmati Harj, mi se pare de asemenea foarte bun si il folosesc curent. Este curat, iar boabele sunt unul si unul. Mi se pare mai bun decat cel de la Uncle Ben’s (care este nerusinat de scump) si decat alte marci.
Paste fericit si tie!