Curcan cu sos de arahide

Reteta este extrem de interesanta ca gust si aroma si nu este ceea ce am fi asteptat de la una dintre retetele japoneze, asa cum sunt ele promovate in Occident. Preparatul de fata arata influenta bucatariei chinezesti, atat prin ingredientele listate, cat si prin modul de a le gati. Carnea de curcan nu este nici ea specifica Japoniei si nici obligatorie in reteta; poate fi inlocuita cu pui, sau porc.
curcan cu sos de arahide1 - Curcan cu sos de arahide 1 - Retetele lui Radu

Bucatarie: japoneza
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 15 minute

Ingrediente:
2 felii de piept de curcan dezosat, fara piele, circa 350 g in total
1 ceapa rosie, taiata felii, pe lungime
2 catei de usturoi, taiati julienne
2 cm bucata de ghimbir, feliata si apoi taiata julienne
2 cepe verzi, taiata bucatele pe diagonala
60 ml vin de orez
2 lingurite de sos de soia
2 linguri de unt de arahide
3-4 linguri de ulei de arahide (sau de floarea-soarelui)
1 lingura de alune caju, pisate grosier
1 lingurita de pasta de ardei iute, optional
325 ml fond de pui (sau supa preparata din cubulete de concentrat)
sare
piper negru, proaspat macinat
orez cu bob lung fiert, pentru servit

Instructiuni:
Se acopera feliile de carne cu film alimentar si se bat usor cu un ciocan de snitele pana se aplatizeaza usor. Se lovesc cu grija, ca fibra carnii sa nu se distruga. Se asezoneaza cu sare si piper negru.
Se incinge un wok la foc mediu-mare. Cand vasul este incins, se adauga uleiul, urmat imediat de feliile de carne. Se prajesc 2-3 minute pe fiecare parte, pana ce sunt facute. Se transfera apoi pe o farfurie si se acopera cu folie de aluminiu. Se lasa la odihna, cateva minute.

Se adauga in tigaie ceapa si se soteaza 30 de secunde. Se adauga ghimbir si usturoi si se continua alte 20-30 de secunde.
Se adauga vinul de orez si se fierbe cateva minute, pana se reduce ca sa atinga consistenta unui sirop.

Citeste si articolul →   Somon cu coriandru

Se adauga fondul si sucurile lasate de carne in farfurie si se fierbe incet, pana ce lichidul se reduce la jumatate.
Se adauga untul de arahide si pasta de ardei iute si se amesteca bine, pana ce se incorporeaza in sos.

Se adauga sosul de soia si carnea si se gatesc la foc mic, 1-2 minute, pana ce carnea este incinsa. Se transfera carnea pe farfurii incalzite.

Se adauga ceapa verde si alunele in sosul ramas in wok; se amesteca bine. Se pune sosul deasupra feliilor de carne. Se serveste carnea cu orez fiert.

5 comentarii pe “Curcan cu sos de arahide

  1. RamonaA spune:

    Un special pt. iubitori de arahide.
    Ispititor sosuletul 🙂
    Preferati orezul fiert, vãd in majoritatea retetelor..si eu prefer orezul cartofilor prãjiti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.