Sa nu va sperie cantitatea de usturoi din reteta. Pare mare, dar este gatita in asa fel incat isi pierde mult din iuteala. Nu va speriati nici de dimensiunea listei de ingrediente: chiar daca acestea sunt multe, reteta este foarte simpla.


Bucatarie: indiana
Dificultate: usor
Cantitate: 4 portii
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatit: 28 de minute

Ingrediente:
2 piepti de pui, circa 700 g, taiati bucatele de dimensiunea unei imbucaturi
4 linguri de ghee (sau ulei pentru prajit)
2 bucati de rulou de scortisoara, de 2-3 cm fiecare
1/2 lingurita de scortisoara pudra
12 catei de usturoi, tocati marunt
1 ceapa, tocata marunt.
1 bucata radacina de ghimbir de 2 cm lungime, tocata marunt.
2 ardei iuti verzi, curatati de seminte si tocati marunt
sare, dupa gust
3 foi de dafin
1/2 lingurita de curcuma, macinata
1/2 lingurita de seminte de coriandru macinate
1/2 lingurita de seminte de chimion macinate
1/2 lingurita de boia de ardei iute
1/2 lingurita de piper negru, proaspat macinat
250 ml de fond de pui (sau preparata din cubulete de concentrat)
1/2 lingura de suc de limeta
frunze de coriandru (sau patrunjel), tocate
1 mana de alune caju, prajite si sarate
1 ardei gras rosu, taiat fasiute
1 ardei gras galben, taiat fasiute
coriandru (sau patrunjel) tocat, pentru ornat
feliute de limeta, pentru servit
1 ardei iute rosu, mic, taiat fasiute subtiri, pentru ornat
orez Basmati fiert, pentru servit

Instructiuni:
Se incinge jumatate din cantitatea de ghee intr-o tigaie mare. Se prajeste carnea rapid 3-4 minute, la foc mediu-iute, pana se rumeneste si este aproape facuta. Se scoate apoi pe o farfurie si se lasa deoparte.

Se incinge restul de ghee in aceeasi tigaie, la foc mediu; se adauga bucatile de scortisoara si se amesteca bine. Se lasa pe foc 30 de secunde, apoi se adauga usturoiul si se caleste cateva minute, amestecand continuu, pana ce incepe sa se rumeneasca.
Se adauga ceapa tocata si se caleste totul inca 5 minute, pana incepe sa se rumeneasca. Se adauga ghimbirul si ardeiul iute si se soteaza 30 de secunde, pana ce incep sa-si dezvolte aroma.

Se readuc bucatelele de piept de pui in tigaie si se prajesc la foc mediu-iute cam 2 minute, ca sa “prinda” aromele condimentelor.

Intre timp, se amesteca intr-un castronel curcuma, coriandrul, chimionul si boiaua. Se adauga amestecul de condimente in tigaie. Se amesteca si se soteaza pana ce grasimea se ridica si apare la marginile vasului, circa 3 minute.

Se adauga piperul, foile de dafin, fasiutele de ardei gras si fondul de pui; se amesteca. Se mareste flacara si se da in clocot. Se acopera vasul, se micsoreaza flacara si se mijoteaza (fierbe molcom) timp de 3-4 minute, amestecand ocazional. Daca mixtura are prea mult lichid, se fierbe, fara capac, pana ce lichidul se evapora partial.

Se adauga scortisoara macinata, sucul de limeta si frunzele de coriandru. Se continua amestecarea inca 1-2 minute, se potriveste de sare si se ia de pe foc. Chiar inainte de a servi curry-ul, se adauga o mana de alune caju, apoi se amesteca. Se orneaza cu coriandru tocat, fasiute de ardei iute si feliute de limeta si se serveste alaturi de orez fiert.