De-ale nutritiei: mai avem oare conditii sa ne hranim sanatos?

Nu am cunostinte de nutritie… înca. Spun „înca” fiindca am decis nu doar sa ma apropii de acest domeniu, ci sa si fac cat mai curand posibil o scoala în domeniu. Am pornit deocamdata sa ma informez din diverse surse, ca sa încep, încet-încet, sa ma orientez în acest univers care intereseaza din ce în ce mai multa lume. Altfel spus, încerc deocamdata sa-mi fac o idee si va invit sa descoperim împreuna, pas cu pas, ce am putea face ca sa ne hranim mai bine si mai sanatos.

O sa încerc deci sa supun discutiei unele concluzii care încep sa se profileze. Nu de pe pozitia specialistului, caci nu sunt; nu vreau sa dau indicatii si sfaturi, caci nu ma pricep. Nu vreau nici sa învatam unii de la ceilalti, ci doar sa ne informam reciproc. Este posibil ca cele spuse de mine în articol sa nu fie corecte, caci vin în urma unei informari care ar putea fi incompleta; pornind de la unele date, fac extrapolari bazandu-ma doar pe logica mea si bunul meu simt, care sunt departe de a fi infailibile.

Îmi place sa gatesc si sa mananc si încep sa ma întristez din ce în ce mai tare cand vad ce spun nutritionistii. Nu am încredere în nutritionisti, ca „specie” profesionala. Impresia mea este ca bajbaie si ca îsi schimba cam des parerile. Mai mult, pentru a ne spori confuzia, parerile lor nu coincid întotdeauna; mai curand se bat cap în cap mai des decat sunt în concordanta. Cu toate acestea am început sa am din ce în ce mai pregnant impresia ca a te hrani sanatos astazi a devenit practic imposibil. Ştiu ca suna descurajant, dar daca analizam obiectiv ce avem timp sa ne gatim si, mai ales, ce alimente ne putem permite sa cumparam, vom vedea ca hrana sanatoasa nu prea ne este la îndemana.

Degeaba încercam sa gatim fara prajeli, fara grasimi, cu multe legume si fructe, daca ingredientele de la care pornim, cele cumparate din supermarket si piete, sunt ele însele necorespunzatoare din punct de vedere nutritional. Chiar daca am avea ingrediente sanatoase, cheia hranirii corecte este modul în care le gatim si în care le asociem, ori acesta este domeniul în care lucrurile par a fi extrem de confuze. Voi încerca sa discutam aceste aspecte în cateva articole viitoare.

Haideti sa începem cu primul pas al procesului de gatire a mancarii: alegerea si cumpararea ingredientelor, tema despre care s-ar putea scrie lesne un volum întreg.
Pietele au ramas pentru multi un fel de „oaza” a hranei traditionale, sanatoase, asa cum o aveam pe vremuri. Totusi, mai vedeti prin piete tarani veritabili? Foarte rar, caci cei ce vand sunt intermediarii. Am vazut în ultimii 20 de ani mai multi pietari tigani decat tarani. Am tot respectul pentru tigani, însa acestia nu au fost niciodata vestiti pentru cheful de munca, mai ales în domeniul agro-alimentar. Avem de-a face deci cu intermediari, nenumarati intermediari, tigani sau nu, asta nu prea are importanta. Intermediarii însa cresc pretul final al produsului si se aprovizioneaza de cine stie unde.
Nici chiar taranii veritabili nu mai sunt ce erau odata. Acum cultiva cu alte seminte, mai spornice si mai ieftine, au început sa se spurce la chimicale, hranesc animalele destinate vanzarii cu nutreturi concentrate si tot felul de traznai obtinute din deseuri de peste. Multi au fost siliti sa faca asta, caci altfel s-ar fi ruinat; altii, mai putini, s-au smecherit pur si simplu. Ati mai vazut pe piata capsunile romanesti, acelea mici si extrem de parfumate? Ati mai vazut rosiile din gradina bunicii, acelea bulbucate si uratele, dar atat de gustoase si parfumate? Eu am mai dat peste ele doar accidental, adica extrem de rar.

În supermarketuri ne lovim – si ne doare rau, desi nu ne dam seama – de „fabricile de mancare”. Acestea sunt companiile din domeniul alimentar care produc pe scara rulanta, în viteza si în conditii de eficienta financiara maxima. Rareori vor fi în pierdere, caci lucrurile sunt aranjate de asemenea maniera încat cea mai mare parte dintre noi sa fim la cheremul lor. Nu putem cultiva vegetale, nu putem sa crestem animale. Nu avem unde si nu ne pricepem.
Costurile de productie nu permit producatorilor sa ne ofere plante si animale care sa se dezvolte conform ciclului lor normal de viata. Acestea sunt hranite cu tot felul de porcarii, stropite cu substante chimice, crescute în conditii nenaturale, „îmbunatatite” cu aditivi etc. Unele dintre aceste operatiuni sunt necesare la modul obiectiv, caci altfel produsele nu ar rezista transportului si sederii în raft si în frigider pana ce le vine randul sa fie gatite. Alte operatiuni au rolul de a lua fata clientului, dand produselor un aspect comercial, iar celelalte sunt destinate la a micsora costurile de productie. Grija pentru sanatatea clientului este lasata, în cel mai bun caz, pe un plan secundar.

Toti suntem oameni ocupati, avem cariere, familii si diverse obligatii; toate acestea ne reduc considerabil timpul pe care l-am putea folosi ca sa ne hranim cu cap. Supermarketul a devenit solutia cea mai la îndemana pentru noi toti. Îmi este clar, desi nu-mi convine prea mult, ca unii dintre aditivii alimentari sunt necesari în conditiile noastre de viata, si trebuie sa ne cam împacam cu ideea ca avem nevoie de conservanti, stabilizatori etc. Alti aditivi ar putea lipsi bine mersi. Pana si produsele zise ecologice folosesc, conform legii, circa 300 de aditivi. Exista deci o legislatie care reglementeaza folosirea aditivilor, dar cum lumea este condusa de marile corporatii, inclusiv de cele din domeniul alimentatiei, ghici cui foloseste ea? Doar nu consumatorului…

Bineînteles, produsele ecologice veritabile sunt mai putin daunatoare decat cele din supermarket, dar nu stiu cat de mult ne ajuta asta. Nu ma refer doar la faptul ca sunt de trei ori mai scumpe decat celelalte alimente, si nici la faptul ca, desi sunt numite ecologice, unele dintre ele înseala pur si simplu consumatorul, dar suntem atacati din atatea directii încat este greu sa ne pazim întotdeauna spatele. Am remarcat adesea cu stupoare ca persoanele preocupate de consumul de produse ecologice lasa garda jos cand vine vorba despre alte „atacuri”, asa le zic eu, ale societatii moderne asupra sanatatii noastre; beau fara grija tot felul de otravuri denumite generic „cola”, consuma alcool, fumeaza, sunt sedentare, folosesc mult televizorul, computerul, telefoanele mobile, folosesc cosmetice (o alta grupa de produse pline de aditivi), respira acelasi aer poluat ca si restul omenirii, pierd noptile, nu mananca la micul dejun, mananca în fata televizorului etc. Încercand sa fiu logic, ma gandesc ca este cam aiurea sa faci atata tam-tam pe tema mancarii ecologice, cand te expui catastrofal pe alte cai.

Mancarea de calitate costa foarte scump, caci cei care o produc sunt din ce în ce mai putini. Practic, nu avem bani sa cumparam mereu produse de calitate. Multi dintre cei care se panicheaza pe tema aditivilor alimentari ar dori de asemenea mancare ieftina. Vestea proasta este ca mancarea sanatoasa nu mai are astazi cum sa fie ieftina. Asa ca multumiti-va, cu decenta, a manca ceea ce va permiteti.

Concluzia mea este ca doar cu mare greutate putem gasi alimente sigure, si pe care sa ni le si putem permite. Pe de alta parte, chiar daca am reusi asta, organismul ne este atacat pe multe alte cai, învat ne-am putea întreba ce rost mai are sa ne ferim, cand oricum suntem înconjurati de „dusmani”? Cel mai trist lucru este ca noi suntem cei care ne distrugem, noi am ales acest fel de viata. Putem însa renunta la el? Ţin pumnii la modul cel mai sincer tuturor celor dispusi sa încerce!

Ce este deci de facut, macar în privinta mancarii? Nimeni, din ce am citit pana acum, nu ofera o solutie sigura si nici macar viabila cu adevarat. Toti ne sfatuiesc sa citim etichetele produselor, sa analizam singuri ce este sanatos si ce nu, sa observam efectul pe care îl au alimentele asupra organismului nostru etc. Foarte frumos în teorie. Unii dintre noi, din cei care stiu sa citeasca, nici nu mai reusesc sa desluseasca literele alea mici de pe etichete; multi altii citesc etichetele doar ca sa vada pretul, caci abia au din ce trai. Unii se panicheaza (deseori inutil) cand vad litera E printre ingrediente, altora nu le pasa. Cine naiba ne poate sfatui corect? Cea mai tare chestie este atunci cand nutritionistii declara nesanatos/sanatos un anumit aliment si te fac sa-ti bulversezi viata renuntand la el, pentru ca doar 2-3 ani mai tarziu sa sustina exact contrariul, pe motiv ca tocmai s-a descoperit ceva nou despre produsul respectiv. Un alt lucru care ma scoate din sarite este ambiguitatea avertismentelor: acest ingredient ar putea sa fie daunator, poate declansa, poate induce, este posibil sa… Vreau si eu sa aud o chestie ferma, de genul: daca mananci 3 g pe zi din rahatul asta crapi sigur în 2-3 ani! Asa m-as simti si eu protejat si as sti ce sa fac!
Daca nutritionistii nu se pot pune de acord între ei, ce sanse avem noi, ceilalti, nestiutorii? Devine clar ca cei lipsiti de educatie gastronomica au sanse mai mari sa se numere printre victimele sistemului. În opinia mea persoanele needucate sunt mai vulnerabile nu doar la „isteriile” si panicile legate de alimentatie, care apar din cand în cand, dar nu sunt capabile sa urmeze corect nici macar acele lucruri putine de care, se pare, putem fi siguri ca ne asigura o hrana decenta si corecta.

Mie mi se pare aiurea sa-ti traiesti viata refuzandu-ti orice placere de teama ca mai mananci un gram de sare sau de zahar, sau un miligram din nu stiu care E. Este îngrozitor sa mananci cu privirea atintita peste umar, încercand sa previi cine stie ce atac marsav al vreunui aliment. Ce obtin în final? Ma stresez vreo 50-60 de ani, ca sa capat, în cel mai bun caz, „dreptul” de a ma chinui la fel înca vreo 10?
Şi atunci, totusi, este de facut? Ştiu ca fiecare individ este unic si reactioneaza diferit. Unii sunt mai sensibili, altii dimpotriva, pot manca si pietre. Cred ca nu puteti urma sfaturile nutritionistilor decat ca un ghid general. Mai cred ca nu v-ar putea sfatui corect decat un nutritionist care va cunoaste foarte bine si poate astfel estima corect cum se va comporta organismul dvs.

Eu nu va dau niciun sfat, caci nu sunt calificat s-o fac. Va pot spune însa cum voi proceda eu în cei 25-30 de ani de viata la care mai sper. Pentru mine echilibru este cuvantul cheie, si cred ca ar putea fi pentru toata lumea.
Refuz sa intru în panica pana nu ma informez în amanunt, din mai multe surse, si pana nu încerc sa gandesc cu mintea mea, daca un ingredient este sau nu cancerigen sau daunator în vreun alt fel.
Refuz sa mananc cu lipsa de respect fata de mancare: nu voi mai manca la televizor, nu voi tolera fumatori la masa, refuz sa mananc daca în jurul meu muzica rasuna la maxim, sau în companie neplacuta. Vreau sa transform masa într-o mica sarbatoare a spiritului si trupului.
Refuz sa devin vegetarian, caci vegetarianismul mi se pare o exagerare daunatoare. Omul a fost „setat” sa fie omnivor, adica sa manance de toate. Refuz sa mananc carne zilnic, alta exagerare si derogare de la conditia de omnivor.
Refuz sa renunt la micile placeri vinovate: voi bea alcool, dar cu moderatie, pot renunta la grupe de alimente care oricum nu îmi plac (de pilda la mezeluri), dar nu la cele care ma desfata (branzeturi, de pilda), voi încerca sa „fac rost” de 2-3 zile pe saptamana în care sa nu consum carne si, neaparat, voi încerca sa maresc cantitatea de vegetale din dieta mea.
Refuz sa sar peste masa de dimineata si voi încerca sa nu mai mananc dupa ora 19:00.
Refuz sa renunt la paine, dar îmi vor fi de ajuns 4-5 felii pe zi.
Refuz sa renunt la încercarea de a bea, cat mai des posibil, sucuri de fructe stoarse cu manuta mea, fara zahar, conservanti, coloranti etc. La fel în cazul înghetatelor.
Refuz sa renunt la sarmale, mititei, oua umplute, placinte etc. dar le voi consuma rar.
Refuz monotonia si voi manca atat cat pot de diversificat; voi gati, cat de des pot, la aburi sau cu grasime putina.
Refuz sa renunt la cartofi, dar voi încerca sa-i prajesc extrem de rar.
Refuz sa ma limitez la cele de mai sus, caci ar mai fi multe de spus si de facut.
Daca voi mai calca uneori aceste „porunci”, refuz sa ma panichez si sa ma simt vinovat! Pana la urma, este în firea omului sa mai si greseasca si, oricat de trist ar fi, trebuie sa mai si murim de ceva.

Înca o data, acest articol este doar o invitatie la discutie, caci vreau sa ne sfatuim reciproc. Acest articol nu vrea sa impuna nimic si este doar parerea mea, adica cea pe care mi-am format-o la acest moment, din (foarte) putinul pe care îl stiu. Este posibil ca peste cateva luni, cand voi fi aflat mai multe, sa ma razgandesc si eu, nu doar nutritionistii.