Despre bere
Cred că aţi observat după postările din ultimele luni că am făcut o pasiune pentru bere. Până de curând habar nu aveam ce este berea, dar a fost de ajuns să deschid o carte şi să-mi schimb viaţa. Cărţile sunt, în felul lor periculoase; îţi pot deschide orizonturi noi şi misterioase, în care fiecare călătorie poate fi o aventură palpitantă.
Bistro GUXT - Bere

Bineînţeles, vorbesc aici despre o carte care, la rândul ei, vorbea frumos despre bere. O carte pe care am citit-o din scoarţă în scoarţă şi căreia i s-au adăugat, destul de rapid, alte câteva din acelaşi domeniu. Şi nu doar cărţi, ci şi vreo 100 de beri diferite (100 de etichete, cum se spune printre pasionaţi) pe care le-am degustat, încercând să fac acest lucru aşa cum îl fac profesioniştii, adică luând aminte la aspect, aroma, culoare, carbonatare, corpolenţă, senzaţie gustativă şi, mai ales, la modul cum fiecare bere se potriveşte cu mâncarea.

De fapt, acest ultim element a fost cel care m-a fascinat: am realizat că berea se potriveşte mai bine cu mâncarea decât vinul. Nu ştiu dacă berea oferă o mai mare diversitate decât vinurile (din ce mi-am dat eu seama până acum, la multe capitole nu, iar la unele da), dar în orice caz se înfrăţeşte mai bine cu mâncarea. Cu orice fel de mâncare, chiar şi cu cea foarte picantă, cu cea foarte aromată şi cu deserturile de orice fel.
Să nu credeţi că cele citite şi gustate m-au făcut în câteva luni specialist în bere… departe de asta. Am acumulat însă unele cunoştinţe care mă ridică un pic deasupra nivelului unui „civil” obişnuit; am mai acumulat, dacă pot spune asta, multă curiozitate şi pasiune pentru bere. Iar lucrurile acestea, se pare, îmi pot fi de folos… mie şi altora.

Presupun că ştiţi că am deschis de circa o lună un mic restaurant. Numele său este „Bistro GUXT” şi funcţionează de luni până sâmbătă, începând cu orele 17:00; este situat într-o clădire liniştită şi discretă, în Bucureşti, pe str. Dimitrie Racoviţă, la nr. 37. Bistro GUXT oferă un meniu destul de original, foarte bine ales şi excelent gătit, cu uşoare influenţe mediteraneene şi asiatice.
Acest meniu conţine doar 25 de preparate culinare. Fiecăruia dintre acestea îi sunt recomandate, la servire, câteva vinuri şi beri diferite. Această dublă recomandare (căci recomandări doar de vinuri există în multe locuri), din câte ştiu eu este unică la noi; chiar dacă mai există destule restaurante care iau berea în serios, încă nu merg atât de departe încât să indice în meniu, lângă fiecare preparat, ce anume bere este mai potrivită să-l însoţească.
Ca să vă faceţi o idee: dacă meniul culinar cuprinde 25 de preparate, cel de băuturi reuneşte 18 beri şi 25 de vinuri liniştite şi spumante. Las deoparte vinurile, care sunt şi ele de foarte bună calitate (pentru cei mai naţionalişti, am o veste bună: doar 4 dintre ele nu provin din România), pentru că discuţiile legate de ele sunt deja mai obişnuite, iar acest episod este dedicat berii.

Cele 18 beri din meniul de la Bistro GUXT provin din Germania, Belgia şi Cehia. Sunt beri de foarte bună calitate, mult peste media celor pe care le găsiţi de obicei în restaurante. Am beri provenind din cea mai veche berărie din lume aflată încă în activitate, mă refer la Weihenstephan, care funcţionează continuu din anul 1040, am beri trapiste belgiene şi cele mai bune şi mai interesante beri pe care le oferă în acest moment berarii cehi.
Am beri de vară, mai slab alcoolizate şi care se servesc reci, pe la 5-7 °C, dar şi beri robuste, potrivite mai curând cu vremea răcoroasă, alcoolizate, cu gust pregnant, care se servesc pe la 10-14 °C.
Am beri din malţuri de grâu, orz şi ovăz, în diferite combinaţii, beri dulci şi seci, blonde şi brune, filtrate sau nefiltrate.
Am beri preparate după reţete noi şi moderne, dar şi beri preparate după reţete vechi de sute de ani. Pot să spun că sunt mândru de berile pe care le ofer.

Cu toate acestea, nu sunt scumpe. Dacă o banală bere de larg consum costă 8-10 lei prin restaurante, berile „mele” speciale au preţuri între 9,50 şi 17,50.
Prietenii mai vechi sau mai noi m-au sfătuit să ofer în meniu şi beri mai ieftine de atât, motivând că publicul român nu are cultura berii şi că preţurile i se vor părea mari. Susţineau că nu contează dacă eu am beri craft, maturate şi lucrate la mare meşteşug, fiindcă românii ştiu doar de berile de larg consum, ieftine şi apoase, fără gust şi aromă, pe care le beau reci de le crapă dinţii; nu de alta, dar dacă le-ar bea calde s-ar observa mai uşor cât de insipide şi apoase sunt.

Ca atare, mi s-a prezis că nu voi vinde decât accidental beri ca Weihenstephaner Korbinian şi Vitus, ca Primator IPA şi Double 24%, sau ca oricare dintre cele 6 beri belgiene (Westmalle tripel şi dubbel, Chimay tripel, dubbel şi strong dark ale, şi Duvel). Că best-seller-ul berilor mele va fi Krombacher Pils, adică o bere care, deşi de o calitate mult mai bună, seamănă oarecum, la corpolenţă şi gust, cu ceea ce se bea de obicei pe la noi.

Doar după o lună de funcţionare a bistroului este clar că nu pot trage o concluzie definitivă – a trecut, totuşi, prea puţin timp – dar pot să afirm că cei care mi-au trecut pragul nu au venit să ceară ceva anume, ci au băut ceea ce li s-a recomandat la faţa locului. Au băut şi Krombacher Pils dar şi Korbinian, IPA, Westmalle Tripel, Chimay Bleue, Primator Double 24% etc. Poate că cea mai vândută bere de până acum a fost chiar Korbinian.

De ce? Pentru că cei care ne-au trecut pragul ştiau deja că ceea ce există în meniul de la Bistro GUXT reprezintă specialităţi, cu o calitate superioară ofertei obişnuite a pieţii. Pentru că au avut încredere în recomandările mele, privind asocierile berilor cu mâncarea, şi, lucru extrem de important, pentru că le-au plăcut berile iar împerecherile lor cu mâncarea au fost corecte şi inspirate.

Am satisfacţia că toţi cei care au venit reticenţi, declarând că nu se împacă bine cu berea (multe femei în această categorie), au plecat încântaţi, ba chiar şi-au mai cumpărat câteva sticle şi pentru acasă. Mi-am dat seama că, dacă ai încrederea publicului, nu contează faptul că ceea ce încerci să vinzi este mai scump decât media pieţei; contează ca surplusul de preţ să fie „acoperit” de calitate.
Unul dintre oaspeţi chiar mi-a spus: „Decât să dau 8-9 lei pe o bere pişăcioasă (scuzaţi expresia, dar am ales să-l citez corect), mai bine plătesc 13-14 lei, sau chiar mai mult, pe o bere de calitate excelentă, pe care o savurez până la ultima înghiţitură.”

A contat, bineînţeles, şi faptul că berile au fost servite la temperatură corectă şi întotdeauna în paharele oferite de producător. Este jenant să vezi o bere servită în paharul altui producător; vă spun din proprie experienţă că uneori va avea altă aromă şi chiar şi alt gust, căci ambele (mai ales aroma) depind de forma şi volumul paharului.

Cele întâmplate în prima lună de viaţă a bistroului meu îmi dau încredere în viitor. Poate chiar există un public interesat să afle lucruri noi şi să experimenteze, îndeajuns de numeros ca să asigure existenţa unor restaurante, mai mari sau mai mici, care să le ofere calitate la un preţ onest.
Dacă faceţi parte din acest public, vă aştept la Bistro GUXT. Vă garantez că veţi pleca, dacă nu încântaţi, măcar mulţumiţi.

Nu este nevoie să comandaţi neapărat bere, deşi o recomand cu căldură. Pe lângă vinurile despre care v-am povestit mai sus, vă pot oferi câteva whisky-uri scoţiene single malt, câteva romuri de bună calitate, vodcă rusească, brandy-uri spaniole şi coniacuri franţuzeşti, cocteiluri şi multe altele.
Iar mâncarea… mmm… şi nu sunt subiectiv. Costel Clipescu, maestrul bucătar de la Bistro GUXT, găteşte excepţional şi este un om de mare calitate; altfel nu am fi făcut echipă, iar Bistro GUXT nu ar fi existat.

(va urma)

Sumar articol
De GUXTibus (1)
Titlu articol
De GUXTibus (1)
Descriere
Mi-am dat seama că, dacă ai încrederea publicului, nu contează faptul că ceea ce încerci să vinzi este mai scump decât media pieţei; contează ca surplusul de preţ să fie „acoperit” de calitate.
Autor