Din partea casei
Foarte multi romani si-au petrecut macar o data vacanta de vara în Grecia. Printre acestia ma numar si eu. Cunosc multi romani care iubesc mancarea locala, stiu si cativa care mananca pe malul marii doar ceafa de porc cu cartofi prajiti, ca acasa, la carciuma de cartier, ba chiar cunosc romani care au plecat cu masina în Grecia, avand în portbagaj o oala mare cu sarmale si cateva bidoane cu vin de la tara, din cel „adevarat si curat”.
În ce ma priveste, peste tot încerc sa ma bucur doar de mancarea locala, traditionala daca se poate, gatita cu ingrediente locale si în stil local. Uneori aceasta încercare nu-mi iese atat de bine, dar în Grecia mi-a iesit întotdeauna. Ma împac bine cu mancarea de acolo.
Un alt lucru cu care m-am împacat bine, si pe care l-am introdus si la Bistro GUXT, este obiceiul întalnit de mine în restaurantele din insulele grecesti de a oferi ceva din partea casei: un mic bol cu tzatziki, o bucatica de branza Feta stropita cu ulei de masline si presarata cu oregano, paximadia cu ulei de masline si rosii, un pumn de alune, chipsuri etc. Am regasit acest obicei si în alte parti, ca Italia si Spania, de exemplu.
Toate cele trei tari numite mai sus au un turism foarte dezvoltat. Sunt vizitate anual de multe zeci de milioane de turisti. Au învatat, deci, cum sa atraga turistii si, mai ales, cum sa-i pastreze. Aceste mici gustarele, asa-zis gratuite, fac o buna impresie clientului. Îi ofera sentimentul ca este bagat în seama, respectat si, pentru unii, le induce senzatia ca reusesc, cumva, sa „pacaleasca sistemul”. Adica obtin ceva pe gratis, cand în mod normal, ca sa primesti orice, peste tot trebuie sa platesti.
Desigur, aceasta gratuitate este doar o impresie. Cred ca nu este cineva atat de naiv încat sa nu stie ca pretul acestor gustarele oferite din partea casei, mic de altfel, este recuperat din pretul mancarii si al bauturii.
Ţin minte ca ma întrebam înca de atunci (eram în 2005) de ce niciun restaurant din Romania nu ofera ceva din partea casei. În fine, cele în care fusesem eu nu ofereau asa ceva si nici pana în zilele noastre eu nu am pus piciorul în vreunul care sa faca asta.
Asa se face ca, atunci cand am început sa ma gandesc la Bistro GUXT, am luat în calcul si obiceiul de a oferi clientilor, dupa ce fac comanda, cate ceva din partea casei. Micul meu restaurant abia functioneaza de doua luni, asa ca nu pot generaliza, dar pana acum se pare am avut dreptate. Clientii percep gestul de a li se oferi o gustare mica din partea casei ca denotand atentie la detalii, ca un gest de respect si de multumire ca ne-au calcat pragul.
Sunt foarte atent la painea pe care o punem pe masa. Ea este primul lucru cu care clientul ia contact. Painea este ca o receptionera a unui hotel: este prima persoana cu care clientul da ochii. Daca receptionera este neîngrijita, are o mutra acra si este nepoliticoasa, este posibil ca vizitatorul sa faca stanga împrejur cu bagaje cu tot.
Painea nostra este întotdeauna de casa si de fiecare data oferim minim doua specialitati: cu nuca si cu seminte, sau cu curcuma si cernusca si cu seminte. Este proaspata, cu coaja crocanta si cu miezul avand acea textura inconfundabila a painii lucrate îngrijit, cu maia. Pot sa va spun ca are mare succes întotdeauna, ba chiar unii dintre strainii care ne calca pragul marturisesc ca la noi au mancat cea mai buna paine din Romania.
Painea este oferita, bineînteles, din partea casei. Tot din partea casei, mai oferim un fel de mici bruschetta: felii subtiri de paine, peste care sunt asezate frunze de rucola si rosii uscate lent la cuptor. Acestea din urma sunt senzationale: nu sunt atat de uscate si nici pline de ulei ca rosiile uscate la soare pe care le cumperi la borcan, din supermarket. Feliile noastre de rosie (de fapt sferturi sau jumatati) sunt ceva mai carnoase, au muchiile rumenite si caramelizate si sunt asezonate cu sare, piper, zahar brun, usturoi, cimbru, ulei de masline extra virgin si crema de otet balsamic. Împreuna cu usor amaruia rucola si cu felia de paine crocanta formeaza o gustare delicioasa, neasteptata si, mai ales, unica.
Cum am procedat ca ceea ce oferim „din partea casei” sa nu ne coste, de fapt? Am marit cu 50 de bani pana la 1 leu pretul fiecarui preparat culinar, functie de pretul sau initial din meniu. Ceea ce oferim nu este mare lucru, zic eu. Trebuie doar sa-ti bati putin capul.
Pentru cel putin 90% dintre cei care ne-au fost clienti, gestul de a le oferi o gustarica din partea casei a însemnat ceva. A fost un gest remarcat si apreciat. Ni s-au pus zeci de întrebari despre paine (mai ales despre cea cu curcuma, care are o frumoasa culoare aurie punctata cu negrul micilor seminte de cernusca; cel mai des am fost întrebati daca este facuta cu oua) si despre rosiile uscate la cuptor. Ni s-au adus multumiri si sunt sigur ca au fost unul dintre motivele pentru care am avut parte numai de recenzii bune, indiferent de site-ul unde au fost postate.
Unde vreau sa ajung cu toata povestea asta? Va spun imediat.
Ne plangem adesea de starea restaurantelor, de faptul ca publicul nu este educat, ca patronii habar nu au pe ce lume sunt, ca personalul nu este bine pregatit si nici bine platit etc.
Eu m-am cam saturat sa ma plang. Vreau sa ies din randul „bocitoarelor” si sa ma alatur celor care încearca sa schimbe lucrurile; atat cat este omeneste posibil. Iar pentru mine posibilul înseamna, deocamdata, sa ma straduiesc sa am restaurantul în care as veni eu cu placere.
Unii îmi spun ca sunt perfectionist, ca am pretentii prea mari, ca refuz compromisurile etc. Va spun eu ca acestia habar n-au cate compromisuri sunt silit sa fac zi de zi, cum trebuie sa-mi ajustez pretentiile la conditiile date si cum trebuie sa-mi pun frana cateodata, atunci cand îmi doresc sa îmbunatatesc cate ceva. Uneori chiar nu este posibil sa îmbunatatesti, daca nu vrei sa pierzi bani cu ghiotura.
Ma consider nu perfectionist, ci constiincios, nu pretentios ci exigent. Îmi place enorm ceea ce fac, am o echipa foarte buna, din bucatarie pana în saloane, si stiu unde putem ajunge. Trebuie sa descopar si cum, pas cu pas daca este nevoie.
Chestia asta cu „din partea casei” este unul dintre primii pasi.
Buna seara, de curiozitate acum aprox 30 ani ati mancat telemea de braila cu negrilica? Cred ca multe gusturi ale unor preparate vechi erau mult mai bune decat cel actuale.
Felicitari pt painea cu cernusca sunt convinsa ca este foarte gustoasa (la noi cred ca cernusca este negrilica ).
@diana: Poate ca erau mai bune, sau poate ca nu. In timp papilele gustative isi pierd acuitatea. Adultii nu mai percep atat de bine si de fin gusturile, precum copiii. De unde si, macar partial, nostalgia dupa preparatele de odinioara.
“cele în care fusesem eu nu ofereau asa ceva si nici pana în zilele noastre eu nu am pus piciorul în vreunul care sa faca asta” – Pe aici exista cateva care fac asta de multi ani.
Multa bafta in continuare si cat mai multi clienti cu cat mai putine compromisuri!
@cristi-j: Asta cu compromisurile este un vis mult prea indepartat. 🙂
NU merg prea des la restaurant. nici nu am dece, din moment ce il am pe al meu unde, cum zice un amic, pot manca si bea pe gratis. 🙂
De fapt, nu mai am deloc timp sa ies pe la alte restaurante si, sincer sa fiu, nu am nici chef.
Neiesind eu mai deloc, este foarte posibil ca multe alte restaurante sa ofere cate ceva din partea casei. Nu le cunosc, fiindca nu am fost pe la ele. Dar cred ca obiceiul va prinde tot mai mult, fiindca este ieftin si este o metoda de fidelizare a clientilor… si de a te singulariza, pana la urma.
Mi-a placut punctul tau de vedere, cu siguranta esti pe drumul cel bun. Iar painea arata grozav!! Eu stiu la noi in Galati cel putin 2 restaurante care ofera mereu cate ceva din partea casei. Unul din ele ofera painea, facuta la masina, nu e nemaipomenita, dar e cu seminte, cu masline, etc, nu e cumparata de la supermarket gata feliata. Intr-un timp la cafea primeai si un fursec, o jumatate de felie de chec sau cozonac, ma rog…un dulce de casa. Intre timp au renuntat la dulcele oferit la cafea, era probabil prea mult.
Cel de-al doilea restaurant, preferatul meu 🙂 ofera la pranz ciorba sau supa din partea casei. Nu mult, cate un polonic intr-un castronel micut, dar e suficient si e un gest foarte apreciat. Cel putin stii ca daca mergi acolo poti comanda doar felul 2 si desertul 🙂 Imi place ca au grija ca in perioada posturilor sa ofere o supa-crema sau ciorba de post. Cam stim si noi ca un polonic cu ciorba nu costa mare lucuru, dar pentru client inseamna atat de mult! Seara, sau cand nu mai merge ciorba ofera mici bruschette.
@Iuliana: Ma bucur ca obiceiul de a oferi ceva din partea casei s-a raspandit. Era normal sa se intample asa. Lumea vede la altii si preia ce ii pare bun si potrivit pentru propria afacere.
Bun articolul.
Eu unul am apreciat de fiecare data painea ta 🙂
O singura mentiune am, exista si la noi restaurante care ofera ceva din partea casei, am intalnit prin plimbarile mele. In general preturile la acele restaurante sunt (cateodata mult) peste medie.
@Stefan: Zisei doar ca nu am avut eu norocul sa pun piciorul intr-un restaurant care sa dea ceva din partea casei. Prin 2005, cand m-au luminat grecii in privinta asta, sunt sigur ca nu o facea aproape nimeni. Dupa zece ani, sigur, lucrurile s-au mai schimbat.