De GUXTibus (8)

De-ale fumatului

Nu sunt fumator. Nu am fost niciodata si nici nu am fost vreodata tentat sa ma apuc de fumat, desi a existat în acest sens o anume presiune, sa-i zic sociala; am simtit-o în liceu, în armata, la facultate si în grupul meu de cunostinte si prieteni.
Nu am cedat, însa, fiindca nu simteam absolut nicio nevoie sa ma apuc de fumat si nu vedeam sensul acestui obicei. În plus, nu ma împacam cu fumul de tigara. Mi se parea neplacut, suparator si, de la un punct încolo, chiar dezgustator. Înca îmi amintesc de unele iesiri cu prietenii fumatori în cluburi, dupa care îmi miroseau oribil pana si sosetele sau chilotii.

Cu toate acestea, cat am fost tanar, ani de zile am aspirat fumul altora. Fumatorii cu pricina îmi erau, dupa caz, prieteni, iubite, cunostinte, colaboratori etc. Nu sunt suparat pe ei, caci nu m-a obligat nimeni sa le stau în preajma si sa „beau” din tutunul lor.
Desi am fost tolerant, nimeni nu mi-a oferit vreodata o reciprocitate; adica, nimeni nu mi-a spus „stii ce, toata saptamana ai mers cu mine la fumatori si ti-am fumat în nas; astazi, în compensatie, din prietenie si respect, merg eu cu tine la nefumatori… nu mor daca ma abtin 2-3 ore”.

O perioada fumul m-a deranjat mai putin; cred ca aveam eu o toleranta mai mare. De ceva ani însa, îmi este greu sa-l mai suport si, mai ales, am început sa-mi dau seama ca atitudinea de a fuma cu orice pret, chiar daca vezi cu usurinta ca îi deranjezi pe cei din jur, presupune egoism, nepasare, slabiciune, lipsa de respect.

Legea recent adoptata de parlament, cea referitoare la interzicerea fumatului în locurile publice si destinate accesului public, starneste controverse si pare, pana la un punct, sa dezbine populatia. Nu ma leg acum de calitatea argumentelor aduse de cele doua tabere, caci poti întalni, mai ales în grupul sustinatorilor fumatului, atat luari de atitudine puerile si irelevante, dar si bine articulate, logice si prezentate într-un limbaj decent.
Urmaresc aceasta „lupta” în spatiul virtual si am observat ca dezbaterile cele mai vehemente se refera aproape exclusiv la restaurante, cluburi, puburi, discoteci, berarii, baruri, cafenele. Se pare ca atat fumatorii, cat si nefumatorii, sunt de acord cu reglementarile legii fumatului legate de mijloace de transport în comun, hoteluri, pensiuni si moteluri, scoli, magazine, gari, aeroporturi etc. Interzicerea fumatului în locurile unde se mananca si se bea în comun ramane, însa, extrem de controversata.

Unii dintre fumatori cred sincer ca restaurantele, barurile, cafenelele, puburile etc. au fost concepute special pentru ei si ca nefumatorii sunt acolo doar niste intrusi. Foarte gresit. Ca sa lamurim putin lucrurile, tutunul a fost adus în Europa la cateva zeci de ani dupa descoperirea Lumii Noi, loc de unde aceasta planta este originara.
Desi fumatul, ca ritual religios, are o vechime de peste 7.000 de ani pe continentul american, el a aparut în Lumea Veche abia în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, adica dupa 1550. Pe atunci tutunul era socotit, culmea!, mai mult un medicament sau un stimulent; generalizarea obiceiului de a fuma în scop recreativ s-a petrecut mult mai tarziu.

Localurile de alimentatie publica, adica hanuri, crasme, taverne si altele asemenea, ca si locurile destinate consumului de bauturi alcoolice, au aparut în Lumea Veche cu mult înaintea tutunului. Nu mai este nevoie sa spun ca nu erau în niciun caz destinate fumatului, caci acesta nu exista înca, ci doar mancatului si bautului. Sute, sau chiar mii de ani, localurile de alimentatie publica au functionat bine mersi fara fumatori.
Exista hanuri si crasme de mii de ani, primele baruri dateaza de pe la anul 900, iar cafenelele europene au aparut, ce-i drept, dupa 1650, adica dupa data la care fumatul era deja cunoscut. Cu toate acestea, nici cafenelele nu au avut ca destinatie initiala fumatul, ci doar bautul de cafea, eventual ceai, lichioruri si alte bauturi alcoolice, ca si mancatul de produse de patiserie, prajituri si alte dulciuri.

Este adevarat ca fumatorii au fost acceptati în toate aceste spatii, odata cu neplacutul (pentru ceilalti, care nu fumau) lor obicei cu tot. Probabil fumatorii îsi închipuie ca au reusit sa deturneze localurile de la scopul lor initial si au ajuns sa se autoconvinga ca restaurantele, barurile si cafenelele sunt locuri pentru fumat, si nu pentru consum de mancare, vin, bere, cafea si diferite alte alcooluri. Indiferent ce îsi închipuie ei, locurile special destinate fumatului se numesc fumoare, nu restaurante, nu baruri si nici cafenele.

Nu vreau sa discut acum despre cafenele si baruri, caci ma cam lasa rece; restaurantele, pe de alta parte, nu. O parte a fumatorilor de ambe sexe, mai ales cei mai tinerei, par a veni la restaurant mai mult pentru tigari decat pentru mancare sau bautura. Nu rareori consumatia lor într-o seara este ridicola (adica o cafea ori un ceai, poate o bruschetta sau altceva foarte ieftin), dar scrumierele se umplu si se golesc de cateva ori. Practic, restaurantul le ofera doar un loc unde se pot aduna si pe care îl pot afuma în voie; faptul ca ar putea bea sau manca ceva este aproape neimportant, neinteresant si uneori chiar nedorit. Probabil ca multi dintre ei atat îsi permit; sunt tineri si nu au bani de mancare si bautura, ci doar de tigari.

Exista restaurante, si nu putine, care îsi fac de rusine menirea si care supravietuiesc mai curand de pe urma faptului ca lasa clientii sa fumeze sau sa se uite la meciuri, la televizor, decat ca o consecinta a calitatii mancarii, bauturii si a serviciului. Chiar daca de multe ori consumatia fumatorului este simbolica, tot se mai încaseaza ceva; ceva care, în multe cazuri, nu s-ar fi încasat în alte conditii. Daca nu taraie, macar picura.

Una dintre criticile aduse de fumatori legii anti-fumat este acela ca interzicerea fumatului în restaurante va împinge multe localuri spre faliment. Partial sunt de acord cu ei. Vor fi restaurante care, în mod clar vor da faliment în urma aparitiei acestei legi, dar, lasati-ma sa fiu cinic, daca dau faliment doar din aceasta cauza înseamna ca nici nu meritau sa existe.
Restaurantele unde mancarea este buna, unde bautura este buna, unde serviciul este bun si unde preturile sunt decente vor continua sa existe, ba chiar cred ca îsi vor spori clientela, în pofida, ba chiar cu ajutorul acestei legi.

Vorbesc oarecum în cunostinta de cauza. La Bistro GUXT, restaurantul unde sunt proprietar si manager, am interzis fumatul înca din luna septembrie. Nu am luat decizia aceasta fiindca am ceva cu fumatorii, a fost o decizie luata pe motive practice si de protectie.
Doar doi fumatori, care pufaiau tacticos în mijlocul salonului, erau capabili sa-mi alunge douazeci de clienti nefumatori, lucru care mi s-a parut inacceptabil.
Am încercat sa separ spatiile si aveam la un moment dat un salon de fumatori si unul de nefumatori; lucrurile însa nu au functionat. Fumul circula usor, izolarea ermetica a spatiilor nu era eficienta economic, iar „parFUMUL” de tutun reusise sa se impregneze foarte rapid în perdele, mobilier, pereti etc. Plus în plamanii, hainele si parul nostru.

De asemenea, nu mai puteam suporta lipsa de educatie a unora dintre fumatori. Desi aveau scrumiere la îndemana, ei puneau scrumul si îsi stingeau tigarile în farfurii, pahare sau chiar, suprema nesimtire, în cosurile de paine. Procedau, de fapt, identic cu alti tovarasi de viciu, cei pe care îi puteti vedea aruncand scrum si chistoace pe trotuare, pe aleile parcurilor, pe geamul masinilor etc. Chiar este interesant modul în care cei mai multi dintre fumatori, altminteri multi fiind de felul lor persoane decente si politicoase, devin atat de neglijenti, ba chiar, hai sa nu ne ferim de cuvinte, nesimtiti.

Trebuie sa va spun ca numarul clientilor nu a scazut deloc dupa ce am interzis fumatul. Au fost, într-adevar, vreo 10 persoane care au iesit din restaurant atunci cand au aflat ca nu pot fuma, dar am avut alte cateva sute care au rasuflat usurate si ne-au felicitat pentru initiativa care îi proteja de a mai fi transformati în fumatori pasivi.

La Bistro GUXT nu se fumeaza, nu se urmaresc meciuri la televizor, nu canta lautari, nu se danseaza pe mese, nu se fac betii si nici orgii etc. La Bistro GUXT se mananca si se bea cu masura… atat. Vrei sa mananci bine, sa bei licori de calitate si sa fii servit perfect? Vii la noi. Vrei sa fumezi? Du-te, te rog frumos, în alta parte. La fel daca vrei sa te uiti la meciuri, sau daca vrei sa dansezi pe mese. Ori daca vrei sa bei pana nu mai stii de tine. Bistro GUXT este restaurant, nu altceva.

Sunt mandru de mancarea si de bautura pe care le oferim clientilor. Ma doare efectiv sufletul sa vad fumatorii anihilandu-si papilele gustative si simtul mirosului cu puturoasele alea de tigari, caci stiu ca nu vor mai percepe ca lumea nici aromele si nici gusturile. Sigur, lipsa de perceptie gustativa nu este generala; cunosc fumatori care înca mai au o acuitate gustativa deosebita, dar acestia sunt exceptii. Cum sa apreciezi parfumul trufelor, al unui vin bun, al unei beri superbe, al unui whisky sau rom echi de 20 de ani atunci cand pielea, hainele si parul tau traznesc a fum?

Sa nu credeti ca la Bistro GUXT nu vin si fumatori. Vin chiar foarte multi, dar accepta sa iasa de cateva ori pe seara afara, chiar langa usa, ca sa fumeze acolo. De ce? Fiindca stiu ca mancarea, bautura, serviciul si atmosfera merita acest sacrificiu. Sunt sigur ca daca Bistro GUXT va da faliment vreodata, acest lucru se va fi întamplat fiindca am fost eu un manager slab, nu fiindca este un restaurant destinat nefumatorilor.

Am afirmat mai sus ca fumatorii sunt egoisti. Nu-mi retrag afirmatia, ba chiar o voi explica. Trebuie sa punctez mai întai faptul ca, în opinia mea, fumatul nu-ti afecteaza numai plamanii, ci si modul în care te raportezi la realitate. A fuma devine devine un lucru atat de firesc si atat de necesar, încat fumatorul nu mai îsi da seama ca încalca adesea reguli elementare de bun simt. I se pare normal sa scoata fum pe nari si gura; pentru el este un gest natural, pe care îl face de mii de ori pe zi. I-a intrat atat de mult în reflex, în firescul gesturilor, încat este ca si cum ar merge sau ar respira. Lui nu i se pare ca fumul pute, probabil ca nici macar nu-l mai simte. Nicio clipa nu-si pune problema ca ceea ce pentru el este firesc, pentru ceilalti poate fi un chin. Sau poate ca unii îsi dau seama ca sunt egoisti, dar pur si simplu nu se pot abtine.
Sa fim clari, conform definitiei date de specialisti, tutunul este un drog (ca si alcoolul si cafeaua, daca tot am adus discutia în acest punct), si provoaca nu doar dependenta, ci si schimbari de comportament. Cei care nu ma cred pot verifica usor ceea ce am afirmat.

Doar în Romania exista cel putin 10 milioane de dependenti de droguri precum alcool etilic, cofeina si nicotina. Lucrurile, deci, nu sunt deloc simple. În mod clar, dependentul îsi schimba comportamentul si o mare parte a energiei sale este cheltuita pentru satisfacerea nevoii create de drog. Dependenta este o boala, iar lasatul de fumat implica mult mai mult decat simpla dorinta de a o face.

Fumatorii au si ei profesii normale, ca si nefumatorii; ca sa dau niste exemple, cunosc fumatori care sunt avocati, programatori, contabili, medici etc. Toti acestia lucreaza în birouri sau încaperi în care fumatul este interzis. Cu alte cuvinte, ei si cei alaturi de care lucreaza sunt protejati; nimeni nu îi forteaza sa fie fumatori pasivi.

În restaurantele unde se fumeaza, personalul nu poate fi protejat. Ospatarii, seful de sala, picolii, chiar si unii dintre bucatari sunt permanent expusi fumului de la tigarile clientilor. Lucrul acesta nu mi se pare corect. Ca angajator, eu nu-mi pot forta angajatul sa lucreze în fum de tigara. Nu-mi veniti cu argumentul ca angajatii ar putea fi si ei fumatori; este treaba lor si nimeni nu poate angaja doar fumatori, fiindca asta chiar ar însemna discriminare si îngradirea dreptului la munca, ceea ce ar fi împotriva legii si a bunului simt.

Ma pronunt fara echivoc în favoarea acestei legi care exclude fumatul în restaurante. Ea protejeaza nu doar sanatatea clientilor nefumatori, ci si a personalului. Ba mai mult, va proteja si calitatea serviciilor oferite de activitatea de restauratie. Fumatorii vor putea sa aleaga doar restaurantele unde pot manca bine, pot bea lucruri de calitate si pot fi serviti la marele fix. Nu-i înteleg nici pe restauratorii pe care îi dispera noua lege; nu pot decat sa le spun: Creati un restaurant adevarat, nu un fumoar care serveste mancare si bautura! Faceti-va meseria ca lumea si nu veti avea deloc de suferit!

Exista însa si un punct în care nu sunt de acord cu legea; mi se pare prea drastica si nu reusesc sa gasesc vreun motiv valid pentru care nu pot exista localuri, adica fumoare, unde sa se poata fuma în voie si în exces, si unde, optional, sa se poata si manca sau bea cate ceva. Le vad ca fiind foarte strict regularizate (investitii suplimentare în izolare, ignifugare, semnalizare, ventilatie, detectie de fum, sisteme de alarmare etc.).
Acolo pot lucra femei de serviciu, chelneri, barmani, picoli si bucatari care îsi asuma riscul, pe proprie raspundere, de a lucra într-un mediu nociv. As impune fumatorilor o taxa modica pe viciu (sa zicem, 10 lei/persoana), dar care sa nu fie încasata de stat, caci acesta încaseaza deja destul prin accizele si taxele aplicate tigarilor; în plus, cam stim cum „gospadareste” statul banii publici.
Nu, taxa de care vorbesc eu ar fi încasata de local, ea trebuind sa acopere o parte din rata de recuperare a investitiei suplimentare datorata fumatului, costul pagubelor facute de fumul de tigara asupra perdelelor, lemnariei si mobilierului si sa asigure, de asemenea, un surplus de castig pentru personal, asta ca sa simta si bietii oameni ca nu respira tot acel fum pe gratis.

Sunt convins ca nu vor putea fi prea multe astfel de localuri, caci investitia nu va fi mica, iar autorizarea va scoate oricui multi peri albi (mama-mama ce oportunitati de spaga pentru vajnicele organe de control!), dar ar oferi fumatorilor un orizont de asteptare. Le-ar reduce înversunarea si sentimentul ca sunt nedreptatiti, discriminati, minimalizati etc.
Ştiu foarte bine ce înseamna sa te simti parte a unei minoritati silita sa se supuna dorintei sau deciziei unei majoritati care gandeste altfel; am simtit asta pe propria-mi piele la multe alegeri parlamentare sau prezidentiale. Pot întelege frustrarea fumatorilor, chiar daca nu sunt de acord cu ea.

Am impresia, deocamdata, ca cei carora li se rapeste un „drept” reactioneaza mult mai vehement decat cei care beneficiaza de aceasta asa-zisa rapire. Cu alte vorbe, supararea si frustrarea fumatorilor par a fi mult mai mari decat bucuria si usurarea nefumatorilor.

Sunt convins ca aceste asperitati se vor netezi în timp, asa cum s-a întamplat deja în alte tari unde fumatul era mult mai raspandit decat la noi. La noi vin multi straini fumatori, dar care prefera sa nu fumeze în timp ce iau masa si pentru care nu este un mare efort sa iasa la tigara în afara localului. S-au obisnuit deja, s-au împacat cu ideea si reusesc chiar sa vada beneficiile ei. Cu alte cuvinte, au mers mai departe si si-au vazut de viata.

Nici restaurantele din Franta, Italia, Germania, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Belgia si de unde mai vreti dvs. nu au dat faliment; poate ca nici numarul fumatorilor nu a scazut semnificativ, dar macar nefumatorilor li s-au oferit mai multe sanse de a se proteja. Printre acesti beneficiari se pot numara, sau se vor numara în viitor, chiar si copiii vostri. Dragi fumatori, va înteleg frustrarea, dar nu reusiti sa vedeti dincolo de varful propriului nas.
Nu mai fiti egoisti si nu va mai ganditi doar la voi însiva. În sinea voastra stiti clar ca fumatul este nesanatos, nu cred ca va mintiti singuri în privinta asta. Lasati vaicareala si scrasnitul din dinti si vedeti-va de viata. Dati-va odata seama ca aceasta lege pe care o urati are bataie lunga si ca poate fi benefica, daca nu pentru voi, macar pentru unii dintre prietenii vostri si pentru cineva mai pretios decat voi, anume pentru copiii vostri.