De la asure la coliva (3)

Simbolistica
Dependenta de cereale, legata direct de notiunea de supravietuire fizica, a dezvoltat în timp credinte despre natura sacra a acestora, ca si despre nevoia unei interventii divine, care sa asigure recolta de anul viitor. Rituri similare celor asociate cu Tammuz, zeul babilonian al graului si al fertilitatii, s-au raspandit, probabil concomitent cu agricultura, în întreaga lume, din Scotia pana în China.

În secolul al X-lea, o perioada de maxima înflorire a religiei musulmane, scriitorul arab Abu Said Wahd bin Ibrahim relata despre o ceremonie legata de Ta-uz (Tammuz), desfasurata în orasul Harran (actualmente în provincia Şanlıurfa, din Turcia), unde localnicii înca pastrau credintele pagane, anterioare Islamului, iar graul fiert se numara printre preparatele gatite cu acea ocazie.

În Scotia, recoltarea graului – prin secerare, decorticare si apoi macinare a boabelor – era vazuta ca un act de violenta savarsit împotriva zeului pagan al graului si fettilitatii, iar aceasta credinta s-a pastrat pana în secolul al XVIII-lea.

Aceste tipuri de credinte, legate de grau, au fost gasite chiar si în locurile unde cultivarea acestuia era dificila, sau chiar imposibila. Secara, meiul, orzul si alte cereale din Lumea Veche, cu exceptia orezului, nu au atins nicoiodata importanta economica, nutritionala sau simbolica a graului.
Dintre cele trei cereale ale Lumii Vechi care contin gluten – grau, orz si secara – graul a fost de departe cel mai important. Versatilitatea sa, fie ca vorbim despre paine, paste sau patiserie, i-a ridicat mult statutul culinar ]n ultimele sute de ani, dar sacralitatea simbolica, inclusa în simplele fierturi de grau, este mult mai veche decat cele trei alimente listate.
Sacralitatea graului înca subzista în preparate ca asure, frumenty, coliva, anus abur etc., toate folosind boabe de grau nemacinate, toate mancate la sarbatori legate de reînnoire si renastere, cum sunt Craciunul, Anul Nou si Pastele, dar asociate si cu postul si cu ritualurile funerare.

În lumea islamica, „asura” este numele celei de-a zece zile a muharram-ului, prima luna a anului. Postul în aceasta zi este un obicei stravechi, care pre-dateaza cu mult aparitia religiei musulmane, si care era popular pe o arie teritoriala imensa, din vestul Asiei pana în Orientul Mijlociu, respectata si de arabi si de evrei.
Postul din luma muharram era, deci, combinat cu ritualul stravechi al prepararii unei fierturi de grau, care simboliza moartea urmata de renastere.

Musulmanii suniti au abandonat acest post atunci cand ramadanul a devenit perioada de post traditionala; siitii si alevîtii au mentinut însa practica, dar doar ca o modalitate de a deplange moartea lui Hussein ibn Ali, în batalia de la Karbala.
Acolo s-au înfruntat fortele lui Hussein ibn Ali, nepotul lui Mohamed, si cele ale lui Yazin I, califul Omeiad, caruia Hussein refuza sa i se supuna. Hussein si toti suporterii sai au fost ucisi, iar mortii sunt priviti ca martiri, atat de catre siiti si de catre suniti. Nu vreau sa intru în mai multe amanunte legate de acest eveniment, caci as depasi scopul articolului.

Musulmanii suniti continua si ei sa prepare asure, asociindu-l cu diverse credinte, ca miturile legate de Adam si Abraham, ca întalnirea dintre Iacob si fiul sau, Iosif, ca si debarcarea lui Noe pe muntele Judî.

Musulmanii milosi împarteau asure nu doar prietenilor, rudelor si vecinilor, dar si saracilor din cartier, studentilor si chiar oricui le trecea pragul. Nu rareori crestinii erau poftiti de catre musulmani, ba chiar si de catre dervisi (persoane extrem de religioase, traind în asceza, saracie extrema si austeritate), în locuinte sau în conventuri, unde li se oferea asure.
Au existat si filantropi care au înfiintat fundatii pentru distribuirea de asure. Unul dintre cei înregistrati de istorie a fost pasa Çelebi Abdurahman, guvernator otoman al Egiptului.

Citeste si articolul →   Alune caju prajite cu miere si nuca de cocos

Desi asure se vinde în diferite magazine în Turcia de astazi pe toata durata anului, el nu se prepara acasa, de obicei, decat în perioada muharram-ului.

Dat fiind ca termenul „asure” deriva din cuvantul arab „asr”, care înseamna „zece” si se refera la a zecea zi a muharram-ului, multi respecta obiceiul de a gati asure din zece ingrediente.
În unele dintre provinciile orientale ale Turciei exista o versiune sarata de asure, care include bucati de carne brezate (în special miel), ceapa feliata si prajita în unt, grau. fasole, naut, cartofi, fructe uscate (stafide, caise, prune, cirese), sare etc.

Fiecare aliment ce compune coliva are semnificatia sa aparte. De fapt, as putea spune ca exista cel putin doua variante simbolistice, una stabilita de Biserica Ortodoxa, alta premergatoare crestinismului.

Simbolistica mai veche lega bobul de grau cu miracolul renasterii plantei. Graul sub forma de boabe reprezenta fertilitatea si infinitul ciclu moarte – renastere al naturii. La începuturi, fierturile de grau contineau doar grîu si atat. Nu stiu de ce si cand anume s-a adagat miere la colivele primitive. Poate ca mierea a jucat dublu rol, de îndulcitor si de conservant? Existau pe actualul teritoriu al tarii noastre si colive primitive sarate, sau doar dulci?

Biserica crestina a împrumutat simbolistica pagana si a adaptat-o acolo unde acest lucru a putut fi facut. Dupa Biserica, graul ar fi un simbol al binelui si raului, sau al mortii si vietii. Zaharul, mierea si celelalte dulciuri, ca bomboanele (un adaus tarziu si nefericit, as zice eu, dar foarte prezent astazi), de exemplu, ar simboliza frumusetea, pacea si bucuria Raiului.
Nucile au fost si sunt pentru romani un fruct pretios. În vechime nucile erau pastrate de tarani numai pentru prepararea colivei. Nucile sunt foarte des folosite fiindca forma crucii este continuta în modul în care este alcatuit miezul. O coliva trebuie neaparat sa poarte semnul crucii, ca semn ca cel decedat a fost crestin; coliva este sfintita si se împarte celor prezenti.

În unele zone, ca Bucovina si Transilvania, se spune ca boabele de grau din coliva ar simboliza pacatele celui decedat, iar fiecare bob mancat din coliva ar reprezenta un pacat iertat de Dumnezeu.
În alte zone exista un obicei interesant, care are loc la noua zile de la nunta unui cuplu. Tinerii casatoriti, în prima sau a în doua duminica de dupa cununie, vin la biserica purtand lumanari si aducand coliva de grau, în semn de multumire.
Tot în același scop, în alte zone ale tarii, coliva este preparata si oferita ca ofranda la biserica, la sarbatorile legate de ziua numelui și la cea a cinstirii unui sfantului ocrotitor al localitatii, sau al persoanelor care fac darul.

Avem si noi variantele noastre de coliva. Exista si coliva preparata din orez fiert cu adaus de zahar, din grau cu un mic adaus de boabe de porumb, sau chiar preparata din colaci tocati foarte marunt, ca grauntele.

Citeste si articolul →   Unturi compozite

Concluzie
Nu stiu daca acest articol v-a plictisit sau daca l-ati gasit folositor; as zice ca ofera unele informatii interesante.
Pe mine m-a fascinat vechimea colivei, sau oricum vreti sa-i spunem, caile pe care a evoluat, dar, mai ales, simbolistica sa complexa si modul în care este privit acest preparat de fiecare civilizatie.

Preparate la început, probabil zilnic, pentru potolirea foamei si folosite efectiv ca aliment de subzistenta, fierturile de cereale au început sa simbolizeze hrana de zi cu zi si contactul cu divinitatea de care depindea recolta viitoare, fertilitatea, ciclul moarte-renastere, apoi, dupa milenii, au fost preparare doar la ocazii fixe, în cadrul ritualurilor religioase. Simbolistica lor s-a schimbat partial, dupa religiile în care aceste fierturi au functionat si dupa cutumele locale.

Daca asure este un desert nobil, coliva este doar un preparat funerar. Undeva între aceste doua notiuni, si-au gasit loc toate celelalte forme de fiertura de cereale.
Astazi, tot mai putini prepara acasa asure, coliva, frumenty etc. Procesul de preparare nu mai este privit ca un mod de te conecta cu divinitatea. La fel s-a întîmplat cu painea si pastele; doar mamaliga, as zice, a ramas un preparat foarte casnic.

Din pacate, ritualul prepararii unei colive, atat de plin de semnificatii în trecutul nu prea îndepartat, s-a depersonalizat si s-a „industrializat”. Gatitul unei colive s-a mutat în laboratoarele cofetariilor, multe dintre colivele actuale semanand din ce în ce mai putin cu ceea ce faceau stramosii nostri si din ce în ce mai mult cu torturile.

Între traditie și actualitate, eu, presupunand ca as gati vreodata coliva, as încerca sa-mi usurez munca, dar sa nu pierd ceva fundamental: legatura cu trecutul. Poate de aceea ma nemultumesc ritualurile funerare de astazi, fiindca nu îmi mai par a fi facute cu nevinovatia si sinceritatea pe care le aveau stramosii nostri. Nu idealizez deloc trecutul, dar prezentul mi se pare mult mai rau din acest punct de vedere.

Într-un fel, îmi pare bine ca a noastra coliva este atat de simpla; cu exceptia bombonelelor care, cred eu, nu au ce cauta aici, se mai adauga doar nuca, zahar, scortisoara si, uneori, stafide. Variantele de coliva mai „creative” de atat sunt rare. Simplitatea aceasta o face sa fie foarte asemanatoare, macar în componenta, cu vechile colive ale mosilor nostri.
Pe de alta parte, simplitatea sa evidenta în comparatie cu asure, ma si întristeaza, caci pare a denota o lipsa de resurse si de creativitate. Ele sunt, totusi, de înteles, caci, comparativ cu somptuoasele asure, coliva este ascetica din cauza unei simbolistici mult mai stricte.

Indiferent de modul în care o privesc eu, sau de felul în care vor evolua mentalitatile noastre, coliva ramane deocamdata, pentru romani, un aliment strict ritual, cu alte cuvinte, o realitate a Bisericii si a credintei crestine. Indiferent de forma, indiferent daca respecta sau nu canoanele traditionale, coliva trebuie sa joace în continuare rolul credintei noastre în înviere, adica în dogma fundamentala a crestinismului.

(sfarsit)

Bibliografie:
www.doxologia.ro
ro.wikipedia.org
en.wikipedia.org
www.goarch.org
www.natgeo.ro
Radu Anton Roman – Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti
Mary Isin – Sherbet and spice

2 comentarii pe “De la asure la coliva (3)

  1. cristi-j spune:

    Multumesc pentru serial. Pentru mine a fost interesant. Nici plictisitor dar nici chiar folositor insa interesant. Intr-o discutie multipla (si de preferinta nu in scris) s-ar putea schimba multe pareri si aduce multe informatii si amanunte sau puncte de vedere pentru ca subiectul e foarte generos.

    Daca comentam dupa primul episod as fi gresit, macar partial, multe neclaritati aparute atunci s-au estompat privind intregul.

    As mai putea doar exprima nelamuriri in privinta optiunilor tale legate de coliva si ritualuri funerare dar astea sunt personale si orice as spune eu tu ai parerile formate.

    Incearca sa folosesti mai mult felul in care ai scris concluzia si la alte articole, chiar retete.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Nu mi-am impus aceste optiuni si pareri, ele au venit de la sine. Le-am explicat, cat am putut de bine, la inceputul episodului 1 si sfarsitul episodului 3. Nu ma astept sa ma aprobe cineva, ci doar sa inteleaga cat de cat.
      Concluzia la care te referi este modul in care incerc sa privesc lucrurile, desi, in mod clar, nu-mi iese intotdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.