De la asure la coliva (1)

Va spuneam într-un articol anterior ca am renuntat de ceva vreme sa privesc istoria ca pe o succesiune de date importante, ca o serie de realizari ale unor conducatori, sau ca o succesiune de imperii care se nasc si mor.

În ultimii ani, însa, am început sa o privesc ca pe o serie de transformari provocate, sau influentate de mancare. Şi cred ca am dreptate sa fac asta. Pana la urma, de la aparitia sa pe Pamant si pana astazi, omul a dus o lupta continua pentru a-si asigura hrana.

Exista multe alimente despre care cred ca nu se poate afirma cu certitudine ca sunt originare dintr-o anumita zona, sau dintr-o anume epoca. Cele mai simple dintre ele, painea nedospita, terciurile de cereale si pastele fainoase, de exemplu, au aparut, dupa mine, în mai multe locuri independent, au fost de mai multe ori uitate si redescoperite pe parcursul veacurilor. Fiind printre primele preparate culinare gatite de om, fiind, de asemenea, legate direct de notiunea de supravietuire fizica, au capatat o simbolistica complexa, legata de conceptul de hrana primordiala, fara de care viata nu poate fi conceputa; ele simbolizeaza fertilitatea, ciclul moarte-renastere, continuitatea generatiilor, regenerarea continua a naturii etc.

Unul dintre aceste alimente este si coliva. Proto-coliva, ca s-o numesc astfel, are o vechime de cel putin 12.000 de ani, si este prezenta, sub o forma sau alta si sub denumiri diferite, în toate culturile culinare. Are în toate acestea, de asemenea, o puternica valoare de simbol.

Marturisesc ca nu am gustat niciodata coliva, desi am avut partea mea de înmormantari, pomeniri, pomeni si parastase: rude, prieteni, cunoscuti, vecini. Am avut, deci, partea mea de durere si de moarte.
Desi nu am nimic contra pomenirii celor decedati, ba chiar aprob puternic cealalta simbolistica a colivei, una mai putin cunoscuta, cea legata de speranta în reînnoirea naturii, de fertilitate si de reluarea ciclului vietii, nu ma pot desprinde de atmosfera îngrozitoare de la orice înmormantare la care am fost martor.
Durerea si tristetea apasatoare a celor apropiati de cel decedat este bruiata grosolan de tanguielile oribile ale bocitoarelor încropite ad-hoc în cautarea unui castig, de prezenta neplacuta a multimii de cersetori profesionisti, de groparii care îti dau de înteles în mod clar ca nu misca un deget decat daca primesc un surplus banesc etc.
Sa nu va suparati pe mine, dar toate astea ma deprima si ma dezgusta; mi se par lipsite de demnitate, de decenta si de bun simt. Un eveniment solemn si dureros este, pur si simplu, batjocorit. Pare ca nimeni de acolo nu a venit la o înmormantare, ci la o ciupeala josnica.
Sa nu va suparati pe mine daca aveti alte opinii. Nu vreau sa jignesc pe nimeni… este doar parerea mea.

Am asociat întotdeauna coliva, din pacate, cu aceste impresii. Nu am gustat niciodata coliva, nu am gatit niciodata coliva si mi-am pus clar în minte sa nici nu schimb aceste lucruri vreodata.
Va veti întreba, atunci, de unde si pana unde acest articol, daca tot am opinii negative atat de puternice? Exista o explicatie, conturata de cele spuse în primele paragrafe si definitivata de cele ce vor urma.

Citeam zilele trecute despre deserturile otomane. Nici acestea nu-mi plac, de fapt, fiindca sunt insuportabil de dulci… cel putin dupa gustul meu. Am, însa, fata de ele curiozitatea celui caruia îi place istoria si care admira mult cultura culinara turca. Asa se face ca, citind despre baclavale, sarailii, rahat, sugiuc si altele, am dat de “asure”. Imediat am fost izbit de asemanarea sa cu coliva noastra, asa ca am început cercetarile. Trebuie sa spun ca au fost pasionante si pline de surprize, cel putin pentru mine.

Bineînteles, din pacate, am gasit mult mai multe detalii despre asure decat despre coliva, asa ca încercarea de a povesti despre ele în paralel nu s-a putut sustine decat partial.

Definitie
Coliva este un preparat religios, pe baza de grau fiert si amestecat cu zahar si nuci pisate, ornat cu bomboane, scortisoara si zahar pudra. La noi rareori se gateste coliva în afara ritualurilor funerare. Sau, mai bine tis, niciodata; rolul sau este de a fi împartita pentru pomenirea mortilor, la parastase si înmormantari.
Coliva este perceputa de romani ca o punte de legatura, cu doua sensuri, între moarte si viata vesnica. Graul, zaharul (sau mierea) si nuca sunt ingrediente care au un simbolism religios puternic. Coliva se gateste obligatoriu la fiecare înmormantare, pomenire si parastas. Daca nu ma însel, multi romani o prepara si dupa înmormantare, în fiecare sambata, pana la pomana de sase saptamani.

Asure este un preparat turcesc, mai complex si mai frecvent gatit decat coliva, caci este socotit a fi un desert; contine cereale fierte, însotite de o varietate mare de fructe uscate, nuci si alune diverse (arahide, fistic, migdale etc.), seminte de pin, nuca de cocos, zahar si… leguminoase (naut, bobi, fasole).
În Turcia, în mod traditional, asure se serveste în a zecea zi a lunii muharram, prima luna a anului musulman (considerata, alaturi de ramadan, ca fiind o luna sfanta, cu semnificatii religioase importante), si este o parte a traditiei culinare a Turciei, ca si a multora dintre tarile vecine, sau care au fost influentate, de-a lungul secolelor, de cultura turceasca.

În general, în sursele la care am avut acces pare sa predomine opinia ca asure ar fi, cumva, un fel de stramos al colivei. În definitiv, noi, romanii, am preluat atatea preparate culinare de la turci încat unul în plus nu ar fi vreo mare surpriza, chiar daca este vorba despre ceva asociat atat de puternic cu crestinismul ortodox.

Personal am ajuns însa la o alta concluzie, si anume faptul ca atat coliva, cat si asure, ca si multe alte preparate similare din alte parti ale lumii, sunt mult mai vechi decat oricare dintre religiile de astazi. Nu cred ca cineva poate spune cu precizie daca vreunul dintre preparate l-a precedat pe celalalt.
Initial, aceste fierturi de cereale, cu adausuri mai mult sau mai putin optionale de alte ingrediente, erau legate de alte ritualuri religioase, extrem de vechi, si li se atribuia o alta valoare simbolistica. Asure mi se pare ca a pastrat mai mult din simbolistica initiala, în timp ce coliva romaneasca s-a “specializat”, ca sa zic asa, fiind astazi asociata în mod curent doar cu ritualurile funerare.

Etimologie
„Asure” deriva din cuvantul arab „asr”, care înseamna „zece”, si se refera la a zecea zi a lunii muharram.

Cuvantul “coliva” provine, dupa DEX, din limba slava veche. Daca veti face o mica cercetare pentru “koliva”, denumirea greceasca a aceluiasi preparat, veti vedea ca acesta provine din “kollybos”, cuvant derivat din sanscrita, unde însemna “a schimba”, cu sensul de a schimba o moneda mare cu mai multe mici, sau de a da restul atunci cand se face o plata.
Kollybos însemna, în trecut, ceva ce avea o valoare mai mica decat cea mai mica dintre monezile aflate în circulatie. De exemplu, daca ai fi dorit sa ti se plateasca o suma mai mare de 4 monezi, cele mai mici dintre cele aflate în circulatie, dar mai mica decat 5, ai fi cerut 4 monezi plus kollybos; kollybos consta, de obicei, din cateva boabe de grau, sau de orz. Cand crestinii au început sa gateasca, ritual, boabe de grau prin fierbere, le-au numit kollybos.

Probabil termenul grecesc a ajuns la noi prin… ricoseu, adica nu direct de la greci, ci prin intermediul slavilor, “coliva” fiind preluat dupa cuvantul “kolivo”, din slava veche.

De remarcat ca termenul kollybos a aparut doar dupa aparitia monedei, sau a trocului; fierturile de cereale au însa o vechime mult mai mare. Voi folosi, asadar, termenul “proto-coliva” pentru a denumi fierturile vechi anterioare intrarii în circulatie a altor denumiri, ca asure, coliva etc.

Variante
Cum este un preparat bogat în calorii, asure se prepara initial doar în lunile reci, dar astazi se comercializeaza (rareori însa se prepara si acasa) pe toata durata anului.
Asure este unul dintre putinele deserturi turcesti care nu contin produse animale (desi exista cateva variante, rare si neimportante, sau chiar uitate, care folosesc lapte si, posibil, oua, dupa cum veti vedea mai jos). Asure se prepara, în mod traditional, în cantitati mari, caci este daruita prietenilor, rudelor, vecinilor, colegilor si chiar strainilor, indiferent de religie, ca un simbol al pacii si dragostei.

Preparate similare exista însa, sub diverse denumiri si variante, în multe alte culturi. De pilda, “frumenty”, preparatul asemanator britanic, era consumat de crestini de Craciun si în zilele de post; “koliva” greceasca, precum si cea din alte tari ortodoxe (“koljivo” în sarba, “kolivo” în bulgara si ucraineana), se mananca la înmormantari si pomeniri, dar si de Craciun, sau în post; “anus abur”, preparatul similar armenesc, este pus pe masa de Craciun si Anul Nou, “kutya” ruseasca se ofera de Craciun si la înmormantari, “ba bao zou”, preparatul similar chinezesc, se mananca de Anul Nou.
Practic, “colive” exista astazi în toata lumea larga, diferentele dintre ele fiind date de ingrediente componente, de consistenta preparatului si, uneori, de simbolistica.

Dupa cum ati putut vedea din enumerarea de mai sus, “colivele” altora se servesc nu doar la înmormantari, ci si la evenimente legate de succesiunea moarte-viata, de renasterea naturii, de fertilitate: adica Anul Nou, Craciun si chiar de Pasti. De asemenea, în perioadele de post.
În multe surse neromanesti, am întalnit coliva noastra listata împreuna cu produsele similare bulgaresti, grecesti, sarbesti, ucrainene etc., cu afirmatia ca s-ar gati si împarti nu doar în ritualurile funerare, ci si la sarbatorile enumerate mai sus.
Probabil, sursele citate fac o confuzie, extrapoland utilizarile colivei prin suprapunere peste celelalte “colive” ortodoxe. Sau, poate ca si la noi coliva a avut, nu doar acum cateva milenii, ci si la începuturile crestinismului, o valoare simbolica mai complexa, nelimitata doar la ritualurile funerare.

Cronicarii turci medievali relateaza faptul ca musulmanii si vecinii lor crestini schimbau daruri, sub forma de alimente, cu ocazia diverselor sarbatori religioase, desfasurate de ambele parti. Darurile crestinilor, oferite cu ocazia Pastilor de pilda, includeau coliva binecuvantata în biserica.

Din cate am înteles, diferenta dintre colivele ortodoxe si preparate ca „asure” sau „anus abur” este data de consistenta si componenta lor. Coliva este mai uscata, în timp ce celelalte sunt mai umede; de asemenea, coliva este mai saraca în ingrediente, asure si anus abur fiind mai complexe si mai bogate.
Dupa unele pareri, uscaciunea colivei are legatura cu ritualul funerar, caci umezeala este pusa în legatura cu descompunerea, sau putrezirea, fenomen legat de moarte. Prin uscaciune se urmareste prevenirea descompunerii si întarirea sperantei legate de înmugurirea unei vieti noi.

Preparate similare cu asure si coliva se gatesc si de catre populatiile musulmane din Bulgaria si Bosnia, unde sunt cunoscute ca „hasure” si respectiv „asure”. Evreii sefarzi din Balcani, mai ales cei din Turcia, dar si din diferite zone ale Orientului Mijlociu, au un preparat similar, servit cu ocazia sarbatorii Tu B’Shvat, legata de asemenea de simbolistica renasterii naturii. Acesta se numeste „kofyas” (grau fiert amestecat cu miere, sau zahar, si nuci, presarat cu scortisoara) si mai este gatit si pentru a sarbatori primul dinte aparut unui copil. Acest obicei, de a sarbatori primul dinte al unui copil, se regaseste si în Siria, unde boabele de grau si de orz sunt fierte, amestecate cu sirop si decorate cu nuci, migdale, fistic etc.

Turcii musulmani au si ei un echivalent: „dis bugdayi”, care poate fi dulce sau sarat, si se ofera rudelor si prietenilor, dar si saracilor, exprimand bucuria parintilor pentru faptul ca odrasla lor a supravietuit primului an al vietii.

(va urma)

Bibliografie:
www.doxologia.ro
ro.wikipedia.org
en.wikipedia.org
www.goarch.org
www.natgeo.ro
Radu Anton Roman – Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti
Mary Isin – Sherbet and spice