Nu am idee cati dintre dumneavoastra știti ce implica un blog. Probabil ca nu v-ati gandit la asta nicio secunda, caci aveti la îndemana mii de bloguri; doar deschideti browserul, tastati un url și gata! Brusc, vi se deschide în fata, complet gratuit și fara nicio obligatie pentru dvs., un întreg univers. Captivant sau banal, scris bine sau agramat, cu fotografii și filme sau fara… dupa putinta și priceperea celui care îl scrie.
Suntem cu totii atat de obișnuiti cu o imensa oferta de informatie gratuita aflata pe Internet, încat o luam ca atare, ca și cum ni s-ar cuveni, deși cei mai multi dintre noi nu facem nimic pentru a o merita.
Nu vreau sa vorbesc despre alte bloguri sau site-uri, ci doar despre blogul meu. Știu ca, în afara de zecile de mii de ore de munca depuse pe parcursul a peste 5 ani de blog, în afara de sutele de kilograme de alimente consumate (și nu dintre cele tocmai ieftine), în afara de alte mii de ore cheltuite ca sa raspund la comentarii, fie ele stralucite și inteligente, fie plate, sau chiar prostești, și alte sute de ore petrecute în spatele camerei foto și în fata camerei de filmat sau a monitorului, mai am și costuri de gazduire pe servere, de mentenanta și ocazional cheltuieli însemnate de refacere partiala sau totala a programarii blogului… și asta fiindca vreau sa ofer cititorilor o lectura comoda și placuta.
Sigur, nu ma obliga nimeni sa tin un blog, cum nici pe dvs. nu va obliga cineva sa vizitati blogul în chestiune. Nu plang dupa orele de munca și banii cheltuiti; ma aștept însa la un pic de respect, nu mai mult decat cel pe care îl arat și eu cititorilor. Și daca nu-l primesc, sunt pregatit sa-l impun.
Trebuie sa întelegeti ca nu sunt robot. Ca viata mea înseamna mai mult decat acest blog. Am o familie și cativa prieteni cu care îmi place din cand în cand sa-mi petrec timpul, plus un serviciu foarte solicitant. Mai am nevoie și eu de repaus și de concedii. Nu pot fi la dispozitia dvs. permanent.
Revin la titlul articolului. Sa nu va induca în eroare. El nu se refera doar la nesimtitul masculin, ci și la cel feminin. Din pacate, în ultima vreme, reprezentantele sexului frumos fac tot posibilul pentru a dezminti clișeul delicatei feminitati. Pacat ca o fac la mine pe blog.
De pilda, în urma cu cateva zile, o doamna mi-a cerut o reteta „profesionista” de tocana de porc, fiindca tot ceea ce a încercat anterior nu i-a ieșit. Mesajul dumneaei m-a prins într-o saptamana plina de evenimente atat profesionale, cat și personale. Adica o saptamana obișnuita.
I-am explicat doamnei, pe fuga, ca nu ofer retete cu dedicatie și ca, slava Domnului, am 900 de retete pe blog, oferite toate gratuit, din care își poate alege ce-i tuna, oricand îi tuna.
Am primit un raspuns foarte întepat, în care, mai pe fata sau mai pe dos, am fost acuzat ca sunt un nesimtit lipsit de delicatete fiindca am tupeul și îndrazneala sa nu-i ofer o jumatate de ora din timpul meu, ca sa-i scriu o reteta „profesionista”. Doamnei în chestiune i se parea absolut normal ca eu sa am delicatetea de a îi îndeplini neaparat cererea. De ce? Fiindca i se cuvine, așa cum i se cuvin toate celelalte chestii gratuite de pe Internet. Nu am avut timp sau chef sa îi mentin iluzia gratuitatii informatiei pe Internet? Este clar, sunt lipsit de delicatete. Adica nesimtit.
Am fost foarte politicos cu aceasta doamna și nu i-am raspuns pe masura. Acum regret acest lucru fiindca atunci cand cineva este nesimtit trebuie sa i se spuna acest lucru. De unde sa știe ca este nesimtit daca nu-l informeaza nimeni? Poate așa a fost crescut și i se pare normal.
Am ajuns la concluzia ca, pentru o mica parte a vizitatorilor acestui blog, este nevoie de o readucere aminte a regulilor dupa care putem convietui.
Nu traiesc de pe urma blogului, așa ca nu îmi pasa de trafic. Ca atare nu am vreun motiv și nici nu vreau sa tolerez nesimtirea. Riscul de a pierde astfel o parte dintre cititori ma lasa rece. Oricum voi scapa exact de cei pe care nu mi i-am dorit niciodata.
Îmi pasa doar de timpul meu și de calitatea materialelor pe care le pun la dispozitie, repet înca o data, gratuit și fara nicio obligatie din partea dvs.
Iata ca am ajuns sa fac ceea ce nu credeam ca va fi vreodata necesar. O lista de reguli, zece la numar; zece reguli morale, adica un fel de decalog anti-nesimtire. El vi se adreseaza la per tu, dar nu din lipsa de politete ci pentru a-l face mai tranșant. Nu vreau sa fiu antipatic, dar va sfatuiesc calduros sa-l respectati. V-am spus ca nu-mi pasa de trafic, așa ca voi alunga de pe blog „contravenientii”. Chiar nu am nevoie de ei. Probabil nimeni nu are.
1. Sa nu comentezi agresiv, cu injurii, sau pe un ton nepoliticos. Cei care au chef sa-și manifeste frustrarile și lipsa de educatie se pot exhiba unde vor ei, dar nu aici. Acest blog este casa mea și cei ce-i trec pragul trebuie sa se ștearga pe picioare și sa respecte gazda și restul musafirilor.
2. Sa nu postezi în comentarii link-uri externe, care nu au legatura cu continutul articolului sau retetei la care sunt postate comentariile respective. Acest tip de reclama mascata nu este acceptabil, comentariile vor fi șterse și userii vor fi blocati.
3. Sa nu-mi ceri retete cu dedicatie. Mi se cer zeci de retete, traduceri și sfaturi în fiecare luna. Atat în scris, pe blog și pe mailul personal, cat și la telefon. Cine face o astfel de cerere trebuie sa știe ca nu este singurul cu astfel de pretentii. Nu am timp sa acopar aceste cereri și nici nu vreau s-o fac.
Cine are nevoie de retete, sa și le caute singur(a). Aici, pe blog, sau oriunde altundeva.
4. Cere informatii, nu retete. Sprijin din tot sufletul munca de a educa publicul; și eu am fost educat de altii, carora nu am știut sa le multumesc îndeajuns atunci cand a fost cazul, și astazi, la aproape 60 de ani, mi-a venit randul sa împartașesc ceea ce știu.
Ofer deci, cu placere, informatii despre cum sa gatiti mai corect și mai variat: de tehnologie culinara, despre ingrediente, despre ustensile. Atat cat ma pricep și în masura timpului disponibil.
Exista o rubrica de “Întrebari și Raspunsuri”; postati acolo întrebarea la care doriti un raspuns și este foarte probabil sa-l și primiti, cat de repede pot eu sa-l dau. Țineti minte ca nu sunt obligat sa va servesc cu nimic. Daca nu primiti raspuns, asta-i viata. Înseamna ca nu am avut timp sa-l dau, sau ca nu-l știu.
Ca sa fim clari, ma enerveaza teribil întrebarile al caror raspuns zace la un clic distanta, pe wikipedia sau alte site-uri în limba romana. Îi înteleg pe cei care nu știu limbi straine, dar nu și pe puturoșii care prefera sa ma puna pe mine la treaba, în loc sa piarda ei 5 minute cautand.
Ca sa întelegeti diferenta dintre a oferi învatatura și retete, fac apel la o metafora: daca îti dau un pește (în cazul nostru o reteta), astazi nu vei flamanzi; daca te învat sa pescuiești (adica daca îti ofer informatii despre cum sa gatești corect), nu vei mai flamanzi niciodata. Sper ca am fost clar.
5. Nu mai comenta aiurea, fara sa citești atent materialul pe care-l parcurgi. Inclusiv, uita-te la data cand a fost scris. Știu ca suntem din ce în ce mai superficiali și ca citim totul în diagonala, dar nu mai am de gand sa tolerez astfel de comentarii.
6. Completeaza-mi și corecteaza-mi materialele ori de cate ori ai ocazia. Apreciez enorm aceste contribuitii la articolele postate de mine. Putem chiar discuta în contradictoriu, cum am și facut-o adesea cu unii dintre dvs., atata timp cat discutia este argumentata și pastreaza un ton civilizat.
7. Critica! Ești binevenit s-o faci, atata timp cat ramai politicos, obiectiv și bine intentionat. Daca nu știi sa critici decat jignind, adica daca ești un nesimtit, du-te de aici.
8. Daca vrei sa ramanem prieteni, te rog, lasa deoparte apelative ca „maestre” și „chef”. Nu le merit. Folosite în afara contextului corect și adresate persoanelor nepotrivite, aceste apelative sunt ridicole. Aici, pe acest blog, nu exista niciun maestru și niciun chef. Daca voi observa vreunul, o sa-l semnalez. Pana atunci…
9. Parasește blogul daca articolul sau reteta pe care îl sau o citești nu te intereseaza nici macar atat cat sa critici; nu este nevoie sa-mi indici ce alt articol ar fi trebuit sa scriu, sau ce ai fi postat tu daca ai fi avut tenacitate, putere de munca, talent la gatit, la scris și la fotografiat și, în general, daca ai fi avut ceva interesant de spus. Daca ai toate chestiile astea, fa-ti propriul blog.
10. Nu-mi mai cere schimburi de link-uri. Eu iau foarte în serios acest lucru. Privesc orice link de pe blogul meu ca pe o recomandare pe care o fac cititorilor. Daca gasesc ceva fain, o sa semnalez acel articol sau reteta fara sa cer ceva în schimb. Am și facut-o de cateva ori.
Nu voi recomanda însa niciodata un material, fie el articol, blog sau site, care sa nu ma fi convins anterior ca merita sa fie recomandat.
Cei care vor gasi aceste reguli nedrepte nu au decat sa foloseasca mouse-ul pe post de telecomanda și sa schimbe canalul; adica sa plece pe alte bloguri, site-uri sau forumuri unde sunt tolerati. Așa cum oricine are dreptul sa selecteze ce anume site-uri viziteaza, am și eu dreptul sa-mi selectez vizitatorii.
Daca gasiti dur tonul acestui articol, ganditi-va ca nu va este adresat dvs. personal. El este destinat doar nesimtitilor de ambe sexe.
Celorlalti le urez o zi buna, o lectura placuta și o reîntalnire în zilele urmatoare, în fata unei retete sau a unui alt material, pe care ma voi stradui, ca întotdeauna, sa-l fac cat mai interesant și util.
@Radu: Hehehe, chiar a reusit cineva sa te enerveze rau 🙂 Am tot aruncat cate o privire pe blog, chiar daca am fost ocupat rau de tot ultimele luni. Te salut, Radu!
@mihai2206: A reusit sa ma enerveze in asa fel incat sa ma tina enervarea suficient de mult cat sa scriu despre ea. 🙂
Cu ceea ce crezi despre nesimtire, sunt de acord. Probabil ca scrisoarea respectiva mi-ar fi trezit si mie aceeasi stare de spirit. Nu stiu daca era neaparat necesara exteriorizarea acestei stari de spirit. Doamna respectiva ti-a ”raspuns intepat” pentru ca a dorit sa-si descarce energia negativa acumulata in urma refuzului. Modul in care ai raspuns cred ca i-a produs satisfactie. Poti sa ai oricat de multa dreptate, doamna a dorit sa te enerveze si a reusit.
Mi se pare putin utopica intentia de a tine la distanta nesimtitii. Indiferent cate obstacole vei ridica, vor gasi alte mijloace sa te atace. Nu le subestima creativitatea! In universul lor e o fapta de vitejie sa latre la caravana. Dar pentru caravana nu e nimic glorios daca-si rupe betele pe spinarea lor.
Sper sa-ti treaca repede supararea asta si sa ramai la articolele si retetele care ti-au adus notorietate.
@Cami: Neaparat necesar nu este nici acest blog, obiectiv vorbind. Subiectiv insa, este necesar pentru mine; la fel si replica mea. Doamna nu a vrut sa ma enerveze, cel putin asa cred. Pur si simplu asa stie sa reactioneze. Merita, dupa parerea mea, un raspuns si mai aspru. De foarte multe ori am vazut porcari si nu am luat atitudine; am gresit. Daca am lua toti atitudine atunci cand ceva nu este in regula, cred ca ne-am face viata mai buna.
Daca voi avea de-a face cu nesimtiti, inventivi sau nu, voi lua din nou atitudine; si asta nu doar pe blog.
Radu, marlania este greu de inghitit si n-ai cum sa o tolerezi pentru ca nu este lumea ta. Asta inteleg. Dar cand vine unul mai ciufut, stresat de te miri ce frecusuri ale vietii si nu sta mult pe ganduri sa spuna fara ocolisuri ce crede sau a simtit el intr-o conjunctura, iar inteleg.
O critica imi pica direct in stomac precum un pietroi. Din fericire, n-am prea avut parte decat in putine ocazii, dar n-am scapat. Public, m-am educat sa nu raspund imediat cand sunt iritata, cu acelasi ton iritat … ca “vorba ceea, ce tie nu-ti place, altuia nu face”. Nici tu, cred eu, nu mai ai rabdare cu oamenii 🙂 , dar apreciez deosebit ca desi esti extrem de ocupat si adesea, imi imaginez, foarte obosit, raspunzi fiecaruia. Esti printre putinii cu numar mare de vizitatori care o fac si este mare lucru.
Judecatile nedrepte si vorbele aspre le inghitim doar de la rude, pentru ca sunt ai nostri. Mai departe, daca ni se pare prea mult sa mai suportam si de la altul, nefiindu-i obligat cu nimic, asta tine de gradul de toleranta al fiecaruia si de aceea este bine sa anuntam … desi in cazul tau, mesajul nu va fi citit decat daca il pinuiesti in homepage. Odata facut public blogul, iti asumi ca este posibil sa ajunga aici oameni pe care daca i-ai vedea in viata reala, ai prefera sa traversezi pe trotuarul celalalt. Ce te asteptai? Sunt oameni si oameni.
As mai avea multe de spus, dar acum trebuie sa ma intorc la indatoriri. Seara linistita sa ai.
@Didi: La mine toleranta a secat. Am inghitit multe, ani de zile si nici eu nu am raspuns imediat, cand eram iritat. A fost insa de ajuns o mica marlanie, nici pe departe la nivelul altora din trecut, ca paharul sa se reverse. Am raspuns ponderat la marlania respectiva si am fiert cateva zile pana ce am luat hotararea sa public acest articol.
Am senzatia ca am trecut o linie de demarcatie si ma simt, in mod curios, usurat.
O seara linistita si tie si multumesc de vizita.
Habar n-aveam de acest blog, dar unul dintre prietenii de pe facebook a dat like acestui articol si asa am ajuns sa-l citesc. N-am apucat sa citesc altceva de pe blog, dar atitudinea cu care e scris acest articol mi-a placut atat de mult, incat ma abonez la newsletter. 🙂
@Pakunda: Bun venit. Sper sa nu fiti dezamagita cand veti observa ca este, de fapt, doar un blog culinar. Articole ca acesta sunt exceptii. 🙂
Radu, ideea cu membership ‘platit’ prin participare/implicare mi se pare geniala!!! Greu de implementat, ce-i drept … si zic deocamdata ‘greu’ si nu ‘niciodata’ pentru ca inca n-am rumegat-o, doar am vazut-o citind comentariile si m-a lovit. Ma gandesc un pic la ea si o sa-mi permit sa te bazai daca imi pica vreo fisa.
Una peste alta, dincolo de tonul scrierii pe care fiecare cititor il percepe diferit, simplul fapt ca ai ajuns la concluzia ca trebuie sa publici aceste reguli spune destul de mult… Ajungem, deci, sa facem apel tot la cei 7 ani de-acasa care, din pacate, lipsesc parca din ce in ce mai cu desavarsire. Sau poate mediul online ne da acces din ce in ce mai larg la ‘marea gradina’ cu multele uscaturi, poate ca si uscaturile se ‘pun in valoare’ mai usor in acest mediu nefiind nevoite sa priveasca direct in ochi pe cineva… caz in care mi se pare foarte sanatos sa ai grija pe cine lasi in propria gradina. Mai ales ca muncesti ceva pentru ea si iti iese bine si eu ma bucur de ea pur si simplu, ba chiar vin si cu flori acasa 🙂
@Mihaela: Nu stiu daca nesimtitii chiar s-au inmultit in ultimii ani. In mod clar, cum ai observat si tu, au posibilitati mai multe de exprimare. Orice neam prost poate acum sa zica orice, oricui, oricand; isi poate exhiba neputinta intelectuala si marlania pe Internet, la televizor, in presa. Si este, de fapt, si vina noastra ca nu il privim in ochi si nu ii spunem: “Nesimtitule! Chiar nu ti-e rusine?!” Daca cineva ar fi facut asta atunci cand nesimtitul era copil, ar fi ajuns un alt fel de matur.
M-a uns la suflet articolul tau, Radu. Eu iti citesc articolele, nu toate, dar ceea ce am citit, imi place. Tonul este extrem de dur, da, asa este, dar este pe deplin indreptatit. De aproape 2 ani sunt blogger si eu, sunt casnica acum si aveam prea mult timp liber. Am lucrat la blog si cate 14 ore pe zi. Desi este un hobby, o pasiune si o placere extraordinara sa gatesti si sa scrii, putini stiu cata munca este de fapt in spatele unui blog. Putini stiu cat inveti in permanenta( despre fotografie, notiuni IT, termeni culinari – chiar daca avem scoala culinara unii, nu poti sti toti termenii corecti). Putini stiu cat te costa un blog, se duc mii de euro, fara exagerare. Si nu ceri in schimb decat un limbaj decent, atat. Este extrem de corect sa folosesti un astfel de limbaj acum, dupa ce ani .. ai muncit cu pasiune si ai oferit atat de mult din tine nu doar gratuit, ci cu placere. Pentru ca in fiecare articol scris este o bucatica din tine, intr-un blog iti pui sufletul pe tava. Multi nu inteleg acest lucru, nu inteleg faptul ca oferi doar o parte din tine si ca nu esti sclav si nici nu trebuie sa te ia acasa cu totul. Oferi atat cat poti, maximul la ceea ce poti oferi cu drag. Cu totii avem niste limite. Sunt unii care nu inteleg: le dai un deget, din bun simt le mai oferi inca unul ..si vor sa te ia cu totul, considera ca li se cuvine. Una este sa discute in contradictoriu, dar cu argumente si pe un tot de bun simt si altceva este sa fii agresat in propria ta casa. Pentru ca asta este un blog: o casa virtuala, pentru care platesti facturi. Am rabufnit si eu si a vuit blogosfera si feisbucul, am fost facuta-n toate felurile. Asa vei pati si tu acum, dar daca vei pierde cititori, de fapt cand vei trage linia, vei vedea ca ai castigat calitate. Vor ramane alaturi de tine oameni care inteleg faptul ca esti om si faci doar ceea ce poti, in felul tau, fara sa impui nimanui nimic, ci doar oferi. Dar oferi atat cat poti, atat cat stii, atat cat este omeneste posibil. Oferi totul fara aroganta celui care stie tot si nimeni nu este obligat sa faca la fel ca tine.
Din partea mea, ai tot respectul. Articolul acesta face parte dintre preferatele mele. Si-mi plac destule 🙂 .
Succes in continuare in ceea ce faci!
@Gina Bradea: Multi cred ca daca pare ca oferi un lucru gratuit, doar din placerea de a impartasi, ceva suspect se ascunde neaparat in spatele acestei aparente. Acestia gandesc dupa calapodul lor propriu: “De ce ar face cineva ceva gratuit? E ceva suspect aici, trebuie sa aiba vreun avantaj… doar nu e prost sa munceasca pe de-a moaca.”
Va vui Internetul? Nu cred. Si nici nu-mi pasa. Cateva latraturi nu vor impiedica trecerea caravanei. 🙂
Multumesc pentru urare. Mult succes si tie!
Iar ai spus ce gandesc si eu 🙂 . Asa este: cand oferi ceva din suflet, cu drag, fara intentii ascunse, esti privit chioras sau/ si intrebat tu ce dracu ai de castigat din asta. Daca spui ca nimic, gata te-ai facut cu un dusman 🙂 . Degeaba spun ca nu castig nimic din blog si doar scriu, din placere, ca banii imi vin din alta parte, in blog bag bani … 🙂 . Stii ce? La naiba, suntem VIP-uri :))))))))))))))))))))))))))))))))))))) Desi nu ma-ncanta si prefer sa stau pe paturica mea.
tonul articolului este intr-adevar destul de dur, asta ca sa nuantez si eu. 🙂
nu ma simt insa admonestata in niciun fel. in mod clar se adreseaza nesimtitilor si sunt total de acord ca lucrurile astea ar trebui spuse pe fata. adesea m-am lovit si eu de ei. forumurile sunt pline de nesimtiti si agramati, siteurile, blogurile, retetele de socializare etc.
radu, sunt o cititoare veche dar nu am comantat niciodata pina acum. de lene cred.
profit acum ca sa-ti spun cit de mult mi-au folosit toate articolele tale legate de tehnicile de gatit si cit de mult mi-am rasfatat familia cu retetele tale.
mai pot sa spun ca citesc cu deliciu articolele istorice dimineata la cafea.
succes in tot ce intreprinzi si tine minte ca aici cineva iti apreciaza si iti respecta munca. si nu sunt singura dupa cit se pare.
@Calina: Buna, Calina. Se vede ca ai inteles mai bine ca altii cui se adreseaza articolul. 🙂
Multumesc pentru mesaj si nu-mi doresc decat sa te simti imboldita sa apari mai des printre comentatori.
Succes si tie!
Cred ca secretul e sa gasesti modul de a folosi controversele in scopuri pozitive … uff, chiar si numai felul cum suna e deja complicat … hahaha
Da, cu bani n-ai incercat … hahaha
@cristi-j: Cred ca, fara sa vreau, asta fac acum. 😉
Cu toate ca sunt de acord cu 95% din decalog (unele puncte mi se par chiar extrem de importante si prea des trecute cu vederea) si cam 90% din restul articolului, nu sunt de acord si nu prea imi place cum „suna” ceea ce spui, partial desigur, adica e mai mult vorba de felul cum spui si de ton (cel putin asa sper) in articol si in raspunsuri la unele comentarii.
Cred ca stii ca exista campionate si echipe de dezbateri, in special la licee si in universitati si in special in SUA, dar nu numai, in care se argumenteaza pe un subiect pro si contra, prin tragere la sorti.
Cred ca as putea sa argumentez destul de bine contra unora dintre afirmatiile tale pentru ca pare ca ai impartit taberele in bloggeri si public, unii muncitori si darnici iar ceilalti cu tendinte de nesimtire, exista suficiente de spus si in sens invers.
Dar ca sa ma fac bine inteles ar trebui sa ma exprim cu multa grija iar asta ar prelungi foarte mult comentariul mai ales ca exista multe de spus si subiectul sau subiectele identificabile sunt multe si complexe. Are rost ? Cred ca nu.
Repet, cred ca ai dreptate cu decalogul si cu multe dintre celelalte subiecte dar daca tot ai rezistat 5 ani cred ca ar fi fost mai bine sa rezisti in continuare mai ales ca numarul comentariilor e foarte mic iar cele nesimtite pot fi ignorate. Si inteleg bine ca e vorba doar de tine si de blogul tau pentru ca e greu sa generalizezi astfel de lucruri si ca fiecare isi face ordine la el acasa iar pe de alta parte nu cred ca va avea vreo importanta sau vreun efect cuantificabil in privinta ta sau a publicului, dar chiar si asa tot mi se parea mai bine sa fi scris despre altceva.
Pe de alta parte, daca vine vorba de a educa publicul si daca crezi ca poti face asta in acest fel atunci poate incercarea ta e valabila si ma insel eu.
Despre importanta de toate felurile a blogului, cat de mult a insemnat si efectele lui directe sau indirecte cred ca e suficient sa te gandesti la ce ti-a adus tie si la ce le-a adus altora dinafara individual si ce ar fi lipsit in viata ta daca nu era blogul si ce ar fi lipsit in viata fiecaruia dintre cei care au intrat vreodata pe aici.
Cat despre un membership, platit sau nu, fiecare are ideile lui despre ce vrea sau ce crede ca e mai bine, dar in cazul tau nu mi se pare ca e o idee realista, sunt convins ca exista astfel de cazuri in mediul online, poate chiar in cel culinar, dar conditiile necesare in astfel de cazuri nu par deloc indeplinite in cazul tau, nici macar pe-aproape. Dar poate ma insel, nu poti sa stii pana nu incerci.
Cele 5% lipsa la decalog vin din contradictia pe care o vad intre punctele 6,7 si 9 (e nevoie de mai multe nuante).
In privinta publicului, imi aduc aminte acum cativa ani cand erau articole cu multe zeci de comentarii (si nu ma refer la concursuri … hahaha)
In rest nu pot decat sa sper ca-ti trece supararea si te gasesc in toane mai bune.
Salutari Memphis, toate cele bune!
@cristi-j: Multumesc pentru comentariu. 90-95% este un procent foarte bun.
Eu nu vad contradictii intre punctele 6, 7 si 9, desi sunt de acord ca poate ar fi trebit sa nuantez mai mult. Dar stii ceva? M-am plictisit sa tot nuantez la nesfarsit. Chestia asta cu nuantarea este o “sosea” cu doua sensuri, daca ma intelegi.
Nu vreau sa educ publicul, luat ca o singura entitate, ci doar pe cei cativa care vor sa se educe singuri si isi cauta surse de inspiratie.
Chestia cu membership-ul as face-o daca as gasi o modalitate sa oblig membershii in loc de bani sa plateasca prin participarea activa la formarea unei comunitati functionale. Sa se implice, adicatelea. Dar nu o voi gasi, probabil, niciodata.
Asa este, comentariile au scazut, desi din cate-mi spune goagal, atunci cand imi amintesc sa ma mai uit pe statistici, traficul a crescut. Nu vezi ca se comenteaza doar cand este vorba despre ceva controversat? Daca dai omului un motiv sa se inflameze, va comenta.
Paradox interesant: scriu un articol, intr-un fel, anti-comentarii; ma asteptam la orice, inclusiv sa nu mai comenteze nimeni nimic. Cand colo, iata ca acest articol stimuleaza comentariile, si asta fiindca este controversat.
Si cand te gandesti ca am avut atatea incercari pro-comentarii, care nu au adus niciun rezultat. Nici macar mituirea cititorilor cu carti. De unde se vede ca multi nu mai considera cartea o valoare. Cateva carti, acolo, nu merita efortul de a interactiona. Poate daca ofeream bani… 🙂
Salutare, Cristi. Ma bucur sa vad ca ai ramas pe baricade.
P.S. introduceti moderarea comentariilor.
@Georgata Cazacu: M-am gandit si la acest lucru, dar tare mi-as dori ca cititorii mei sa mai discute si intre ei. Daca toate comentariile ar astepta moderarea mea, astfel de discutii nu ar fi posibile. Bine, nu ca ar fi incercat mai mult de 2-3 cititori sa faca asta. Au incercat putin si apoi s-au razgandit, din pacate.
Daca într-adevar nu va intereseaza traficul, din proprie experienta îmi permit sa va dau un sfat: ignorati astfel de comentarii. Economisiti astfel timpul Dv. si descurajati nesimtitii.
La cat mai multe retete si articole interesante!
Un cititor fidel, Georgeta
@Georgeta Cazacu: Le-am tot ignorat si pana acum, dar tot ma calca pe nervi. 🙂
Multumesc mult pentrru urare.
Poate ati pierdut cititori scriind acest articol, dar ati si castigat. Cel putin unul, pe mine. V-am descoperit cand unul din prietenii mei de pe FB a distribuit acest articol. Si ma bucur mult!
@Andreea: Bine ati venit si sper sa aveti aici un “sejur” cat mai placut si mai interesant. 🙂
Desi in ultimele luni nu am mai comentat ti-am urmarit blogul permanent. In decursul anilor m-am intrebat in citeva situatii cum poti fi atit de calm. Eu in locul tau i-as fi …zduit demult pe citiva. Pentru unii dintre ei eticheta de “nesimtit” este prea blinda. Este bine ca ti-ai descarcat sufletul si cred ca ceva te-a enervat rau de tot recent, altfel nu cred ca ai fi facut-o nici acum.
Eu zic sa nu-ti faci probleme. Chiar nu ai nevoie pe blog de cei care nu reusesc sa inteleaga acest articol. Considera o binefacere faptul ca se vor simti indreptatiti sa plece.
Multa bafta cu Guxt si cred ca-mi vei ierta absenta indelungata dintre comentatori. Am avut ceva probleme personale si am preferat sa ma trag mai “la umbra”. Sper ca revenirea mea sa fie permanenta.
@memphis: Ehei, chiar ti-am simtit lipsa si nici nu stii cat de mult ma bucur ca dai din nou semne de viata. Imi pare rau sa aud ca ai avut probleme.
Multumesc pentru urarea legata de GUXT si sper sa fii mai prezent de acum incolo.
Felicitari pentru ca ati avut curaj sa spuneti lucrurilor pe nume si sa faceti o selectie a publicului! Este dreptul fiecarui om de a-si impune respectul in societate; daca unii nu stiu de educatie atunci sa se dea deoparte pentru ca oricum nu se prinde nimic de ei. Inca o data, felicitari si mult succes!
@mihaela: Ati postat primul comentariu pozitiv care nu provine de la un blogger. Inseamna ca nesimtitii deranjeaza nu doar o parte dintre autori, cat si una dintre cititori. Acest lucru ma bucura.
Am observat ca fiecare blogger are la un moment dat nevoie sa critice la randul sau comentatorii care il critica.
Inteleg de ce se intampla asta, oamenii pun suflet si efort in ceea ce fac si nu li se pare corect ca un nene/tanti oarecare sa ii critice intr-un mod grobian sau doar de dragul de face conversatie.
Sunt insa tare curios sa aflu care este motivul pentru care depuneti efortul acesta. Am aflat in acest post ca nu traiti din blog, imi inchipuiam macar atata lucru, totusi sunt sigur ca exista un motiv, poate chiar mai multe motive pentru care investiti in el.
Sunt convins ca blogul va este folositor atat pe plan profesional – chiar daca nu produce un venit suficient in mod direct, cat si pe plan personal – notorietate si recunoasterea experientei din partea cititorilor. Cred sincer ca va afecteaza numarul vizitatorilor pe blog, cred ca verificati datele de trafic si demograficele.
Este evident acum ca tonul acestui articol este dur pentru mine si sunt sigur ca sunt si alti cititori care au aceeasi parere. Este dur pentru ca ne comunicati cat de multe ne oferiti dumneavoastra gratuit si cum noi in nimicnicia noastra ne permitem sa postam un comentariu negativ – sau poate chiar nesimtit.
Chiar daca eu nu cad in categoria “nesimtitilor” am deseori nevoia de a critica diverse informatii oferite de blogeri. Sunt selectiv cu ceea ce citesc, imi place sa ma relaxez cand citesc un articol legat de bucatarie si m-am cam saturat de articole acide. Sigur ca aveti dreptul sa scrieti ce vreti dumneavoastra pe blog, daca v-ati abtinut timp de 5 ani sa scrieti articolul asta desigur ca sunteti indreptatit.
Eu va pot oferi o vizualizare si poate un share, dumneavoastra imi puteti oferi material de citit. Comunitatea se construieste cu efort din ambele parti, iar genul asta de articol ajuta la fel de mult ca si un comentariu “nesimtit”
@Vlad: Chiar daca am impresia ca nu ati inteles exact ce am vrut sa spun, sau poate nu am fost eu in stare sa comunic in asa fel incat sa fiu inteles, va respect opinia. Am vorbit, din punctul meu de vedere destul de clar – dar poate nu si din al dvs. – si despre comentariile negative, si despre laudele exagerate. Bineinteles, sunteti liber sa intelegeti articolul meu cum doriti. Ma asteptam, cum este si normal, si la reactii ca cea a dvs.; oricum va multumesc pentru tonul ponderat si pentru rabdarea de a scrie un comentariu coerent.
Comunitatea despre care amintiti in finalul comentariului se cimenteaza in primul rand prin respect reciproc si toleranta. Pana la urma nu este greu sa fii singur, ci sa traiesti alaturi de cei – sa zicem o comunitate disfunctionala – care te fac sa te simti singur. Nu pot sa mai fiu tolerant cu unii dintre acesti “comunitari”. Ma intreb cum ati reactiona in locul meu, dar, desigur, aceasta intrebare nu poate fi decat retorica.
Simt ca aveti impresia ca oferiti unui blogger cel putin la fel de mult cat o face el, si poate ca dupa criteriile dvs. chiar este adevarat. Criteriile insa difera. Apropo de criterii, cam cat credeti ca valoreaza o vizualizare, un like sau un share? Dupa criteriile mele, nimic. Prefer, in locul lor, sa fiu tratat cu un pic de respect si de obiectivitate.
Daca tot sunteti curios, am inceput blogul fiindca simteam nevoia unui hobby. Este adevarat, mi-a adus si foloase, cum ar fi certitudinea ca am putut fi de ajutor catorva persoane in stradaniile lor de a gati mai divers si mai corect, privilegiul de a fi cunoscut multi oameni de foarte buna calitate, ca si ghinionul de a avea de-a face cu o minoritate, extrem de enervanta, de nesimtiti.
P.S. Daca spuneti ca fiecare blogger scrie macar o data un astfel de articol, eu unul ma simt mai linistit. Inseamna ca nu sunt eu un nebun singular si ca o parte a “consumatorilor” de bloguri este cu adevarat nesimtita; ma simt cu atat mai bine ca am facut-o, in sfarsit, si eu.
posibil insa pe mine m-a uns pe suflet articolul asta al dvs.!
Intru totul de acord cu dvs!!!!
Cred ca demult trebuia sa scrie cineva un astfel de articol, caci sunt atat de multi nesimtiti de ambele genuri!!!
Multumesc pt initiativa dvs de a-i pune la punct! O sa il raspandesc si eu pe facebook si imi vine sa il pun si pe blog,cu link catre dvs,evident!
@Ana: S-au mai scris astfel de articole, sunt convins. De cand au aparut blogurile pe Internet au mai fost si altii calcati pe coada si nu cred ca au tacut cinci ani, ca mine. 🙂
Sunt convinsa ca o parte dintre cei care vor citi aceste randuri le vor lua drept o ofensa, o aroganta nepermisa din partea unui blogger, care scrie pentru ceilalti, drept urmare ar trebui sa stea in cap si sa pozeze cu limba scoasa de dragul celor care ii calca virtual pragul. Cred ca nu va fi nicio pierdere daca nu vor mai trece pe aici: mai bine mai putini si buni decat multi si prost. Parerea mea!
Nesimtirea a devenit o regula de baza a supravietuirii (a se citi parvenirii), iar in online – inclusiv in cel culinar – ea se completeaza cu o lipsa acuta de coloana vertebrala si oportunism.
Cati dintre bloggeri mai scriu ghidati de bunul simt si de altceva decat de dorinta de a scoate un ban din cuvinte? Sigur, unii vor spune ca e usor sa fii asa cand nu traiesti de pe urma blogului, dar uita ca si aceasta este, de fapt, o alegere. Intre “te costa … lei si un bax de… articolul” si “nu scriu de bine pe bani, nu scriu de rau pe bani, scriu gratis ceea ce cred ca e bine”. Paradoxal, pe cel care scrie gratis ce crede nu il mai invita nimeni cand se afla ca ce iese din tastatura lui nu este de vanzare.
Respect oamenii care au curajul de a ramane in picioare desi stiu ca urmeaza pietre aruncate spre ei. Bravo!
@Gabi: Sunt de acord cu ce spui, desi in articol este vorba nu despre cum s-ar putea face bani cu un blog, ci de faptul ca este “calcat” uneori de un public needucat. Un blogger plateste bani ca sa tina blogul si, in acelasi timp, ofera, de fapt, in mod indirect, bani cititorilor. Bani pe care acestia i-ar cheltui, intr-un fel sau altul, pe surse de informatie si de divertisment alternative. Primind ceva gratis, cititorii fac o economie de timp si bani, lucru pentru care ar trebui sa fie nu recunoscatori, dar macar constienti; nu le cer banii inapoi pentru “banii” pe care ii ofer in mod indirect; le pretind doar decenta si respect.
Cineva m-a sfatuit sa nu mai ofer nimic gratuit, ci contra unui membership platit. Si ma gandesc serios la asta. Este posibil sa raman cu doar 2 cititori, dar nu cred ca acest lucru este neaparat rau. 🙂
Corect! M-a luat putin valul, recunosc.
Este posibil ca sa scada publicul si mai tare odata cu aparitia unui abonament platit. dar, cum am spus, mai bine putini si buni.
@Gabi: Totul este cu dus si intors, din pacate. Un univers format dintr-un blogger si doi cititori, este unul de calitate, dar al naibii de mic. Cred ca unul cu 100 de cititori=parteneri reali de discutie ar fi optim. 🙂