Nu am idee câți dintre dumneavoastră știți ce implică un blog. Probabil că nu v-ați gândit la asta nicio secundă, căci aveți la îndemână mii de bloguri; doar deschideți browserul, tastați un url și gata! Brusc, vi se deschide în față, complet gratuit și fără nicio obligație pentru dvs., un întreg univers. Captivant sau banal, scris bine sau agramat, cu fotografii și filme sau fără… după putința și priceperea celui care îl scrie.
Suntem cu toții atât de obișnuiți cu o imensă ofertă de informație gratuită aflată pe Internet, încât o luăm ca atare, ca și cum ni s-ar cuveni, deși cei mai mulți dintre noi nu facem nimic pentru a o merita.

Nu vreau să vorbesc despre alte bloguri sau site-uri, ci doar despre blogul meu. Știu că, în afară de zecile de mii de ore de muncă depuse pe parcursul a peste 5 ani de blog, în afară de sutele de kilograme de alimente consumate (și nu dintre cele tocmai ieftine), în afară de alte mii de ore cheltuite ca să răspund la comentarii, fie ele strălucite și inteligente, fie plate, sau chiar prostești, și alte sute de ore petrecute în spatele camerei foto și în fața camerei de filmat sau a monitorului, mai am și costuri de găzduire pe servere, de mentenanță și ocazional cheltuieli însemnate de refacere parțială sau totală a programării blogului… și asta fiindcă vreau să ofer cititorilor o lectură comodă și plăcută.
Sigur, nu mă obligă nimeni să țin un blog, cum nici pe dvs. nu vă obligă cinevă să vizitați blogul în chestiune. Nu plâng după orele de muncă și banii cheltuiți; mă aștept însă la un pic de respect, nu mai mult decât cel pe care îl arăt și eu cititorilor. Și dacă nu-l primesc, sunt pregătit să-l impun.

Trebuie să înțelegeți că nu sunt robot. Că viața mea înseamnă mai mult decât acest blog. Am o familie și câțiva prieteni cu care îmi place din când în când să-mi petrec timpul, plus un serviciu foarte solicitant. Mai am nevoie și eu de repaus și de concedii. Nu pot fi la dispoziția dvs. permanent.

Revin la titlul articolului. Să nu vă inducă în eroare. El nu se referă doar la nesimțitul masculin, ci și la cel feminin. Din păcate, în ultima vreme, reprezentantele sexului frumos fac tot posibilul pentru a dezminți clișeul delicatei feminități. Păcat că o fac la mine pe blog.

De pildă, în urmă cu câteva zile, o doamnă mi-a cerut o rețetă „profesionistă” de tocană de porc, fiindcă tot ceea ce a încercat anterior nu i-a ieșit. Mesajul dumneaei m-a prins într-o săptămână plină de evenimente atât profesionale, cât și personale. Adică o săptămână obișnuită.
I-am explicat doamnei, pe fugă, că nu ofer rețete cu dedicație și că, slavă Domnului, am 900 de rețete pe blog, oferite toate gratuit, din care își poate alege ce-i tună, oricând îi tună.
Am primit un răspuns foarte înțepat, în care, mai pe față sau mai pe dos, am fost acuzat că sunt un nesimțit lipsit de delicatețe fiindcă am tupeul și îndrăzneala să nu-i ofer o jumătate de oră din timpul meu, ca să-i scriu o rețetă „profesionistă”. Doamnei în chestiune i se părea absolut normal ca eu să am delicatețea de a îi îndeplini neapărat cererea. De ce? Fiindcă i se cuvine, așa cum i se cuvin toate celelalte chestii gratuite de pe Internet. Nu am avut timp sau chef să îi mențin iluzia gratuității informației pe Internet? Este clar, sunt lipsit de delicatețe. Adică nesimțit.

Am fost foarte politicos cu această doamnă și nu i-am răspuns pe măsură. Acum regret acest lucru fiindcă atunci când cineva este nesimțit trebuie să i se spună acest lucru. De unde să știe că este nesimțit dacă nu-l informează nimeni? Poate așa a fost crescut și i se pare normal.

Am ajuns la concluzia că, pentru o mică parte a vizitatorilor acestui blog, este nevoie de o readucere aminte a regulilor după care putem conviețui.
Nu trăiesc de pe urma blogului, așa că nu îmi pasă de trafic. Ca atare nu am vreun motiv și nici nu vreau să tolerez nesimțirea. Riscul de a pierde astfel o parte dintre cititori mă lasă rece. Oricum voi scăpa exact de cei pe care nu mi i-am dorit niciodată.
Îmi pasă doar de timpul meu și de calitatea materialelor pe care le pun la dispoziție, repet încă o dată, gratuit și fără nicio obligație din partea dvs.

Iată că am ajuns să fac ceea ce nu credeam că va fi vreodată necesar. O listă de reguli, zece la număr; zece reguli morale, adică un fel de decalog anti-nesimțire. El vi se adreseaza la per tu, dar nu din lipsă de politețe ci pentru a-l face mai tranșant. Nu vreau să fiu antipatic, dar vă sfătuiesc călduros să-l respectați. V-am spus că nu-mi pasă de trafic, așa că voi alunga de pe blog „contravenienții”. Chiar nu am nevoie de ei. Probabil nimeni nu are.

1. Să nu comentezi agresiv, cu injurii, sau pe un ton nepoliticos. Cei care au chef să-și manifeste frustrările și lipsa de educație se pot exhiba unde vor ei, dar nu aici. Acest blog este casa mea și cei ce-i trec pragul trebuie să se șteargă pe picioare și să respecte gazda și restul musafirilor.

2. Să nu postezi în comentarii link-uri externe, care nu au legătură cu conținutul articolului sau rețetei la care sunt postate comentariile respective. Acest tip de reclamă mascată nu este acceptabil, comentariile vor fi șterse și userii vor fi blocați.

3. Să nu-mi ceri rețete cu dedicație. Mi se cer zeci de rețete, traduceri și sfaturi în fiecare lună. Atât în scris, pe blog și pe mailul personal, cât și la telefon. Cine face o astfel de cerere trebuie să știe că nu este singurul cu astfel de pretenții. Nu am timp să acopăr aceste cereri și nici nu vreau s-o fac.
Cine are nevoie de rețete, să și le caute singur(ă). Aici, pe blog, sau oriunde altundeva.

4. Cere informații, nu rețete. Sprijin din tot sufletul munca de a educa publicul; și eu am fost educat de alții, cărora nu am știut să le mulțumesc îndeajuns atunci când a fost cazul, și astăzi, la aproape 60 de ani, mi-a venit rândul să împărtășesc ceea ce știu.
Ofer deci, cu plăcere, informații despre cum să gătiți mai corect și mai variat: de tehnologie culinară, despre ingrediente, despre ustensile. Atât cât mă pricep și în măsura timpului disponibil.

Există o rubrică de “Întrebări și Răspunsuri”; postați acolo întrebarea la care doriți un răspuns și este foarte probabil să-l și primiți, cât de repede pot eu să-l dau. Țineți minte că nu sunt obligat să vă servesc cu nimic. Dacă nu primiți răspuns, asta-i viața. Înseamnă că nu am avut timp să-l dau, sau că nu-l știu.
Ca să fim clari, mă enervează teribil întrebările al căror răspuns zace la un clic distanță, pe wikipedia sau alte site-uri în limba română. Îi înțeleg pe cei care nu știu limbi străine, dar nu și pe puturoșii care preferă să mă pună pe mine la treabă, în loc să piardă ei 5 minute căutând.

Ca să înțelegeți diferența dintre a oferi învățătură și rețete, fac apel la o metaforă: dacă îți dau un pește (în cazul nostru o rețetă), astăzi nu vei flămânzi; dacă te învăț să pescuiești (adică dacă îți ofer informații despre cum să gătești corect), nu vei mai flămânzi niciodată. Sper că am fost clar.

5. Nu mai comenta aiurea, fără să citești atent materialul pe care-l parcurgi. Inclusiv, uită-te la data când a fost scris. Știu că suntem din ce în ce mai superficiali și că citim totul în diagonală, dar nu mai am de gând să tolerez astfel de comentarii.

6. Completează-mi și corectează-mi materialele ori de câte ori ai ocazia. Apreciez enorm aceste contribuiții la articolele postate de mine. Putem chiar discuta în contradictoriu, cum am și făcut-o adesea cu unii dintre dvs., atâta timp cât discuția este argumentată și păstrează un ton civilizat.

7. Critică! Ești binevenit s-o faci, atâta timp cât rămâi politicos, obiectiv și bine intentionat. Dacă nu știi să critici decât jignind, adică dacă ești un nesimțit, du-te de aici.

8. Dacă vrei să rămânem prieteni, te rog, lasă deoparte apelative ca „maestre” și „chef”. Nu le merit. Folosite în afara contextului corect și adresate persoanelor nepotrivite, aceste apelative sunt ridicole. Aici, pe acest blog, nu există niciun maestru și niciun chef. Dacă voi observa vreunul, o să-l semnalez. Până atunci…

9. Părăsește blogul dacă articolul sau rețeta pe care îl sau o citești nu te interesează nici măcar atât cât să critici; nu este nevoie să-mi indici ce alt articol ar fi trebuit să scriu, sau ce ai fi postat tu dacă ai fi avut tenacitate, putere de muncă, talent la gătit, la scris și la fotografiat și, în general, dacă ai fi avut ceva interesant de spus. Dacă ai toate chestiile astea, fă-ţi propriul blog.

10. Nu-mi mai cere schimburi de link-uri. Eu iau foarte în serios acest lucru. Privesc orice link de pe blogul meu ca pe o recomandare pe care o fac cititorilor. Dacă găsesc ceva fain, o să semnalez acel articol sau rețetă fără să cer ceva în schimb. Am și făcut-o de câteva ori.
Nu voi recomanda însă niciodată un material, fie el articol, blog sau site, care să nu mă fi convins anterior că merită să fie recomandat.

Cei care vor găsi aceste reguli nedrepte nu au decât să folosească mouse-ul pe post de telecomandă și să schimbe canalul; adică să plece pe alte bloguri, site-uri sau forumuri unde sunt tolerați. Așa cum oricine are dreptul să selecteze ce anume site-uri vizitează, am și eu dreptul să-mi selectez vizitatorii.
Dacă găsiți dur tonul acestui articol, gândiți-vă că nu vă este adresat dvs. personal. El este destinat doar nesimțiților de ambe sexe.

Celorlalți le urez o zi bună, o lectură plăcută și o reîntâlnire în zilele următoare, în fața unei rețete sau a unui alt material, pe care mă voi strădui, ca întotdeauna, să-l fac cât mai interesant și util.

Sumar articol
Titlu articol
Decalogul nesimțitului
Descriere
Nu trăiesc de pe urma blogului, așa că nu îmi pasă de trafic. Ca atare nu am vreun motiv și nici nu vreau să tolerez nesimțirea. Riscul de a pierde astfel o parte dintre cititori mă lasă rece. Oricum voi scăpa exact de cei pe care nu mi i-am dorit niciodată.
Autor