Am spus de cateva ori aici, pe blog, ca bucataria turceasca este extrem de interesanta si ca a influentat-o puternic pe a noastra. Sarmale, ghiveci, cataif, baclava, sarailie, cafea, ciorba, musaca, pilaf. Toate aceste preparate, si multe altele, au fost adoptate si adaptate din bucataria turceasca. Le gatim altfel, dar nu trebuie sa uitam de unde le-am preluat.
Bucataria turceasca este una dintre bucatariile mele europene preferate. Îmbina influentele mediteraneene si levantine cu cele persane si arabe. Este o bucatarie cu îndelungi traditii, dar care a ramas inocenta si proaspata, rafinata prin simplitatea ei, plina de gusturi si arome prezentate în mod natural. O mancare sanatoasa, robusta si satioasa care reuseste în acelasi timp sa-ti rasfete simturile!
Mi s-a facut ieri o surpriza extrem de placuta. Am fost invitat de Ambasada Turciei, prin intermediul doamnei Zoia Pavel, asistenta ambasadorului turc, la un eveniment organizat în scopul promovarii bucatariei turcesti. Placerea mi-a fost dublata de faptul ca gazdele au dat evenimentului o turnura care s-a potrivit perfect cu una dintre ideile mele: aceea ca bucataria este un act profund de cultura. Turcia se lauda cu gastronomia sa, o considera unul dintre cele mai importante elemente ale mostenirii sale culturale si se mandreste ca a influentat bucataria romaneasca.
Cum am ajuns eu sa particip la acest eveniment? Simplu, datorita blogului. Doamna Pavel este o mare pasionata de bucatarie si a devenit în ultimul timp interesata de condimente, adunand informatii despre ele din mai multe surse, printre care si internetul. Va las sa deduceti restul. Se pare ca blogul meu i-a placut, iar rasplata mea a fost participarea la acest eveniment deosebit.
Au fost prezenti profesionisti din domeniul culinar si media (eu cred ca la acest eveniment am facut parte cate un pic din ambele categorii, dar mai ales din ultimul).
Ceremonia a fost exact cum trebuie: scurta si la obiect. Discursul doamnei ambasador Ayse Sinirlioğlu a fost concis si convingator. Stimata doamna a avut amabilitatea de a schimba cateva fraze cu mine. Daca nu ma însel, este primul ambasador cu care discut despre bucatarie; sper sa nu fie si ultimul.
Cel mai important lucru a fost însa… creatia culturala, în cazul nostru mancarea, si vreau sa ajungem la ea, caci asta ne intereseaza cel mai mult pe toti. Voi fi scurt la vorba: am gustat putin din aproape toate preparatele prezentate si totul a fost excelent, gatit cu mare profesionalism: o mancare simpla, sanatoasa, plina de gust si aroma, mustind de traditie. Dintr-o singura înghititura ajunsesem direct pe malul Bosforului! Înconjurat de atatea farfurii pline de delicii m-am simtit chiar ca un sultan: rasfatat si norocos.
Am schimbat cateva vorbe si cu maistrul bucatar, doamna Remziye Naciye Asan, o romanca apartinand minoritatii turce, cea care alaturi de echipa sa a avut o prestatie absolut remarcabila. Eu nu mai conteneam cu felicitarile, iar dansa mi-a raspuns ca ma cunoaste de pe Internet. Ori a fost doar amabila, ori chiar mi-a vizitat blogul, indiferent care a fost motivul, marturisesc ca remarca mi-a facut placere. Nu-mi sariti în cap pentru asta, trebuie sa ma laud si eu un piculet cu „cuceririle” mele culinare.
În concluzie, a fost un eveniment bine organizat, deosebit de placut si care mi-a lasat o impresie de eficienta si profesionalism, asa cum mi-ar placea sa vad cat mai des: placut si convingator. Aferím!
oare cand voi fi invitata si eu la o asemenea masa?..:)))
apropo am o veste buna pentru iubitorii bucatariei turcesti! construiesc un blog cu tema bucataria turceasca
va astept cu drag si radule astept in special comentariile tale
am descoperit cu mare placere, destul de tarziu cei drept, acest minunat blog . am descoperit cu mare placere aceasta postare si mai mai sa plesnesc de placere cand aud cat este de laudata bucataria turceasca!
pozele sunt super! felicitari!
@nilu: Pai, ce sa facem, daca bucataria turceasca chiar este buna, nu putem spune invers! 🙂
Multumeeesc!!! Sunt de garda si, in scurta pauza de masa am intrat pe blog( pe care il mai vizitez din cand in cand…). Mi-a”plouat”atat de tare in gura, incat mancarea de spital a alunecat mult mai usor si mi s-a parut chiar buna…Daca era si o baclava…Sa traiesti, Radule!Poate te cheama si la ambasada Libanului, ca si astia gatesc senzational 🙂
@Doc: Sa dea al de sus! 🙂
Da, de respect, de intelegere, de acceptare…
@Nico: Toate astea se trag din… educatie. Facem ce facem si ne lovim tot de acest lucru. In opinia mea, cred ca de aici ar trebui sa incepem sa “recladim” tara asta, de la educarea corecta a copiilor. Este singura noastra sansa.
Ca intodeauna cand vine vorba despre origini, chiar daca sunt ale mancarii, ies scantei si lumea scrie mult. E doar o constatare.
Ne putem delecta cu multe, inclusiv cu informatia, iar faptul ca ne delectam cu mancarea inseamna ca suntem capabili sa trecem dincolo de simplul act de a manca. E vorba de calitate, nu de cantitate.
Am citit un articol in Jurnalul National in care se lua in deradere atentia pe care mancarea si actul de a gati le primesc in ultimul timp pe bloguri.
Citez din memorie, “papa e musai sa fie bun, papa e musai sa fie frumos”. Aceeasi incapacitate de a vedea in a manca si un gest cultural si nu doar unul exclusiv de satisfacere a unei nevoi primare.
@Nico: Cred ca atitudinea aceasta, comuna unui segment numeros al populatiei noastre, denota lipsa de respect fata de meseriile pe care le practica altii. Este o gandire limitata, provenita din ignoranta si din obisnuinta de a trata lucrurile in mod superficial.
Ospatul sultanului – isi imagina cineva ca ditamai sultanul avea niste preferinte gastronomice de om obisnuit? Ne-am fi asteptat ca acest preparat sa fie “ochi de barza, pe varza”. Povestea acestui fel de mancare este la limita dintre adevar si legenda!
Cel mai bine vand povestile: puntea suspinelor de la Venetia nu e chiar cel mai dragut loc, daca stam sa ne gandim ca respectiva punte facea legatura intre Palatul dogilor si inchisoarea unde urmau sa-si petreaca tot restul vietii detinutii, in schimb “marketingul” a facut din puntea suspinelor locul juramintelor de dragoste care sa tina o viata! Ospatul sultanului – un fel de mancare usoara, delicioasa si savuroasa! Neaparat trebuie pusa reteta! Nu de alta, doar asa putem simti rafatul unui ospat de sultan!
In legatura cu povestile, imi amintesc ce spunea RA Roman in cartea lui: mamaliga pripita si mamaliga romaneasca!
Mamaliga pripita- lelita de pe Jii, vine rupta de la sapa, baga animalele in grajd, aduna vrescurile si pune repede sa faca o fiertura de malai in timp ce Omu’ se uita la ea, masurand-o din cap pana-n picioare sa vada de unde incepe a da… – pripita!
Mamaliga romaneasca – mai degraba a oierilor, unde nu-i graba…pana mulg ei toate oile, mamaliga fierbe pe spuza, incet, dupa care bacita incepe a invarti temeinic facaletul, numarand in gand pana la 100 si rugandu-se sa nu ramana, Doamne fereste, vreun cocolos, nici prea moale si nici prea vartoasa, sa n-o manance nici cainii!!!
Aferim! Chiar a fost un ospat!
Ceea ce apreciez este promptitudinea informatiei…eu abia maine-poimaine poate am timp s-o scriu pe blog!
@Gabriela: De acum incolo, cand voi mai face vreo mamaliguta pripita, voi fi foarte atent la cine si cum ma priveste. 🙂
Marturisesc ca nu stiu aproape nimic despre bucataria turceasca. Pozele dvs. sunt foarte convingatoare si mi-au trezit curiozitatea. Sper sa gatiti cat mai curand si cateva retete turcesti, ar fi grozav sa ne “antrenam” putin, culinar vorbind, caci planuim anul acesta o vacanta la Istanbul.
@Andrei Stefan: Voi incerca sa va “antrenez” putin, dupa cum spuneti. Sper insa sa nu plecati prea bine antrenat, caci va veti intoarce sigur cu cateva kilograme in plus. Mancarea buna creeaza dependenta. 🙂
Stai sa-i vezi pe romanii care vin sau sint in Irlanda si injura Irlanda de nu mai pot.
@Cristi: Aceeasi lipsa de educatie… din pacate.
Imi cer scuze tuturor, dar n-am mai putut.
Radu,e foarte frumos ca ai participat acolo, si ca gest al celor ce te-au citit, si ca atmosfera.
Te-ai desfatat cu texturi, arome, culori, gusturi deosebite, putin altfel.
Totul arata grozav acolo, aranjate, parca-ti vine sa le mananci de aici, de la calculator.
Cred ca dau o raita prin frigider, ca imi lasa gura apa.
Felicitari.
Pana la urma domnul Kamkar nu are niciun argument culinar, caci restul argumentelor, oricare ar fi ele, nu-si au locul pe un blog culinar. Pur si simplu nu-i suporta el pe turci. Nu ma bag in politica, nu stiu aproape nimic despre kurzi, dar am bunul simt sa recunosc asta, nu sa sustin ca sunt specialista in istoria si psihologia unei natiuni straine dupa ce am citit, fara sa-l inteleg, un articol de pe internet. Indiferent de sentimente patriotice sau patriotarde, lipsa de simt istoric, social si psihologic, ca si cea de bun simt pur si simplu, nu este scuzabila. Sa nu lasam ca un eveniment placut si interesant sa fie umbrit de frustrarea si invidia unui individ cu spiritul tulburat. Este clar ca a intrat pe blog doar din motive politice si ca, de fapt, nici macar nu are ce cauta aici.
@simina & Corina: Dl. Kamkar nu pare a avea cu adevarat ceva de spus. Nici nu pare a fi capabil sa sustina o discutie argumentata logic. Ma surprinde prin lipsa de obiectivitate; a fost primit in Romania, probabil are o afacere, sau munceste undeva, poate are chiar familia aici. Ar trebui sa fie recunoscator acestei tari tolerante, dar nici macar nu da dovada de minimul de decenta de a nu arunca cu noroi in casa unde este gazduit. Stiu ca nu traim intr-o tara perfecta, dar ma enerveaza teribil modul in care o judeca domnul Kamkar.
Kamkar, romanii nu au fost niciodata acuzati ca le e rusine cu originea lor, din contra, de cele mai multe ori sunt acuzati de prea mult patriotism, de un excesiv nationalism.
Se pare ca tu ai niste probleme de adaptare si de acceptare a circulatiei informatiilor culturale si nu numai.
Da, putem spune ca anumite mancaruri traditionale la noi sunt turcesti, altele grecesti, altele.. dacice.
Si, care-i problema? Asa-i in toata lumea.
Dar deocamdata e pacat sa jignesti un popor care te tine in brate, a carui limba ai avut onoarea sa o inveti si care nu te-a umilit.
Ceea ce faci aici, murdarirea unui blog frumos si curat, muncit, este dovada lipsei tale de educatie, care explica si teoriile tale lipsite de o logica mai profunda.
Daca ai sti istoria romanilor, nu copiata de pe net, ai intelege ce spun.
Uite, aici te sustin, ca romanii sunt toleranti. Ar trebui sa impuna mult mai mult ca cei care vor sa ii treaca pragul sa stea sa ii invete bine istoria si traditiile. Aici, nu as fi asa toleranta, mai ales cu cei care judeca un popor dupa o informatie de pe internet.
Sa-ti fie rusine, esti un frustrat incult.