Despre prostitutia culinara

În zilele lucratoare timpul pentru masa de pranz este, aproape pentru toti, destul de limitat. Nu sunt numeroși cei care au la dispozitie mai mult de o ora. Multi dau fuga la un “împinge tava“, la un fast-food sau la un restaurant cu oferta speciala, de tip “pranzul zilei“; altii își comanda pizza, șaorma, mancare “chinezeasca“ sau ceva asemanator și se hranesc, nu rareori, chiar la locul de munca, în fata monitorului.

Pot foarte bine sa înteleg aceasta atitudine. Masa de pranz nu mai este o ocazie de a socializa, de a fi împreuna cu prietenii sau familia, de a avea o experienta culinara placuta. Avem de-a face doar cu ceva primar, strict legat de potolirea foamei.
Desigur, o mancare gustoasa nu deranjeaza pe nimeni, dar scopul principal este doar potolirea foamei într-un interval scurt de timp și, pe cat posibil, cu bani cat mai putini. Mai toti cauta și se multumesc cu ceva nu neaparat delicios, ci doar pasabil și ieftin.

Solutia pare a fi reprezentata de fast-food-uri. În cazul în care nu pleci de acolo cu punguta cu mancare în mana, ca sa mananci la birou, faci acest lucru așezat la mesele de la fata locului. În acest caz aproape întotdeauna mananci la mese de plastic, urate și incomode, uneori șchioape, nu rareori lipicioase de la clientii de dinaintea ta.
Mananci în farfurii de plastic, cu furculite și cutite de plastic care mai des se rup decat îti sunt de folos, bei din pahare de plastic și te autoservești: stai la coada, îti cari singur mancarea și nu în putine locuri cureti singur dupa tine.

Acest “festin“ te costa cam 25 – 30 de lei, bani pentru care primești un fel principal, o garnitura și o bautura carbogazoasa sau apa. Pot foarte bine sa înteleg acest gen de business. Fast-food-ul, adica. Normal, cei care conduc o astfel de afacere vor sa faca bani. Nu s-au autoamagit nicio secunda ca ofera mancare gustoasa, sanatoasa, gatita cu drag și cu respect fata de client. La fast-food mananci cu bani putini, la o calitate îndoielnica și la un confort aproape egal cu zero. Sa zicem ca ceea ce ni se ofera la fast-food chiar echivaleaza valoarea banilor pe care îi platim acolo.

Popularitatea și succesul fast-food-urilor a generat o replica din partea multora dintre localurile numite “restaurante“: o avalanșa de oferte de pranz, uneori la preturi ridicol de mici, de 12-15 lei, rareori la mai mult 20 de lei.
Pentru aceasta suma ti se ofera o supa, un fel principal și, nu de putine ori, și un desert. În acest pret nu intra doar mancarea, ci și confortul: ești așezat la o masa normala, uneori așternuta cu o fata de masa, ti se pun dinainte pahare și farfurii adevarate, iar langa acestea stau șervetele și tacamuri adevarate. Ai parte, de asemenea, de furculite și cutite cu care poti manca firesc și comod și care nu ti se rup la cea mai timida apasare. Mai mult, ești servit de un ospatar: ti se aduce mancarea la nas, ti se toarna apa în pahar și nu ești nevoit sa strangi tu masa. O face ospatarul.

Oricine își da seama ca 15-20 de lei este mai putin decat 25-30 de lei. La fast-food platești în general cu 50-66% mai mult decat la restaurant. Cum spuneam mai sus, pot întelege o afacere de gen fast-food.

Citeste si articolul →   La Résèrve – boutique en ligne

Daca am cazut de acord ca o mancare, cel mai adesea mediocra, și un confort inexistent merita 25 de lei la fast-food, atunci ceea ce ofera un restaurant ar trebui sa valoreze macar dublu.
Putina aritmetica pe care o mai știu ma face sa nu pot întelege o afacere gen restaurant care ofera pranzul zilei la 15-20 de lei. Este ca și cum ai muta banii dintr-un buzunar în celalalt. Nu caștigi nimic, iar picul de clienti pe care îl deturnezi de la fast-food-uri este resimtit de acestea cam la fel cum resimte hipopotamul pișcatura unui tantar.

Pot sa înteleg rostul unei oferte de pranz daca vorbim de un volum mare, de multe zeci sau sute de persoane zilnic, deși nu sunt deloc numeroase restaurantele care sa aiba acest flux de clienti. Functioneaza astfel doar localurile dedicate special mesei de pranz și situate în apropierea cladirilor cu birouri. În acest caz merita sa oferi un pranz ieftin, caci caștigi la volum. La un meniu de 15-20 de lei se caștiga doar vreo 3-4 lei, în cel mai bun caz; la cateva sute de clienti pe zi, suma devine însa importanta.
Pot întelege restaurantele care au reactionat facand o reducere de 10-15% la masa de pranz, fata de preturile din meniu, pentru o combinatie fixa sau variabila de trei feluri de mancare. Acest lucru nu-ti anuleaza tot caștigul, faciliteaza accesul clientilor la preparatele din meniu și ar putea sa-i convinga, eventual, sa revina la același restaurant și în alte ocazii. Vorbim însa de altceva aici, nu de penibilul “pranz al zilei”.

În restul situatiilor nu pot sa înteleg aceste oferte jalnice și ridicole. Pranzul zilei este, dupa parerea mea, o rușine pentru un local care are statutul de restaurant. Eficienta financiara este infima sau nula. Nu este deloc nula, însa, bataia de cap pe care o aduci suplimentar asupra ta și a echipei tale. Multi se îmbata cu apa chioara sperand ca pranzul zilei le va aduce clientela la cina. Eu cred ca este o greșeala. Nu poti “mitui“ un client cu o masa de 15 lei la pranz, sperand sa-l convingi astfel sa te viziteze și seara, ca sa manance á la carte cu 60-100 de lei.

Culmea este ca onor clientela nu prea întelege ceea ce i se întampla. Nu are nicio pretentie de calitate și igiena la fast-food, unde platește 25 de lei, dar este plina de nazuri daca merge la restaurant sa manance cu 15 lei.

Înainte de a scrie acest articol am discutat cu cativa prieteni și cunoscuti care au restaurante și care au oferit candva un astfel de pranz, iar exemplele de mai jos sunt auzite de la ei.
Mi s-a povestit despre clienti care au întrebat “Da’ în loc de pui nu puteti sa ne dati vita?“, sau “Cum, iar clatite? Nu puteti sa dati o felie de tort de ciocolata?“… și altele asemenea care te fac sa realizezi ca oamenii ori nu au habar, ori se prefac ca nu știu diferenta de pret între carnea de vita și cea de pui, sau între doua clatite și o felie de tort de ciocolata. În mintea lor nu exista nicio corelatie de genul pret-calitate?

Culmea este ca același public nu maraie în niciun fel cand primește la fast-food un terci de pui dezosat mecanic, macinat cu tendoane și oase cu tot, pe post de “chicken nuggets“, cartofi congelati pe post de “french fries“, piure din pudra de cartofi, ori deserturi cu gust de plastic.

Citeste si articolul →   De GUXTibus (9)

În opinia mea, cu rare exceptii, mancarea de fast-food este în cel mai bun caz banala și gatita cu ingrediente de mana a doua. Se pare însa ca publicul are vocatia sordidului. Sau este, poate, masochist. Aparent prefera sa fie tratat fara respect și sa manance prost și scump. Ar avea o singura scuza: sa nu-și dea seama de asta.

Am un exemplu interesant. Într-un supermarket unde mai fac cumparaturi din cand în cand, stau alaturi un McDonald’s – local care pentru mine este epitomul mancarii de calitate îndoielnica – și un kebab arabesc. La primul mananci terci din resturi de carne, la celalalt ti se gatesc pe loc, în fata ochilor, gratare cu carne adevarata, placut condimentate, însotite de salate adevarate și bulgur adevarat.
Desigur, mananci în aceleași conditii de confort și cam la același pret, dar macar ai de-a face cu mancare, nu cu un simulacru. Ghiciti ce alege publicul? Daca nu ati ghicit deja, va pot raspunde: nu alege kebaburile, ci pasta de carne dezosata mecanic.

Unde vreau sa ajung cu toate astea?
Nu vreau sa dispara fast-food-urile. În mod clar, sunt necesare, iar daca unii vor sa manance acolo, ei bine, sunt liberi s-o faca. Este mai bine decat sa flamanzeasca; este strict treaba lor cum își cheltuie banii. Fast-food-urile par sa-și fi înteles perfect rolul: acela de a vinde rapid mancare ieftina. De multe ori este și proasta, dar asta este alta mancare de pește.

Vreau însa altceva. Sa înteleg de ce restaurantele își bat joc de ele însele și nu își respecta statutul. Acela de a oferi o masa de pranz decenta, la un pret corect, conform cu nivelul serviciului.

Mi-aș dori ca managerii de restaurant sa înteleaga ca nu poti fi respectat daca nu te respecti tu însuti, în primul rand. Înainte ca onor clientela sa realizeze ca mersul la restaurant este diferit de mersul la împinge tava sau la fast-food, și ca o experienta culinara înseamna cu totul și cu totul altceva decat sa-ti umpli matul cat mai repede și cat mai ieftin, trebuie ca însuși personalul din restaurante sa înteleaga asta.
Restaurantele nu vor supravietui cu un penibil pranz al zilei, prostituandu-se pentru cativa lei, ci oferind în mod constant servicii de calitate la preturi corecte. Restaurantele nu trebuie sa fie un fel de bordeluri culinare, ci doar… restaurante.

Nu trebuie sa ai în meniu vita Kobe, homari și trufe ca sa oferi o experienta culinara placuta. Din pacate, pentru nivelul la care a ajuns restauratia la noi, o experienta culinara deosebita înseamna acum doar o masa onesta, gatita corect, cu ingrediente de buna calitate, servita de ospatari care știu sa-și așeze un zambet pe buze, într-o atmosfera relaxanta și prietenoasa, la un pret corect.

Daca la fast-food se vinde mancare ieftina și atat, restaurantul poate hrani nu doar trupul, ci și sufletul. Și chiar ar trebui sa o faca.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.