Despre un anume fel de prostie

Am avut cu toţii momente, în viaţă, când ne-am pocnit cu palma în frunte şi ne-am zis: „Măi, da prost mai sunt!” Era gestul unei revelaţii. Prostia era acolo, în faţa noastră, doar că nu am vazut-o de la început. A trebuit să ne-o arate cineva, sau să o descoperim singuri.
Fecem acest gest în urma unor greşeli grosolane, chiar mirându-ne că am fost capabili de aşa ceva. Eu, unul, am fost prost de multe ori, dar nu-mi pare rău. Am învăţat multe din propria-mi prostie.

Am un blog culinar, iar mâncarea este preocuparea mea principală; de fapt, este chiar meseria mea, aşa că voi aduce în discuţie un anume tip de prostie, de care mi-am dat seama de ceva vreme. Prostia în chestiune este legată de modul în care percepem, adică noi, publicul, ofertele restaurantelor faţă de cele ale altor tipuri de localuri de alimentaţie publică, de pildă cele ale localurilor fast-food şi, de ce nu?, chiar şi cele ale benzinăriilor.
Ca să preîntâmpin vreo confuzie, menţionez că articolul acesta nu vrea să fie o critică la mâncarea fast-food şi nici la iniţiativa unor lanţuri de benzinării de a încerca să fie, pe lângă benzinărie, cafenea sau chiar supermarket.
În ce priveşte mâncarea fast-food, cred că nici nu mai are nevoie de vreo critică, ştim cu toţii cam cum stă treaba.
Referitor la oferta benzinăriilor, cu sanviciurile ambalate în vid şi patiseria decongelată, eu o consider doar o variantă de „avarie”, de luat în seamă doar atunci când crăpi de foame şi nu ai altă alternativă.
Acestea sunt părerile mele şi doar ale mele.
Articolul de faţă vrea însă ceva, şi anume să atragă atenţia asupra unui lucru ilogic, nedrept şi, în ultimă instanţă, chiar prostesc.
În rândurile care urmează voi face unele simplificări şi voi presupune că peste tot mâncarea este gătită corect, iar serviciul, acolo unde există, se înscrie în limitele decenţei. Lucrurile acestea, bineînţeles, nu se întâmplă peste tot, dar dacă aş lua acum în calcul şi aceste variabile, articolul de faţă s-ar lungi mult prea mult.
Cele mai multe dintre restaurante au preţuri decente. Nu mă refer, bineînţeles, la cele „de lux”, în mod normal calitatea costă mai mult, ci la cele unde se poate mânca cel puţin decent, la preţuri acceptabile. La acest tip de restaurante, taverne sau bistrouri, căci la noi, în mod justificat sau nu, aceste denumiri se amestecă între ele, o supă sau ciorbă costă în general 7-12 lei, o gustare 10-15 lei, un fel principal 20-30 lei, un desert 10-15 lei etc.
Multe restaurante au oferte speciale la prânz. Poţi mânca decent, este adevărat, fără mari pretenţii, cu doar 17-25 lei. Asta în Bucureşti. În Craiova, de exemplu, sunt oferte şi la 12 lei. Haideţi, de dragul discuţiei, să facem o medie şi să alegem o cifră rotundă. Să zicem că în România putem mânca decent, la prânz, cu 20 de lei.
În banii aceştia primeşti un meniu pe care îl vei găsi, dacă vizitezi de mai multe ori acelaşi loc, destul de variat: o ciorbă sau o supă, un fel principal (de la grătar de piept de pui la tocană de porc) şi un desert. Meniul nu este cine ştie ce, bineînţeles că nu primeşti creveţi sau muşchi de vită, dar mănânci o zeamă, ceva carne cu o garnitură, o clătită, un papanaş, pâine… poate chiar primeşti şi o apă.
Dacă eu aş avea un restaurant, nu aş oferi în ruptul capului aşa ceva; o astfel de ofertă ieftină mi se pare o adevărată prostituţie, o coborâre a ştachetei şi un lucru fără rost: câştigul este atât de mic, încât doar plimbi banii de la tine la furnizori şi de la clienţi înapoi la tine. În plus, scade „ştaiful” restaurantului. Mulţi nu vor să meargă seara să cheltuie 100 de lei tot acolo unde au mâncat la prânz cu doar 20 lei. Credeţi-mă, îi înţeleg, nici eu nu aş face asta.
Din păcate, piaţa restauraţiei este atât de complicată încât mulţi încearcă, de disperare, şi acest mod de a atrage clienţi: poate mai comandă omul şi o bere lângă mâncare, poate îi place locul şi vine şi el peste o lună cu un botez sau o cununie, poate vine mâine cu 1-2 prieteni să bea o sticlă de vin etc.; se mai încaseză, acolo, câţiva leuţi. După mine cine gândeşte astfel se auto-amăgeşte.
Recunosc, păcătuiesc mâncând la KFC cam de 2-3 ori pe lună. Aproape exclusiv doar la KFC-ul din Cora Pantelimon şi întotdeauna doar la prânz, înainte de a face cumpărături. De fiecare dată comand acelaşi lucru, şi anume crispy strips cu sos picant de usturoi. Este singurul lucru care m-a atras vreodată la un fast-food de la noi; în rest, nu mă interesează nimic altceva, nici măcar pizza, şaorma ori sanviciuri.
La KFC o masă formată din 5 fâşiuţe de piept de pui, o mână de cartofi prăjiţi, un sos de usturoi şi un pahar de pepsi costă 25 lei. Este ceva între gustare şi fel principal. Te simţi sătul pentru câteva ore.
Încă la KFC lucrurile sunt relativ OK, căci ai în farfurie piept de pui adevărat, gătit interesant, crocant la exterior şi fraged în interior, cartofii sunt şi ei decenţi, sosul este picant, aşa cum place unora, iar băutura… în fine, urăsc orice fel de cola aşa că nici măcar nu mă ating de ea, chiar dacă intră în meniu.
La McDonald’s am calcat extrem de rar. Poate de 3 ori în viaţa mea. Odată la apariţia sa pe piaţă, acum peste 20 de ani, şi ultima dată acum vreo 3-4 luni, când m–am lăsat dus de un prieten. Am comandat o chestie care se numea McNuggets, sau cam aşa ceva. A fost oribilă şi nu exagerez deloc. Aşa-zisa carne era doar o pastă de carne procesată mecanic, o mixtură de resturi de carne, zgârciuri şi oase pisate, la care se adaugă făină de soia şi diverse alte chestii, cu consistenţa unei paste de crenvurşti.
Nu vreau să spun că McDonald’s este sub KFC, o mulţime de oameni m-ar putea contrazice, pur şi simplu descriu doar ce mi s-a întâmplat mie.
Ocolesc şaorma fiindcă nu-mi place să mănânc din mână ceva care se poate desface şi curge. Am un mare talent de a mă mozoli pe mâini şi haine, şi nu am deloc chef să mi-l pun în valoare. Am încercat şaorma o singură dată şi nu m-a convins. Cine ştie, poate că nu am nimerit o saormărie de calitate şi poate, în alte locuri, chestia este mai gustoasă, sosurile mai bune şi garniturile mai crocante şi proaspete.
La benzinării, de asemenea, am mâncat extrem de rar. Ultima dată am fost trei persoane, am mâncat câte un sanvici, o apa si o cafea şi am lăsat o sută de lei. Mult pentru puţin.
Am remarcat că la prânz, şi chiar şi seara, fast-food-urile sunt mai mereu pline, iar restaurantele sunt cam goale.. cel puţin cea mai mare parte dintre ele. Haideţi să ne referim doar la prânz.
Aş înţelege să mâncăm la fast-food dacă este îndeplinită măcar una dintre aceste două condiţii: mâncarea să fie mai gustoasă, hrănitoare şi sănătoasă, sau să fie mai ieftină.
Nu cred că un fast-food poate fi, în general, „acuzat” pentru promovarea mâncării gustoase, hrănitoare şi sănătoase (cu excepţia mâncării stradale din unele părţi ale Asiei şi Mediteranei şi a unor, puţine la număr, localuri din Occident – din nou, asta este o opinie personală).
Un lucru pozitiv pe care pot însă să-l punctez în cazul unor lanţuri fast-food este constanţa ofertei. De obicei se cumpără o franciză care impune respectarea întocmai a unor norme. Oricum, gătitul acolo este tehnologizat şi automatizat la maxim, tocmai ca să se evite eroarea umană. La KFC , de pildă, fâşiuţele mele de piept de pui vor avea întotdeauna acelaşi gust şi aceeaşi textură. La restaurant, dimpotrivă, nu ai întotdeauna siguranţa că tura următoare găteşte identic cu tura anterioară. Eroarea umană are aici un câmp de manifestare mai larg.
Lăsând deoparte gustul, aroma, culoarea şi textura mâncării, ar mai rămâne, ca motiv pentru a justifica alegerea altor localuri decât restaurantele, doar preţurile.
Acestea sunt uneori, însă, paradoxal, mai mari în localurile fast-food şi chiar şi în benzinării. Se pare că suntem gata, noi, publicul, să cheltuim la prânz cu cel puţin cu 25% mai mult pentru a mânca pe sponci la fast-food, sau chiar cu 50% mai mult ca să luăm o gustare frugală şi nesatisfăcătoare la benzinărie, decât pentru a plăti un o masă decentă la restaurant.
Sigur, alegerile pe care le facem mulţi dintre noi se datorează nu doar calităţii mâncării, băuturii şi serviciilor, ci şi publicităţii. Publicitatea pe care reuşesc s-o facă restaurantele este aproape inexistentă. Nu cred că atinge nici măcar 1% din cea pe care o fac marile lanţuri fast-food.
Ele au bugete consistente pentru publicitate, PR şi marketing. Făcute inteligent, aceastea te conving, pe tine, ca public, să acţionezi dincolo de ceea ce ar dicta logica; ele pun adesea accent pe snobism, pe lăcomie, pe dorinţa de integrare într-un anumit grup, pe teribilism, comoditate etc. Adică pe defectele noastre.
Totuşi, putem gândi cu propriile creiere, doar nu suntem o masă de consum lobotomizată.
Nu toţi vrem doar să ne hrănim la prânz, ci să ne şi relaxăm, să avem o experienţă plăcută. Dacă vreţi să discutăm dincolo de calitatea şi cantitatea mâncării, trebuie ţinut cont şi de faptul că la fast-food stai la coadă ca să plăteşti, îţi cari singur tava cu mâncare, te aşezi la o masă urâtă, şezi pe un scaun sau pe o banchetă ieftină şi incomodă, mănânci, de multe ori, cu degetele şi, la final, în multe locuri, îţi mai şi cureţi singur masa. Să mai pomenesc de lipsa atmosferei? Parcă te afli într-un local de tip „împinge tava”. De fapt, nu parcă… chiar acolo te afli. Este adevărat, nu ai nicio presiune de a lăsa vreo „atenţie” ospătarului. A, stai, uitasem, nici nu există aşa ceva!
La restaurant eşti servit de un ospătar, stai la o masă adevărată, pe un scaun adevărat, ai faţă de masă şi un şervet cu care să-ţi acoperi poala, ai olivieră, solniţă, piperniţă, scobitorniţă şi ce mai vrei. Mănânci în trei farfurii diferite, farfurii din porţelan, nu farfurii de unică folosinţă, aduse de ospătarul amintit mai sus; ţi se toarnă în pahar de sticlă, nu de plastic, ai la dispoziţie tacâmuri adevărate şi nu cele zece degete din dotarea personală etc. Toate aceste mici chestii de confort înseamnă cheltuieli în plus pentru restaurant. Iar noi le avem pe toate incluse în amărâţii ăia de 20 de lei.
Comparând mâncarea, serviciile, atmosfera şi preţurile, ceea ce se întâmplă mi se pare foarte nedrept faţă de restaurante. Un prieten îmi spunea, glumind, că un astfel de comportament, care nu pune în balanţă lucrurile şi care ne împinge să facem alegeri incorecte din punct de vedere financiar, este un „impozit pe prostie”. Şi are dreptate, într-un fel. Dacă am sta să analizăm şi să comparăm, ne-am izbi cu palma în frunte şi am exclama: „Pfii, da’ prost mai sunt, cum să dau mai mult pentru mai puţin?!
Am zis că putem învăţa din prostie. Ce ar fi de învăţat în cazul de faţă? Că trebuie să dăm o şansă mai mare restaurantelor. În afară de tarabele cu mici, cârnăciori şi grătare, de covrigării şi altele asemenea, fast-food-ul nu este neapărat propriu culturii culinare româneşti.
Mi se pare nedrept că lanţurile fast-food să prospere, iar restaurantele să decadă, să ajungă să se prostitueze pentru câţiva lei şi, în final, să dispară pe capete. Multe dispar pentru că au management dezastruos sau pentru că nu oferă calitate; unele sunt însă ajutate de indiferenţa şi, de ce să nu recunoaştem, chiar de prostia noastră.
Eu îmi doresc să coexiste pe piaţă şi localuri fast-food, şi restaurante din toate categoriile şi pentru toate buzunarele. Această varietate răspunde unor necesităţi reale şi sunt o condiţie pentru progres.
Am o slăbiciune pentru restaurante, încă o dată, este doar părerea mea, fiindcă un restaurant, faţă de un fast-food sau o benzinărie, este mai probabil să puncteze şi la capitolul educaţie sau cultură culinară.
Haideţi să fim drepţi şi să alegem mai des ceea ce nu este prostesc. În felul acesta nu sprijinim doar varietatea, nu ne îmbunătăţim doar şansa de a avea parte de mâncare, serviciu şi atmosferă mai bune, ci ajutăm şi la formarea unei culturi culinare naţionale moderne.


18 comentarii pe “Despre un anume fel de prostie

  1. mihai2206 spune:

    Radu, chiar nu imi dau seama la ce restaurante faci referire cand spui ca sunt preturi comparabile cu fastfood-urile. Mie mi se pare ca pretul si reclama sunt principalele atu-uri. Eu unul, foarte rar reusesc sa ”scap” fara 150-200 de ron la restaurant in 2 persoane. Mananc destul de des in oras si, in general, in locuri cunoscute, de frica surprizelor neplacute. Fastfood-urile mi se par cu mancare destul de ieftina si foarte proasta. Si eu aleg tot KFC cand nu se poate un restaurant. Din pacate, mie unul, desi puiul ala e cel mai gustos-suspect de gustos as spune-pe care l-am mancat in viata mea, imi e rau aproape de fiecare data dupa KFC. Cred ca nu rezonez eu prea bine cu chimicalele din puiul ala 😛 Apropo de acest articol al tau, stiu ca aveai odata pe blog niste critici de restaurante. Chiar vroiam sa te intreb de ce nu ai perseverat. Pe mine ma bucura teribil ca incearca altcineva inaintea mea, mai ales ca am mare incredere in parerea ta

    • Radu Popovici spune:

      @mihai2206: Am renuntat la „criticile” de restaurant fiindca este greu sa le faci corect. In opinia mea, ca sa te pronunti despre un restaurant, trebuie sa faci acolo minim 2-3 vizite si sa comanzi minim 8-10 preparate din meniu si sa te asiguri ca ai mancat in ambele ture. Bine ar fi sa faci vizitele si cand restaurantul este liber, dar si cand este aglomerat, ca sa vezi cum reactioneaza bucataria si serviciul.
      O critica de restaurant este o responsabilitate; acum cativa ani am facut cateva, cam superficiale, de care nu ma simt foarte mandru. Am laudat ceea ce nu merita, de pilda. Poate si invers, asta nu mai stiu.

      Acum, ca sunt in tema mult mai bine si stiu la ce ar trebui sa ma astept aproape de la fiecare restaurant, imi este mult mai greu sa scriu despre ele.

  2. cristi-j spune:

    Si eu am probleme mari sa inteleg motivatia si scopul acestui articol. Daca ai fi avut restaurant as fi inteles, oarecum, ce si de ce vrei sa spui.
    Si mie mi se pare neclar, plin de contradictii, cu multe generalizari si simplificari si pe alocuri incorect. Cu o parte a concluziilor si clarificarii dintr-un comentariu sunt de acord dar felul cum ai ajuns la ele, analiza facuta in articol, nu m-a convins. Situatia e mult mai diversa si mai nuantata atat pentru restaurantele de toate felurile cat si pentru clientii de toate felurile si pe de alta parte pot fi spuse lucruri bune si rele atat despre restaurantele fast-food cat si despre restaurantele de alte tipuri.
    In plus sunt sigur ca stii motivele pentru care multi aleg sa mearga la fast-food pentru pranz ori sa manance pizza, shaoarma sau sandvisuri, cateva dintre ele chiar le-ai mentionat, mai sunt si altele si sunt destul de logice, in multe cazuri nu e vorba de prostie sau „un anume fel de prostie”.
    Daca articolul se vrea o mana de ajutor acordata restaurantelor in general, e pe de o parte salutara pe de alta parte inutila pentru ca astfel de generalizari nu prea functioneaza si multe restaurante nici nu o merita (stiu ca industria restaurantelor e una dintre cele mai riscante, cu multe esecuri, iar in Romania restaurantele au o multime de greutati dar asta e alta discutie)
    Ar fi multe de spus pornind de la articolul tau, clarificari, explicatii, detalii, pareri diferite, dar comentariul s-ar lungi extrem de mult si nu cred ca ai nici timp nici chef acum pentru o astfel de discutie.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Motivatie: simplu, propun o discutie si remarc o discrepanta. Nu trebuie sa am restaurant ca sa deschid discutia asta. Imi doresc un dialog, sau mai multe dialoguri… dorinta asta, repetata aproape la fiecare articol, este, probabil, prostia mea.

  3. Cami spune:

    ”Nu toţi vrem doar să ne hrănim la prânz, ci să ne şi relaxăm…”
    Eu inca nu am cunoscut pe nimeni care sa nu vrea sa se relaxeze la pranz. In schimb cunosc o multime de oameni care ar vrea sa se relaxeze la pranz numai ca nu au cum.
    Ai dreptate, principalii suporteri ai fast-food-urilor sunt adolescentii si corporatistii. Adolescentii nu ies in oras sa manance si sa se relaxeze. Le trebuie doar o masa la care sa socializeze. De preferat cu wireless. Comanda un suc si un sandwich doar ca sa poata ocupa cateva ore acea masa. Nu ar putea sa faca asta intr-un restaurant. Despre corporatisti pot sa spun ca sunt norocosi cei care la pranz reusesc sa ajunga intr-un fast-food. Totusi, pentru ei ar exista o solutie. Multe restaurante ofera servicii de catering. Dimineata poti sa consulti meniul online, alegi ce vrei sa mananci la pranz, faci comanda si spui la ce ora si unde vrei sa fie livrata. Sigur ca valoarea comenzii are un prag minim, dar corporatistii nu lucreaza izolati – se pot asocia mai multi la aceeasi comanda.
    Benzinariile sunt solutia cea mai buna cand calatoresti cu masina. Sa ratacesti printr-un oras necunoscut in cautarea unui restaurant poate fi mai costisitor decat o masa la benzinarie.
    Pe de alta parte am destule experiente proprii in care decizia de a merge la restaurant s-a dovedit foarte neinspirata. Am avut trei feluri de farfurii din portelan din care am servit mezeluri de supermarket, pahare de sticla cu vin de duzina, etc. Si nu este numai o experienta romaneasca, asa cum s-ar grabi lumea sa creada. Am patit asta in restaurante situate in centrul unor orase civilizate, unde nu ma asteptam la asa ceva.
    Sunt de acord ca un restaurant decent este de preferat. Dar trebuie sa accepti ca atunci cand alegem nu avem intotdeauna optiunea asta. Cu toate ca prefer restaurantul, ajung uneori in fast-food pentru ca nu am incotro.
    Nu imi este foarte clar mesajul pe care doresti sa-l transmiti. Incepi prin a spune ca nu doresti sa faci o critica mancarii fast-food. Dupa care critici temeinic fas-food-urile. Urmeaza preaslavirea restaurantelor. Dupa care spui ca vrei sa existe si fast-food-uri alaturi de restaurante.
    Daca seara restaurantele sunt goale si fast-food-urile pline, nu cred ca este din cauza ca nu sunt suficient indemnati oamenii sa mearga la restaurant. Si unele si altele functioneaza intr-o economie de piata unde dicteaza motivele economice. Am vazut si restaurante pline, atat din cele scumpe, cat si din cele ieftine. Atunci cand pretul este corect si reflecta calitatea ofertei, nu este nici un motiv sa nu vina clientii.
    Din greseli putem invata, din prostie nu prea cred. Prostie este atunci cand repeti aceleasi greseli fara sa inveti nimic. Asta face ca prostia sa fie incompatibila cu invatarea.
    Imi place sa cred ca moderatia si toleranta cu care m-am obisnuit pe acest blog vor ramane neschimbate. Daca cineva face alte alegeri decat noi, sa-i respectam alegerea facuta si sa nu-l etichetam pentru asta. Daca alege sa plateasca ”impozit pe prostie”, este dreptul lui. Doar nu-l plateste din banii nostri. Si s-ar putea sa fie mai fericit decat cei care platesc impozit la fisc…

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Nu cred ca critic fast-food-urile. Poate reiese ca as critica, eventual, consumatorii obsedati de fast-food, desi nu fac nici macar asta. Remarc doar ca, prin comparatie, de obicei la localurile fast-food platim preturi nejustificate si indemn consumtorii sa ia in seama si oferta restaurantelor, in opinia mea mai consistenta si mai corecta financiar.

      De acord cu diferenta dintre prostie si greseala. Poate ca orice greseala este un fel de prostie, pana cand nu mai este repetata.
      In ce priveste moderatia si toleranta, cred ca te-ai dus prea departe cu ideea.
      Aici este un articol, bun sau prost, clar sau neclar, drept sau nedrept, indiferent cum, dar este deschis unei discutii. Mi-am exprimat o opinie. Cine nu este de acord cu ea, este liber s-o spuna, tot cu moderatie si toleranta.
      Iar in ce priveste persoanele care aleg sa plateasca impozit pe prostie, in mod repetat si nesiliti de nimeni (nu este cazul si cu fiscul, acolo suntem siliti) si chiar sa fie fericiti cu asta, parerea mea este ca dau dovada de un anume fel de prostie, care se potriveste si cu definitia ta, care este foarte corecta.

  4. Emil40 spune:

    Draga Radu, imi place articolul tau, se vede ca ai scopuri nobile, si vrei ca romanii sa priveasca altfel gastronomia, si pentru asta avem nevoie de educatie, dar romanii nu au nevoie de educatie, ei si asa stiu prea multe sa faca, se pricep la toate, si vreau sa stii ca te inteleg foarte bine, se intampla in domeniul meu, unde firmele isi dau in cap una alteia, isi smulg clientii cu preturi mici, dar clientii habar nu au ca pretul mic inseamna serviciu zero, chiar daca pe hartie este prestat, pentru ca pretul mic inseamna personal slab pregatit sau deloc, nu poti plati un meserias cu 4-5000 de lei pe luna conform pregatirii cand tu percepi un leu de la client, ( pacat ca nu sunt si eu un Ateneu)

    Dar trebuie sa continui, si eu fac educatie pe situl meu, am sa incep sa postez articole, am sa fiu vocea celui care striga in zadar in desert, poate poate, poate candva ne vom destepta, si apropo de Kfc Pantelimon, eu nu mai mananc de la magarii astia, si eu pacatuiesc la fel ca tine, odata pe luna doar, si atunci cand vreau si eu sa savurez o fasiuta de pui constat ca fasiutele sunt prajite in ulei vechi,si au culoarea palida, maronie, si mirosul de ulei ranced, am tot spus ca le fac reclamatie, dar stau si ma gandesc ca si ei sunt ca meseriasii mei, neplatiti, si cu un dor de munca de nu ma vezi

    Scuze de mesajul prea lung, dar multa vreme am lipsit pe la tine

  5. Ana-Maria spune:

    Prefer sa intru in prima alimentara sa imi iau niste fructe decat sa mananc fast-food. Este, desigur, o chestiune de alegere personala ce priveste calitatea mancarii pe care o consum si a sanatatii mele totodata. In privinta preturilor de fast-food nu sunt la curent prea bine dar cred ca un meniu la o shaorma sau impinge-tava concureaza cu un meniu de pranz la un restaurant. In privinta restaurantelor, aici ma simt lovita in adancul inimii. Cum zicea aphextwinz mai sus , nu pot, chiar nu pot sa mananc intr-un restaurant in care pastele servite sunt doar o inchipuire a unui fel de mancare italienesc (cu toata acceptarea si deschiderea mea catre nou) sau mai stiu ce alte feluri de mancare se mai gandesc sa imite oamenii in bucatariile restaurantelor. Nu vreau sa par rea dar sincer prefer sa ma lipsesc de asa ceva. Cred ca in Bucuresti se poate manca bine in destule locuri mancarea romaneasca fara pretentii (supe, ciorbe, tocane, etc) iar mancare frantuzeasca sau de alte origini doar in cateva locuri de le numeri pe degete. E drept ca trebuie sa ai si buzunarul pregatit pentru ele. Dar dupa cum ziceam si in alt comentariu, cand mergi intr-un restaurant platesti nu doar mancarea si toata experienta.

    • Radu Popovici spune:

      @Ana-Maria: Cu totul de acord.
      As mai adauga doar ca „italienizarea” domina, dar si „chinezareala” vine tare din urma. Pacat ca aceste doua culturi culinare cu adevarat vabuloase sunt demonetizate.

  6. aphextwinz spune:

    Radu, pai tu ai spus in articol ca daca ai meniu de pranz iti canibalizezi clientii de seara. Personal sunt mare fan bistrouri cu meniu de pranz sau cantine care au doar meniu de pranz, mai ales daca lucreaza corect (am avut norocul sa lucrez intr-una). Restaurantul de seara, daca nu vrei berarie, bistro, vrei restaurant, e altceva. Dar sa stii ca si in tarile mai mult sau mai putin vecine se „prostitueaza”locatii de lux cu meniul de pranz. Aici as putea dezvolta, dar nu vreau.

    Mie imi place un meniu corect, decent, sa stii clar ca te duci la o cantina sau un bistro.

    Ma deranjeaza cand un bucatar care nu a calcat in Italia dar nici in biblioteci (virtuale sau ba) italienizeaza tot meniul. M-au secat pseudo italienii astia, toate macinaturile, toate amestecurile, toate zapacelile sunt italiene da vero de nu e mai poti duce.

    Cantine, impinge tava, etc, imi plac (reiterez, corecte, nu e asa greu).

    • Radu Popovici spune:

      @aphextwinz: Stai, fa diferenta intre un meniu de pranz, la un pret decent pentru ambele parti, si unul de 12-20 lei. Am mancat de multe ori in diverse tari meniul de pranz si a fost excelent si am platit destul pe el. Nimeni nu-ti ofera trei feluri de mancare la 4-7 euro. O pizza este minim 7-8 euro, de exemplu.

      Ai dreptate exista si restaurante care nu merita calcate, asa cum exista si cantine, restaurante cu auto-servire (adica impinge tava), taverne, zahanale, bistrouri, cafenele, baruri etc. , ba chiar si fast-food-uri unde se mananca bine.

      Tinta articolului este alta: comparabil, unele fast-food-uri sunt mai scumpe decat restaurantele, fara sa ofere cu adevarat ceva care sa merite pretul.

  7. Didi spune:

    mananc rar in oras, mai mult atunci cand ma intalnesc cu prietenii. niciodata, niciunul, nu a propus ca sa ne intalnim la fast-food.
    cand mergem in concediu cu masina (la drum lung), mancarea oferita de benzinarii este bine-venita. lipsa acesteia a fost o data chiar motiv de nervi pentru fiica-mea, care nu poate sa ameteasca, cu o cafea si-un biscuit, foamea. eram la intoarcere si nu aveam ce pachet sa luam cu noi, stiind ca gasim in benzinarii mancare.
    m-ai facut sa rad cu mozolitul de la shaorma. exact asa ni se intampla si noua 🙂

  8. jollyca spune:

    Fast-food-urile sunt pline pentru ca oamenii vor sa manance ceva repede si de nevoie, si nu vor sa stea minim doua ore la masa. Idem si la masa de pranz – lucrez langa un mall si am facut de multe ori comparatia intre timpul petrecut la un restaurant, sau timpul petrecut luand mancarea de la fast-food si mancand-o in sala de mese. Inutil sa spun ca a doua varianta dureaza mult mai putin.

    Mancarea de fast-food este mai ieftina decat cea de restaurant – un meniu de McD costa in jur de 17 lei, iar la un restaurant decent 17 lei costa un fel de mancare fara vreo garnitura sau salata.

    Sandwitch-urile de benzinarie sunt preferatele mele in road-trips :)).

    • Radu Popovici spune:

      @jollyca: Deci, nicio sansa cu tine. 🙂
      Ajung la concluzia ca principalii suporteri ai fast-food-urilor sunt adolescentii si corporatistii. 😛

  9. Laura spune:

    Radu, iti pot spune din perspectiva omului care, pus in fata unei alegeri, alege fast-food-ul sau salad bar-ul sau orice alta „locanta” de acest tip, unde mancare se serveste rapid si eventual se mai da si la pachet: daca ai o ora pauza de masa de la munca, te duci, iti iei ceva de la fast-food, mananci si te intorci. La restaurant dureaza minim doua ore pranzul. Si tin minte ca pe vremuri, cand lucram intr-o ilustra companie romaneasca, ieseam deseori cu unele colege la un bistro din apropiere si mancam. Evident ca dura foarte mult pana iti lua comanda, pana ti-o aducea, pana mancai, pana venea nota. Aproape de fiecare data era sefa acolo sa-mi scoata ochii, asa ca preferam ceva rapid de la fast-food. Evident, ca daca n-ai job 9-6 si ai tot timpul din lume, alegerea evidenta e restaurantul.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Corect pana la un punct. Daca alegi meniul special de pranz, lucrurile se misca mult mai repede.
      Sau daca stii sa alegi ceea ce se prepara rapid sau este deja facut (de genul supelor, tocanelor etc.) si trebuie doar reincalzit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.