Despre un anume fel de prostie

Am avut cu totii momente, în viata, cand ne-am pocnit cu palma în frunte si ne-am zis: „Mai, da prost mai sunt!” Era gestul unei revelatii. Prostia era acolo, în fata noastra, doar ca nu am vazut-o de la început. A trebuit sa ne-o arate cineva, sau sa o descoperim singuri.
Fecem acest gest în urma unor greseli grosolane, chiar mirandu-ne ca am fost capabili de asa ceva. Eu, unul, am fost prost de multe ori, dar nu-mi pare rau. Am învatat multe din propria-mi prostie.

Am un blog culinar, iar mancarea este preocuparea mea principala; de fapt, este chiar meseria mea, asa ca voi aduce în discutie un anume tip de prostie, de care mi-am dat seama de ceva vreme. Prostia în chestiune este legata de modul în care percepem, adica noi, publicul, ofertele restaurantelor fata de cele ale altor tipuri de localuri de alimentatie publica, de pilda cele ale localurilor fast-food si, de ce nu?, chiar si cele ale benzinariilor.
Ca sa preîntampin vreo confuzie, mentionez ca articolul acesta nu vrea sa fie o critica la mancarea fast-food si nici la initiativa unor lanturi de benzinarii de a încerca sa fie, pe langa benzinarie, cafenea sau chiar supermarket.
În ce priveste mancarea fast-food, cred ca nici nu mai are nevoie de vreo critica, stim cu totii cam cum sta treaba.
Referitor la oferta benzinariilor, cu sanviciurile ambalate în vid si patiseria decongelata, eu o consider doar o varianta de „avarie”, de luat în seama doar atunci cand crapi de foame si nu ai alta alternativa.
Acestea sunt parerile mele si doar ale mele.
Articolul de fata vrea însa ceva, si anume sa atraga atentia asupra unui lucru ilogic, nedrept si, în ultima instanta, chiar prostesc.
În randurile care urmeaza voi face unele simplificari si voi presupune ca peste tot mancarea este gatita corect, iar serviciul, acolo unde exista, se înscrie în limitele decentei. Lucrurile acestea, bineînteles, nu se întampla peste tot, dar daca as lua acum în calcul si aceste variabile, articolul de fata s-ar lungi mult prea mult.
Cele mai multe dintre restaurante au preturi decente. Nu ma refer, bineînteles, la cele „de lux”, în mod normal calitatea costa mai mult, ci la cele unde se poate manca cel putin decent, la preturi acceptabile. La acest tip de restaurante, taverne sau bistrouri, caci la noi, în mod justificat sau nu, aceste denumiri se amesteca între ele, o supa sau ciorba costa în general 7-12 lei, o gustare 10-15 lei, un fel principal 20-30 lei, un desert 10-15 lei etc.
Multe restaurante au oferte speciale la pranz. Poti manca decent, este adevarat, fara mari pretentii, cu doar 17-25 lei. Asta în Bucuresti. În Craiova, de exemplu, sunt oferte si la 12 lei. Haideti, de dragul discutiei, sa facem o medie si sa alegem o cifra rotunda. Sa zicem ca în Romania putem manca decent, la pranz, cu 20 de lei.
În banii acestia primesti un meniu pe care îl vei gasi, daca vizitezi de mai multe ori acelasi loc, destul de variat: o ciorba sau o supa, un fel principal (de la gratar de piept de pui la tocana de porc) si un desert. Meniul nu este cine stie ce, bineînteles ca nu primesti creveti sau muschi de vita, dar mananci o zeama, ceva carne cu o garnitura, o clatita, un papanas, paine… poate chiar primesti si o apa.
Daca eu as avea un restaurant, nu as oferi în ruptul capului asa ceva; o astfel de oferta ieftina mi se pare o adevarata prostitutie, o coborare a stachetei si un lucru fara rost: castigul este atat de mic, încat doar plimbi banii de la tine la furnizori si de la clienti înapoi la tine. În plus, scade „staiful” restaurantului. Multi nu vor sa mearga seara sa cheltuie 100 de lei tot acolo unde au mancat la pranz cu doar 20 lei. Credeti-ma, îi înteleg, nici eu nu as face asta.
Din pacate, piata restauratiei este atat de complicata încat multi încearca, de disperare, si acest mod de a atrage clienti: poate mai comanda omul si o bere langa mancare, poate îi place locul si vine si el peste o luna cu un botez sau o cununie, poate vine maine cu 1-2 prieteni sa bea o sticla de vin etc.; se mai încaseza, acolo, cativa leuti. Dupa mine cine gandeste astfel se auto-amageste.
Recunosc, pacatuiesc mancand la KFC cam de 2-3 ori pe luna. Aproape exclusiv doar la KFC-ul din Cora Pantelimon si întotdeauna doar la pranz, înainte de a face cumparaturi. De fiecare data comand acelasi lucru, si anume crispy strips cu sos picant de usturoi. Este singurul lucru care m-a atras vreodata la un fast-food de la noi; în rest, nu ma intereseaza nimic altceva, nici macar pizza, saorma ori sanviciuri.
La KFC o masa formata din 5 fasiute de piept de pui, o mana de cartofi prajiti, un sos de usturoi si un pahar de pepsi costa 25 lei. Este ceva între gustare si fel principal. Te simti satul pentru cateva ore.
Înca la KFC lucrurile sunt relativ OK, caci ai în farfurie piept de pui adevarat, gatit interesant, crocant la exterior si fraged în interior, cartofii sunt si ei decenti, sosul este picant, asa cum place unora, iar bautura… în fine, urasc orice fel de cola asa ca nici macar nu ma ating de ea, chiar daca intra în meniu.
La McDonald’s am calcat extrem de rar. Poate de 3 ori în viata mea. Odata la aparitia sa pe piata, acum peste 20 de ani, si ultima data acum vreo 3-4 luni, cand m–am lasat dus de un prieten. Am comandat o chestie care se numea McNuggets, sau cam asa ceva. A fost oribila si nu exagerez deloc. Asa-zisa carne era doar o pasta de carne procesata mecanic, o mixtura de resturi de carne, zgarciuri si oase pisate, la care se adauga faina de soia si diverse alte chestii, cu consistenta unei paste de crenvursti.
Nu vreau sa spun ca McDonald’s este sub KFC, o multime de oameni m-ar putea contrazice, pur si simplu descriu doar ce mi s-a întamplat mie.
Ocolesc saorma fiindca nu-mi place sa mananc din mana ceva care se poate desface si curge. Am un mare talent de a ma mozoli pe maini si haine, si nu am deloc chef sa mi-l pun în valoare. Am încercat saorma o singura data si nu m-a convins. Cine stie, poate ca nu am nimerit o saormarie de calitate si poate, în alte locuri, chestia este mai gustoasa, sosurile mai bune si garniturile mai crocante si proaspete.
La benzinarii, de asemenea, am mancat extrem de rar. Ultima data am fost trei persoane, am mancat cate un sanvici, o apa si o cafea si am lasat o suta de lei. Mult pentru putin.
Am remarcat ca la pranz, si chiar si seara, fast-food-urile sunt mai mereu pline, iar restaurantele sunt cam goale.. cel putin cea mai mare parte dintre ele. Haideti sa ne referim doar la pranz.
As întelege sa mancam la fast-food daca este îndeplinita macar una dintre aceste doua conditii: mancarea sa fie mai gustoasa, hranitoare si sanatoasa, sau sa fie mai ieftina.
Nu cred ca un fast-food poate fi, în general, „acuzat” pentru promovarea mancarii gustoase, hranitoare si sanatoase (cu exceptia mancarii stradale din unele parti ale Asiei si Mediteranei si a unor, putine la numar, localuri din Occident – din nou, asta este o opinie personala).
Un lucru pozitiv pe care pot însa sa-l punctez în cazul unor lanturi fast-food este constanta ofertei. De obicei se cumpara o franciza care impune respectarea întocmai a unor norme. Oricum, gatitul acolo este tehnologizat si automatizat la maxim, tocmai ca sa se evite eroarea umana. La KFC , de pilda, fasiutele mele de piept de pui vor avea întotdeauna acelasi gust si aceeasi textura. La restaurant, dimpotriva, nu ai întotdeauna siguranta ca tura urmatoare gateste identic cu tura anterioara. Eroarea umana are aici un camp de manifestare mai larg.
Lasand deoparte gustul, aroma, culoarea si textura mancarii, ar mai ramane, ca motiv pentru a justifica alegerea altor localuri decat restaurantele, doar preturile.
Acestea sunt uneori, însa, paradoxal, mai mari în localurile fast-food si chiar si în benzinarii. Se pare ca suntem gata, noi, publicul, sa cheltuim la pranz cu cel putin cu 25% mai mult pentru a manca pe sponci la fast-food, sau chiar cu 50% mai mult ca sa luam o gustare frugala si nesatisfacatoare la benzinarie, decat pentru a plati un o masa decenta la restaurant.
Sigur, alegerile pe care le facem multi dintre noi se datoreaza nu doar calitatii mancarii, bauturii si serviciilor, ci si publicitatii. Publicitatea pe care reusesc s-o faca restaurantele este aproape inexistenta. Nu cred ca atinge nici macar 1% din cea pe care o fac marile lanturi fast-food.
Ele au bugete consistente pentru publicitate, PR si marketing. Facute inteligent, aceastea te conving, pe tine, ca public, sa actionezi dincolo de ceea ce ar dicta logica; ele pun adesea accent pe snobism, pe lacomie, pe dorinta de integrare într-un anumit grup, pe teribilism, comoditate etc. Adica pe defectele noastre.
Totusi, putem gandi cu propriile creiere, doar nu suntem o masa de consum lobotomizata.
Nu toti vrem doar sa ne hranim la pranz, ci sa ne si relaxam, sa avem o experienta placuta. Daca vreti sa discutam dincolo de calitatea si cantitatea mancarii, trebuie tinut cont si de faptul ca la fast-food stai la coada ca sa platesti, îti cari singur tava cu mancare, te asezi la o masa urata, sezi pe un scaun sau pe o bancheta ieftina si incomoda, mananci, de multe ori, cu degetele si, la final, în multe locuri, îti mai si cureti singur masa. Sa mai pomenesc de lipsa atmosferei? Parca te afli într-un local de tip „împinge tava”. De fapt, nu parca… chiar acolo te afli. Este adevarat, nu ai nicio presiune de a lasa vreo „atentie” ospatarului. A, stai, uitasem, nici nu exista asa ceva!
La restaurant esti servit de un ospatar, stai la o masa adevarata, pe un scaun adevarat, ai fata de masa si un servet cu care sa-ti acoperi poala, ai oliviera, solnita, pipernita, scobitornita si ce mai vrei. Mananci în trei farfurii diferite, farfurii din portelan, nu farfurii de unica folosinta, aduse de ospatarul amintit mai sus; ti se toarna în pahar de sticla, nu de plastic, ai la dispozitie tacamuri adevarate si nu cele zece degete din dotarea personala etc. Toate aceste mici chestii de confort înseamna cheltuieli în plus pentru restaurant. Iar noi le avem pe toate incluse în amaratii aia de 20 de lei.
Comparand mancarea, serviciile, atmosfera si preturile, ceea ce se întampla mi se pare foarte nedrept fata de restaurante. Un prieten îmi spunea, glumind, ca un astfel de comportament, care nu pune în balanta lucrurile si care ne împinge sa facem alegeri incorecte din punct de vedere financiar, este un „impozit pe prostie”. Şi are dreptate, într-un fel. Daca am sta sa analizam si sa comparam, ne-am izbi cu palma în frunte si am exclama: “Pfii, da’ prost mai sunt, cum sa dau mai mult pentru mai putin?!
Am zis ca putem învata din prostie. Ce ar fi de învatat în cazul de fata? Ca trebuie sa dam o sansa mai mare restaurantelor. În afara de tarabele cu mici, carnaciori si gratare, de covrigarii si altele asemenea, fast-food-ul nu este neaparat propriu culturii culinare romanesti.
Mi se pare nedrept ca lanturile fast-food sa prospere, iar restaurantele sa decada, sa ajunga sa se prostitueze pentru cativa lei si, în final, sa dispara pe capete. Multe dispar pentru ca au management dezastruos sau pentru ca nu ofera calitate; unele sunt însa ajutate de indiferenta si, de ce sa nu recunoastem, chiar de prostia noastra.
Eu îmi doresc sa coexiste pe piata si localuri fast-food, si restaurante din toate categoriile si pentru toate buzunarele. Aceasta varietate raspunde unor necesitati reale si sunt o conditie pentru progres.
Am o slabiciune pentru restaurante, înca o data, este doar parerea mea, fiindca un restaurant, fata de un fast-food sau o benzinarie, este mai probabil sa puncteze si la capitolul educatie sau cultura culinara.
Haideti sa fim drepti si sa alegem mai des ceea ce nu este prostesc. În felul acesta nu sprijinim doar varietatea, nu ne îmbunatatim doar sansa de a avea parte de mancare, serviciu si atmosfera mai bune, ci ajutam si la formarea unei culturi culinare nationale moderne.

18 comentarii pe “Despre un anume fel de prostie

  1. mihai2206 spune:

    Radu, chiar nu imi dau seama la ce restaurante faci referire cand spui ca sunt preturi comparabile cu fastfood-urile. Mie mi se pare ca pretul si reclama sunt principalele atu-uri. Eu unul, foarte rar reusesc sa ”scap” fara 150-200 de ron la restaurant in 2 persoane. Mananc destul de des in oras si, in general, in locuri cunoscute, de frica surprizelor neplacute. Fastfood-urile mi se par cu mancare destul de ieftina si foarte proasta. Si eu aleg tot KFC cand nu se poate un restaurant. Din pacate, mie unul, desi puiul ala e cel mai gustos-suspect de gustos as spune-pe care l-am mancat in viata mea, imi e rau aproape de fiecare data dupa KFC. Cred ca nu rezonez eu prea bine cu chimicalele din puiul ala 😛 Apropo de acest articol al tau, stiu ca aveai odata pe blog niste critici de restaurante. Chiar vroiam sa te intreb de ce nu ai perseverat. Pe mine ma bucura teribil ca incearca altcineva inaintea mea, mai ales ca am mare incredere in parerea ta

    • Radu Popovici spune:

      @mihai2206: Am renuntat la “criticile” de restaurant fiindca este greu sa le faci corect. In opinia mea, ca sa te pronunti despre un restaurant, trebuie sa faci acolo minim 2-3 vizite si sa comanzi minim 8-10 preparate din meniu si sa te asiguri ca ai mancat in ambele ture. Bine ar fi sa faci vizitele si cand restaurantul este liber, dar si cand este aglomerat, ca sa vezi cum reactioneaza bucataria si serviciul.
      O critica de restaurant este o responsabilitate; acum cativa ani am facut cateva, cam superficiale, de care nu ma simt foarte mandru. Am laudat ceea ce nu merita, de pilda. Poate si invers, asta nu mai stiu.

      Acum, ca sunt in tema mult mai bine si stiu la ce ar trebui sa ma astept aproape de la fiecare restaurant, imi este mult mai greu sa scriu despre ele.

  2. cristi-j spune:

    Si eu am probleme mari sa inteleg motivatia si scopul acestui articol. Daca ai fi avut restaurant as fi inteles, oarecum, ce si de ce vrei sa spui.
    Si mie mi se pare neclar, plin de contradictii, cu multe generalizari si simplificari si pe alocuri incorect. Cu o parte a concluziilor si clarificarii dintr-un comentariu sunt de acord dar felul cum ai ajuns la ele, analiza facuta in articol, nu m-a convins. Situatia e mult mai diversa si mai nuantata atat pentru restaurantele de toate felurile cat si pentru clientii de toate felurile si pe de alta parte pot fi spuse lucruri bune si rele atat despre restaurantele fast-food cat si despre restaurantele de alte tipuri.
    In plus sunt sigur ca stii motivele pentru care multi aleg sa mearga la fast-food pentru pranz ori sa manance pizza, shaoarma sau sandvisuri, cateva dintre ele chiar le-ai mentionat, mai sunt si altele si sunt destul de logice, in multe cazuri nu e vorba de prostie sau “un anume fel de prostie”.
    Daca articolul se vrea o mana de ajutor acordata restaurantelor in general, e pe de o parte salutara pe de alta parte inutila pentru ca astfel de generalizari nu prea functioneaza si multe restaurante nici nu o merita (stiu ca industria restaurantelor e una dintre cele mai riscante, cu multe esecuri, iar in Romania restaurantele au o multime de greutati dar asta e alta discutie)
    Ar fi multe de spus pornind de la articolul tau, clarificari, explicatii, detalii, pareri diferite, dar comentariul s-ar lungi extrem de mult si nu cred ca ai nici timp nici chef acum pentru o astfel de discutie.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Motivatie: simplu, propun o discutie si remarc o discrepanta. Nu trebuie sa am restaurant ca sa deschid discutia asta. Imi doresc un dialog, sau mai multe dialoguri… dorinta asta, repetata aproape la fiecare articol, este, probabil, prostia mea.

  3. Cami spune:

    ”Nu toti vrem doar sa ne hranim la pranz, ci sa ne si relaxam…”
    Eu inca nu am cunoscut pe nimeni care sa nu vrea sa se relaxeze la pranz. In schimb cunosc o multime de oameni care ar vrea sa se relaxeze la pranz numai ca nu au cum.
    Ai dreptate, principalii suporteri ai fast-food-urilor sunt adolescentii si corporatistii. Adolescentii nu ies in oras sa manance si sa se relaxeze. Le trebuie doar o masa la care sa socializeze. De preferat cu wireless. Comanda un suc si un sandwich doar ca sa poata ocupa cateva ore acea masa. Nu ar putea sa faca asta intr-un restaurant. Despre corporatisti pot sa spun ca sunt norocosi cei care la pranz reusesc sa ajunga intr-un fast-food. Totusi, pentru ei ar exista o solutie. Multe restaurante ofera servicii de catering. Dimineata poti sa consulti meniul online, alegi ce vrei sa mananci la pranz, faci comanda si spui la ce ora si unde vrei sa fie livrata. Sigur ca valoarea comenzii are un prag minim, dar corporatistii nu lucreaza izolati – se pot asocia mai multi la aceeasi comanda.
    Benzinariile sunt solutia cea mai buna cand calatoresti cu masina. Sa ratacesti printr-un oras necunoscut in cautarea unui restaurant poate fi mai costisitor decat o masa la benzinarie.
    Pe de alta parte am destule experiente proprii in care decizia de a merge la restaurant s-a dovedit foarte neinspirata. Am avut trei feluri de farfurii din portelan din care am servit mezeluri de supermarket, pahare de sticla cu vin de duzina, etc. Si nu este numai o experienta romaneasca, asa cum s-ar grabi lumea sa creada. Am patit asta in restaurante situate in centrul unor orase civilizate, unde nu ma asteptam la asa ceva.
    Sunt de acord ca un restaurant decent este de preferat. Dar trebuie sa accepti ca atunci cand alegem nu avem intotdeauna optiunea asta. Cu toate ca prefer restaurantul, ajung uneori in fast-food pentru ca nu am incotro.
    Nu imi este foarte clar mesajul pe care doresti sa-l transmiti. Incepi prin a spune ca nu doresti sa faci o critica mancarii fast-food. Dupa care critici temeinic fas-food-urile. Urmeaza preaslavirea restaurantelor. Dupa care spui ca vrei sa existe si fast-food-uri alaturi de restaurante.
    Daca seara restaurantele sunt goale si fast-food-urile pline, nu cred ca este din cauza ca nu sunt suficient indemnati oamenii sa mearga la restaurant. Si unele si altele functioneaza intr-o economie de piata unde dicteaza motivele economice. Am vazut si restaurante pline, atat din cele scumpe, cat si din cele ieftine. Atunci cand pretul este corect si reflecta calitatea ofertei, nu este nici un motiv sa nu vina clientii.
    Din greseli putem invata, din prostie nu prea cred. Prostie este atunci cand repeti aceleasi greseli fara sa inveti nimic. Asta face ca prostia sa fie incompatibila cu invatarea.
    Imi place sa cred ca moderatia si toleranta cu care m-am obisnuit pe acest blog vor ramane neschimbate. Daca cineva face alte alegeri decat noi, sa-i respectam alegerea facuta si sa nu-l etichetam pentru asta. Daca alege sa plateasca ”impozit pe prostie”, este dreptul lui. Doar nu-l plateste din banii nostri. Si s-ar putea sa fie mai fericit decat cei care platesc impozit la fisc…

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Nu cred ca critic fast-food-urile. Poate reiese ca as critica, eventual, consumatorii obsedati de fast-food, desi nu fac nici macar asta. Remarc doar ca, prin comparatie, de obicei la localurile fast-food platim preturi nejustificate si indemn consumtorii sa ia in seama si oferta restaurantelor, in opinia mea mai consistenta si mai corecta financiar.

      De acord cu diferenta dintre prostie si greseala. Poate ca orice greseala este un fel de prostie, pana cand nu mai este repetata.
      In ce priveste moderatia si toleranta, cred ca te-ai dus prea departe cu ideea.
      Aici este un articol, bun sau prost, clar sau neclar, drept sau nedrept, indiferent cum, dar este deschis unei discutii. Mi-am exprimat o opinie. Cine nu este de acord cu ea, este liber s-o spuna, tot cu moderatie si toleranta.
      Iar in ce priveste persoanele care aleg sa plateasca impozit pe prostie, in mod repetat si nesiliti de nimeni (nu este cazul si cu fiscul, acolo suntem siliti) si chiar sa fie fericiti cu asta, parerea mea este ca dau dovada de un anume fel de prostie, care se potriveste si cu definitia ta, care este foarte corecta.

  4. Emil40 spune:

    Draga Radu, imi place articolul tau, se vede ca ai scopuri nobile, si vrei ca romanii sa priveasca altfel gastronomia, si pentru asta avem nevoie de educatie, dar romanii nu au nevoie de educatie, ei si asa stiu prea multe sa faca, se pricep la toate, si vreau sa stii ca te inteleg foarte bine, se intampla in domeniul meu, unde firmele isi dau in cap una alteia, isi smulg clientii cu preturi mici, dar clientii habar nu au ca pretul mic inseamna serviciu zero, chiar daca pe hartie este prestat, pentru ca pretul mic inseamna personal slab pregatit sau deloc, nu poti plati un meserias cu 4-5000 de lei pe luna conform pregatirii cand tu percepi un leu de la client, ( pacat ca nu sunt si eu un Ateneu)

    Dar trebuie sa continui, si eu fac educatie pe situl meu, am sa incep sa postez articole, am sa fiu vocea celui care striga in zadar in desert, poate poate, poate candva ne vom destepta, si apropo de Kfc Pantelimon, eu nu mai mananc de la magarii astia, si eu pacatuiesc la fel ca tine, odata pe luna doar, si atunci cand vreau si eu sa savurez o fasiuta de pui constat ca fasiutele sunt prajite in ulei vechi,si au culoarea palida, maronie, si mirosul de ulei ranced, am tot spus ca le fac reclamatie, dar stau si ma gandesc ca si ei sunt ca meseriasii mei, neplatiti, si cu un dor de munca de nu ma vezi

    Scuze de mesajul prea lung, dar multa vreme am lipsit pe la tine

  5. Ana-Maria spune:

    Prefer sa intru in prima alimentara sa imi iau niste fructe decat sa mananc fast-food. Este, desigur, o chestiune de alegere personala ce priveste calitatea mancarii pe care o consum si a sanatatii mele totodata. In privinta preturilor de fast-food nu sunt la curent prea bine dar cred ca un meniu la o shaorma sau impinge-tava concureaza cu un meniu de pranz la un restaurant. In privinta restaurantelor, aici ma simt lovita in adancul inimii. Cum zicea aphextwinz mai sus , nu pot, chiar nu pot sa mananc intr-un restaurant in care pastele servite sunt doar o inchipuire a unui fel de mancare italienesc (cu toata acceptarea si deschiderea mea catre nou) sau mai stiu ce alte feluri de mancare se mai gandesc sa imite oamenii in bucatariile restaurantelor. Nu vreau sa par rea dar sincer prefer sa ma lipsesc de asa ceva. Cred ca in Bucuresti se poate manca bine in destule locuri mancarea romaneasca fara pretentii (supe, ciorbe, tocane, etc) iar mancare frantuzeasca sau de alte origini doar in cateva locuri de le numeri pe degete. E drept ca trebuie sa ai si buzunarul pregatit pentru ele. Dar dupa cum ziceam si in alt comentariu, cand mergi intr-un restaurant platesti nu doar mancarea si toata experienta.

    • Radu Popovici spune:

      @Ana-Maria: Cu totul de acord.
      As mai adauga doar ca “italienizarea” domina, dar si “chinezareala” vine tare din urma. Pacat ca aceste doua culturi culinare cu adevarat vabuloase sunt demonetizate.

  6. aphextwinz spune:

    Radu, pai tu ai spus in articol ca daca ai meniu de pranz iti canibalizezi clientii de seara. Personal sunt mare fan bistrouri cu meniu de pranz sau cantine care au doar meniu de pranz, mai ales daca lucreaza corect (am avut norocul sa lucrez intr-una). Restaurantul de seara, daca nu vrei berarie, bistro, vrei restaurant, e altceva. Dar sa stii ca si in tarile mai mult sau mai putin vecine se “prostitueaza”locatii de lux cu meniul de pranz. Aici as putea dezvolta, dar nu vreau.

    Mie imi place un meniu corect, decent, sa stii clar ca te duci la o cantina sau un bistro.

    Ma deranjeaza cand un bucatar care nu a calcat in Italia dar nici in biblioteci (virtuale sau ba) italienizeaza tot meniul. M-au secat pseudo italienii astia, toate macinaturile, toate amestecurile, toate zapacelile sunt italiene da vero de nu e mai poti duce.

    Cantine, impinge tava, etc, imi plac (reiterez, corecte, nu e asa greu).

    • Radu Popovici spune:

      @aphextwinz: Stai, fa diferenta intre un meniu de pranz, la un pret decent pentru ambele parti, si unul de 12-20 lei. Am mancat de multe ori in diverse tari meniul de pranz si a fost excelent si am platit destul pe el. Nimeni nu-ti ofera trei feluri de mancare la 4-7 euro. O pizza este minim 7-8 euro, de exemplu.

      Ai dreptate exista si restaurante care nu merita calcate, asa cum exista si cantine, restaurante cu auto-servire (adica impinge tava), taverne, zahanale, bistrouri, cafenele, baruri etc. , ba chiar si fast-food-uri unde se mananca bine.

      Tinta articolului este alta: comparabil, unele fast-food-uri sunt mai scumpe decat restaurantele, fara sa ofere cu adevarat ceva care sa merite pretul.

  7. Didi spune:

    mananc rar in oras, mai mult atunci cand ma intalnesc cu prietenii. niciodata, niciunul, nu a propus ca sa ne intalnim la fast-food.
    cand mergem in concediu cu masina (la drum lung), mancarea oferita de benzinarii este bine-venita. lipsa acesteia a fost o data chiar motiv de nervi pentru fiica-mea, care nu poate sa ameteasca, cu o cafea si-un biscuit, foamea. eram la intoarcere si nu aveam ce pachet sa luam cu noi, stiind ca gasim in benzinarii mancare.
    m-ai facut sa rad cu mozolitul de la shaorma. exact asa ni se intampla si noua 🙂

  8. jollyca spune:

    Fast-food-urile sunt pline pentru ca oamenii vor sa manance ceva repede si de nevoie, si nu vor sa stea minim doua ore la masa. Idem si la masa de pranz – lucrez langa un mall si am facut de multe ori comparatia intre timpul petrecut la un restaurant, sau timpul petrecut luand mancarea de la fast-food si mancand-o in sala de mese. Inutil sa spun ca a doua varianta dureaza mult mai putin.

    Mancarea de fast-food este mai ieftina decat cea de restaurant – un meniu de McD costa in jur de 17 lei, iar la un restaurant decent 17 lei costa un fel de mancare fara vreo garnitura sau salata.

    Sandwitch-urile de benzinarie sunt preferatele mele in road-trips :)).

    • Radu Popovici spune:

      @jollyca: Deci, nicio sansa cu tine. 🙂
      Ajung la concluzia ca principalii suporteri ai fast-food-urilor sunt adolescentii si corporatistii. 😛

  9. Laura spune:

    Radu, iti pot spune din perspectiva omului care, pus in fata unei alegeri, alege fast-food-ul sau salad bar-ul sau orice alta “locanta” de acest tip, unde mancare se serveste rapid si eventual se mai da si la pachet: daca ai o ora pauza de masa de la munca, te duci, iti iei ceva de la fast-food, mananci si te intorci. La restaurant dureaza minim doua ore pranzul. Si tin minte ca pe vremuri, cand lucram intr-o ilustra companie romaneasca, ieseam deseori cu unele colege la un bistro din apropiere si mancam. Evident ca dura foarte mult pana iti lua comanda, pana ti-o aducea, pana mancai, pana venea nota. Aproape de fiecare data era sefa acolo sa-mi scoata ochii, asa ca preferam ceva rapid de la fast-food. Evident, ca daca n-ai job 9-6 si ai tot timpul din lume, alegerea evidenta e restaurantul.

    • Radu Popovici spune:

      @Laura: Corect pana la un punct. Daca alegi meniul special de pranz, lucrurile se misca mult mai repede.
      Sau daca stii sa alegi ceea ce se prepara rapid sau este deja facut (de genul supelor, tocanelor etc.) si trebuie doar reincalzit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.