Corpolenţa vinului este una dintre cele mai importante caracteristici de care trebuie să ţinem seamă atunci când suntem implicaţi într-o degustare, sau într-o împerechere de vinuri cu mâncarea potrivită. Corpolenţa joacă, de asemenea, un important rol în definirea preferinţelor personale legate de vinuri.

Sursa foto: www.dreamstime.com

Sursa foto: www.dreamstime.com



Există, din câte am observat, o confuzie şi o nedumerire în ce priveşte definirea acestei caracteristici. Nu rareori am fost întrebat: „Corpolenţă? La vin? Cum adică?”.
Desigur, confuzia ţine şi de terminologie, „corpolenţă” având, aparent, o cu totul altă semnificaţie în limbajul de zi cu zi, in care defineşte o persoană cu corpul mare, trupeşă, chiar grasă. Cum poate fi un vin trupeş, sau gras?
Şi cu toate acestea, mie denumirea mi se pare atât evidentă, cât şi aluzivă, mai ales că am ajuns ca dintr-o singură înghiţitură să-mi dau seama dacă un vin este corpolent sau nu. Nu este gras, desigur, dar poate fi trupeş, într-un anumit sens.

O să încerc să definesc această caracteristică a vinului, aşa cum am înţeles-o eu şi atât cât mă pricep să mânuiesc cuvintele.

Corpolenţa este o senzaţie tactilă, nu una care ţine de gust sau miros. Aş putea echivala corpolenţa cu textura, căci vinurile corpolente oferă o senzaţie aproape tactilă de „grosime”, sau de „tărie”. Este, cumvba, vorba despre trupeşie.
Simţim corpolenţa vinului prin simţul… să-i zic tactil al cavităţii bucale. O putem percepe şi ca viscozitate. Ca exemplu, aşa cum smântâna se simte mai groasă decât laptele, vinul este mai viscos decât apa. Alţi indicatori ai corpolenţei sunt aşa-numitele „picioare” care se formează şi alunecă pe pereţii paharului.
Ca o concluzie, termenul corpolenţă se foloseşte pentru a descrie exclusiv senzaţia pe care o simţim atunci când avem vin în gură, adică textură, grosime, trupeşie sau viscozitate.

Corpolenţa variază funcţie de tipul de struguri, de terroir şi de stilul în care vinul a fost produs. Dat fiind că această calitate a vinului, corpolenţa, este legată de toate celelalte caracteristici ale sale, înţelegerea ei poate ajuta un novice să se apropie de vin şi să-l cunoască. Îl poate chiar ajuta sa „prezică”, într-o oarecare măsură, caracteristicile vinului chiar înainte de a deschide sticla.

Există în vin două surse principale de corpolenţă: alcoolul şi zahărul. Alcoolul se simte, în cavitatea bucală, mai gros decât apa. Dacă o sorbitură de apă este delicată, una de vodcă este foarte diferită: mai aspră, mai viscoasă, mai groasă, mai robustă. În foarte multe dintre cazuri conţinutul de alcool determină corpolenţa unui vin: cu cât acesta conţine mai mult alcool, cu atât se simte mai corpolent.

Vinul conţine şi zahăr rezidual, de pildă vinurile de desert, care se simt, aproape palpabil, ca fiind groase, similare unui sirop. Acest lucru se datorează extractului uscat, adică suma solidelor care ar rămâne dacă s-ar evapora partea lichidă a vinului. În afară de zahăr, acest extract uscat mai conţine, de obicei, mici cantităţi de acizi, minerale, fenoli şi tanini.

Conţinutul de alcool este indicat pe eticheta sticlei. Dacă avem de-a face cu vinuri seci, această informaţie ne ajută să anticipăm corpolenţa vinului. Vinurile cu mai puţin de 13% alcool vor fi mai puţin corpolente, în timp ce cele cu peste 14% vor fi mai grele, mai corpolente.

Dacă alcoolul şi zahărul sunt indicatori ai corpolenţei, rezultă că din strugurii mai dulci se vor obţine vinuri mai corpolente, dat fiind că zahărul este materia primă pentru producerea alcoolului. Vinurile din regiuni însorite oferă strugurii cei mai dulci. Regiunile calde şi însorite, cum sunt cele din California şi Australia, de pildă, vor produce vinuri mai corpolente, în timp ce strugurii din zone cu climă mai rece, ca nordul Franţei şi Germania, vor produce vinuri mai uşoare, mai light, mai puţin corpolente.

Pe lângă climat, varietatea de struguri este importantă pentru corpolenţă. Unele tipuri de struguri sunt, în mod natural, mai dulci decât altele. De pildă, Chardonnay şi Viognier sunt mai corpolente de obicei decât Sauvignon Blanc şi Pinot Gris; Riesling şi Albarino sunt şi mai puţin corpolente.
Vinurile roşii oferă o variaţie mai mică a corpolenţei, căci cele lipsite de corpolenţă nu sunt populare şi nu au valoare comercială. Totuşi, struguri precum Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Zinfandel şi Nebbiolo dau, de obicei,vinuri cu conţinut de alcool mai ridicat decât media. Pe aceeaşi logică, struguri ca Fetească Neagră şi Pinot Noir oferă, de obicei, vinuri mai puţin corpolente.

Vinurile corpolente sunt asociate, de obicei, cu o calitate superioară. Acest lucru nu este în totalitate adevărat, dar conţine un sâmbure de adevăr. Corpolenţa, precum şi factorii care o creează, produce efecte care depăşesc dimensiunea texturii sau viscozităţii.
Alcoolul se evaporă mai rapid decât apa, lucru care potenţează percepţia aromei şi a gustului.
Strugurii bine copţi au gust, aromă şi culoare mai intense. În trecut, strugurii din viile situate în zone calde produceau cele mai bune vinuri: cele mai intense ca gust, aromă şi culoare. Corpolenţa de una singură, nu poate însă face ca un vin să fie excelent; ea este mai potrivită pentru unele stiluri de vin, mai puţin pentru altele. Este natural ca vinurile corpolente să fie admirate, dar multe vinuri de mare clasă au corpolenţă medie, sau chiar scăzută. Fiecare dintre ele este potrivit unui anumit scop, unui anumit moment al zilei, unei anumite stări de spirit, unui anumit fel de mâncare.

Sumar articol
Din secretele vinului (6) - Despre corpolenţă
Titlu articol
Din secretele vinului (6) - Despre corpolenţă
Descriere
Nu rareori am fost întrebat: „Corpolenţă? La vin? Cum adică?”. Desigur, confuzia ţine şi de terminologie, „corpolenţă” având, aparent, o cu totul altă semnificaţie în limbajul de zi cu zi, in care defineşte o persoană cu corpul mare, trupeşă, chiar grasă. Cum poate fi un vin trupeş, sau gras?
Autor