Vin bun, vin prost

Toată lumea ştie că vinurile sunt de calităţi variabile. Unele sunt excepţionale, altele groaznice; unele sunt decente, mergând bine cu mâncarea, altele sunt mai mult de atât, meritând să fie degustate separat, pe îndelete. Probabil că niciun alt produs alimentar (cel puţin nu îmi vine mie în minte vreunul) nu este atât de mult pus sub „lupa” consumatorului, iar termeni ca „vin prost” sau „vin bun” sunt extrem de des întâlniţi în discuţii.

Sursa foto: secondopinion-tv.org

Sursa foto: secondopinion-tv.org



De aici şi confuzia consumatorilor, ca şi dificultatea de a alege vinul potrivit. Nimeni nu vrea să fie considerat nepriceput, sau chiar needucat, fiindcă a ales un „vin prost”; uneori consumatorul îşi închipuie chiar că modul în care alege un vin se va răsfrânge asupra lui, influenţând opinia celorlalţi despre el. Vinul de bună calitate oferă o plăcere senzuală care este uşor de recunoscut, dar aproape imposibil de descris.

Desigur, preţul şi notele, obţinute pe diverse scale de apreciere ca şi la diversele consursuri, pot fi o măsură a calităţii. Ba chiar aş spune că pentru consumator au adesea o importanţă mai mare decât propria experienţă. Chiar şi aşa, subiectivitatea va fi întotdeauna un factor decisiv; multe vinuri socotite de alţii a fi bune nu ne plac, şi viceversa; rămânem însă tentaţi să ne modelăm preferinţele după aprecierile altora, a celor pe care îi socotim „profesionişti”.

Există printre consumatori tendinţa de a se îndoi de propria judecată şi de a adopta preferinţele altora. Dar, să nu uităm, fiecare percepem vinul în mod foarte personal, diferit de toţi ceilalţi. Gusturile noastre se schimbă în timp, evoluând pe măsură ce devenim mai experimentaţi. La fel de adevărat este şi faptul că unele vinuri nu plac de la bun început; sunt ceea ce se numeşte un „acquired taste”, ceva ce poţi aprecia doar după un anumit timp, atunci când îl poţi înţelege cu adevărat. Nu trebuie să ne simţim presaţi să ne prefacem că apreciem ceva ce nu ne place, mai ales dacă ceea ce preferăm sunt vinurile mai simple şi mai ieftine.

Şi atunci, dacă totul este subiectiv şi dacă părerile profesioniştilor nu trebuie obligatoriu luate în consideraţie, ci doar opţional, cum vom reuşi să deosebim vinul bun de cel prost? Cum dau astfel de verdicte profesioniştii? După ce am vorbit despre subiectivitate, răspunsul poate părea paradoxal: a judeca obiectiv calitatea unui vin nu are nimic de-a face cu preferinţele personale. Revenind la subiectivism, un vin bun poate să nu vă placă, dar asta nu îl face cu nimic mai puţin bun; doar că nu este potrivit pentru dvs. Invers, dacă un vin este pe gustul dvs., nu înseamnă pbligatoriu că este un vin bun, ci doar unul care vă place.

Iată câteva dintre criteriile după care profesionistul poate judeca dacă un vin este prost, doar bun sau chiar excelent.

Mai întâi se verifică dacă vinul este sănătos, fără defecte evidente. Cu alte cuvinte, dacă este lucrat corect. Atunci când se produce un vin păot surveni o serie întreagă de evenimente care îi pot influenţa calitatea în mod negativ, de la tot ceea ce se întâmplă în vie, până la ceea ce se petrece la depozitare, maturare şi îmbuteliere, adică până în clipa în care ajunge în paharele noastre. Cercetarea atentă a sticlei şi mirositul dopului ajută, dar sunt departe de a fi suficiente; cea mai bună metodă este adulmecarea vinului odată pus în pahar. Are o aromă îmbietoare?
Multe defecte îşi manifestă prezenţa printr-un iz neplăcut. Acesta este numit „miros de dop”, adică uşor mucegăit atunci când provine de la dop şi se răsfrânge şi asupra vinului; acesta este şi motivul pentru care se miroase dopul după deschiderea sticlei.
Dacă vinul este oxidat, se simte un miros destul de greu de explicat, ca cel de fructe uşor stricate; dacă vinul este oţetit, mirosul va fi acru, amintind de cel al oţetului; alte defecte dau mirosuri băltite, stătute, râncede… într-un cuvânt, neplăcute şi nelalocul lor.

Se mai folosesc termeni ca „miros de butoi”, „miros de doagă”, toate încercând să descrie acea senzaţie neplăcută şi greu de descris, pe care o simţim atunci când adulmecăm un vin cu defecte.
Terminologia de specialitate anglo-saxonă foloseşte termenul „off smell”, adică un miros neplăcut, deviat de la mirosul normal, cel la care te-ai aştepta. Cum spuneam, nelalocul său.

Aveţi încredere în intuiţia dvs., în acea voce interioară care îţi spune să pui sau nu acel vin în gură. Astăzi, astfel de probleme ale vinului sunt rare, dar dacă sunt prezente atunci puteţi numi lichidul din sticla cu pricina „vin prost”.

Un alt criteriu, care ne poate asigura că vinul este bun, este apropierea de tipologie, adică de conformitatea cu soiul de struguri şi cu regiunea din care provine.
Un vin bun este un vin apt de a fi servit la masă, adică are calitatea de a face ceea ce se aşteaptă de la el. Ca să determinăm dacă un vin merită a fi astfel categorisit, trebuie să ştim exact ceea ce ar trebui să ofere acel stil particular de vin.

Vinurile albe trebuie să fie răcoritoare, cele roşii pline de gust şi aromă, cele spumante trebuie să prezinte carbonatare, cele de desert trebuie să fie dulci şi aşa mai departe. Calitatea unui vin de a fi făcut corect ţine de o sumă de factori tehnici; nu trebuie însă neapărat să ştiţi cum se face vinul ca să-l apreciaţi.
Ca regulă extrem de simplă, dacă un vin nu are defecte evidente şi are gust şi aromă aşa cum ar trebui să le aibă, atunci a fost lucrat corect. Pe măsură ce abilităţile dvs. se dezvoltă, căutaţi o sursă de încredere care să vă ajute să înţelegeţi aromele şi gusturile tipice mai multor tipuri de struguri.

Când decidem dacă un vin este mai bun decât pur şi simplu bun, adică dacă ne depăşeşte aşteptările, trebuie să fim atenţi la finişul său, la gustul remanent sau, cum se mai spune, la postgust.
Vinurile foarte bune combină gusturi, arome şi texturi îmbietoare astfel ca acestea să persiste mult timp după ce înghiţitura a alunecat pe gât. Intensitatea şi durata gustului remanent sunt cele mai bune criterii de a determina calitatea unei băuturi. Vinurile de mare calitate „rezonează” în cavitatea bucală după fiecare înghiţitură, în timp ce cele modeste se estompează foarte rapid. Vinurile excelente ne mişcă, ne impresionează şi ne cuceresc cu personalitatea lor, întocmai ca o operă de artă.

Cu toate că un vin excelent poate fi încântător, el trebuie să-şi găsească un fel de ecou în cel care îl degustă, Trebuie înţeles şi apreciat pentru subtilităţile sale, lucru care, de multe ori, nu este la îndemâna novicilor. Cu alte cuvinte, nu are rost să daţi o poală de bani pe o sticlă care, este posibil, vă va dezamăgi, dar nu din cauza vinului, ci din cauza lipsei dvs. de experienţă.

Probabil că vinurile doar bune, din categoria aşa-zisă a vinurilor de masă, sunt cele mai potrivite pentru novici. Acestea au o calitate decentă şi un preţ accesibil; pot fi băute de sine stătătoare, la o discuţie cu prietenii, dar şi alăturate mâncării.
Sunt vinuri cinstite, lucrate corect; este adevărat, nu au mari veleităţi, dar sunt uşor de înţeles şi, alt lucru important, ni le putem permite cu o oarecare lejeritate.

Sumar articol
Din secretele vinului (8)
Titlu articol
Din secretele vinului (8)
Descriere
Probabil că vinurile din categoria aşa-zisă a vinurilor de masă, sunt cele mai potrivite pentru novici. Acestea au o calitate decentă şi un preţ accesibil; pot fi băute de sine stătătoare, la o discuţie cu prietenii, dar şi alăturate mâncării. Sunt vinuri cinstite, lucrate corect; este adevărat, nu au mari veleităţi, dar sunt uşor de înţeles şi, alt lucru important, ni le putem permite cu o oarecare lejeritate.
Autor