Din secretele vinului (8)

Vin bun, vin prost

Toata lumea stie ca vinurile sunt de calitati variabile. Unele sunt exceptionale, altele groaznice; unele sunt decente, mergand bine cu mancarea, altele sunt mai mult de atat, meritand sa fie degustate separat, pe îndelete. Probabil ca niciun alt produs alimentar (cel putin nu îmi vine mie în minte vreunul) nu este atat de mult pus sub „lupa” consumatorului, iar termeni ca „vin prost” sau „vin bun” sunt extrem de des întalniti în discutii.

De aici si confuzia consumatorilor, ca si dificultatea de a alege vinul potrivit. Nimeni nu vrea sa fie considerat nepriceput, sau chiar needucat, fiindca a ales un „vin prost”; uneori consumatorul îsi închipuie chiar ca modul în care alege un vin se va rasfrange asupra lui, influentand opinia celorlalti despre el. Vinul de buna calitate ofera o placere senzuala care este usor de recunoscut, dar aproape imposibil de descris.

Desigur, pretul si notele, obtinute pe diverse scale de apreciere ca si la diversele consursuri, pot fi o masura a calitatii. Ba chiar as spune ca pentru consumator au adesea o importanta mai mare decat propria experienta. Chiar si asa, subiectivitatea va fi întotdeauna un factor decisiv; multe vinuri socotite de altii a fi bune nu ne plac, si viceversa; ramanem însa tentati sa ne modelam preferintele dupa aprecierile altora, a celor pe care îi socotim „profesionisti”.

Exista printre consumatori tendinta de a se îndoi de propria judecata si de a adopta preferintele altora. Dar, sa nu uitam, fiecare percepem vinul în mod foarte personal, diferit de toti ceilalti. Gusturile noastre se schimba în timp, evoluand pe masura ce devenim mai experimentati. La fel de adevarat este si faptul ca unele vinuri nu plac de la bun început; sunt ceea ce se numeste un „acquired taste”, ceva ce poti aprecia doar dupa un anumit timp, atunci cand îl poti întelege cu adevarat. Nu trebuie sa ne simtim presati sa ne prefacem ca apreciem ceva ce nu ne place, mai ales daca ceea ce preferam sunt vinurile mai simple si mai ieftine.

Şi atunci, daca totul este subiectiv si daca parerile profesionistilor nu trebuie obligatoriu luate în consideratie, ci doar optional, cum vom reusi sa deosebim vinul bun de cel prost? Cum dau astfel de verdicte profesionistii? Dupa ce am vorbit despre subiectivitate, raspunsul poate parea paradoxal: a judeca obiectiv calitatea unui vin nu are nimic de-a face cu preferintele personale. Revenind la subiectivism, un vin bun poate sa nu va placa, dar asta nu îl face cu nimic mai putin bun; doar ca nu este potrivit pentru dvs. Invers, daca un vin este pe gustul dvs., nu înseamna pbligatoriu ca este un vin bun, ci doar unul care va place.

Iata cateva dintre criteriile dupa care profesionistul poate judeca daca un vin este prost, doar bun sau chiar excelent.

Mai întai se verifica daca vinul este sanatos, fara defecte evidente. Cu alte cuvinte, daca este lucrat corect. Atunci cand se produce un vin paot surveni o serie întreaga de evenimente care îi pot influenta calitatea în mod negativ, de la tot ceea ce se întampla în vie, pana la ceea ce se petrece la depozitare, maturare si îmbuteliere, adica pana în clipa în care ajunge în paharele noastre. Cercetarea atenta a sticlei si mirositul dopului ajuta, dar sunt departe de a fi suficiente; cea mai buna metoda este adulmecarea vinului odata pus în pahar. Are o aroma îmbietoare?
Multe defecte îsi manifesta prezenta printr-un iz neplacut. Acesta este numit „miros de dop”, adica usor mucegait atunci cand provine de la dop si se rasfrange si asupra vinului; acesta este si motivul pentru care se miroase dopul dupa deschiderea sticlei.
Daca vinul este oxidat, se simte un miros destul de greu de explicat, ca cel de fructe usor stricate; daca vinul este otetit, mirosul va fi acru, amintind de cel al otetului; alte defecte dau mirosuri baltite, statute, rancede… într-un cuvant, neplacute si nelalocul lor.

Se mai folosesc termeni ca „miros de butoi”, „miros de doaga”, toate încercand sa descrie acea senzatie neplacuta si greu de descris, pe care o simtim atunci cand adulmecam un vin cu defecte.
Terminologia de specialitate anglo-saxona foloseste termenul „off smell”, adica un miros neplacut, deviat de la mirosul normal, cel la care te-ai astepta. Cum spuneam, nelalocul sau.

Aveti încredere în intuitia dvs., în acea voce interioara care îti spune sa pui sau nu acel vin în gura. Astazi, astfel de probleme ale vinului sunt rare, dar daca sunt prezente atunci puteti numi lichidul din sticla cu pricina „vin prost”.

Un alt criteriu, care ne poate asigura ca vinul este bun, este apropierea de tipologie, adica de conformitatea cu soiul de struguri si cu regiunea din care provine.
Un vin bun este un vin apt de a fi servit la masa, adica are calitatea de a face ceea ce se asteapta de la el. Ca sa determinam daca un vin merita a fi astfel categorisit, trebuie sa stim exact ceea ce ar trebui sa ofere acel stil particular de vin.

Vinurile albe trebuie sa fie racoritoare, cele rosii pline de gust si aroma, cele spumante trebuie sa prezinte carbonatare, cele de desert trebuie sa fie dulci si asa mai departe. Calitatea unui vin de a fi facut corect tine de o suma de factori tehnici; nu trebuie însa neaparat sa stiti cum se face vinul ca sa-l apreciati.
Ca regula extrem de simpla, daca un vin nu are defecte evidente si are gust si aroma asa cum ar trebui sa le aiba, atunci a fost lucrat corect. Pe masura ce abilitatile dvs. se dezvolta, cautati o sursa de încredere care sa va ajute sa întelegeti aromele si gusturile tipice mai multor tipuri de struguri.

Cand decidem daca un vin este mai bun decat pur si simplu bun, adica daca ne depaseste asteptarile, trebuie sa fim atenti la finisul sau, la gustul remanent sau, cum se mai spune, la postgust.
Vinurile foarte bune combina gusturi, arome si texturi îmbietoare astfel ca acestea sa persiste mult timp dupa ce înghititura a alunecat pe gat. Intensitatea si durata gustului remanent sunt cele mai bune criterii de a determina calitatea unei bauturi. Vinurile de mare calitate „rezoneaza” în cavitatea bucala dupa fiecare înghititura, în timp ce cele modeste se estompeaza foarte rapid. Vinurile excelente ne misca, ne impresioneaza si ne cuceresc cu personalitatea lor, întocmai ca o opera de arta.

Cu toate ca un vin excelent poate fi încantator, el trebuie sa-si gaseasca un fel de ecou în cel care îl degusta, Trebuie înteles si apreciat pentru subtilitatile sale, lucru care, de multe ori, nu este la îndemana novicilor. Cu alte cuvinte, nu are rost sa dati o poala de bani pe o sticla care, este posibil, va va dezamagi, dar nu din cauza vinului, ci din cauza lipsei dvs. de experienta.

Probabil ca vinurile doar bune, din categoria asa-zisa a vinurilor de masa, sunt cele mai potrivite pentru novici. Acestea au o calitate decenta si un pret accesibil; pot fi baute de sine statatoare, la o discutie cu prietenii, dar si alaturate mancarii.
Sunt vinuri cinstite, lucrate corect; este adevarat, nu au mari veleitati, dar sunt usor de înteles si, alt lucru important, ni le putem permite cu o oarecare lejeritate.