Buna dimineata! La ora când dvs. citiţi aceste rânduri, eu sunt în drum, sau poate am şi ajuns deja, spre Milano. Am profitat de una dintre ofertele low-cost ca să dau o fugă (un week-end prelungit, de fapt) până în capitala Lombardiei.

Sigur, mulţi afirmă că Lombardia şi mai ales Milano, capitala sa super-industrializată, nu ar fi floarea gastronomiei italiene, dar se află totuşi într-o ţară a cărei cultură culinară, pe care o admir mult, este de-a dreptul excepţională. După gustul meu, prima din Europa. Chiar dacă Milano nu te întâmpină chiar cu cea mai tare „cucina” din Italia, sunt sigur că are destule de oferit.

Plec deja cu unele idei despre caracteristicile bucătăriei lombarde. Mi se par interesante, iar pe unele le voi enumera foarte rapid:
– orezul, fie în risotto-uri, fie în supe, este cel puţin la fel de popular ca pastele
– brânzeturile ca robiola, grana padano, gorgonzola, provolone, strachino sau tallegio sunt delicioase
– cârnaţii şi mezelurile ca salameto, salame di Verzi, salame di Milano, salsiccia luganega şi cacciatorino sunt excepţionali
– untul aproape că este mai popular decât uleiul de măsline
– smântâna se foloseşte fără zgârcenie
– sparanghelul, atât cel alb cât şi cel verde, este un ingredient extrem de popular
– vânatul este foarte preţuit şi relativ disponibil
– se produc vinuri şi spumante foarte bune în zone ca Franciacorta, Valtellina, Oltrepo Pavese, lacul Garda etc.

Ar mai fi de spus foarte multe, dar nu este acum momentul. Vreau doar să vă mai amintesc de preparatele „alla milanese” (cotoletta, risotto, asparagi etc.), de ossobucco, casoeula, tortelli di zucca, mondeghile, scaloppine al limone, arrosto di maiale şi multe altele, toate delicioase, pline de savoare şi uşor de gătit.

Sper să am timp să gust măcar o parte din aceste minuni şi să mă întorc cu multe fotografii şi multe impresii.