Ieri, (joi 18 octombrie 2012) am avut ocazia să petrec câteva ore deosebite, într-un loc remarcabil. Am avut (marea) şansă de a mă număra printre puţinii invitaţi din media la aniversarea a 120 de ani de existenţă a pivniţelor Rhein & Cie Azuga.


Pentru cei dintre dvs. care nu aţi auzit de vinul spumant Rhein – căci la noi aceasta pare a fi soarta produselor de bună şi foarte bună calitate: sunt cvasi-necunoscute pentru marele public – este produs prin metoda tradiţională din Champagne, fără întrerupere timp de 120 de ani, în cele mai vechi crame de vin spumant din România. De altfel, România este, din câte ştiu eu, una dintre primele 6-7 ţări, cronologic vorbind, producătoare de vin spumant.

Crama de la Azuga a trăit o viaţă tumultoasă, şi nici nu avea cum să fie altfel după 120 de ani de viaţă în care a parcurs perioada înfloririi industriei din România antebelică şi interbelică, cu un maxim în care a fost furnizorul Casei Regale, apoi perioada comunistă şi, într-un final care pare a se dovedi fericit, cea a ultimilor 22 de ani, mai ales după preluarea de către grupul Halewood, când în 2006 s-a reluat producerea mărcii „Rhein” şi a fost recăpătată calitatea de furnizor al Casei Regale.


Actualmente crama de la Azuga produce circa 200.000 de sticle anual, adică puţin. Nu neapărat din cauza dotării tehnice, ci mai ales datorită modului îngrijit în care se desfăşoară şi este supravegheată producţia. Fiecare sticlă este preparată mai mult manual, inclusiv limpezirea şi degorjarea, doar partea de îmbuteliere propriu-zisă şi de aplicare a capişonului şi etichetelor fiind făcute mecanic.
Pentru cei care vor să afle mai multe amănunte despre crama de la Azuga, există acest link, care sper să le fie de folos.

Revenind la evenimentul de ieri, micul grup din care am făcut parte a fost preluat din Bucureşti şi transportat la Azuga, la complexul format din cramă, restaurant şi pensiune, ituate într-o curte imensă şi superbă. Locul este atât de frumos încât îţi taie răsuflarea. Ce poate fi mai extraordinar decât să te afli într-un loc de poveste în care să fii întâmpinat cu tartine cu icre de Manciuria şi cu şampanie? Da, ştiu că la Azuga, oficial, se face doar vin spumant, dar este atât de bun încât, dacă ar fi vorba doar despre criterii de calitate şi nu comerciale, francezii înşişi ar fi de acord să o putem numi şampanie.

Am fost plimbaţi prin cramă şi ni s-a explicat, succint, dar cu exact atâta informaţie încât lucrurile să rămână interesante, procesul tehnologic, o succesiune de operaţii costisitoare şi consumatoare de timp, care trebuie făcute cu competenţă şi cu grijă, şi care justifică din plin preţul vinului spumant, în general mai ridicat decât al vinului liniştit.

Am fost trataţi regeşte şi hrăniţi împărăteşte: ouă de prepeliţă cu icre negre, tartine cu somon afumat şi capere, alte tartine cu un excelent pate de ficat, creveţi pe rondele de kiwi, rulada de vită cu legume, frigărui de porc şi ciuperci la grătar, graten de broccoli, conopidă şi alte legume, gujoane de şalău, şniţele, raţă, panacotta, tarte cu fructe si alte prăjituri.

Toate acestea stropite cu excelentele spumante Rhein, albe şi rose, dintre care aş remarca, chiar cu entuziasm, Rhein Brut Imperial, maturat timp de 3 ani şi jumătate şi lansat pe piaţă special cu ocazia celor 120 de ani de existenţă.

Nu sunt un specialist în şampanie şi vinuri spumante, dar o beau cât de des pot. Cred că deschid pentru mine şi prietenii mei cam 200 de astfel de sticle într-un an. Pot să spun că, din clasa băuturilor gustate de mine, adică cele cu preţuri modice, cele pe care mi le-am putut permite, Rhein mi s-a părut cel mai bun. Brut Imperial este excepţional de bine exhilibrat, o băutură “suculentă”, cât trebuie de astringentă, cu aciditate potrivită, cu alcoolul ”măsurat” la marele fix, cu gust de fructe şi parfum de flori.


Complexul de la Azuga este deschis publicului. Dacă aveţi drum prin zonă puteţi vizita crama, puteţi mânca la restaurant (unde, mi-am dat seama pe propriile papile gustative, există cel puţin un bucătar foarte bun), puteţi înnopta la pensiune şi, mai ales, puteţi cumpăra, la preţuri foarte bune, de la magazinul de acolo, nu doar vin spumant, ci toate vinurile produse sau distribuite de grupul Halewood. Credeţi-mă, aveţi ce alege de acolo.

Închei plin de speranţă. Am avut ocazia, cu doar câteva zile mai, la târgul “Good Taste of Bucharest”, să văd producători şi importatori care au prezentat produse de foarte bună calitate, marea lor majoritate demonstrând reîntoarcerea la tradiţiile culinare româneşti şi la valorificarea terroir-ului românesc. Reapariţia şi progresul mărcii Rhein se înscrie în această tendinţă, pentru mine, dătătoare de speranţă. Am convingerea că gastronomia românească începe, în sfârşit, să gungurească şi ştiu că în timp va reuşi să ţină discursul înflăcărat şi convingător pe care îl merită acest pământ plin de resurse. Mai avem însă destul până acolo şi, pe moment, nu putem face altceva decâr să participăm, atât cât poate fiecare, la acest proces.