Dupa patru ani…

Sambata trecuta, pe 9 februarie 2013, un prieten mi-a atras atentia ca blogul meu împlinise, de o zi deja, patru ani de existenta. Tragerea de maneca prieteneasca m-a luat prin surprindere. Marturisesc ca, ocupat pana peste cap cu diverse proiecte, uitasem cu totul de aceasta aniversare.

Ţin minte ca am sarbatorit primul an de existenta al blogului cu o parte a cititorilor, la restaurant. Au participat, daca îmi amintesc corect, peste 40 de persoane. Fiindca sarbatorirea nu a iesit foarte bine, m-am abtinut ca în cel de-al doilea an sa mai încerc asa ceva. Am anuntat doar faptul pe blog, printr-un articol simplu. La fel în cel de-al treilea an, pentru ca în cel de-al patrulea sa uit sa mai fac apel pana si la aceasta minima aducere aminte. Curios este faptul ca, pe masura ce blogul devine din ce în ce mai important în viata mea, acord tot mai putina atentie aniversarilor. Culminand cu anul acesta cand am uitat, pur si simplu. Este nefiresc. Sunt suparat pe mine, pe lipsa mea de „memorie”, de unde si articolul pe care îl parcurgeti. De altfel, am de gand ca anul viitor, la cea de-a cincea aniversare, sa organizez o noua întalnire cu cititorii. Dar, vorba romanului, sa traim pana atunci…
Revin însa la lipsa mea de reactie la cea de-a patra aniversare. Am cred eu, o mica scuza: faptul ca în ultimele saptamani am fost extrem de ocupat, afundat pana peste cap în evenimente, planuri si proiecte. Daca pana acum vreo doi ani activitatea mea legata de gastronomie se rezuma numai si numai la acest blog, astazi lucrurile stau cu totul altfel. Nu sunt sigur daca mai bine sau mai rau… probabil ambele.
Nu prea stiu exact de ce am început acest blog; nici atunci nu am stiut-o, pe 8 februarie 2009, cand am postat primele articole. Poate fiindca aveam impresia ca acumulasem niste cunostinte si simteam nevoia sa le împart cu ceilalti; poate fiindca aveam ceva timp liber si îmi lipsea un hobby; poate fiindca îmi doream sa gasesc alte persoane, asemenea mie, cu aceeasi pasiune pentru bucatarie.
Cand am început blogul nu stiam unde vreau sa ajung cu el si habar nu aveam cat timp voi avea forta sa-l mentin viu. Desi ma stiu o persoana tenace si capabila de eforturi pe durate lungi, nu as fi crezut, pe atunci, ca voi putea face acest lucru timp de (minim) patru ani. Au fost ani în care am muncit mult, dar în care am si învatat destule.
Abia acum pot spune ca am realizat cu adevarat în ce m-am bagat: am în fata un univers enorm, în care ma simt ca un pitic, si fiecare zi care trece îmi demonstreaza ca singurul lucru pe care îl stiu cu certitudine este acela ca stiu foarte putin. Asta nu-i rau, fiindca viitorul promite sa ramana interesant; daca as fi avut senzatia ca stiu tot ce ma intereseaza, ca mi-am atins limita, nu as mai fi gasit vreun sens în a continua.
De aproape doi ani am început sa traiesc din gatit si din ceea ce stiu despre cultura culinara. Sunt un bucatar decent, ma misc acceptabil într-o bucatarie de restaurant, dar recunosc ca un bucatar profesionist, care gateste la acest nivel de 10-20 de ani, se misca de trei ori mai repede si mai eficient. Am si o varsta si nu mai rezist sa gatesc 12 ore în fiecare zi. Munca într-un restaurant ma depaseste, deci; nici nu cred ca mi-ar placea cu adevarat, de fapt. Spun asta nu fiindca „strugurii ar fi acri”, ci fiindca nu mi se pare deloc atragator si nici acceptabil sa gatesc de 2000 de ori la rand aceleasi preparate, cu toptanul. Îmi place sa inventez retete si sa gatesc cat mai variat; rareori am gatit de doua ori aceeasi reteta si, chiar daca am fost nevoit, sau am ales sa ma repet, nu am facut-o niciodata identic.
Îmi pare cumva rau ca am descoperit gatitul la o varsta atat de înaintata, adica la 50 de ani. Mi-ar fi placut sa fi lucrat 2-3 ani într-un restaurant, caci as fi avut multe de învatat despre organizarea muncii în echipa, despre eficienta, despre gestionarea spatiului si a resurselor.
De cateva ori mi-am propus sa merg la un restaurant si sa-mi ofer gratuit serviciile timp de cateva luni, tocmai din dorinta de a învata. Nu am renuntat total la idee, dar deocamdata nu mi-am gasit acel confort material care sa-mi permita ca timp de cateva luni sa nu fie nevoie sa muncesc pe bani.
Îmi amintesc, la începuturi, cum aproape ma îngrozea gandul ca voi avea la masa 6 persoane si ca am de gatit pentru ele 3-4 feluri. În ultimii ani am fost amfitrionul si bucatarul catorva zeci de evenimente, în care am avut ocazia sa gatesc pentru 12, 16, 28, 35 si chiar 48 de persoane cate 6-7 feluri. Astazi, cand aud de 10 persoane, mi se pare floare la ureche.
Nu pot sa spun ca gatitul ore în sir îmi place; mai degraba nu. Ceea ce îmi place este conceperea meniului si a fiecarei retete în parte si contactul cu mesenii. Gatitul în cantitati mari, sub presiune, aproape ca mi se pare o corvoada si as sari peste el bucuros, daca as putea.
Cum nu am manualitatea, viteza si rezistenta unui bucatar profesionist, eventual si cu 10- 20 de ani mai tanar, trebuie sa-mi pun în evidenta celelalte atuuri: usurinta de a vorbi în public, cultura culinara, capacitatea de a interactiona cu ceilalti, umorul, limbile straine pe care le vorbesc binisor, experienta celor (aproape) 57 de ani de viata.
Asa se face ca am ajuns sa ma definesc ca „gastronom”. Şi de ce nu, în definitiv? Gatesc bine, scriu binisor, fac poze decente, am o oarecare cultura generala, sunt un vorbitor foarte bun. Sigur ca auto-definirea aceasta este discutabila, dar ea este facuta în spiritul în care percep eu gastronomia: ca o combinatie interdisciplinara de stiinte si arte, care explica lumea prin raportare la mancare.
Dincolo de modul în care ma definesc, am ajuns sa îmi si castig viata facand ceea ce cred eu ca ar trebui sa faca un gastronom: evenimente culinare la care sunt amfitrion, bucatar si, nu rareori, organizator, jurnalism culinar, turism culinar, degustari, traduceri pentru edituri din domeniu, demonstratii, consultanta.
Mai ales încerc sa concep evenimente complexe, care sa îmbine partea culturala cu cea practica; ele ofera adesea demonstratii culinare, muzica, fotografii, filme, expuneri, discutii si cat mai multa interactivitate: oaspetii participa la gatit, sau pot vedea cum se gateste în fata lor, sunt încurajati sa experimenteze, sa puna întrebari, sa se cunoasca între ei. Vreau sa demonstrez ca gatitul poate fi trait, de fapt, ca un act de cultura, ca este distractiv si ca încurajeaza legaturile interumane.
Anul acesta, cel de-al cincilea de viata al blogului, se pare ca va fi unul al evenimentelor. Am început cateva colaborari noi si sper sa ma pot bucura si de sprijinul unor companii care activeaza în domeniul gastro, ca producatori sau distribuitori. Din ceea ce stiu pana acum, seria evenimentelor de la casa „Mara” din Slanic-Prahova va continua, ca de obicei, adica în fiecare prim sfarsit de saptamana al fiecarei luni; seria „Sunday Grilling” va reîncepe din martie, într-un nou local; London Street Atelier va gazdui saptamanal un eveniment la care voi colabora cu Rachel Sargent; în plus, vor exista si alte evenimente ocazionale, ca si evenimente private. Cu exceptia acestora din urma, toate vor fi anuntate din timp pe blog.
În rest, intentionez sa continuu pe blog seria asocierilor de vin cu mancare; am în proiect, de asemenea, multe retete si diferite materiale dedicate bucatariei asiatice, a carei atractie nu m-a parasit. Printre picaturi voi reactualiza site-ul condimenteweb.ro si voi continua sa scriu la cele doua carti pe care le-am început: o enciclopedie de bucatarie asiatica si o enciclopedie a mirodeniilor.
Cam atat am avut de spus. Va multumesc pentru vizite si comentarii si sper ca blogul sa ramana îndeajuns de interesant ca sa va faca sa reveniti si sa-i ramaneti alaturi. Deocamdata, tineti-mi pumnii sa am forta de a posta un astfel de articol si pe data de 8 februarie 2014.


  1. Cami spune:

    La multi ani!
    Comentariile adunate de acest articol reflecta popularitatea blogului.
    Nu cred ca este o problema ca ai preferat sa fii gastronom mai degraba decat bucatar profesionist. Mi se pare o alegere potrivita. Este un segment destul de putin abordat pe blogurile de la noi. Succesul de pana acum demonstreaza ca exista un public care are nevoie de asa ceva.
    Felicitari pentru tot ce ai realizat!

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Multumesc. Naiba stie cum sta treaba asta cu „gastronomeala”. Meseria asta nici nu exista in nomenclator, poate de asta si sunt atat de putini care au impresia ca o practica. 🙂

  2. Mirela Stanescu spune:

    Felicitari pentru acesti 4 ani! Pentru tot ce ai realizat si pentru cum ai realizat. Incet, incet ai devenit cunoscut cu respect si admiratie, si nu este putin lucru. Iti doresc sanatate (la minte, trup si suflet) si sa continui acest blog atat timp cat iti va aduce bucurie. De la tine si de la ceilalti cititori ai tai am invatat si eu multe. Am si preparat multe retete; cei din jurul meu au inceput sa manance cu placere si altceva decat ceafa de porc cu cartofi prajiti… Lucrurile se misca, incet, avand in vedere rapiditatea evenimentelor din jur, dar destul de vizibil daca raportam la anchilozarea ultimilor zeci de ani.
    PS. Te rog sa nu te mai vaieti ca esti batran; chiar nu este cazul. De noi, cititorii, nu scapi asa usor, nici daca vrei (sic).

    • Radu Popovici spune:

      @Mirela Stanescu: Stiu ca ai fost alaturi de mine si de blogul meu inca de la inceputuri si imi place sa cred ca am evoluat impreuna. Multumesc pentru gandurile tale.

  3. Laura Pricop spune:

    Multumiri pentru acest blog deosebit. In ochii mei esti gastronomul desavirsit. De fapt singurul pe care il stiu. Felicitari si la mai mare!

  4. memphis spune:

    Au trecut deja 4 ani? Este singurul blog culinar pe care il mai vizitez. Nu o mai fac atit de des ca inainte caci viata ma obliga sa am alte prioritati dar vin aici mereu cu placere.
    Felicitari pentru tenacitate, pasiune si rabdarea de a impartasi ce stii. La multi ani!

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Nici mie nu-mi vine sa cred ca au trecut atatia ani. Multumesc pentru faptul ca iti gasesti timp sa vizitezi blogul din cand in cand, Sper sa ne cunoastem intr-o zi, cand distantele nu vor mai fi atat de lungi.

  5. cristi-j spune:

    Mi-a placut articolul, se pare ca duceam dorul unei astfel de tuse personale.
    Mi-a placut si partea cu motivatiile de inceput si partea cu diferenta fata de un bucatar de restaurant (chef sau bucatar) si partea cu autodefinirea si partea cu ce ar trebui sa insemne si sa faca un gastronom. Sunt de acord cu toate.

    Multa lume, inclusiv dintre cei care au bloguri sau care declara ca isi doresc sa devina bucatari, uita sau nu stie ce inseamna de fapt viata intr-o bucatarie de restaurant si e furata de cultura celebritatii care a atins si domeniul gastronomiei. Toti acesti „celebrity chefs” si toate sutele de programe tv culinare au facut multe lucruri bune dar au si deformat cumva imaginea acestui domeniu, in spatele recunoasterii, prestantei si a imaginii bune capatate, viata intr-o bucatarie de restaurant e grea si difera mult de gatitul acasa pentru prieteni si poze pe blog.
    O experienta intr-o bucatarie comerciala te-ar fi ajutat cu siguranta dar evenimentele din ce in ce mai numeroase, uneori cu un numar mare de participanti, fac acelasi lucru, iti dau siguranta de sine, incredere, cunostinte si experienta.

    Multumesc pentru pasiune, perseverenta, tenacitate si puterea de munca si sper sa te tina si de-acum incolo.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Una dintre putinele dati cand esti „de acord cu toate”. 🙂
      Multumesc pentru comentariu si pentru atentia constanta pe care ai acordat-o acestui blog.

  6. Georgiana spune:

    La cat mai multi ani! Si la cat mai multe retete, articole si sfaturi utile! Datorita acestui blog putem spune ca si noi, de-a lungul acestor patru ani, ne-am imbogatit cunostintele in domeniul culinar atat cu ajutorul retetelor cat si cu ajutorul diferitelor articole.
    Felicitari! La multi ani!

  7. Cristi Roman spune:

    Radu, La Multi Ani!
    Eu te admir foarte mult si mereu ti-am admirat tenacitatea, stii bine.
    Tot inainte si sa ne vedem cu bine, poate reusesti sa ajungi si tu pe aici, ca noi ne-am tot vazut prin Bucuresti ;).

  8. alison spune:

    Multi ani inainte pentru blog si multe proiecte frumoase(printre care, eu personal, tare mi-as dori sa se afle si o carte, nu de retete musai ci de culturalizare culinara in masa. 🙂 Ceea ce ai uitat sa adaugi este ca in anii astia ai devenit un punct de reper pentru gastronomia de la noi si un deschizator de drumuri, te admir pentru pasiunea, perseverenta, puterea de munca si spiritul sprintar de care dai dovada! 🙂

  9. ophelia1983 spune:

    Multi ani inainte! intr-adevar, asta este cea mai mare multumire a unui pasionat de gastronomie: sa se poata intretina din respectiva pasiune.

    Te felicit pentru proiectele numeroase si indraznete si iti urez in continuare „inspiratie maxima”!

    • Radu Popovici spune:

      @ophelia1983: Multumesc pentru urare. Ai dreptate, este o mare multumire ca meseria sa-ti fie, in acelasi timp, si hobby… acest lucru ascunde insa si unele „capcane”. Sper sa ma pot feri de ele.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.