După patru ani…

Sâmbăta trecută, pe 9 februarie 2013, un prieten mi-a atras atenţia că blogul meu împlinise, de o zi deja, patru ani de existenţă. Tragerea de mânecă prietenească m-a luat prin surprindere. Mărturisesc că, ocupat până peste cap cu diverse proiecte, uitasem cu totul de această aniversare.

Ţin minte că am sărbătorit primul an de existenţă al blogului cu o parte a cititorilor, la restaurant. Au participat, dacă îmi amintesc corect, peste 40 de persoane. Fiindcă sărbătorirea nu a ieşit foarte bine, m-am abţinut ca în cel de-al doilea an să mai încerc aşa ceva. Am anunţat doar faptul pe blog, printr-un articol simplu. La fel în cel de-al treilea an, pentru ca în cel de-al patrulea să uit să mai fac apel până şi la această minimă aducere aminte. Curios este faptul că, pe măsură ce blogul devine din ce în ce mai important în viaţa mea, acord tot mai puţină atenţie aniversărilor. Culminând cu anul acesta când am uitat, pur şi simplu. Este nefiresc. Sunt supărat pe mine, pe lipsa mea de „memorie”, de unde şi articolul pe care îl parcurgeţi. De altfel, am de gând ca anul viitor, la cea de-a cincea aniversare, să organizez o nouă întâlnire cu cititorii. Dar, vorba românului, să trăim până atunci…
Revin însă la lipsa mea de reacţie la cea de-a patra aniversare. Am cred eu, o mică scuză: faptul că în ultimele săptămâni am fost extrem de ocupat, afundat până peste cap în evenimente, planuri şi proiecte. Dacă până acum vreo doi ani activitatea mea legată de gastronomie se rezuma numai şi numai la acest blog, astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Nu sunt sigur dacă mai bine sau mai rău… probabil ambele.
Nu prea ştiu exact de ce am început acest blog; nici atunci nu am ştiut-o, pe 8 februarie 2009, când am postat primele articole. Poate fiindcă aveam impresia că acumulasem nişte cunoştinţe şi simţeam nevoia să le împart cu ceilalţi; poate fiindcă aveam ceva timp liber şi îmi lipsea un hobby; poate fiindcă îmi doream să găsesc alte persoane, asemenea mie, cu aceeaşi pasiune pentru bucătărie.
Când am început blogul nu ştiam unde vreau să ajung cu el şi habar nu aveam cât timp voi avea forţă să-l menţin viu. Deşi mă ştiu o persoană tenace şi capabilă de eforturi pe durate lungi, nu aş fi crezut, pe atunci, că voi putea face acest lucru timp de (minim) patru ani. Au fost ani în care am muncit mult, dar în care am şi învăţat destule.
Abia acum pot spune că am realizat cu adevărat în ce m-am băgat: am în faţă un univers enorm, în care mă simt ca un pitic, şi fiecare zi care trece îmi demonstrează că singurul lucru pe care îl ştiu cu certitudine este acela că ştiu foarte puţin. Asta nu-i rău, fiindcă viitorul promite să rămână interesant; dacă aş fi avut senzaţia că ştiu tot ce mă interesează, că mi-am atins limita, nu aş mai fi găsit vreun sens în a continua.
De aproape doi ani am început să trăiesc din gătit şi din ceea ce ştiu despre cultura culinară. Sunt un bucătar decent, mă mişc acceptabil într-o bucătărie de restaurant, dar recunosc că un bucătar profesionist, care găteşte la acest nivel de 10-20 de ani, se mişcă de trei ori mai repede şi mai eficient. Am şi o vârstă şi nu mai rezist să gătesc 12 ore în fiecare zi. Munca într-un restaurant mă depăşeşte, deci; nici nu cred că mi-ar plăcea cu adevărat, de fapt. Spun asta nu fiindcă „strugurii ar fi acri”, ci fiindcă nu mi se pare deloc atrăgător şi nici acceptabil să gătesc de 2000 de ori la rând aceleaşi preparate, cu toptanul. Îmi place să inventez reţete şi să gătesc cât mai variat; rareori am gătit de două ori aceeaşi reţetă şi, chiar dacă am fost nevoit, sau am ales să mă repet, nu am făcut-o niciodată identic.
Îmi pare cumva rău că am descoperit gătitul la o vârstă atât de înaintată, adică la 50 de ani. Mi-ar fi plăcut să fi lucrat 2-3 ani într-un restaurant, căci aş fi avut multe de învăţat despre organizarea muncii în echipă, despre eficienţă, despre gestionarea spaţiului şi a resurselor.
De câteva ori mi-am propus să merg la un restaurant şi să-mi ofer gratuit serviciile timp de câteva luni, tocmai din dorinţa de a învăţa. Nu am renunţat total la idee, dar deocamdată nu mi-am găsit acel confort material care să-mi permită ca timp de câteva luni să nu fie nevoie să muncesc pe bani.
Îmi amintesc, la începuturi, cum aproape mă îngrozea gândul că voi avea la masă 6 persoane şi că am de gătit pentru ele 3-4 feluri. În ultimii ani am fost amfitrionul şi bucătarul câtorva zeci de evenimente, în care am avut ocazia să gătesc pentru 12, 16, 28, 35 şi chiar 48 de persoane câte 6-7 feluri. Astăzi, când aud de 10 persoane, mi se pare floare la ureche.
Nu pot să spun că gătitul ore în şir îmi place; mai degrabă nu. Ceea ce îmi place este conceperea meniului şi a fiecărei reţete în parte şi contactul cu mesenii. Gătitul în cantităţi mari, sub presiune, aproape că mi se pare o corvoadă şi aş sări peste el bucuros, dacă aş putea.
Cum nu am manualitatea, viteza şi rezistenţa unui bucătar profesionist, eventual şi cu 10- 20 de ani mai tânăr, trebuie să-mi pun în evidenţă celelalte atuuri: uşurinţa de a vorbi în public, cultura culinară, capacitatea de a interacţiona cu ceilalţi, umorul, limbile străine pe care le vorbesc binişor, experienţa celor (aproape) 57 de ani de viaţă.
Aşa se face că am ajuns să mă definesc ca „gastronom”. Şi de ce nu, în definitiv? Gătesc bine, scriu binişor, fac poze decente, am o oarecare cultură generală, sunt un vorbitor foarte bun. Sigur că auto-definirea aceasta este discutabilă, dar ea este făcută în spiritul în care percep eu gastronomia: ca o combinaţie interdisciplinară de ştiinţe şi arte, care explică lumea prin raportare la mâncare.
Dincolo de modul în care mă definesc, am ajuns să îmi şi câştig viaţa făcând ceea ce cred eu că ar trebui să facă un gastronom: evenimente culinare la care sunt amfitrion, bucătar şi, nu rareori, organizator, jurnalism culinar, turism culinar, degustări, traduceri pentru edituri din domeniu, demonstraţii, consultanţă.
Mai ales încerc să concep evenimente complexe, care să îmbine partea culturală cu cea practică; ele oferă adesea demonstraţii culinare, muzică, fotografii, filme, expuneri, discuţii şi cât mai multă interactivitate: oaspeţii participă la gătit, sau pot vedea cum se găteşte în faţa lor, sunt încurajaţi să experimenteze, să pună întrebări, să se cunoască între ei. Vreau să demonstrez că gătitul poate fi trăit, de fapt, ca un act de cultură, că este distractiv şi că încurajează legăturile interumane.
Anul acesta, cel de-al cincilea de viaţă al blogului, se pare că va fi unul al evenimentelor. Am început câteva colaborări noi şi sper să mă pot bucura şi de sprijinul unor companii care activează în domeniul gastro, ca producători sau distribuitori. Din ceea ce ştiu până acum, seria evenimentelor de la casa „Mara” din Slănic-Prahova va continua, ca de obicei, adică în fiecare prim sfârşit de săptămână al fiecărei luni; seria „Sunday Grilling” va reîncepe din martie, într-un nou local; London Street Atelier va găzdui săptămânal un eveniment la care voi colabora cu Rachel Sargent; în plus, vor exista şi alte evenimente ocazionale, ca şi evenimente private. Cu excepţia acestora din urmă, toate vor fi anunţate din timp pe blog.
În rest, intenţionez să continuu pe blog seria asocierilor de vin cu mâncare; am în proiect, de asemenea, multe reţete şi diferite materiale dedicate bucătăriei asiatice, a cărei atracţie nu m-a părăsit. Printre picături voi reactualiza site-ul condimenteweb.ro şi voi continua să scriu la cele două cărţi pe care le-am început: o enciclopedie de bucătărie asiatică şi o enciclopedie a mirodeniilor.
Cam atât am avut de spus. Vă mulţumesc pentru vizite şi comentarii şi sper ca blogul să rămână îndeajuns de interesant ca să vă facă să reveniţi si să-i rămâneţi alături. Deocamdată, ţineţi-mi pumnii să am forţa de a posta un astfel de articol şi pe data de 8 februarie 2014.


  1. Cami spune:

    La multi ani!
    Comentariile adunate de acest articol reflecta popularitatea blogului.
    Nu cred ca este o problema ca ai preferat sa fii gastronom mai degraba decat bucatar profesionist. Mi se pare o alegere potrivita. Este un segment destul de putin abordat pe blogurile de la noi. Succesul de pana acum demonstreaza ca exista un public care are nevoie de asa ceva.
    Felicitari pentru tot ce ai realizat!

    • Radu Popovici spune:

      @Cami: Multumesc. Naiba stie cum sta treaba asta cu „gastronomeala”. Meseria asta nici nu exista in nomenclator, poate de asta si sunt atat de putini care au impresia ca o practica. 🙂

  2. Mirela Stanescu spune:

    Felicitari pentru acesti 4 ani! Pentru tot ce ai realizat si pentru cum ai realizat. Incet, incet ai devenit cunoscut cu respect si admiratie, si nu este putin lucru. Iti doresc sanatate (la minte, trup si suflet) si sa continui acest blog atat timp cat iti va aduce bucurie. De la tine si de la ceilalti cititori ai tai am invatat si eu multe. Am si preparat multe retete; cei din jurul meu au inceput sa manance cu placere si altceva decat ceafa de porc cu cartofi prajiti… Lucrurile se misca, incet, avand in vedere rapiditatea evenimentelor din jur, dar destul de vizibil daca raportam la anchilozarea ultimilor zeci de ani.
    PS. Te rog sa nu te mai vaieti ca esti batran; chiar nu este cazul. De noi, cititorii, nu scapi asa usor, nici daca vrei (sic).

    • Radu Popovici spune:

      @Mirela Stanescu: Stiu ca ai fost alaturi de mine si de blogul meu inca de la inceputuri si imi place sa cred ca am evoluat impreuna. Multumesc pentru gandurile tale.

  3. Laura Pricop spune:

    Multumiri pentru acest blog deosebit. In ochii mei esti gastronomul desavirsit. De fapt singurul pe care il stiu. Felicitari si la mai mare!

  4. memphis spune:

    Au trecut deja 4 ani? Este singurul blog culinar pe care il mai vizitez. Nu o mai fac atit de des ca inainte caci viata ma obliga sa am alte prioritati dar vin aici mereu cu placere.
    Felicitari pentru tenacitate, pasiune si rabdarea de a impartasi ce stii. La multi ani!

    • Radu Popovici spune:

      @memphis: Nici mie nu-mi vine sa cred ca au trecut atatia ani. Multumesc pentru faptul ca iti gasesti timp sa vizitezi blogul din cand in cand, Sper sa ne cunoastem intr-o zi, cand distantele nu vor mai fi atat de lungi.

  5. cristi-j spune:

    Mi-a placut articolul, se pare ca duceam dorul unei astfel de tuse personale.
    Mi-a placut si partea cu motivatiile de inceput si partea cu diferenta fata de un bucatar de restaurant (chef sau bucatar) si partea cu autodefinirea si partea cu ce ar trebui sa insemne si sa faca un gastronom. Sunt de acord cu toate.

    Multa lume, inclusiv dintre cei care au bloguri sau care declara ca isi doresc sa devina bucatari, uita sau nu stie ce inseamna de fapt viata intr-o bucatarie de restaurant si e furata de cultura celebritatii care a atins si domeniul gastronomiei. Toti acesti „celebrity chefs” si toate sutele de programe tv culinare au facut multe lucruri bune dar au si deformat cumva imaginea acestui domeniu, in spatele recunoasterii, prestantei si a imaginii bune capatate, viata intr-o bucatarie de restaurant e grea si difera mult de gatitul acasa pentru prieteni si poze pe blog.
    O experienta intr-o bucatarie comerciala te-ar fi ajutat cu siguranta dar evenimentele din ce in ce mai numeroase, uneori cu un numar mare de participanti, fac acelasi lucru, iti dau siguranta de sine, incredere, cunostinte si experienta.

    Multumesc pentru pasiune, perseverenta, tenacitate si puterea de munca si sper sa te tina si de-acum incolo.

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Una dintre putinele dati cand esti „de acord cu toate”. 🙂
      Multumesc pentru comentariu si pentru atentia constanta pe care ai acordat-o acestui blog.

  6. Georgiana spune:

    La cat mai multi ani! Si la cat mai multe retete, articole si sfaturi utile! Datorita acestui blog putem spune ca si noi, de-a lungul acestor patru ani, ne-am imbogatit cunostintele in domeniul culinar atat cu ajutorul retetelor cat si cu ajutorul diferitelor articole.
    Felicitari! La multi ani!

  7. Cristi Roman spune:

    Radu, La Multi Ani!
    Eu te admir foarte mult si mereu ti-am admirat tenacitatea, stii bine.
    Tot inainte si sa ne vedem cu bine, poate reusesti sa ajungi si tu pe aici, ca noi ne-am tot vazut prin Bucuresti ;).

  8. alison spune:

    Multi ani inainte pentru blog si multe proiecte frumoase(printre care, eu personal, tare mi-as dori sa se afle si o carte, nu de retete musai ci de culturalizare culinara in masa. 🙂 Ceea ce ai uitat sa adaugi este ca in anii astia ai devenit un punct de reper pentru gastronomia de la noi si un deschizator de drumuri, te admir pentru pasiunea, perseverenta, puterea de munca si spiritul sprintar de care dai dovada! 🙂

  9. ophelia1983 spune:

    Multi ani inainte! intr-adevar, asta este cea mai mare multumire a unui pasionat de gastronomie: sa se poata intretina din respectiva pasiune.

    Te felicit pentru proiectele numeroase si indraznete si iti urez in continuare „inspiratie maxima”!

    • Radu Popovici spune:

      @ophelia1983: Multumesc pentru urare. Ai dreptate, este o mare multumire ca meseria sa-ti fie, in acelasi timp, si hobby… acest lucru ascunde insa si unele „capcane”. Sper sa ma pot feri de ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.