“Evanghelia” dupa Lucas

Sunt un mare admirator al insulelor grecesti. Nu stiu cum este in Grecia continentala, dar in insule am intalnit oameni amabili, muncitori si corecti, peisaje care-ti taie rasuflarea, o apa cristalina cum nu credeam ca poate exista, vestigii istorice, opere de arta si, nu in ultimul rand, o mancare deosebita. Da, ati citit bine, mancare. Acum la ce v-ati fi asteptat? Doar nu tin un blog de arta…

Haideti sa vorbim un pic despre Rhodos. Este una dintre insulele mari ale Greciei, dupa Creta, Evoia si Corfu si are dezavantajul de a fi intesata de turisti britanici, ceea ce face sa creasca consumul de bautura, scandalul nocturn si preturile. Fiindca tot am adus vorba despre asta, tot respectul pentru batranul Albion, dar cred ca toti englezii bine crescuti raman la ei acasa in concediu, restul obisnuiesc sa se “odihneasca” prin toate carciumile lumii.

Rhodos are cam 120.000 de locuitori, dar face fata unui val de 1.000.000 de turisti anual, ceea ce nu e chiar floare la ureche. Unul la un milion, eram si eu pe acolo. Mai trebuie sa spun ca aceasta binecuvantata insula se bucura de circa 300 de zile cu soare pe an, iar eu le-am prins pe cele mai fierbinti. Sfatul meu: mai bine mergeti pe acolo in septembrie… este un piculet mai racorel si va cade si mancarea mai bine.

Nu vreau sa va bat capul cu istoria insulei, penultimul salas al cavalerilor ospitalieri; a impartasit, mai mult sau mai putin, soarta majoritatii insulelor grecesti: greci, romani, bizantini, venetieni, turci si din nou greci. Pe langa obisnuitele porturi, arsenale si fortarete venetiene, Rhodos mai are ceva de oferit: castelele si fortaretele cavalerilor ospitalieri, si, din pacate, doar spatiul unde se afla Colosul din Rhodos, una dintre minunile Lumii Antice, marcat cu statuile unui cerb si unei caprioare, asezate pe locul unde se crede ca stateau talpile colosului. Trist, nu-i asa? Mi-ar fi placut sa-l intalnesc…

Dar mancarea, ma veti intreba? Buna rau de tot. Dieta mediteraneana: peste, creveti, scoici, calamari, caracatite, multe legume, ulei de masline, vin bun si usor, ierburi aromate, ceva condimente, vanat, paste etc. Totul foarte bine gatit si exista, ca in toate locurile care stiu sa faca turism, tot felul de carciumioare pentru toate buzunarele.

Felul meu preferat a fost de departe, garides saganaki, adica creveti cu sos de rosii si branza. Fratilor, mancarica asta este grozava si ma simt oribil ca n-am fotografiat-o, dar promit s-o gatesc din nou si sa postez varianta mea de reteta. Deocamdata va povestesc cum o prepara grecii, care au noroc sa gaseasca creveti proaspeti oriunde, practic pe prispa casei… acolo sunt la tot pasul, la noi dai cu tunul dupa ei si nu-i afli.

Bun… se fierb crevetii, cam 1 kg, in putina apa si se scurg (se pastreaza lichidul, atentie!). Se caleste 1 ceapa mare in ulei de masline, se adauga vreo 4 rosii maricele, curatate de coaja si tocate, si 1 lingura de oregano uscat. Se amesteca bine pe foc, se adauga lichidul de la creveti si se asezoneaza cu sare si piper. Se lasa pe foc pana ce sosul incepe sa ia consistenta. Se atoarna sosul de rosii intr-o caserola, se adauga patrunjel si bucati de branza feta, cam 300 g. Se lasa chestia asta la cuptor vreo 30 de minute, se adauga crevetii si iese, cum ziceam, o chestie delicioasa! Varianta mea e un piculet mai picanta, o sa va povestesc despre ea separat. Am avut acolo o singura problema… de fapt, una mica de tot. Cum eu mananc ceva mai condimentat, in Rhodos umblam in geanta cu o punga cu ardei iuti, mici si uscati. La ce faceau grecii, mai veneam eu cu un ardeias sfaramat intre degete, si viata devenea si mai roz.

Vreau sa ajung insa la cea mai senzationala carciuma de pe intreaga insula. Nu se afla in orasul Rhodos, “capitala” insulei, ci intr-un sat de pescari, numit Skala Kameirou, aflat in partea de vest a insulei. Va recomand cu caldura Taverna lui Lucas, mai ales ca este situata aproape de malul marii, langa debarcader, si ai ocazia, cat timp astepti mancarea (si nu astepti de loc mult), sa-ti delectezi privirea cu vaporasele si barcile care vin si pleaca. In tot Rhodosul nu veti intalni portii atat de mari, mancare atat de bine facuta si un pret atat de super-rezonabil. Vii, esti servit excelent, mancarea este minunata, si mai pleci si cu pielea pe tine, lucru care te face sa te simti excelent. Lucas este patron, chelner, maître, bucatar, debarasor etc. La inceput am crezut ca este singur in carciuma si eram uluit. Apoi am observat alte 2 ajutoare la bucatarie. Oricum, omul muncea pe rupe, era cu zambetul pe buze si cu bratele mereu pline. Doamne, mi-as dori sa fie asa mai multi romani, poate astfel am avea si noi, ca tara, o sansa pe lumea asta!

Hai sa ne asezam, Lucas a intins deja fata de masa. Eram patru persoane si “beneficiasem” cu o seara inainte de un restaurant mai fitos, cu mancare buna, dar portii micute si preturi aproape ca la Paris. Ne asteptam cam la acelasi lucru si in Skala Kameirou, asa ca am comandat zdravan, ca sa ne saturam. Veneam de pe drum si ne luptam cu foamea… si ne cam biruia, trebuie sa recunosc. Am comandat atat de mult, ca bietul om a mai adus o masa si a lipit-o de a noastra; altfel nu avea loc pentru toate farfuriile, castroanele, tavile, paharele, sticlele, tacamurile etc. Ce am mancat? Hai sa incerc sa-mi aduc aminte: cartofi cu mujdei de usturoi, icre, cam 1 kg de scoici, nelipsitii garides saganaki, vreo 3 feluri de peste, calamari, paine, vin, bere, cafea inghetata. Cred ca am mai uitat una alta, dar nu conteaza. Ideea este ca am comandat muuuult si am tot mancat vreo 2 ore continuu.

Totul a fost excelent, extrem de proaspat, gatit cu minunata siguranta pe care o da practica indelungata si cunoasterea temeinica a ingredientelor; vinul a fost rece si bun, berea si mai rece, crevetii mei au fost la inaltime, iar noi aveam niste burti de parca ne pregateam de hibernare. Am mancat cam de trei ori mai mult decat in seara precedenta. A venit si nota de plata. Cu o seara in nurma cotizasem cu vreo 120 de euro, toti patru. Acum ne asteptam la cel putin dublu. Dar, surpriza: cost total 98 euro. Ni s-a parut atat de ieftin, raportat la cat mancasem, ca i-am lasat un bacsis entuziasmant, fapt ce l-a facut pe Lucas sa zambeasca cu toti dintii cand ne-a adus, din partea casei, un pepene rosu, rece si dulce.

Oameni buni, a fost inainte un Lucas care a scris o evanghelie sfanta si faimoasa. “Evanghelia” culinara a acestui Lucas, contemporan noua, este si ea una de mare calitate. Tineti minte, sau mai bine notati undeva: Rhodos, Skala Kameirou, Taverna lui Lucas… Raiul in doar cateva cuvinte.