Gremolata mentolata vine cu o nota proaspata, citrica si racoroasa, care pune bine in evidenta gustul delicat al pestelui.
Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute + racire
Timp de gatit: 6 minute
Ingrediente:
2 fileuri de salau, circa 600 g in total
1 lingura de frunze proaspete de patrunjel, tocate marunt
2 linguri de frunze proaspete de menta, tocate marunt
1-2 catei de usturoi, curatati si tocati marunt
coaja rasa de la 1 lamaie
1 lingurita de suc de lamaie
6 lingurite de ulei de masline
1 lingurita de sare
1/2 lingurita de piper negru, proaspat macinat
1/2 lingurita de fulgi de ardei iute (optional)
feliute de lamaie, pentru servit
frunze proaspete de menta, pentru ornat
Instructiuni:
Se pun intr-un blender frunzele tocate de patrunjel si menta, coaja rasa de lamaie, 1/2 lingurita de sare, 1/4 lingurita de piper, sucul de lamaie, usturoiul si 2 lingurite de ulei de masline. Se proceseaza mixtura pana ce se transforma intr-o pasta relativ omogena.
Se transfera gremolata intr-un borcan care se inchide ermetic si se lasa circa 1 ora, ca aromele sa aiba timp sa se amestece.
Se stropesc fileurile cu 2 lingurite de ulei de masline. Se sareaza si se pipereaza pe ambele fete. Se incinge bine un gratar, sau o tigaie neaderenta, la foc mediu. Se gatesc fileurile 2-3 minute pe fiecare parte, pana ce sunt facute.
Se servesc cu gremolata mentolata, alaturi de feliute de lamaie, stropite cu restul de ulei de masline si ornate cu frunze proaspete de menta. Completati totul cu un pahar de vin alb sec si rece.
Nota:
Daca doriti o masa mai consistenta, alaturati pestelui si o garnitura cu gust neutru, de pilda cartofi sau orez, a carei interventie in echilibrul de gusturi sa fie discreta.