Betisoare

Istoric
Termenul beţişoare, din punct de vedere culinar, se referă la o pereche de beţe mici, identice, cu vârf ascuţit, utilizate pentru a mânui bucăţile de alimente şi pentru a mânca. Ele se folosesc în China, Japonia, Coreea, Taiwan şi Vietnam. Se crede că originea lor este chinezească şi au fost găsite dovezi ale folosirii lor şi în Tibet şi Nepal, teritorii care au întreţinut legături strânse cu populaţia chineză Han. Beţişoarele sunt fabricate, cel mai adesea, din bambus, lemn, plastic, bronz, metal, fildeş. 

Primele dovezi ale existenţei beţişoarelor provin din China, din timpul dinastiei Shang (1600 – 1100 î.H.) când erau, se pare, folosite în întreaga Asie de Sud-Est. Cea mai veche pereche de beţişoare găsită vreodată provine din ruinele unui mormânt din Houjiazhuang. Ele erau fabricate din bronz şi au fost datate ca fiind din anul 1200 î.H.

Cuvântul din limba mandarină care denumeşte beţişoarele este kuàizi, care combină două cuvinte: repede şi bambus. În japoneză, beţişoarele sunt numite hashi, sau otemoto; în coreeană se numesc jeokkarak; în vietnameză li se spune đũa.
 
În timp ce China, Japonia, Coreea şi Vietnam au inclus beţişoarele printre instrumentele culinare tradiţionale, acestea sunt folosite limitat şi în alte ţări asiatice în care, în ultimele secole, s-a înregistrat un aflux de imigranţi chinezi. În Thailanda, Cambodgia, Malaezia, Filipine, Indonezia, Birmania beţişoarele sunt rareori folosite, lingura şi furculiţa fiind mult mai populare. 

Folosirea beţişoarelor este guvernată de nenumărate reguli de etichetă. De pildă, ele se folosesc doar cu mâna dreaptă, chiar şi de către stângaci. În culturile culinare asiatice, alimentele sunt în general tăiate la dimensiuni mici. Orezul, care este dificil de mânuit cu beţişoarele, este de obicei gătit în aşa fel încât să se aglomereze în mici „ciorchini” care sunt uşor de apucat. Acest orez lipicios, depinde de tipul de orez cultivat. Orezul cel mai întâlnit în Asia de Est este „japonica”, mai lipicios decât „indica”; acesta din urmă este folosit în Asia de vest şi de sud.
 
Tipuri de beţişoare 
Clasificare după dimensiuni
Există câteva tipuri de beţişoare, clasificate după dimensiuni, forma vârfului şi materialul din care sunt confecţionate.
– Lungi: au 30 – 40 cm lungime, şi sunt folosite la gătit, mai ales în procedeul deep-fry. În japonia, aceste beţişoare se numesc „saibashi”.
– Scurte: au circa 20 de cm lungime si sunt folosite la mâncat.
– Ascuţite: beţişoarele se termina de obicei cu un vârf bont, sau mai ascuţit. Cele boante au o suprafaţă mai mare, potrivită pentru a ţine bucăţelele şi pentru împingerea orezului în gură. Cele ascuţite permit o manipulare mai uşoară a alimentelor şi ajută la îndepărtarea oaselor de la peşte. Cu vârfurile ascuţite se poate înţepa mâncarea, lucru folositor mai ales pentru cei care nu stăpânesc încă o tehnica corectă a mânuirii beţişoarelor.

Clasificare după material
Există o mare varietate de materiale folosite la fabricarea lor.
Cele de bambus şi lemn sunt ieftine, slab conducătoare de căldură şi, datorită suprafeţei mate, au capacitatea de a apuca bine alimentele. Se deteriorează destul de uşor. Aproape toate beţişoarele destinate gătitului sunt fabricate din lemn, sau bambus. Beţişoarele de bambus şi lemn există şi în variantă lăcuită, mai ales în restaurante. Acestea sunt aduse, cel mai adesea, ca o singură bucată de lemn ce trebuie ruptă în două de către utilizator (faptul că sunt lipite demonstrează că nu au mai fost folosite). În japoneză, aceste beţişoare se numesc „waribashi”.

Beţişoarele de plastic sunt ieftine, slab conducătoare de căldură şi rezistente. Nu sunt, totuşi, la fel de eficiente ca cele din lemn şi bambus, căci au suprafaţa mai alunecoasă. De asemenea, temperaturile mari le deteriorează şi le descompun în compuşi toxici.

Beţişoarele de metal sunt durabile şi uşor de curăţat. Sunt, de asemenea, mai scumpe.
Cele din fildeş, jad, aur şi argint sunt produse de lux.

Beţişoarele, în special cele din lemn şi bambus, pot fi pictate, sau lăcuite, ca să fie decorate şi impermeabile. Beţişoarele de metal au uneori suprafaţă mătuită, pentru o mai bună aderenţă. Beţişoarele scumpe sunt uneori legate unul de altul cu un lănţişor, prins la capetele neascuţite, pentru a împiedica separarea lor.

Clasificare după origine
Beţişoarele chinezeşti sunt lungi, cu secţiune pătrată la capătul inferior şi rotundă la celălalt, terminate cu un vârf bont.

Beţişoarele japoneze sunt scurte-medii, terminate cu vârf ascuţit. Sunt fabricate din lemn lăcuit. Unele seturi includ două feluri de beţişoare: unele scurte, pentru femei şi altele mai lungi, pentru bărbaţi. Există şi dimensiuni mici, pentru copii.

Beţişoarele coreene au dimensiuni medii, sunt fabricate din metal, cu secţiune rectangulară. Multe dintre ele sunt ornate la capătul inferior. Uneori sunt folosite pentru a împinge mâncarea într-o lingură, aceasta fiind cea care duce mâncarea spre gură.

Beţişoarele vietnameze sunt lungi şi terminate cu un vârf bont, fabricate de obicei din lemn. Există beţişoare đũa cả, de dimensiune mai mare, folosite la a servi orezul din vasul în care a fiert.
 
Eticheta beţişoarelor
Beţişoarele sunt folosite în multe părţi ale lumii. Deşi principiile importante ale etichetei sunt similare, există unele mici deferenţe de la regiune la regiune.

– Beţişoarele nu se folosesc pentru a face zgomot, a atrage atenţia sau a gesticula.
– Beţişoarele nu sunt folosite pentru a deplasa farfuriile, sau castronele.
– Beţişoarele nu sunt folosite, decât rareori, pentru a înţepa alimentele, cu excepţia bucăţilor mari, sau a legumelor din kimchi, roşiilor cherry, sau a chiftelelor. Tradiţionaliştii nu le folosesc niciodată pentru a înţepa.
– Beţişoarele nu trebuie lăsate să stea vertical, într-un castron. Orice obiect asemănător unui beţişor îndrepta în sus seamănă cu beţişoarele aromate care se oferă membrilor unei familii în care a avut loc un deces
– Beţişoarele nu se aşază încrucişate pe masă, căci acest lucru semnifică moarte
– Beţişoarele nu se folosesc pentru a scormoni după bucăţi într-un vas cu mâncare comun
– Beţişoarele nu se freacă unul de altul, după ce au fost desfăcute; acest lucru dă de înţeles că suprafaţa lor este neşlefuită, fiind o critică pentru gazdă care a pus la masă beţişoare ieftine
– Dacă beţişoarele sunt lăsate pe masă, lângă o lingură, nu se pun niciodată în stânga acesteia, decât pentru membrii decedaţi ai familiei.
– Nu se ia mâncarea din vasul comun ca să se ducă direct la gură; este aşezată, mai întâi, în propria farfurie.