Sunt convins ca ati si vazut prin supermarketuri aceste ridichi uriasi si ciudate, de culoare alba. Presupun ca, aidoma mie, prima data cand ati remarcat-o v-ati întrebat ce naiba este si cum se foloseste. Mai presupun ca unele scurte explicatii despre daikon ar putea fi utile, mai ales pentru cei care nu au avut înca ocazia sa cumpere si sa gateasca aceasta vegetala.
Daikon (Raphanus sativud var. longipannatus) este o ridiche de dimensiuni mari, specifica Asiei de est. Cu toate ca este cunoscuta mai ales sub denumirea sa japoneza, nu este originara din Japonia. În Japonia a fost adusa din Asia continentala, loc unde a fost adusa, se pare, pe la 500 î.H., din zona Mediteranei.
Daikon înseamna în japoneza „radacina mare” („dai” înseamna „mare”, iar „kon” înseamna „radacina”). Este numita „lo pue” în limba hmong, „lor bark” în cantoneza, „labanos” în tagalog (limba preponderenta în Filipine), „mooli” în coreeana si „cu cai trang” în vietnameza. În general este folosita în bucatariile influentate de bucataria chinezeasca, dar mai ales în Japonia, unde unele preparate, ca „takuan” si „bettarazuke” o includ printre ingrediente. Probabil unul dintre cele mai cunoscute modalitati de servire a daikon-ului taiat fasiute subtiri este amestecarea cu celebrul sos „ponzu”.
Exista mai multe varietati de daikon, dar cea mai comuna, aokubi-daikon, are forma unui morcov gigantic, lung de circa 25-35 cm si avand 7-10 cm diametru. Exista trei forme principale ale acestei ridichi: sferica, lunguiata si cilindrica.
Gustul sau este mai bland si mai putin iute decat al ridichilor mai mici. Este un aliment extrem de versatil, caci poate fi mancat crud în salate sau dipuri si poate fi gatit prin aproape orice metoda (sotare, stir-fry, fierbere, coacere, prajire). Eu am folosit-o doar cruda, în salate, si este excelenta; o folosesc pentru textura în primul rand, dar si pentru gust si culoare. Am bineînteles de gand s-o folosesc si gatita, mai ales ca am aflat un mic secret al bucatariei japoneze, pe care sunt gata sa vi-l împartasesc: acesta spune ca daikon trebuie gatit folosind apa în care a fost spalat orezul, sau în care s-au adaugat tarate de orez, caci amidonul pastreaza ridichea alba si îi elimina amareala si iuteala.
Cand cumparati daikon, alegeti ridichile care par grele la dimensiunea lor, care au coaja lucioasa si frunzele proaspete. Ocoliti exemplarele cu coaja umeda, patata, zgariata si lovita.
Daikon se poate pastra, fara frunze, timp de cateva saptamani daca este tinuta într-un loc rece (eventual în frigider, în sertarul destinat legumelor). Daikon contine extrem de putine kcal, dar multa vitamina C si enzime care ajuta digestia. Tradus în limbaj “nutritionist”, daikon nu îngrasa si este sanatos!
Bibliografie:
en.wikipedia.or
whatscookingamerica.net
www.moscowfood.coop
este un aliment de baza din categoria macrobiotice.
Foarte interesant blogul si articolele. Totul imi place si mi-e ciuda ca nu l-am descoperit mai curand. Va felicit si pt bucatarie.
Ceea ce ati scris despre daikon este adevarat.
Mai specific faptul ca daikonul murat este de vis. Ei fac muraturi cu daikon in diverse gusturi si arome. Noi nu ne saturam mancand.
Japonezii in vechime traiau cu orez, muraturi si supa de baza, miso. Cand si cand mai mancau si un peste, dar cei saraci nu-si permiteau.
Ma bucur ca v-am descoperit si va astept cu interes postarile.
@April: Bine ati venit si ma bucur ca va place ce gasiti in blog. 🙂
Daikon se foloseste foarte mult la sashimi, rasa foarte subtire; se inmoaie putin in shoiu si e foarte gustos.
Kombu se gaseste, poate nu chiar convenabil calitate/pret.
@elena: Ce naiba mai este convenabil la pret la noi? 🙂 Unde ai vazut kombu?
Pentru miso shiru, cel mai practic mod de taiere este sub forma de baghete lungi de 40-50mm cu sectiunea patrata sau dreptunghiulara, cu latura în jurul a 3mm. E forma cea mai potrivita pentru mîncatul cu bete. Sigur, daikon se poate taia în multe feluri. Cubulete, daca doriti, si chiar si inimioare (pentru cine are timp)
Daca urmariti sa impregnati în daikon gustul unei fierturi, trebuie 1) sa descojiti din gros*, si 2) dupa ce adaugati saibele de daikon, micsorati focul cît se poate de mult. Bolborosirea poate lipsi. La IH, treapta a 2-a e cea mai potrivita.
La daikon, cea mai dulce parte este treimea superioara. Mai exact, partea aeriana, verzulie, a radacinii. De aceea, daca vreti sa faceti din daikon si salata si altceva (miso shiru etc.) pastrati partea dulce pentru salata. Daca vreti sa faceti fidea de daikon ca suport de sashimi, doar marimea conteaza. Gustul devine secundar.
E bine sa consumati daikon mai ales iarna. Daikon-ul de vara e usor amarui.
—————-
* În general fierturile de iarna cer bucati mari de daikon. În oden cel putin, se adauga bucati mari, rezultate din taierea transversala, la grosimea de 30-40mm. Ca multe alte radacini, daikon are imediat sub epiteliu o structura fibroasa pe lung, strat de 3-4mm, ce trebuie îndepartat pentru a usura patrunderea gustului.
@Marius: Din pacate la noi nu se gasesc nici bonito si nici kombu, asa ca dashi ramane deocamdata un vis indepartat. Ca si tot ce se poate prepara pornind de la acest fond, inclusiv supa miso. Am gasit supa miso la plic, la Ki-Life. Macar atat.
Multzam pentru specificarile apropo de curatarea daikon-ului si de variatia de gust pe lungimea sa.
Eu folosesc de ceva timp daikon. Nu m-am interesat pana acum de calitatile pe care le are la dieta, dar imi place la gust si ca este mai rezistenta decat altele, este zemoasa, dulce… Articolul mi s-a parut potrivit pentru ca vad ca mai sunt persoane ce nu au auzit de daikon. Despre chestia cu deshidratatul stiu si eu de la Ina Todoran, dar inca nu am putut achizitiona un astfel de aparat, desi imi doresc mult de cand stiu cate poti face cu el. Felicitari pentru articol, Radu!
@Elena: Multumesc Elena, n-a fost mare lucru. 🙂
si eu folosesc daikon in salatele crude,imi place si place si celorlalti cu care impart meniul zilnic…
Eu l-am luat din Cluj (casa bio), ei trimit si in tara, sunt singurul distribuitor al produsului (marca din Noua Zeelanda, ezidri) costa cam 600 ron.
Dar exista o variata mult mai buna, Excalibur( din state), care de vreo cateva luni a fost adus in Bucuresti la un proaspat deschis magazin de pe str. Elena Cuza nr.8 (costa aproximativ 1400ron)
Personal, nu am avut probleme cu ezidri si isi face treaba bine dar cu prima ocazie o sa-l schimb cu Excalibur . Nu prea se compara, Exc e mult mai puternic, voluminos si face fata si la fruncte gen visine, banane..isi merita banii. Oricum daca te decizi vreodata, sa nu iti iei din supermk cu o tavita sau cv de genul, is f ineficiente.
@elena: Multumesc.
Radu, recunosc ca am devenit mai atenta in supermarketuri abia dupa ce am inceput sa-ti citesc blogul, asa ca este posibil sa ma fi intalnit cu daikon, dar sa nu-l fi observat. De aceea te intreb unde s-ar putea gasi asa ceva?
@simina: Eu am tot vazut daikon, si in Cora, si in Carrefour, si la Selgros, parca si la Mega Image, desi de Mega nu sunt prea sigur.
Mie mi-e atras atentia aceasta ridiche dupa ce am vazut in niste filmulete ca o foloseau la sashimi. Apoi am gasit la un magazin online , la categoria produse japoneze, si daikon deshidratat (pt supe si nu numai) destul de scump..asa ca am sa incerc si eu mai ales ca am aparat de deshidratat. Ei spun ca ajuta la digestia grasimilor iar forma deshidratata la soare e mai eficienta decat cea cruda..
@elena: M-ai facut curios cu aparatul de deshidratat. De unde l-ai luat? Ce marca este? Cam cat costa? 🙂
Imi plac salatele cu tot felul de cruditati; cand vine vorba de gatit vegetarian, parca mi se pare greu sa incep altceva, altfel,
desi nu se stie niciodata..
@incertitudini: Normal ca multe salate pot fi vegetariene, si pot fi foarte gustoase. Salatele de cruditati si fructele sunt cea mai buna modalitate de a ne echilibra dieta, ma refer la cei care consuma si carne, sau preponderent carne. Eu “combat” vegetarianismul ca solutie exclusiva pentru dieta umana. Cred ca echilibrul este calea ce trebuie urmata.