Cu totii stim ca fundul de tocat este o ustensila de maxima importanta în bucatarie. Cu totii avem preferintele noastre în materie. Cu totii am auzit din diverse surse ca fundurile de tocat din lemn nu sunt sanatoase si ca trebuie sa ne orientam spre cele din plastic. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt chiar atat de clare, specialistii nereusind sa se puna total de acord.
Începand anii ’90, bucatarii profesionisti din Occident au fost obligati sa renunte la fundurile de tocat din lemn, socotite a fi prea putin fiabile si greu de curatat; în plus, taieturile din lemn puteau usor adaposti bacterii periculoase, ca salmonella si E.colli. Au început sa fie folosite preponderent funduri de tocat din plastic si din marmura. Cele din plastic sunt mai usoare, mai fiabile si se pot, cel putin aparent, curata mai usor. Sunt chiar codate pe culori, functie de ingredientele care puteau fi taiate, pentru a nu contamina carnea de la peste, vegetalele de la carne etc. De exemplu, fundurile albe sunt pentru uz general si branzeturi, cele rosii pentru carne cruda, maro pentru carne gatita, albastre pentru peste, verzi pentru vegetale etc.
Fundurile de tocat din marmura sunt foarte grele, scumpe, se zgarie destul de usor si se manuiesc foarte greu. Un fund de tocat de 40x30cm cantareste cateva kilograme, iar femeile si barbatii cu constitutie mai fragila îl manuiesc extrem de dificil.
În ultimul timp, studiile au aratat ca fundurile de tocat din plastic si marmura adapostesc mai multe bacterii decat lemnul, pentru ca tipul lor de suprafata, neteda si fara asperitati, favorizeaza raspandirea microbilor. Astfel, un fund de lemn va fi mai usor infectat pe suprafata în care s-a efectuat taierea, dar infectia nu se va întinde pe toata suprafata sa, în timp ce fundurile de plastic, în special, vor fi mai putin infectate pe suprafata efectiva de taiere, dar germenii se vor întinde pe toata suprafata disponibila. În Europa aceasta disputa înca nu si-a gasit un castigator clar. Pana una alta, în restaurantele noastre se folosesc funduri de tocat din plastic, codate pe culori, si nici nu va puteti închipui ce amenzi se primesc pentru nerespectarea acestui lucru.
În general, în bucataria asiatica traditionala, mai ales în cea de inspiratie chinezeasca, se folosesc funduri de tocat din lemn. Fundurile de tocat chinezesti traditionale sunt, de fapt, o sectiune prin trunchiul unui arbore, practic o felie (rondela) din acesta. Trebuie pastrat si îngrijit cu mare atentie pentru a evita despicarea sa. Dimensiunea cea mai potrivita este între 27 – 30 cm diametru si 5 cm grosime.
Fundurile de tocat chinezesti se racaie cu satarul pe suprafata de lucru atunci cand se curata, lucru ce îndeparteaza stratul de lemn superficial, adica cel ce contine bacteriile.
Eu prefer fundurile de tocat cu o suprafata cat mai mare, fabricate din lemn, groase de 2-3 degete. Lemnul mi se pare mult mai prietenos si mai placut la atingere. În plus, ma simt mai aproape de modul traditional de a gati. Am încercat si funduri de tocat din plastic si marmura, dar le prefer, de departe, pe cele din lemn. Dat fiind ca gatesc acasa, putin îmi pasa de ce spune legislatia, pe care eu o gasesc aberanta. Ce-i drept, la demonstratii publice folosesc funduri de tocat din plastic.
Cred sincer ca cel mai bun lucru este sa folosim acasa fundurile de tocat din lemn, pentru ca sunt mai ieftine, relativ durabile si, daca sunt bine întretinute, vor fi si fiabile si igienice. Ideal este sa avem cate unul pentru fiecare grupa mare de ingrediente: unul pentru vegetale, oua si branzeturi, unul pentru carnea rosie, unul pentru carnea de pasare si unul pentru peste si fructele de mare.
Un astfel de fund de tocat se întretine dupa anumite reguli. Daca nu este întretinut corect, din ajutor ne devine dusman si o posibila sursa de infectie. Ceea ce se poate face acasa, de catre oricare dintre noi, înainte de a utiliza fundul de tocat din lemn, sunt urmatoarele:
– se curata cu o carpa umeda
– se lasa sa se usuce
– se unge cu ulei, cat mai uniform, astel ca uleiul sa penetreze stratul superficial de la suprafata; uleiul mareste elasticitatea lemnului si face ca petele provenind de la sucurile fructelor si ale carnii sa se curete mai usor
– se lasa sa se usuce
– se repeta operatiunea de cateva ori, la intervale de 12-24 de ore
Dupa ce am început sa folosim fundul de tocat, regulile se simplifica.
– dupa folosite se spala cu apa calduta, fara detergent, se usuca bine, se unge cu ulei si se usuca din nou; nu se foloseste detergent caci se depune în zgarieturile suprafetei si favorizeaza aparitia mucegaiului; de asemenea va influenta gustul ingredientelor cu care vine în contact. Puteti spala uneori fundul de lemn cu putin detergent, doar în mod accidental, atunci cand este foarte gras sau foarte patat cu sange. Aveti grija însa sa-l clatiti cat mai bine si sa-l uscati perfect; eu as recomanda o a doua spalare si uscare, apoi o noua asezonare cu ulei înainte de a fi refolosit.
– odata la cateva luni, sau 1-2 ani, functie de cat de des îl folositi, atunci cand uprafata sa este prea brazdata de taieturi adanci, se rindeluieste, sau se îndeparteaza prin racaire stratul superficial de lemn. Fundul de tocat se asezoneaza din nou, ca înainte de a-l fi folosit prima oara, dupa care se reintroduce în circuit.
Întretinerea corecta a unui fund de tocat cere timp si atentie, dar dupa o perioada devine ca spalatul pe dinti: îti intra în reflex si nici macar nu o mai percepi ca pe o corvoada. Îti va face chiar placere, caci fiecare dintre noi avem o relatie speciala cu ustensilele preferate cu care lucram, iar un fund de tocat bine întretinut capata personalitatea sa si devine, într-un fel, oglinda proprietarului.
Pentru un tocator atat de prost cum e cel descris de tine nici nu trebuie sa dau 20 de lei, gasesc asa ceva cu 8 lei … hahaha
Eu raman la parerea ca la 50-70 de lei calitatea e buna iar diferentele de calitate intre acesta si unul de 1860 nu justifica diferenta de pret. Mai ales ca e vorba de un tocator, oricat de frumos l-ai descrie si cata munca ar fi implicat e tot o bucata de lemn care sta sub cutit ca sa nu strici mobila, tot trebuie curatat, ingrijit, spalat, uscat.
Sunt de acord cu sfatul tau de la sfarsit dar nu cred ca se aplica pentru orice, unele chiar nu merita sa simti ca ai facut o investitie.
Gata, am vorbit destul despre asta … hahaha . Ideea era ca sunt atatea lucruri (nu neaparat materiale, obiecte) importante, interesante, necesare, frumoase incat ar fi bine sa incercam sa nu ne pierdem in lucrurile neesentiale si sa le dam o importanta mai mare decat trebuie. Si daca s-ar putea mai usor cu consumerismul, ca de exemplu, stiu ca am ajuns sa credem, pentru ca ni s-a tot spus si repetat, ca avem nevoie de 10 mii de cosmetice, creme, geluri, esente, balsamuri, sampoane, cate una pentru fiecare cm patrat al corpului, pentru ca, nu-i asa, fiecare e diferit si are nevoi specifice, si vom fi mereu tineri si frumosi dar nu stiu cum naiba tot murim si suntem tot urati … hahaha … Nu cred ca un tocator, oricat de scump, ne va face mai buni (bucatari sau orice altceva). La cutite situatia e mult diferita … hahaha
Intre o trotineta si un Mercedes sunt diferente uriase, de toate felurile. Intre doua bucati de lemn care nu fac altceva decat sa stea sub cutit nu vad prea multe diferente, nu sunt de 100 de ori mai diferite. Si parca un Mercedes nu e totusi de 100 de ori mai scump decat o masina obisnuita, aici vorbim deja de Bugatti … hahaha
@cristi-j: Sigur ca discutia este lunga. Nici eu nu as da pe o planseta de tocat 2000 lei… nici macar 200 nu as mai da, fiindca nu imi permit. Stiu ca ai avut problema asta cu fundurile de tocat, dar, iata cateva amanunte ca sa vezi diferentele dintre unul de 20 lei si unul de 1860. Cel de 20 lei il stim: lemn moale, asamblat din doua parti, prost lucrat, urat, gros de 1-1,5 cm, cantareste vreo 300 g si are dimensiuni mici. De obicei trebuie sa pui sub el o laveta umeda, fiindca nu are suprafata plana si joaca sub cutit. Se zgarie usor si in crestaturi si la “linia” de asamblare colecteaza bacterii si chiar resturi alimentare. Oricat il speli, prinde, in cele din urma, miros.
Unul de 1860 lei, pe care l-am vazut chiar acum 3 zile, este fabricat din stejar cu continut ridicat de acid tanic, care ii confera proprietati antibacteriene. Bucatile de lemn, avand structura naturala, sunt alese manual si asamblate cu precizie pentru a crea un model simetric, care da un aspect excelent. Mai mult, nu se poate indoi sau descleia nici daca il tii cateva zile in sir in apa. Finisarea este foarte fina si a fost tratat cu ulei de in si ceara de albine, care ii confera luciu matasos si impermeabilitate.
Este dotat cu cate doua cavitati pentru maini, pentru a putea fi manipulate mai usor, si o canelura pentru colectarea sucului, care este foarte usor de curatat. Sase picioruse din silicon sunt fixate dedesubt pentru a conferí siguranta si stabilitate. Dimensinuni: 570 x 400 x 50 mm si greutate: 6800 g.
Acum, nu stiu daca diferenta de pret se justifica si nici daca merita sa dai salariul mediu pe economie pe un fund de tocat. Diferentele in lucru sunt insa enorme. Cum ziceam, daca traiesti din gatit si daca iti permiti acesti bani, din punctul meu de vedere este OK. Ca sfat valabil, zic eu, pentru fiecare dintre noi: daca avem nevoie de un fund de tocat, ia/l pe cel care costa ceva mai mult decat si fi fost dispus aprioric sa dai. Trebuie sa simti ca ai facut o investitie, ca te-ai scuturat de ceva bani, dar ca acest lucru nu ti-a dezechilibrat bugetul. Daca faci asta inseamna ca ai cumparat ceva care se potriveste posibilitatilor si nevoilor tale.
Aici gandim foarte diferit. Ma tin cat pot de departe de consumerism si de fite. Armata de pitipoance si pitiponci care incepe sa domine societatea asta face, isi face placerile, ca doar “se” merita si viata e scurta. Asta nu prea merge impreuna cu educatia si echilibrul de care vorbeai, merge impreuna cu goana dupa bani. Desi se spune ca gusturile nu se discuta, eu cred ca placerile, ca si gusturile, se pot educa deci se discuta. Iar daca asta e placerea cuiva, sa cumpere un tocator de 2000 de lei (pentru acasa) eu pot sa am parerea ca e ceva in neregula cu acea placere si cu acea persoana. Ciudat totusi ca viata nu e prea scurta pentru astfel de lucruri neesentiale.
Orice obiect din bucatarie influenteaza conditiile de igiena si nu cred ca preturile exagerate garanteaza igiena. Adica care e marea diferenta intre 50 de lei si 200 sau 2000 de lei ?
Iar comoditatea si placerea care vin din folosirea tocatorului nu sunt suficiente ca sa merite prea multi bani. Nu am nimic impotriva sa existe obiecte de lux in toate domeniile dar asta nu inseamna ca cele mai multe dintre ele chiar isi merita banii ori ca au legatura cu gatitul sau cu mancarea.
Discutia e prea lunga si complexa si nu isi are rostul pentru ca, nu-i asa, in definiv, viata e scurta … hahaha … Iata, mi-am facut o placere, una simpla si ieftina, posibil sa fi economisit 2000 de lei … hahaha
Nu, n-o sa merg pana acolo. Vreau doar sa-mi fac un set de blaturi pentru poze culinare. De-aia m-am si interesat, de-aia am si ajuns de pe Google aici, daca tot oi da niste bani, ma gandesc sa le si folosesc în timp. 🙂
Mersi mult de explicatii.
Daca pot sa-mi spun si eu parerea : Radu a prezentat situatia destul de corect si impartial dar daca mai vrei o opinie eu as spune ca nu toate fundurile ieftine tin doar cateva luni. Eu am 3 funduri (oricum e nevoie de cel putin 2) toate au costat sub 10 lei, au trecut de 5 ani si sunt intr-o stare acceptabila. Sigur ca depinde si cat si cum gatesti, cum le folosesti si cum le speli si usuci. Oricum, pentru mine 200 de lei pentru asa ceva e mult exagerat iar despre 2000 de lei nici n-are rost sa vorbesc. Am vazut funduri de 60-70 lei care ar fi deja mai mult decat suficiente pentru mine, as spune ca asta ar fi un pret corect si acceptabil.
Sigur ca cel mai mult m-ar tenta ultima recomandare a lui Radu dar nu am gasit pe nimeni sa-mi faca asa ceva.
Asa cum exista automobile de 10-20 de mii si cele de 500 de mii de euro, asa exista si funduri de tocat. Pentru mine e suficient sa ma uit cine are masina de 500 de mii. Asa ca daca cineva isi doreste sau are un tocator de 2000 de lei, pentru mine e clar ca ceva e in neregula.
Trebuie reamintit ca tocatorul e cu siguranta unul dintre instrumentele/ dispozitivele/ uneltele din bucatarie care nu se vede in rezultatul final. Nimeni nu poate departaja un preparat gatit cu ajutorul unui fund de 10 lei, de 2000 de lei sau fara tocator deloc (am vazut destule filmulete in care se taia, toca, maruntea fara ajutorul vreunui tocator). Tocatorul nu influenteaza in nici un fel aroma, gustul, savoarea, forma, textura, culoarea, timpul asa ca motivele pentru a alege unul sau altul tin de altceva , nu de mancare. Un fund de bambus din bucatele, bine lucrat, de peste 3 cm grosime, cred ca e o alegere buna
Daca cumva cumperi unul de 2000 de lei, te rog sa ne spui si noua la ce, cum si cat te-a ajutat la gatit… hahaha
@cristi-j: Eu am cateva funduri de tocat care au costat intre 30 si 75 lei si unul care a costat 200 lei, pe care il pastrez pentru filmari, fiindca arata mai deosebit. Gustul si aroma unui preparat poate ca nu sunt influentate neaparat de fundul de tocat, daca acesta este spalat corect si daca nu are taieturi si incrustatii, sau imbinari, unde se depun mirosul si ramasitele ingredientelor taiate anterior, dar un fund de tocat influenteaza in mod clar conditiile de igiena in care se gateste, ca sa nu mai zic de comoditatea si placerea lucrului in sine.
Sigur, si o trotineta te poate duce la destinatie, ca si un Mercedes, dar difera comoditatea, siguranta conducatorului, si, pentru unii, chiar si prestigiul si placerea de a conduce un vehicul de un anumit nivel. Daca cineva isi cumpara un fund de tocat de 2000 de lei si il si foloseste, pentru mine nu este nimic ciudat. Inseamna ca si-l poate permite si ca isi face o placere. Viata este scurta, in definitiv…
multumesc de raspunsuri, raman în continuare impresionat de constanta cu care înca reusiti sa raspundeti tuturor celor care va scriu.
respekt! 🙂
insist putin, sa nu-mi fie cu suparare. dar subiectul ma intereseaza destul de mult. sau, ma rog, acum i-a venit vremea sa-l aprofundez. 🙂
care ar fi diferenta dintre unul de lemn si unul de bambus? ma refer la astea mai ieftine. am observat ca la bambus exista, cel putin cand e nou, un iz caracteristic puternic. dar care în timp dispare. oarecum. si totusi, par mai de anduranta decat astea de lemn.
@muntele: Fundurile din bambus la care m-am referit sunt facute din dreptunghiuri de aceeasi inaltime, lipite perfect intre ele, ca sa formeze o suprafata plana, dreptunghiulara. Astfel nu se pot curba si sunt indeajuns de groasa ca sa fie raschetate atunci cand se zgarie, taie, pateaza etc.
Fundurile de tocat ieftine sunt facute din lemn moale si cu o prelucrare minima; asa se si justifica pretul mic.
Daca vrei un fund de tocat meserias, pregateste-te sa dai 200-2000 de lei pe unul, functie de dimensiune si de lemnul din care sunt facute. Sau, gaseste un mester bun sa-ti faca unul gros, dintr-un lemn tare, si sa-l asezoneze prin fierbere in uleiuri, uscare etc.
si totusi, de ce fundurile de lemn ajung sa se îndoaie? lemn prost? prea subtire? apa prea fierbinte? aveam un fund rotund pe care îl foloseam frecvent. îl iubeam. s-a dus naibii. 🙂 si nu-mi dau seama cum. si nu doar asta.
tratarea lui cu ulei înainte de folosire ar rezolva problema asta?
@muntele: Se indoaie din cauza umezelii, mai ales fiindca nu sunt uscate corect dupa spalare. Cu cat lemnul este mai subtire, cu atat se indoaie mai lesne. Tratarea lui cu ulei ar fi rezolvat problema, macar partial; ar fi intarziat indoirea lui, caci ar fi absorbit mai putina apa.
Exista plansete (sau funduri) de tocat care nu se indoaie, caci sunt fabricate din bucati astfel lipite si fasonate incat nu exista fibra pe care sa se intample acest lucru. De asemenea, mai exista plansete fabricate din lemn foarte tare si imbibat in mod natural cu rasini care il protejeaza. De aceea un fund de tocat bun poate sa coste cateva sute de lui; cele de 10-20 de lei se pot arunca dupa doar cateva luni sau un an de folosire. Pe de alta parte, oricat de bun si de gros ar fi fost un fund de tocat, viata sa este finita.
Dupa ce am parcurs toate cele 5 pagini cu comentarii am ajuns la concluzia ca DA, era necesar un astfel de articol, mai ales pentru cei ca mine. Sunt un profan in ce priveste bucatareala dar entuziast si mare curios, cu respectul cuvenit pentru cei ce se dovedeste ca stiu ce fac si mai ales, spun. Desi profan, asa cum am afirmat, umila mea parere este in favoarea lemnului in ce priveste fundurile de tocat si cu precadere lemnul de esenta tare deoarece esenta moale duce la un efect de “infranare” a cutitului pe tocator. Am primit cadou un set de 4 bucati dintr-o esenta moale si necunoscuta pentru mine, pe care nu le pot folosi. Pe langa acel efect deranjant asupra cutitului mai are si un miros destul de ciudat asa ca singurul pe care-l folosesc dintre ele este cel mai mare [50-55 X 20] dar nu pentru tocat ci ca masuta improvizata pentru ceai 😀 Eu personal imi doresc si mai multe informatii despre astfel de subiecte, mai ales cand sunt “tocate” de cunoscatori si poti afla mai multe opinii. Multumesc tuturor, cu stima.
@Iulian: Stiu ca astfel de articole sunt necesare, tocmai fiindca la un moment dat mi-au folosit si mie. De cand gatesc am facut, si mai fac inca, foarte multe greseli, care se pot indrepta numai prin acces la informatie si prin mult lucru practic.
Hallo,
Consider ca o mica discutie despre ustensilele de bucatarie nu strica nimanui, amator sau profesionist. Cred ca nu exista o zi in care cel putin o data sa nu luam in mana acest fund! Am vreo 4 de lemn si unul de plastic care nu prea ma incanta, dar acesta il folosesc la taiatul carnii. Avantajul este ca il pot pune in masina de spalat vase. Cele de lemn le spal imediat dupa folosire( fara detergent) si le oparesc sub jetul de apa. In ce priveste cele de marmura, patiserii le utilizeaza cu placere la preparearea aluaturilor fragede. Aluaturile dospite ” iubesc” mai mult cele de lemn pt. “caldura” lor.
Va urez tuturor o zi frumoasa si spor la gatit. Porc vindaloo este o minunatie!
Katze
@Katze: Eu raman la parerea ca lemnul “bate” toate celelalte materiale in ce priveste fundurile de tocat. 🙂 Si eu zic ca si tine, porcul Vindaloo este cea mai gustoasa “rasa” de porci! 🙂
Multumesc pentru informatii sunt foarte utile. Am sa scormonesc atunci dupa rasinoase.
Informatii pretioase ! Nu stiam nimic despre întretinerea fundurilor de bucatarie si foarte interesante discutiile profesionistilor . O adevarata placere sa înveti din experienta si cunostintele lor . Felicitari pentru tema aleasa!
@miki: Ma bucur ca te numeri printre cei care au gasit articolul ca fiind interesant.
Pai, Radu, daca folosesti satîrul, aproape ca nu mai conteaza ce ai dedesubt. Oricum se va zdreli.
@Marius: Este un satar chinezesc, foarte usor, cred ca are cam 120 g, cu lama foarte fina, excelent pentru feliat. Singurele operatii unde folosesc alte cutite sunt filetarea pestelui si curatarea unor legume.
Corina, daca lemnul de nuc sau de stejar e mai nou de 4 ani, te poti trezi ca-ti înnegreste generos. Taninul din lemn, împreuna cu fierul dizolvat din lama cutitului (inevitabil), poate forma cerneluri*) (negre sau albastrui). Poti evita fenomenul daca grasimea patrunde destul în structura lemnului. În orice caz, daca folosesti esente tari, sa nu te astepti si sa-ti tina taisul cu anii. Uneori, mirosul rînced (din nou, inevitabil) rezolva problema, în sensul ca vei evita acel fund.
———————-
*) primele cerneluri erau facute din solutii de tanin combinate cu alauni de fier. Au loc doua reactii: fierul divalent devine ionul central al unui complex chelat, asemanator cu hemul din sînge, de unde si culoarea. În cazul cernelii, albastra. A doua reactie este reducerea fierului la fier metalic coloidal (negru sau brun) sub actiunea polifenolilor ce constituie taninul.
La maestrii taietori de fileuri de peste pentru sushi sau pentru alte minunatii, nu vei vedea alte esente decît rasinoasele. Plasticul e folosit doar la transarea grosiera (oroshi). La fasonare, însa, lemnul de cedru sau de de chiparos (ambele rasinoase). Pe semne, unul din factori mai este indicele de frecare (mai mare la lemn) ce fixeaza mai bine materialul si usureaza taierea fina. Pe plastic îti aluneca. Apoi, socoteala e simpla: costa mai putin lemnul, decît cutitul si întretinerea taisului.
Io n-am mai ascutit un cutit pe piatra demult. Sa fie vreo 8 ani. De vreo patru ani o caut si n-o mai gasesc (piatra). E drept, sunt lenes. În trei-patru ani, cît dureaza pîna mi se toceste ireversibil un cutit, de nu-l mai pot ascuti nici cu bagheta aia de otel, pe care oricum o folosesc doar cînd îmi aduc aminte, îl schimb cu altul.
Oricum, un cutit bun îti economiseste mult timp auxiliar. Ale mele sunt forjate manual, iar mesterul a incizat cu mîndrie pe lama lor, originea otelului. Ai sa rîzi; otel suedez.
Un singur cutit e inoxidabil. Pe ala îl folosesc la taiat pizza. La temperatura si aciditatea pizzei, cutitele de otel slab aliat se fac fierastraie în jumatate de an.
Cel mai mare dusman al cutitului este carnea congelata. Daca te încapatînezi s-o tai cît e tare, te trezesti cu pîrîituri în cutit, si cu lama plina de fisuri transversale. Cutitul ala va fi compromis definitiv. Chiar daca îi iei fisurile la piatra, pîna la urma tot ti se reteaza, pentru ca unele fisuri nici macar nu sunt vizibile.
@Marius: Pentru carnea congelata am un satar chinezesc, cel notat ca nr.1, adica cel mai gros (nr. 3 este cel mai subtire, iar nr. 2 este intermediar), pentru taierea oaselor. Dar tai carne congelata extrem de rar. La tine este de inteles, ca ai restaurant. Satarele chinezesti ruginesc, daca nu le sterg imediat de apa, dar Santoku este inoxidabil. Este excelent si m-a costa doar 14 euro.
Din rasinos? Ce interesant, si e ma gandeam la esente tari, stejar, salcam.Oare din nuc se poate, sau taninul lemnului e o problema?
Chestia cu puterea acidului din rosii mi-a fost confirmata in weekend, cand am aruncat o tava de rosii uscate pe folie de aluminiu.Pur si simplu gaurisera folia.Era ca in filmele de groaza.
Adi Hadean, ai ales tu anume fagul, sau asa l-ai cumparat? Adica tu ai vrut din fag? Care au fost criteriile. Tocmai vreau sa tai cateva felii de lemn pentru un fund, si nu stiu ce lemn ar fi mai potrivit, ca rasinoase nu prea am.
@Corina; Pana iti raspunde Adi, pot sa spun ca la Marius am auzit pentru prima oara de lemn de rasinoase. Tot ce stiam eu era din lemn de esenta tare. Din cate stiu eu, lemnul de brad, pin etc. crapa foarte usor si este extrem de moale. Daca ti-a scapat cutitul mai tare, intri adanc in el.
Tratamentul ideal, inainte de a fi asezonat si folosit, este oparirea in apa, urmata de uscare si apoi imersarea fundului de lemn in ulei clocotit, urmata din nou de uscare.
Daca e de fag, va trebui sa ascuti cutitul mai des.
@Marius: Pai le dau pe masat aproape zilnic. Inca nu am ascutit nimic pe piatra, si asta de aproape doi ani. Si taie bine satarele mele, ca si cutitul Santoku. 🙂