Odată ce am luat la cunoştinţă faptul că se poate prepara oţet din şampanie (şi chiar din miere), nu mai este o surpriză că se poate obţine aşa ceva şi din bere. Aproape că devine un lucru de la sine înţeles. Totuşi, nu este un subiect despre care să găseşti uşor informaţii, semn că nici nu este foarte popular, nici nu se produce în cantităţi semnificative. Cu toate acestea există şi este un subiect care ae putea să vă intereseze.

Am mai discutat una-alta despre bere pe acest blog, aşa că sunt convins că vă mai amintiţi cât de importantă a fost această băutură de-a lungul istoriei Europei, mai ales în ţările din nordul continentului şi în special în Germania, unde încă din 1516 a fost emisă Legea Purităţii.
Aşa cum există mai multe tipuri de bere (din câte ştiu eu, cele mai multe varietăţi de bere se produc în Belgia, care se poate lăuda cu peste 450 dr tipuri de bere, socotindu-le doar pe cele produse la nivel naţional; mai există probabil alte 2-300 de tipuri care se produc doar local), tot aşa există mai multe tipuri de oţet din bere. De fapt, există doar câteva tipuri de oţet din bere, dar tot avem de-a face cu o varietate pe care mulţi dintre noi, probabil, nici nu am fi bănuit-o.
Unde se poate produce acest oţet? Normal că în ţările care produc bere din plin, ca Germania, Olanda, Austria, Belgia, Danemarca etc. Din câte am putut să-mi dau seama, producători foarte buni de oţet din bere sunt Burkhardt, în Bavaria, şi Rattenberg, în Austria.
Otet din bere - sursa foto: www.bonjourgourmet.com si www.austrianfood.net
Deşi culoarea şi gustul oţetului depind de tipul berii din care provin, în general oţeturile din bere au un gust de malţ, mai mult sau mai puţin pronunţat, cu o notă acrişoară şi acidă, iar culoarea lor variază între galbenă-pală şi aurie.

Se pare că primul oţet original din bere a fost produs de compania Burkhardt; acesta avea o culoare galben-aurie şi un uşor gust de malţ. Oţetul Rattenburg este preparat pe scară mică în satul tirolez cu acelaşi nume.

Utilizările culinare ale oţetului din bere sunt de la sine înţeles. Se folosesc la asezonare şi, din cauza gustului de malţ, un gust destul de puternic şi de specific, merg bine alăturate unor preparate săţioase, robuste, care au şi ele gust puternic. Printre acestea se numără preparatele cu carne roşie şi pe bază de vânat (fripturi, tocane cu sosuri bogate, supe grase), brânzeturilor maturate, cu gust şi aromă puternice, mezeluri, cârnaţi etc.

Oţeturile din bere pot fi ingrediente valoroase în marinade, mai ales pentru carne (vânat, vită, miel, oaie, capră, porc).
Uneori aceste oţeturi sunt amestecate cu muştar, sau chiar hrean, ca să se obţine vinegrete cu gust puternic. Oţetul din bere merge bine cu ceapa caramelizată, mai ales când este inclusă în sosuri groase, pe bază de smântână, unt, rântaş. Se potriveşte destul de bine cu uleiurile virgine, care au aromă şi gust puternice, ca cel de măsline extra virgin, cel din seminţe de dovleac, de nucă etc.

Cam atât. Sper însă că aţi aflat câteva lucruri interesante, aşa cum m i s-au părut şi mie atunci când le-am întâlnit.