Fotografia de mai jos este facuta la Bangkok, in decembrie 2008, seara, cand strazile orasului sunt deja pline de tarabele vanzatorilor ambulanti de mancare. “Street food”, sau mancarea de strada, este un concept definitoriu al bucatariilor din Asia de sud si sud-est. Mancarea acestora este delicioasa (am gustat-o de cateva ori) si oferita, atunci cand nu este consumata pe loc, in pungi de plastic, o modalitate lesnicioasa de a transporta acasa supele, curry-urile si salatele.
In mod traditional femeile thailandeze gatesc de 3-4 ori pe zi si folosesc doar ingrediente proaspete. In urma cu 5-10 de ani puteau inca fi vazute mergand cu cosuletul la piata, inaintea fiecarei mese, ca sa cumpere doar cele mai proaspete alimente. Astazi, frigiderele si urbanizarea au schimbat modul acesta de viata. Multe dintre femei au serviciu si nu mai au timp sa gateasca de cateva ori pe zi. Unele dintre ele prefera chiar sa cumpere ceva de mancare in drum spre casa, dupa serviciu, de la numerosii vanzatori stradali. Le poti observa usor, caci fiecare care una sau mai multe pungi cu mancare. Acestea doamne sunt numite, in gluma, “plastic ladies”.
din pacate , am devenit si noi “niste plastic ladies”…..:))
teoretic , da , nu e in mod absolut corecta . dar suna bine … hahaha . si subliniaza totusi un aspect care mi se pare corect , si nu doar in ceea ce priveste gatitul , nu poti judeca ceva pana n-ai fost in situatia respectiva . eu nu cunosc persoane care stiu sa aprecieze bine mancarea dar nu gatesc . am auzit desigur ca exista (citit , auzit , vazut in media) hahaha …dar in general cred ca ar ajuta mult si gatitul . ma iau pe mine ca exemplu , cum intelegeam lucrurile inainte sa gatesc si cum le vad acum . bine , nu trebuie sa fac muzica ca s-o apreciez , sau filme sau sa pictez sau asa mai departe . dar ar ajuta mult si ar ridica nivelul .
@cristi-j: Sigur, cine gateste, daca are si un nivel de inteligenta corespunzator, apreciaza, in general, mai bine mancarea. Intotdeauna profesionistii buni au vazut altfel lucrurile.
ai ambele carti ? frumos ! le vreau … hahaha … dar ai apucat sa le citesti ? hehehe
mi-a placut : “when you don’t cook, you lose your ability to judge food properly.”
eu nu stiu daca aceasta tema chiar merita o dezbatere ampla pentru ca nu sunt prea multe lucruri de schimbat si o dezbatere nu ar aduce nimic . e clar ca in ritmul actual va urma la un moment dat o criza majora dar nimeni nu pare dornic sa schimbe ceva si nici nu prea e mare lucru de schimbat asa ca vom vedea , de fapt sper sa nu mai apuc sa vad … hahaha
@Cristi-j: Am citit “Thai Food” de doua sau chiar trei ori. Partea introductiva cuvant cu cuvant; cam un sfert din carte este despre istoria Thailandei si alt sfert despre ingrediente si ustensile. Partea cu reteta… hmm… am rasfoit-o doar. Oricum, sunt aproape imposibil de gatit in Romania, caci lipsesc enorm de multe ingrediente. Pot fi adaptate, dar se pierde mult din nota autentica.
Street Food mi s-a parut chiar mai dificila din punctul de vedere al retetelor; surprinzator, mi se par chiar mai laborioase si mai complicate decat cele din Thai Food.
In ce priveste afirmatia “when you don’t cook, you lose your ability to judge food properly”, aceasta nu este, in mod absolut, corecta. Cunosc persoane care stiu sa aprecieze foarte bine mancarea, dar nu gatesc… si nu sunt putine la numar.
In ce priveste ultima ta afirmatie, cam suntem in acelasi ton. Sper ca nici eu sa nu apuc viitorul sumbru…
coincidenta – azi am facut pad thai . hehehe
aici ai spus ca “In urma cu 5 de ani puteau inca fi vazute mergand cu cosuletul la piata” , apoi 5-10 ani iar pe facebook spui 10-20 de ani . nu esti prea hotarat … hahaha
spui ca mancarea de strada ai gustat-o doar de cateva ori . ce si unde ai mancat in restul timpului ? cei care se pricep spun ca cea mai buna mancare thailandeza e cea de strada iar localnicii spun ca nu exista restaurante bune in bangkok , cu cat sunt mai scumpe , mai cu pretentii , mai decorate , cu atat mancarea e mai plicticoasa … hehehe
pentru ca banuiesc ca aceasta postare ar fi doar un punct de pornire pentru tot felul de discutii iata cateva consideratii generale :
discutia ar putea merge in mai multe directii , de exemplu : ce e mancarea de strada ; schimbarile suferite de mancarea de strada pe parcurs si schimbarile pe care acest fenomen le-a adus in viata de zi cu zi ; schimbarile in societatea si bucataria thailandeza in ultima vreme ; mancarea de strada in intreaga regiune .
foarte pe scurt : mancarea de strada are mai multe paliere , pornind de la vanzatorii ambulanti cu carucioare mobile , apoi tarabe pe marginea drumului sau in piete – fara mese si scaune , mici standuri cu cateva mese , chioscuri in diverse locuri publice , pana la mici localuri/mancatorii/restaurante cu 3-4 mese inauntru si alte 3-4 pe trotuar si pana la restaurante familiale mai rasarite , cu aer conditionat dar cu acelasi tip de mancare . ce e absolut impresionant e diversitatea uriasa , sunt sute de mii de locuri numai in bangkok , unde se poate manca.
povestea e valabila pentru multe tari din asia de sud-est , de fapt povestile , si despre mancarea de strada si despre “plastic ladies” si despre istoricul , evolutia si schimbarile din ultima vreme datorate demografiei , imigratiei , economiei si globalizarii .
pornind de la articolul tau am cautat sa largesc putin imaginea si am gasit , printre altele , cateva articole si interviuri cu david thompson . david thompson e considerat unul dintre cei mai buni specialisti in mancarea thailandeza , o autoritate in materie , in orice caz cel mai cunoscut , recunoscut , cel putin dintre vestici (e australian , stabilit acum la londra si care a trait in thailanda , vorbeste limba si viziteaza des tara). e pasionat si de istorie , a studiat mult mancarea thailandeza si a scris si doua carti , una chiar despre mancarea de strada . am incredere ca stie despre ce vorbeste.
el spune cam asa : “The street food that seems so established now is a relatively new phenomenon that really came out of the enclaves of the Chinese areas of Bangkok and farther afield in the 1960s and 1970s. As the Thais hitched onto a global economy, they started to leave their paddies, leave their hearth and move into industrial areas where they were housed often without kitchens, and enterprising cooks came to supply their needs. Originally it was Chinese stuff, because that was the cuisine of the people who were cooking for them, or Sino-Chinese stuff, like stir-fried noodles. Chinese immigrants, after all, popularized street dining in Thailand. Then about the 1980s, Thai food started to appear on the streets. In the beginning many Thais shunned it. Women who fed their families street food were jeeringly called “plastic bag housewives”. There was always some, but now proper Thai food started appearing on the streets because people simply didn’t have time any longer to cook at home. And that’s increasingly the case; fewer and fewer Thais cook at home now. But at least their fast food is pretty agreeable fast food, and truer to their culture. It’s the story of immigrants the world over: the grandparents toil, the children build the business, and the grandchildren become doctors or lawyers. I wonder who will tend to these curbside culinary traditions once the older generations are gone. The country’s cuisine has already been affected by the Thais’ conversion to eating out . Fewer Thais cook, and when you don’t cook, you lose your ability to judge food properly.”
adica , punctele esentiale , fenomenul e relativ recent , de prin anii 60-70 , la o scara foarte mare si in continua schimbare ; la inceput nu era in gluma , era mai mult in bataie de joc “plastic ladies” ; exista temeri pentru viitorul bucatariei thailandeze si a mancarii de strada pentru ca in ultima vreme datorita globalizarii , imigratiei si influentelor , traditiile se estompeaza , retetele se schimba . aceleasi temeri despre cine gateste mancarea locala sunt de exemplu si in singapore sau hong kong . localnicii gatesc putin acasa iar micile afaceri folosesc tot mai mult mana de lucru din import sau chiar sunt preluate de straini care nu cunosc modul local de a gati si schimba retetele , folosesc alte ingrediente sau aduc tot felul de influente . la fel turismul si internetul influenteaza mult ce si cum se gateste si se serveste .
@cristi-j: Cred ca 5-10 ani ar fi perioada mai apropiata de adevar. Prima data ma dusesem spre 10-20, apoi am corectat. Fenomenul de mancare stradala a aparut pe scara larga, bineinteles, odata cu industrializarea si cu turismul. Exista de mult mai mult timp, dar ca fenomen putin extins.
In ce priveste “plastic ladies”, poate ca la inceput a avut un sens peiorativ; thailandezii cu care am discutat vorbeau despre acest apelativ si cu parere de rau, dar si su resemnare, in gluma, caci toti considera practica aceasta ca fiind un rau necesar. Si la ei satele au inceput sa se depopuleze, tinerii migreaza spre orase, unde gasesc de lucru, iar traditiile, bineinteles ca incep sa se piarda. Asa de tare seamana cu ce se petrece si la noi.
Am vazut la Bangkok, spre scarba si mirarea mea, McDonalds-uri pline ochi… exact ca la noi.
Ma intrebai unde am mancat: si pe strada, si la restaurante, de toate nivelurile, dar in special in cele in care vedeam ca intra localnici. Am mancat si la scoala unde am facut cursuri, si in sate, si la un ghid cu care ma imprietenisem. In principiu,peste tot unde am putut. Restaurantele lor nu mi s-au parut, toate in care am fost, foarte bune; poate am fost norocos.
Am doua carti ale lui David thompson, “Thai Street Food – authentic recipes, vibrant traditions” si “Thai Food”, aceasta din urma considerata a fi “biblia” bucatariei thailandeze.
Pana la urma, in ce priveste evolutia gatitului, cam in orice tara din lumea asta, cred ca este supusa celor trei fenomene care se petrec peste tot:
– incercarea de a pastra traditiile si specificitatea regionala
– urbanizarea bucatariei, sau cum ii spun eu, simplificand, “supermarketizarea” ei, la care se adauga faptul ca gatitul casnic se practica din ce in ce mai rar, cu consecinte lesne de prevazut
– globalizarea, care in principiu nu este ceva rau, doar ca trebuie acceptata dozat si nu in orice conditii
Modul in care reuseste fiecare tara sa-si armonizeze/echilibreze aceste trei tendinte va fi determinant pentru evolutia bucatariei sale in urmatorii 20-30 de ani. Dupa aceea, cred ca ne vom lovi de o singura problema: lipsa alimentelor. Cu adevarat, aceasta tema ar merita o dezbatere ampla.
Am fost si eu la Bangkok anul trecut impulsionat si de curiozitate si d epovestile tale. Peste tot se gateste si se mananca. Aveai dreptate sa afirmi ca bangkok este cea mai mare bucatarie din lume.
Nu stiam povstea acestor plastic ladies.
@doru: Sper ca nu te-a dezamagit Bangkok. Eu sunt indragostit de acest oras. Chiar este, metaforic vorbind, o uriasa bucatarie. 🙂
Nostima poveste! Adevarul este ca mi-as dori si eu sa fiu uneori o plastic lady si sa pot cumpara mancare buna de pe strada. 🙂
@karaoke: Parca doar tu? 🙂