Presupun ca toti cei care ati calatorit în Asia de Sud-Est, si nu numai dvs., sunteti familiarizati cu pietele plutitoare. În general acestea sunt amenajate pentru turisti, iar comerciantii, ca si cumparatorii, circula pe unul sau mai multe canale, în barci. În cazul turistilor, acestea sunt manuite de localnici care îsi închiriaza atat calitatile de vaslas, cat si ambarcatiunea.
Pe maluri, pe pontoane de lemn, sunt zeci de magazine de suveniruri si restaurante, ca si o piata în aer liber. Atat piata de pe ponton cat si cea din barci vand cam aceleasi lucruri; cu toate acestea oferta poate fi diversa, de la ceasuri Rollex contrafacute, pana la mancare gatita pe loc. Între aceste „extreme”, puteti trece orice va vine în minte, de la palarii la pantofi, de la tricouri la covorase de bambus… orice ar putea interesa un turist.
Localnicilor le place sa se targuiasca si este foarte distractiv sa faci asta, caci se gesticuleaza si se joaca teatru cateva minute bune, ca în final sa obtii obiectul la o treime din pretul cerut initial. Occidentalii, neobisnuiti cu astfel de negocieri, platesc fara sa clipeasca, din prima, pretul cerut de vînzator. Acesta baga banii în buzunar bucuros, dar, în sinea lui, regreta ca a pierdut distractia targuielii. Presupun ca cea mai buna metoda de a-l surprinde ar fi sa te targuiesti la sange, iar apoi sa-i platesti pretul cerut initial. Eu am facut asta odata si am lasat un thailandez cu gura cascata. Oricum, preturile sunt mici, sau asa erau pe atunci.
Am fost prima data într-o astfel de piata în 2005 si am avut ca vaslas o femeie între doua varste, iar fiica, sau nepoata, o ajuta la carma. Este o experienta interesanta, caci totul este extrem de pitoresc, zgomotos, dinamic si placut mirositor. De unde mirosuri placute? Bineînteles, de la cei care gatesc.
Este un deliciu sa mananci în barca, cumparand un lucru de colo si altul de dincolo. Imaginea de mai sus, provenind dintr-una din pietele plutitoare de langa Bangkok – Thailanda, va arata o „bucatarie” interesanta. Barcile chiar poarta, pe langa bucatar si alimente, mici dispozitive de gatit, cel mai adesea sursa termica fiind o butelie cu gaz. Se gateste în aburi, la wok, pe gratar, în orice fel este posibil.
Va rog sa remarcati cat de curata este barca si cat de îngrijit sunt pregatite alimentele. Totul arata proaspat si gustos. Credeti-ma pe cuvant, chiar asa si este!
Un prieten de pe FB mi-a spus ca fotografia seamana cu paleta unui pictor, iar mana ar putea reprezenta pensula artistului. Mi se pare o comparatie foarte potrivita. Avem de-a face cu artisti care “picteaza” cu arome si gusturi.
“Mie Thailanda mi-a schimbat viata” si mie,acolo mi-am cunoscut sotul 😀
@mitinita: Se vede ca mie mi-a schimbat-o ceva mai putin. 😀
@cristi: am fost de vreo 3 ori,de fiecare data am stat cateva luni si am avut marea sansa sa vad cate putin si din provincie
@radu:mie Thailanda mi-a dat gustul ptr calatorii, a fost inceputul formarii mele ca adult si acolo am invatat sa ma descurs singura. Ma crezi ca la inceput nu prea mi-a placut mancarea 😀 dar si cand i-am dat de gust. 🙂
@mitinita: Mie Thailanda mi-a schimbat viata. 🙂
@mitinita : cate zile ai petrecut in thailanda si cum au fost impartite ?
Mie imi placea sa fac cumparaturi din barcile plutitoare,parca era o autostrada pe apa. Eram intr-o barca si chiar faceam piata din celelalte barci. Am avut si sansa de a petrece cateva zile in casele care erau construite deasupra apei, acolo chiar era o alta lume. Si da, si eu inca simt aromele. 🙂
@mitinita: Eu cred ca cine apuca sa cunoasca putin Asia nu si-o mai poate scoate din suflet, mai ales daca este pasionat de mancare in forma ei exotic-traditionala. De fapt, pot sa spun ca viata mea s-a schimbat total dupa primul meu drum in Asia, in 2005. Nu am trecut la vreo alta religie, nici vorba de asta, dar mi-a schimbat modul de a gandi si, mai ales, m-a facut sa ma apuc de gatit si mi-a deschis interesul pentru gastronomie. Nu mi-a daruit doar un hobby, ci si o meserie.
@Roxana: Ouale ca ouale, ce ne facem cu restul? Mie restul mi se pare mai interesant. 🙂
Ce bine arata! Cred ca ma duc sa-mi fierb si eu un ou, de pofta, desi nu o sa fie la fel de bun ca cele din imagine! 🙂
maine plec si eu catre Anglia intr-o scurta calatorie …E prima maea iesire peste hotare. Macar Europa noastra sa o cunosc putin..:))
@alinutzika: Una scurta este mai buna decat deloc. Calatorie frumoasa!
cautat bilet de avion … mai vedem … hehehe
relax, nici nu m-am gandit la asta, era doar o completare … pentru ca eu pe unde am fost nu am vazut.
@crisri-j: Asa cum Malaezia este pe lista mea de tari ce trebuie neaparat vizitate, alaturi de alte cateva tari din zona, poate Thailanda ar merita atentia ta. Pentru mine a ramas absolut deosebita.
nu in toate tarile din asia de sud-est se gasesc astfel de piete . as spune ca e vorba mai mult de indochina (partea continentala a asiei de sud-est). cele mai multe se gasesc in thailanda dar sunt intalnite si in cambodia, vietnam si laos. in indonesia mai e una, in myanmar, malaysia, philippines nu stiu daca sunt.
fotografia e buna si iti vine sa mananci orice ar face cu ingredientele frumos aranjate.
@cristi-j: Nu a spus nimeni nimic de TOATE tarile din Asia de sud-est… in afara de tine. 🙂 Doamne, ce bine am mancat acolo, direct in barca. Parca simt si acum aromele.