Unul dintre motivele pentru care îmi place mult Asia, este, bineînţeles, mâncarea. Când spun „mâncare” nu mă refer doar la bucatele gătite, la ingrediente şi la modurile de a le găti, ci şi la atitudinea faţă de mâncare.


Mai mult ca oriunde mâncarea este un element emblematic al identităţii naţionale, iar mâncarea gătită şi oferită pe stradă este nu doar o activitate din care trăiesc milioane de oameni, ci şi una dintre caracteristicile Asiei de sud şi de sud-est.

Ceea ce vedeţi în imagine este unul, de fapt două, sau poate chiar trei, daca este sa judec după colţul din de jos din stânga fotografiei, restaurante. Locul unde a fost luată fotografia este oraşul Ho Şi Min (fost Saigon) din sudul Vietnamului. Cele două „restaurante” vizibile au, unul, scaune albastre, celălalt, scaune roşii. Sau poate este vorba despre un singur restaurant, dar cu două „bucătării”?

După modul identic în care sunt aşezate scaunele, se vede că întreprinzătorii au stabilit deja modul cel mai eficient în care se poate folosi micul spaţiu din jurul celor câteva mese pe care sunt pregătite grătarul şi frugăruile. În mod neaşteptat, grătarele par să fie aşezate pe câte un scaun de plastic (lucrurile se văd mai bine în varianta mea de poză, căci este mai mare decât cea pe care o folosesc în blog) şi, zău, nu-mi dau seama cum de nu se topesc; poate este un plastic rezistent termin?

Indiferent de asta, meniul este astfel ales încât grătarele să poată oferi maxim de productivitate. Cred că încap pe ele 20-30 de frigărui odată. Pe grătar, pregătite pe prelungirile laterale ale acestuia, se pot vedea oua, ştiuleţi de porumb, ceva ce ar putea fi bambus şi încă ceva ce nu pot identifica. Alături, pe mese, sunt pregătite frigărui marinate, de pui sau de porc, mango, bambusi şi o salată cu roşii şi lăptuci. Pe jos, la piciorul umbrelei, roşii şi lemongrass.
În spate se vede un fel de „vitrină” cu sucuri şi apă, pe raftul superior, şi multe borcane şi cutii cu diferite sosuri şi marinade, mirodenii, sare şi cine mai ştie ce.

Scaunele par incomode. Dacă ai peste 1,80 m, ca mine şi ca mulţi alţi occidentali, trebuie să stai ghemuit, cu genunchii la gură, ceea ce este incomod, mai ales pentru ideea mea despre cum trebuie să stai la masă. Probabil că farfuriile se ţin în mână, sau pe genunchi, aşa că ar fi mai prudent să nu mănânci îmbrăcat în cele mai bune haine ale tale.

Locul nu arată prea grozav şi nici prea îmbietor. Am văzut în Asia turişti occidentali care privesc acest gen de restaurant cu uimire şi puţină teamă, dar şi cu un fel de fascinaţie. Imensa lor majoritate nu încearcă, totuşi, să mănânce pe stradă.

Ştiu că în Occident avem o legislaţie stufoasă care reglementează modul în care trebuie preparată şi servită mâncarea, dar părerea mea este că, unele prevederi ale acesteia sunt aberante. Am avut ocazia să mănânc de multe ori pe stradă, cel mai adesea în locuri unde eram singurii occidentali. Este adevărat, mesele erau de plastic şi departe de prima lor tinereţe, se mânca uneori din farfurii de unică folosinţă, dar mâncarea era excelent gătită, iar ingredientele erau toate proaspete şi pline de gust şi aromă. Probabil cea mai bună astfel de masă, din punctul meu de vedere, a fost cea luată în Bangkok, undeva în sau lângă Chinatown, în 2008. Din fericire am şi filmat atunci câteva zeci de cadre aşa că voi putea, probabil, să aranjez să fie montate într-un scurt film. Ar fi interesant de văzut şi de comentat.

Revenind la mâncatul pe stradă, vă spuneam că am facut-o de multe ori şi de fiecare dată mâncarea a fost excelentă; nu am avut nicio problemă, şi nu fiindcă aş avea un stomac de fier. Ba chiar pot sa va spun ca sunt la fel de sensibil ca mai toata lumea: de pildă, era sa mor anul trecut dupa ce am mancat intr-un restaurant din Slănic Prahova, local avizat de HACCP, de altfel; am stat la pat o săptămână întreagă, cu febră şi dureri, asta după ce vreo două zile am aruncat din mine toate fluidele şi mai-puţin-fluidele.

În final, dacă alegem sau nu să mâncăm pe stradă în Asia este un lucru care ţine de dispoziţia şi modul de a gândi al fiecăruia. Ce ar fi de reţinut aici, dincolo de orice consideraţii, este faptul că mâncarea stradală face parte din cultura culinară a Asiei şi că poate oferi extrem de multe surprize plăcute, aşa cum am avut eu parte, sau poate mai puţin plăcute, căci nu există pădure fără uscături. Oricum, mâncarea stradală asiatică este pitorească şi interesantă, iar mie, zău, mi-ar plăcea ca şi pe străzile oraşelor noastre să poţi mânca, la fel de ieftin şi de bine gătite, gustări proaspăt preparate, delicioase şi pline de aromă.

Sursa foto: dreamstime.com