Nu este niciun secret faptul că îmi place mult bucătăria asiatică. Asia este însă imensă, iar culturile culinare etnice asiatice sunt cel puţin la fel de diferite ca cele europene. Există între ele asemănări, dar şi multe deosebiri. Simplificând, m-aş aventura să spun că în Asia există doi mari poli de mare efervescenţă culturală gastronomică, respectiv două mari zone de influenţă, care nu rareori se întrepătrund şi se suprapun: cea chinezească şi cea persano-arabo-indiană.


Fotografia de mai sus poate fi şi ea o ilustrare a existenţei acestor zone de influenţă. Ea reprezintă un vânzător stradal de „lumpia”, aflat într-una din pieţele oraşului Manilla, Filipine.
„Lumpia” este, de fapt, un rulou de primăvară, de origine chinezească, care s-a răspândit şi a devenit popular în toată Asia de Sud-Est. Am mâncat aceste rulouri în Thailanda, în Hong Kong şi în Cambodgia. Am gătit variante vietnameze şi thailandeze şi am citit despre variante indoneziene, malaeziene, laoţiene, birmaneze (myanmareze) etc.

Interesant este faptul că şi olandezii au preluat, via Indonezia, aceste rulouri. În Olanda se numesc „loempia”.

Cultura culinară filipineză a fost puternic influenţată de cea chineză. Lumpia au fost aduse în Filipine de emigranţi chinezi din Fujian. Ca să fiu cât pot fi astăzi de precis, lumpia denumeşte rulourile închise total în aluat, căci există şi variante de rulouri deschise. De asemenea lumpia are variante care se prăjesc, dar şi variante care nu se prăjesc (acestea folosesc, de obicei, înveliş din hârtie de orez, care are nevoie să fie doar puţin înmuiată în apă caldă). Mă opresc aici cu datele despre lumpia, căci pregătesc un articol separat despre acest subiect.

Revenind la fotografie, impresionante sunt mâinile. Zbârcite, semn al vârstei, deformate de muncă, dar încă puternice şi agile. Privite atent, pot spune o poveste întreagă.