Prin anii ’60, cand eram si eu mititel si mergeam la mare cu parintii, îmi aduc aminte de cei care vindeau pe plaja guvizi si hamsii prajite, halvita, braga, gogosi si multe alte dulciuri si gustari, printre care si un fel de crustacee asemanatoare unor creveti, dar foarte mici, cred ca nu aveau mai mult de 2 cm. Priveam pe atunci totul cu entuziasmul si curiozitatea nestapanita a unui copil si, ori de cate ori aveam ocazia sa degust acele minunatii, mi se pareau delicioase. Ţin minte ca guvizii, crocanti si sarati, erau preferatii mei.
Eram în vremurile comunismului sinistru, care înabusea în fasa orice initiativa particulara, dar aceasta practica a vanzarii darurilor marii si a deserturilor turco-tataro-grecesti pe plaja a continuat, desi la scara mult mai mica, si în anii ’90. Pe atunci preferam deja sa cumparam direct de la pescari (eram într-un grup de prieteni) si sa prajim noi însine pestele.
Prin 1997 am rupt-o cu litoralul romanesc pana în 2006. Am avut proasta inspiratie sa merg la Costinesti si am trait, din toate punctele de vedere, cu exceptia cazarii si a companiei, o experienta oribila. Nici vorba de micile delicatese de pe plaja; mancarea a fost îngrozitoare, oriunde am încercat. Ma mir si astazi ca nu m-am îmbolnavit. De atunci am preferat sa merg sa fac plaja si baie în Grecia, mancarea fiind unul dintre multele motive ale alegerii mele.
În fine, sa revin la fotografia de astazi, pe care am postat-o fiindca mi-a trezit amintirile de mai sus. Ceea ce vedeti este un vanzator din Sihanoukville, Cambodgia. În fundalul fotografiei se observa nisipul fin al plajii. Vanzatorul ofera turistilor niste crustacee imense, gata gatite si desfacute pe masura ce sunt vandute, ca sa poata fi mancate mai comod; se pot observa în fotografie creveti, crabi si langustine. În borcan presupun ca este un sos picant, iar totul se serveste stropit cu suc proaspat de limeta.
Cunosc gustul excelent, picant-dulce-acrisor al acestei combinatii si va pot spune ca este minunat. În plus, pentru multi dintre noi functioneaza înca acea satisfactie a mancatului din mana; nu este comod si reprezinta, cu siguranta, o amenintare la curatenia hainelor noastre, dar ne aduce aminte de vremurile copilariei cand nu aveam nicio grija si nicio retinere de a ne mozoli cu tot ceea ce mancam. Vremurile fericirii depline, nealterate de nimic, pentru multi dintre noi.
Nu mai stiu cum stau acum treburile pe litoralul nostru, dar din ceea ce aud, citesc si vad nu am impresia ca stau prea bine. Oricum, mi-ar placea, chiar si la nivel contemplativ, ca pe plajele noastre sa reapara vanzatorii cu cosuri cu mancare, la preturi accesibile, gatite simplu si gustos. As simti, cumva, ca reintram în normal.
Ooooooo, fratilor, ce sa mai zic eu, nu am fost la mare de prin ’83, pe vremea aceea se vindea doar porumb fiert si inghetata pe bat. Tot la Costinesti am fost si eu, vreo 3 ani la rand, de atunci nu am mai vazut marea. Cred totusi ca acum gasesti de toate.
Eu nu am mai fost pe litoralul romanesc din 1994 deci tot ce stiu e din discutii cu cei care au fost, din auzite, si din citite, vazute in media si internet dar nu am fost si nici nu sunt atras sa merg.
Pe unde am fost eu nu am vazut mancare pe plaja, erau vanzatori care se plimbau cu tot felul de maruntisuri sau suveniruri dar mancare nu tin minte sa fi vazut. Daca as fi intrebat as spune ca prefer, daca am nevoie, sa ma duc eu la vanzator nu sa vina ei la mine, nu vreau sa-i aud tot timpul asa cum nu vreau sa aud muzica pe plaja. Cel mult ar putea fi cei care vand bauturi (apa, suc, bere) si servicii de genul masaj. Dar pe marginea plajei si/sau pe aleile, strazile din apropiere sa fie tot felul de standuri, tonete, rulote, terase si alte forme de mancatorii.
Sunt multe programe tv care prezinta mancarea de strada, in diferitele ei forme din diferite tari, de la mancarea de strada asiatica pana la moda recenta foarte populara in America de nord a rulotelor (food trucks). E un program pe cooking channel care face o treaba excelenta prezentand cele mai interesante rulote si sunt lucruri la care nici nu te-ai fi gandit ca pot fi gatite pe strada, tot felul de adaptari, inovatii, fuziuni, mancare de restaurant gatita si vanduta in strada. Foarte interesant si plin de inspiratie. La noi binenteles ca nu se poate (de fapt si la ei a fost – si in unele locuri inca mai e – destul de greu, americanii au o multime de reguli privind mancarea, multe exagerate … ceva de genul : se pot pune o multime de porcarii nesanatoase in mancare dar sa fie intr-un mediu steril)
la istanbul erau niste scoici preparate pe strada, cand am fost eu.. asta daca esti dispus sa consideri turcia ca tara europeana si nu orientala 😛
@mea’Mielu: Inca nu am luat o decizie definitiva in privinta Turciei. 🙂 Bazarul din Istanul a fost locul primului meu contact cu mancarea stradala, candva prin 1990.
Eu am mincat pe strada in Maroc. Frigarui de miel cu un sos de iaurt.tin minte ca aveau si peste facut pe gratar si legume si tot felul de piini si felii de pepene rece.
Pe linga pitoresc mincarea stradala este si o traditie care merita pastrata. Sigur depinde si cum functioneaza acest fenomen si cum este legiferat.
@Yoyo: Ai dreptate. Imi aduc aminte chioscurile si tarabele de acum 10 ani de pe strazi… erau oribile si faceau o mizerie de nedescris. Nu stiu cum naiba in Asia se poate pastra curatenia.
Ma intreb uneori daca mancarea noastra traditionala are preparate cu adevarat potrivite pentru gatit si servit pe strada. Imi vin in minte cateva, dar foarte departe de ceea ce am vazut in alte tari. Adevarata problema, cred ca ai remaract bine, ramane insa legislatia si modul sau de aplicare.
Deocamdata ma bucur ca, pe langa saorma, pui Shanghai si pizza, pe strazile Bucurestiului au aparut covrigii. Ar mai avea loc clatitele, frigaruile, salatele de cruditati si altele.
nici eu n-am mai trecut de cativa ani prin statiunile litoralului autohton, dar din cate stiu, pe plaje circula frecvent vanzatori cu porumb fiert, gogosi, langosi, banane, ba chiar si suberek.. asta mai in sud: eforie, costinesti, 2 mai, vama.. la mamaia nu stiu, nu e genul meu.
si eu tot in grecia imi cam fac veacul (thassosul e mai aproape decat baia mare, vorba aia..), si in afara de asiatici cu masaj si africani cu maruntisuri (care am impresia ca doresc sa restituie albilor podoabele cu care acestia le-au cumparat bogatiile acum cateva sute de ani – nu as putea sa bag mana in foc, totusi, ca n-am intrebat..), acolo nu am observat sa se vanda alimente pe plaja. e drept ca plajele sunt strajuite, cu mici exceptii, de taverne sau macar baruri. probabil unde grecii or fi mai lenesi. dar, sa fiu sincer, in romania nu cred ca am cumparat vreodata ceva de pe plaja, parca sa zic un porumb fiert piciului, cand era de vreo 3 ani si nu m-am inteles cu el.. din fericire s-a lasat fara urmari. fetele comerciantilor nu inspira nici cea mai mica incredere…
in asia as manca insa de pe strada, cu cea mai mare placere.
@nea’Mielu: Imi pare bine ca se mai vinde ceva pe plaja, dar vad ca nu pomenesti nimic de pesti, braga si altele, cum erau acum 45-50 de ani. Probabil ca la ce ai listat tu, trebuie neaparat adaugate nelipsitele seminte. Poate si ceva alune sau chipsuri? 🙂
Cand am spus ca prefer Grecia si ca mancare, nu ma refeream la cea de pe plaja, care, cel putin pe unde am fost eu, este inexistenta. La 2 m de plaja au insa zeci de taverne.
In Asia, de pilda, caci fotografia este de acolo – iar eu am ajuns la plajele romanesti doar printr-o asociatie de idei, o reflexie provocata de trezirea unor amintiri – mancarea stradala este dusa, indraznesc sa spun, la nivel de arta culinara. Este greu de crezut pentru cineva care nu a fost acolo; unde in Europa, de pilda, ati fi putut manca pe plaja sau pe strada un curry cu orez sau aceste crustacee cu sos picant si limeta?