Prin anii ’60, când eram şi eu mititel şi mergeam la mare cu părinţii, îmi aduc aminte de cei care vindeau pe plajă guvizi şi hamsii prăjite, halviţă, bragă, gogoşi şi multe alte dulciuri şi gustări, printre care şi un fel de crustacee asemănătoare unor creveţi, dar foarte mici, cred ca nu aveau mai mult de 2 cm. Priveam pe atunci totul cu entuziasmul şi curiozitatea nestăpânită a unui copil şi, ori de câte ori aveam ocazia să degust acele minunăţii, mi se păreau delicioase. Ţin minte că guvizii, crocanţi şi săraţi, erau preferaţii mei.


Eram în vremurile comunismului sinistru, care înăbuşea în faşă orice iniţiativă particulară, dar această practică a vânzării darurilor mării şi a deserturilor turco-tătaro-greceşti pe plajă a continuat, deşi la scară mult mai mică, şi în anii ’90. Pe atunci preferam deja să cumpărăm direct de la pescari (eram într-un grup de prieteni) şi să prăjim noi înşine peştele.

Prin 1997 am rupt-o cu litoralul românesc până în 2006. Am avut proasta inspiraţie să merg la Costineşti şi am trăit, din toate punctele de vedere, cu excepţia cazării şi a companiei, o experienţă oribilă. Nici vorbă de micile delicatese de pe plajă; mâncarea a fost îngrozitoare, oriunde am încercat. Mă mir şi astăzi că nu m-am îmbolnăvit. De atunci am preferat să merg să fac plajă şi baie în Grecia, mâncarea fiind unul dintre multele motive ale alegerii mele.

În fine, să revin la fotografia de astăzi, pe care am postat-o fiindcă mi-a trezit amintirile de mai sus. Ceea ce vedeţi este un vânzător din Sihanoukville, Cambodgia. În fundalul fotografiei se observă nisipul fin al plăjii. Vânzătorul oferă turiştilor nişte crustacee imense, gata gătite şi desfăcute pe măsură ce sunt vândute, ca să poată fi mâncate mai comod; se pot observa în fotografie creveţi, crabi şi langustine. În borcan presupun că este un sos picant, iar totul se serveşte stropit cu suc proaspăt de limetă.
Cunosc gustul excelent, picant-dulce-acrişor al acestei combinaţii şi vă pot spune că este minunat. În plus, pentru mulţi dintre noi funcţionează încă acea satisfacţie a mâncatului din mână; nu este comod şi reprezintă, cu siguranţă, o ameninţare la curăţenia hainelor noastre, dar ne aduce aminte de vremurile copilăriei când nu aveam nicio grijă şi nicio reţinere de a ne mozoli cu tot ceea ce mâncam. Vremurile fericirii depline, nealterate de nimic, pentru mulţi dintre noi.

Nu mai ştiu cum stau acum treburile pe litoralul nostru, dar din ceea ce aud, citesc şi văd nu am impresia că stau prea bine. Oricum, mi-ar plăcea, chiar şi la nivel contemplativ, ca pe plajele noastre să reapară vânzătorii cu coşuri cu mâncare, la preţuri accesibile, gătite simplu şi gustos. Aş simţi, cumva, că reintrăm în normal.