Vietnamul a avut în ultimii ani un progres remarcabil din toate punctele de vedere. Poate cel mai important lucru de spus despre aceasta tara cu 91 de milioane de locuitori si cu o suprafata de 331.000 kmp (spre comparatie Romania are o suprafata de 238.000 kmp si o populatie de doar 19 milioane de locuitori) este ca din muritoare de foame a devenit exportatoare de produse alimentare. Chiar si în ce priveste orezul, alimentul de baza al tarii, Vietnam a devenit în ultimii ani cel de-al doilea mare exportator al lumii, dupa Thailanda.
Imaginea de mai sus este luata într-un sat de pescari. În zare se observa, atat în partea dreapta cat si în cea stanga, cateva zeci de vase de pescuit. În plan apropiat sute sau mii de site pe care se usuca ansoa. Acest produs este unul important în exportul vietnamez, care ofera pietei mai multe tipuri de ansoa, de diferite dimensiuni, de la cele de 1-2 cm lungime, pana la cele din aceasta imagine.
Este un ingredient interesant, plin de gust si capabil de a potenta gustul altor alimente, caruia est si sud-est asiaticii i-au gasit o multime de întrebuintari. Ansoaua uscata este adaugata ca atare în salate, sau presarata peste orezul fiert ori peste mancarurile cu sos. Este, de asemenea, un ingredient adesea folosit în preparatele de tip stir-fry.
Revenind la imagine, în centrul ei se afla o barca, probabil nefolosita fiindca este într-o stare foarte proasta, iar în ea se gaseste un alt tip de barca, rotunda si concava. Acesta este tipul de barca traditionala a pescarilor vietnamezi. Mai este înca foarte des folosita, dar satucul în chestiune este, se pare, mai „modern”, caci toate vasele din planul departat au forma cunoscuta noua si sunt mai mari. Probabil este vorba despre eficienta, caci acest ultim tip de ambarcatiune poate aduce o încarcatura mai mare.
Nu numai, ci si faptul ca nu se mai dragheaza canalele si scurile. Lacul Razim, care dadea tone de peste, un lac absolut urias si fabulos, a ajuns sa nu mai poata fi parcurs cu barca pe mai mult de jumatate, apa fiind prea mica. Nenorocirea e ca mii de specii de animale care se hraneau cu pestele de acolo, cuibareau, se adaposteau acolo, vor pieri incetul cu incetul. Marile colonii de pelicani, printre care si cele de pelican cret, au ajuns sa fie doar mici grupuri.
Prima data am vazut o cherhana la Sf. Gheorghe ( delta) in vacanta de vara dupa terminarea clasei aVIIIa si, acolo, am vazut prima oara un morun ( si multi alti pesti), care avea vreo
4 metri lungime (nu este poveste pescareasca). Pacat ca in ultimii ani a scazut dramatic cantitatea de peste : poluarea si
braconajul desantat.
Cand am vazut poza mi-a venit in nari mirosul de la cherhanalele alea adevarate, de prin capatul litoralului, unde nu vin turistii buluc si unde inca se prinde peste si se gateste numai peste. Un miros puternic, insa deloc neplacut, de peste uscat, de sare, cu totul altul decat cel din magazinele de peste.
Intr-o astfel de cherhana am mancat, aproape fortata, un ardei umplut cu peste. Cand am aflat ce mi se ofera, sincer, am avut un sentiment de repulsie, cum adica, ardei umplut cu peste?!
Dar bunavointa si fericirea de pe chipul femeii de acolo m-au facut sa nu refuz, desi ma gandeam unde o sa-l ascund sa nu vada ca nu il mananc. A fost delicios, nici acum nu imi vine sa cred. Si nu mirosea greu a peste, ci placut, imbietor.
@Corina: Eu nu am avut sansa sa vad o cherhana pana acum. Te invidiez. 🙂
Sunt sigura. La noi este o delicatesa, un lux mai nou.Ma bucur foarte mult ca raspunzi mereu mereu la mesaje este grozav sa stii ca ai un interlocutor cu care vorbesti nu primesti peste o saptamana sau o luna un mail raspuns la vreun comentariu.Asta este un lucru exceptional .
@mirela: Pai, daca nu raspund la comentarii, de ce imi mai fac blog? Chiar caut sa stimulez comentatul si discutiile; dau premii celor care comenteaza. 🙂
Ce grozave sunt ,dupa munca lor se bucura papilele noastre gustative. Mie imi place grozav de mult pestele oricum ar fi el gatit
@mirela: Si papilele lor se bucura. In satele pescaresti pestele si fructele de mare sunt principala hrana. 🙂