Fotografii de pe papamond (34)

Am mai povestit în cadrul acestei foto-rubrici despre pietele plutitoare, unul dintre fenomenele tipice Asiei de Sud-Est. Deja renumite pentru oferta de mancare stradala, aceasta zona îsi completeaza oferta si cu mancarea „fluviala”, gatita direct în barci, proaspata si delicioasa.
FLOATING MARKET Cambodia - Fotografii de pe papamond (34) 1 - Retetele lui Radu
O piata plutitoare este ceva extrem de pitoresc si de interesant, surprinzator, misterios si exotic; un tumult dinamic, plin de sunet si arome, care te cucereste.

Vara s-a terminat si ma gandesc cam cu tristete la lunile ce vor urma. Iarna în Bucuresti nu este vreo mare placere si voi duce dorul legumelor si fructelor de gradina. Voi fi nevoit sa folosesc din nou „materia” insipida si inodora oferita de supermarket sau de serele „pietarilor”.
Fotografia de mai sus reprezinta una dintre sutele de barci care ofera fructe sau mancare gatita turistilor din pietele plutitoare. Barca din imagine este una cambodgiana, dar barci aproape identice se pot întalni si în Thailanda, Myanmar, Indonezia, Malaezia, Laos etc.
Observati la pupa barcii cîteva sticlute cu diverse sosuri si condimente, semn ca barcuta respectiva va oferi nu doar fructe, ci si mancare gatita. restul încarcaturii este formata de vegetale proaspete; acestea sunt, dupa orez, alimentele cele mai importante ale unei diete, pe care unii dintre specialisti o considera cea mai sanatoasa din lume. Eu împartasesc opinia lor, fara sa fiu specialist în ceva, ci doar un simplu european pasionat de culturile culinare asiatice.
Încarcatura barcii din imagine, plina de culoare si prospetime, ma face cu atat mai mult sa regret sfarsitul verii. Unul dintre lucrurile minunate ale Asiei de Sud-Est este faptul ca, indiferent de sezon, mereu exista cate ceva proaspat care se poate culege. Prospetimea absoluta a ingredientelor este, poate, atuul principal al bucatariei locale.
Îmi este dor de acele locuri, au trecut deja 4 ani de la ultima mea vizita acolo. Poate anul viitor…

4 comentarii pe “Fotografii de pe papamond (34)

  1. nea'Mielu spune:

    asiaticii isi cara stilul pretutindeni.. ziceam deunazi ca aveam in plan ceva cumparaturi prin dragon. toate cum le stim, dar mai mult ca niciodata, tarani chinezi cu niste carucioare haioase vanzand legume nemaivazute.. multe frunze, cred ca am recunoscut niste bok choy si desigur shiitaki, dar si niste chesti care aratau a castraveti dar foarte ridati si cate altele, boabe de tot soiul, rosii si verzi, niste seminte ciudate, etc.. am inteles ca au gradini prin jurul bucurestiului si produc legume specifice asiei cu destul de mult succes. imi mai amintesc ca, in urma cu multi ani, vorbind cu un chinez despre mancare, se vaita ca noi avem foarte putine legume.. si pe buna dreptate. eu unul nu am reusit sa ajung in asia (am mirosit-o cumva pe la istanbul doar..), dar astept cu aceeasi nerabdare cu care vreti voi sa o revedeti..

    • Radu Popovici spune:

      @nea’Mielu: Extraordinara puterea de adaptare a chinezilor, dar si tenacitatea cu care “tin” de cultura lor traditionala. Mi-ai dat o veste buna. Acum am un motiv in plus sa ajung la Dragonul rosu.

  2. cristi-j spune:

    Cu siguranta al doilea paragraf e corect in cazul pietelor traditionale, originale, locale, reale dar pentru cele 3-4 piete plutitoare pe care le viziteaza toata lumea cred ca e un pic schimbat, atractii turistice aranjate care au cam pierdut legatura cu realitatea si se aseamana mai mult cu terminalele de aeroport. Chiar si asa, pentru un european e interesant, mai ales daca iti doresti sa te lasi cucerit.

    Nici eu nu sunt deloc incantat ca s-a terminat vara. Am trecut prin veri in locuri mult mai “dure” decat Romania si imi place soarele, vara, caldura, nu ma deranjeaza transpiratia, umezeala si din fericire nu am probleme de sanatate. Pentru mine intre 15 octombrie si 15 decembrie e cea mai urata perioada a anului urmata de 15 ianuarie-1 martie. Si la Bucuresti inca e bine … hehehe

    Nu stiu la care dieta te referi si ce o face cea mai sanatoasa din lume. Daca ne luam dupa niste lucruri concrete cred ca Japonia si Mediterana ar putea pretinde ca au cele mai sanatoase diete.

    In Asia de sud-est exista mereu ceva de cules pentru ca plantele cresc uluitor de repede si abundent (caldura si umiditatea fac minuni) si nu ai mare lucru de facut sau vreo mare contributie, comparativ cu Romania de exemplu. Viteza cu care se modifica aspectul “verde” al unei gradini sau al unei strazi acolo este extraordinara.

    Si mie imi e dor, si pentru mine au trecut tot 4 ani, am inceput sa am oarece emotii … hahaha

    • Radu Popovici spune:

      @cristi-j: Natura Asiei de S-E este uluitoare prin varietatea de vegetale pe care ofera. Aceasta fenomenala disponibilitate face ca bucatariile locale sa foloseasca numai ingrediente extrem de proaspete, crescute numai in are liber si, in general, fara vreun aditiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.