Vă povesteam cu altă ocazie despre vizita făcută acum 4 ani în Cambodgia, într-un sat de pescari de pe lacul Ton Le Sap. Era unul din acele sate căţărate pe papainoage, ale cărui case şi acareturi se ridică sau se coboartă funcţie de nivelul apei. Este un loc fascinant, dar deloc singular în Asia de Sud-Est. Oamenii care îl locuiesc, de asemenea, sunt extrem de interesanţi.


fotografia de mai sus reprezintă un pescar aruncând năvodul. Din păcate, cu excepţia ţării (Cambodgia), autorul fotografiei nu a crezut necesar să noteze locul de unde provine imaginea. Nu reuşesc să-mi dau seama dacă apa este stătătoare sau curgătoare; nu mă pricep deloc la pescuit, dar după modul în care mânuieşte năvodul, aş înclina spre o apă curgătoare.

Îmi place mult mişcarea avântată, concentrarea bărbatului, dar şi zâmbetul său, ca şi cum ar fi fost conştient că este fotografiat şi ar fi intenţionat să „dea bine” în poză. De remarcat supleţea sa şi corpul musculos, antrenat; se vede că îşi face meseria în aer liber şi că depune zilnic un însemnat efort fizic. M-aş avânta să spun că se şi hrăneşte sănătps, cu multe legume şi peşte, fără excese de niciun fel. Cum glumeşte un prieten dintre ai mei: „şi sărăcia este bună la ceva; te fereşte de excesele alimentare.”

Lăsând gluma deoparte, fotografia îmi place fiindcă expune un mod de viaţă tradiţional, vechi de mii de ani şi, din păcate, pe cale de dispariţie. Ştim bine că astăzi avem computere, maşini, televizoare, frigidere şi aer condiţionat. Ştim bine ce câştigăm datorită lor, dar nu realizăm întotdeauna ce pierdem din cauza lor.