Fotografia de astăzi reprezintă celebra hârtie de orez comestibilă, întindă la uscat pe cadre împletite din bambus. Aceasta este un ingredient care se găseşte sporadic pe piaţă, cam ca toate alimentele asiatice care se mai aduc şi pe la noi, în unele super şi hipermarketuri.


Este folosită mai ales ca ambalaj pentru pacheţele şi rulouri cu diverse umpluturi. Are o oarecare transparenţă, ceea ce permite „vizionarea” unor ingrediente frumos colorate (creveţi, carne, legume) din compoziţia umpluturii; de aceea aceste ingrediente se pun în pacheţele astfel ca, la prezentarea pe farfurie, să fie în partea superioară a pacheţelelor, cât mai vizibile cu putinţă.

Este destul de dificil de lucrat cu această hărtie, sau cel puţin eu am dificultăţi. Modul de lucru şi câteva detalii despre ea puteţi găsi aici.
O folosesc rar şi lipsa de antrenament îmi dă de furcă. Mi se pare destul de fragilă şi relativ neprietenoasă atunci când vine vorba de ambalat în ea diversele umpluturi. Se rupe uşor şi, dacă este prea umedă ori prea uscată, nu aderă şi nu închide bine pacheţelele.

Spre surprinderea mea am o singură reţetă pe blog în care am folosit hârtie de orez şi am ambalat eu singur pacheţelele. Ar trebui s-o folosesc mai des (am un pachet nedesfăcut în cămară), mai ales că diversitatea rulorurilor şi pacheţelelor din bucătăriile sud şi sud-est asiatice este uluitoare.