Fotografia de mai jos reprezinta un grup de tinere care recolteaza orezul, undeva în Cambodgia. Fotografia este interesanta, iar figura tinerei din prim-plan este foarte expresiva: citim pe ea un pic de uimire, caci poate a fost luata prin surprindere de fotograf, dar, în acelasi timp, parca si neîncredere, sau macar circumspectie. Sentimentul de uimire este simplu de înteles; circumspectia se explica, probabil, prin prudenta cu care te învata o viata grea, cu multe lipsuri si cu la fel de multa munca.
Sunt cateva lucruri de remarcat. Primul care m-a izbit a fost tineretea, cel putin aparenta a personajului principal. Îmi aduc aminte, de acum 4 ani, de la ultima mea calatorie în Asia, de o tanara cambodgiana, bona unor cunostinte din Phnom Penh, despre care credeam ca are maxim 16 ani, ca, în final, sa se dovedeasca faptul ca avea 26. Oricare dintre noi ar fi, poate, tentat sa spuna ca tanara din fotografie are maxim 14 ani, dar ar putea avea si 20 sau chiar mai mult.
Al doilea lucru observabil este îmbracamintea. Blue jeans, camasi, pulovere, palarii, basmale… Poate cu exceptia basmalelor nimic traditional. În schimb, uneltele de lucru sunt, posibil, identice cu acelea de acum cateva sute de ani. Contrastele vechi-modern, traditional-occidental încep sa fie, din pacate, caracteristice Asiei de Sud-Est. Ultimul pare sa fie rezultatul unui fel de proces de aculturare, de preluare, de multe ori fara discernamant, a elementelor civilizatiei occidentale. Îmi este imposibil sa înteleg succesul international al sub-culturii occidentale promovat de filmele, cartile, muzica si stilul de viata american, dar el exista incontestabil.
O alta observatie este legata de activitatea în sine de recoltare a orezului. Este groaznic de greu sa stai aplecat ore în sir, multe zile la rand, si sa retezi firele de orez cu o secera. Mi se pare o munca zadarnica, de tip sisific, pe care nu as fi în stare s-o fac. Cu toate acestea, milioane de alti oameni îsi castiga traiul în acest fel. Faptul ca stiu asta ma stanjeneste, de parca iau la cunostinta o nedreptate; ma simt neputincios, caci nu vad cum as putea repara asta, dar si un pic vinovat.
Din aceasta ultima observatie pot trage o concluzie: pentru cei care muncesc atat de greu pentru roadele pamantului, mancarea are alta valoare. Nu este doar hrana, are o putere simbolistica si mistica ce depaseste cu mult simpla ei perceptie ca aliment. Sunt sigur ca acesti oameni nu risipesc nici un bob de orez, caci pentru ei acel bob reprezinta universul si divinitatea.
Îmi aduc aminte de multele dati în care, în decursul anilor, am aruncat mancare, cel mai adesea fiindca am uitat de ea prin frigider sau camara si a apucat sa se strice. Înainte faceam acest lucru fara vreo remuscare majora, caci ma gandeam doar la banii risipiti. Acum, cand înteleg altfel mancarea, stiu ca risipesc, de fapt, chiar o parte din mine.