Astazi este zi libera, asa ca vreau sa va provoc la o discutie. Va propun sa încercam sa filozofam un pic. Sa gandim întelepteste si sa schimbam idei. Despre ce? Despre mancare, bineînteles.
Am auzit mai demult o expresie care mi-a placut. Nu mai stiu unde am dat de ea, nu mai tin minte daca mi-a spus-o cineva sau daca am citit-o undeva. Important este ca m-a izbit, ca si cand as fi avut o revelatie. Expresia este: „Cultura unui popor poate fi cunoscuta prin fereastra întredeschisa a bucatariei sale.” Am mai folosit-o în acest blog, tocmai fiindca mi se pare o vorba de pret.
Îmi dau seama acum, dupa cativa ani, ca momentul în care am descoperit-o a fost determinant în felul în care am început sa iubesc tot ce are legatura cu mancarea. Brusc, în mintea mea s-a adunat tot ce am citit si tot ce am crezut ca uitasem; am realizat ca gastronomia este, de fapt, nu o palavrageala despre obisnuita si banala „gateala”, ci filozofie dusa, daca mi se permite expresia, în plan organo-leptic.
Bucataria unui popor nu apare din senin. Ea este o suma. Ea aduna si sintetizeaza întreaga civilizatie a acelui popor. Totul este reflectat în gastronomie: istoria, geografia, influentele altor civilizatii, psihologia populatiei, tehnologia. Gastronomia respira în ritmul ei propriu care a fost creat de clima, resurse, traditii, religie… Dati-mi un exemplu de moment important în viata noastra, care sa nu fie legat de mancare: nastere si moarte, casatorie, botez, aniversari… Mancare. Însotita adesea de muzica, dans, discutii si alte forme de interactiune umana. Pana si în dragoste, care oricum trece prin stomac, cina cea romantica si micul dejun servit la pat sunt pasi importantit în evolutia unui cuplu.
Mancarea a fost sacra timp de mii de ani, oare astazi cum o percepem? Unii dintre noi nu mai rabdam de foame, avem cu ce ne îndestula; daca ni se strica o bucata de carne sau de branza în frigider nu mai este o catastrofa, dar tot simtim ca am facut ceva incorect, ca am risipit resursele acestui pamant generos. Acest regret face si el parte din gastronomie. Chiar daca nu realizam în mod constient, subliminal stim ca mancarea a ramas sacra, pentru ca prepararea ei este o arta, iar întelegerea ei este… filozofie.
Gastronomia studiaza deci relatia dintre cultura si mancare. Se crede cel mai adesea, în mod eronat, ca termenul gastronomie se refera exclusiv la arta de a gati, dar aceasta este doar o parte a disciplinei gastronomie, tot asa cum un bucatar nu este neaparat un gurmand sau un gurmet. Spre neplacuta mea surpriza, DEX-ul da o definitie incompleta, ca în atatea alte cazuri legate de domeniul culinar: „Arta de a prepara mancaruri alese sau însusirea de a le aprecia calitatea, gustul.” Conform acestei definitii, gastronomia este fie arta culinara, fie calitatea de a fi gurmand. Adica ori una, ori alta; nu ambele si în niciun caz împreuna cu alte întelesuri.
Am zis mai sus „gurmand”, si nu „gurmet”, caci pentru DEX este totuna: „Persoana careia îi plac si care stie sa aprecieze mancarurile bune”. În opinia mea, un gurmand este un mancacios care s-a spalat pe maini înainte sa se aseze la masa, iar un gurmet este o persoana care întelege gastronomia si stie sa aprecieze arta culinara. Nu este musai însa sa stie sa gateasca. Daca stie, cu atat mai bine pentru el.
Haideti sa încercam sa dam o definitie gastronomiei… adica una corecta, nu una ca cea din DEX. Eu am ales-o pe cea care urmeaza, caci mi se pare simpla si la obiect: „Gastronomia este o disciplina, o combinatie între arta si stiinta, care studiaza componentele culturale ale civilizatiei, avand ca ax central mancarea.” Probabil ca nu este perfecta, dar nu am deocamdata alta mai buna.
Haideti sa revenim la gurmeti, caci acestia sunt, în opinia mea, gastronomii. Formatorii de opinie, daca doriti. Activitatea unui gurmet include descoperirea, degustarea, experimentarea, cercetarea, întelegerea si comunicarea relationata cu mancarea. Comunicarea se face de obicei prin scris, dar nu numai. Gastronomia este, deci, o activitate interdisciplinara.
În opinia mea mancarea, privita ca ritual (atmosfera din restaurant sau de acasa, montarea pe farfurie, prezentarea, servirea, alcatuirea meniului, asocierea mancarii cu bautura, în special cu vinurile) intra în corelatie cu artele dramatice, artele grafice, literatura, arhitectura si muzica; cu arta deci, si nu este de mirare, caci una dintre componentele gastronomiei este ea însasi o arta: cea culinara.
Fac aici o mica paranteza, caci vreau sa vorbim un pic despre arta culinara. Arta culinara este arta prepararii alimentelor. Cuvîntul “culinar” este definit ca ceva legat, sau înrudit, cu gatitul si cu bucataria. Englezii au un cuvand foarte folositor, care în limba noastra nu exista: “culinarian”, adica o persoana care lucreaza în domeniul artei culinare.
“Culinarianul” care lucreaza în bucatarie este numit bucatar, sau chef, functie de rangul si priceperea sa. Alti “culinarieni” sunt jurnalistii si criticii culinari, dieteticienii si nutritionistii si toti restauratorii, adica cei care lucreaza în bransa restaurantelor de tot felul, sau cum li se spunea pe vremuri, unitati de alimentatie publica.
Sa revenim la gastronomie. Legat de ea nu trebuie sa vorbim numai despre arta, caci gastronomia este legata (poate chiar mai evident decat de arte) si de stiinte: fizica, chimie, matematica, biologie, geologie, agronomie, antropologie, istorie, filozofie, psihologie si sociologie. Şi poate si altele, dar nu reusesc eu sa bat cu mintea pana acolo.
Conform enciclopediilor la care am avut acces, se pare ca primul studiu dedicat gastronomiei este „Fiziologia gustului” de Jean Anthelme Brillat-Savarin, aparuta la începutul secolului al XIX-lea. Spre deosebire de cartile traditionale de retete, el studia relatiile dintre simturi si mancare, tratand starea de bine survenita dupa o masa de calitate ca pe un fenomen stiintific.
Din ce am citit eu, chinezii, persanii si indienii elaborasera deja, de sute de ani, complicate sisteme de gandire ce îmbinau filozofia, tehnologia si atitudinea lor despre lume cu gatitul si cu sanatatea, ceea ce, dupa mine, înseamna tot gastronomie.
În fine, chiar daca acceptam sau nu ideea ca asiaticii au fost cei care au pus bazele gastronomiei, pe mine ma macina totusi o nedumerire, si anume de ce o astfel de carte a aparut atat de tarziu în Europa? Acum mai bine de 2300 de ani aparuse deja prima carte de bucate europeana, cea a lui Archestratos. De ce oare nimeni nu a vorbit despre gastronomia decat atat de tarziu? Chiar nimeni nu a facut trecerea de la retete la gastronomie în 2300 de ani? Nu stiu sa va raspund la aceasta întrebare. Tot ce pot spune este “mai bine mai tarziu decat niciodata”.
Din punct de vedere etimologic, cuvantul “gastronomie” deriva din greaca veche “gaster”, care înseamna “stomac” si “nomos” care înseamna“ cunostiinta” sau “lege”. Mie personal, o denumire precum “cunoasterea stomacului” mi se pare nepotrivita; ea minimizeaza sensul atat de generos al gastronomiei, dar arata modul în care s-a schimbat perceperea termenului în timp. De la simpla cunoastere a stomacului în Antichitatea greco-romana, gastronomia a ajuns sa denumeasca o disciplina completa, pasionanta si infinita, o adevarata filozofie a mancarii.
Frumos scris si cu placere citesc.
@Dana: Ma bucur ca v-a placut.
Acest articol intr-adevar te pune pe ganduri. Daca-l recitesti de mai multe ori, in prisma culturii personale, se ridica multe-multe intrebari si incepi sa fii multumit de tine insuti ca petreci ore intregi in bucatarie si documentandu-te din diferite surse pentru masa familiei. Pregatirea cu dragoste a mesei de zi cu zi este una din caile de a-ti manifesta pretuirea fata de cei de langa tine, iar atmosfera creata la masa de bucatele bine alese si prezentate este una de sarbatoare. Daca am avea o cultura gastronomica mai evoluata, precis ca nu s-ar pune problema curelor de slabire, pentru ca odata inteles rostul si locul mancarii in viata noastra, am inceta s-o privim ca pe un simplu mijloc de a-ti potoli foamea sau de a-ti umple timpul. Dovada cea mai clara in acest sens este gradul de obezitate al populatiei din diverse tari, tocmai datorita nivelului de cultura pe care o au in ceea ce priveste mancarea si arta de o prepara.
@Rita: Ai dreptate daca includem in gastronomie, asa cum ar trebui s-o facem, si notiunile de nutritie si de punere in legatura a digestiei cu miscarea (gimnastica).
…ca sa supravietuiasca , toate vietuitoarele pamantului trebuie sa manance si sa procreeze . Omul , fiinta lasata de Dumnezeu pe pamant cu suflet si intelepciune , a imbracat procreerea in iubire si mancarea in arta si n spectacol si amestec de gusturi si miresme . Mancarea este bucuria de a trai , cu cat iti va fi mai frumos platoul , cu cat iti va fi mai inmiremata mancarea cu atat mai mult vei avea pe fata zambetul si bucuria … ” Joie de vivre ” …asa trebuie tradusa si transpusa masa si mancarea ..parerea mea …
@Andrei Florea: Da, ca “poezie”, foarte adevarat, nimic de zis. Articolul se refera insa mai mult la terminologie si la definirea mai precisa a atitudinii fata de mancare.
Minunat articol, ca de obicei. Savarin si-a exprimat convingerea ca inceputurile mancarii gatite si aparitia limbajului sunt strans legate, avand in vedere ca o mancare buna insotita de o bautura pe masura indeamna la comunicare si socializare. Este adevarat ca putini vad mancarea la adevarata sa valoare si poate ca ii recunosc acea valoare numai in absenta sau cand e poate prea tarziu. Nu ar fi rau ca “Fiziologia gustului” de Savarin (aici va semnalez o mica eroare in text) sa fie inclusa in lecturile scolare.
@Andreea Lovin: Am discutat cu un psiholog care afirma, daca am inteles eu bine, ca in creier centrul telepatic se afla in apropiere sau in legatura cu centrul care “simte” savoarea mancarii. De aceea, la masa este foarte putin probabil sa se iste certuri sau neintelegeri si, de asemenea, se gasesc foarte usor subiecte de discutie. Probabil ca acesta este motivul pentru care toate evenimentele importante, de zeci de mii de ani, sunt punctate si cu luatul mesei impreuna. Extrapoland un pic, mancarea este un eveniment cultural impartasit de meseni. Este ca si cum ai merge cu prietenii la concert, teatru, film, balet sau expozitie de arte plastice. Mancarea este o forma de a comunica, de a interactiona, de a cunoaste.
Multumesc pentru atentionare, am corectat.
mi se pare corecta ordinea motivelor . in general , romanii stiu ei mai bine , nu trebuie sa-i invete altii !
@cristi-j: He, he. Imi aduc aminte de emisiunile lui Gaita. Cele cu intrebari de genul: “Cate lucruri va bagati, de obicei, in geamandura?” Toti raspundeau ca isi baga camasi multe, 3 pantaloni si 2 perechi de pantofi, sau alte asemenea tampenii. Niciunul macar nu a spus: “Frate, sa ma bata cucu’ daca stiu ce e aia geamandura. Explica-mi matale ce e, ca dup-aia iti zic eu ce imi bag in ea.”
m-am folosit de alaturarea facuta de tine intre gastronomie si filozofie pentru a spune ca gastronomia nu e pentru cei multi in sensul ca nu are cum sa fie (cati sunt in stare sa inteleaga filosofia si sa filosofeze ei insisi ?) si nici nu cred ca trebuie sa fie si nici n-as vrea sa fie . si nici nu vreau sa aud tot felul de persoane care folosesc tot felul de termeni despre arta culinara , cat sunt ei de gurmanzi (in sensul de gurmet) si cum se pricep ei la gastronomie . sunt putini cei care se pricep dar sunt multi cei care pretind asta . (chiar printre cunostinte am auzit “vai , dar eu sunt atat de gurmand , si-mi place , si ma pricep … !” iar intrebarea care-mi venea mie – stiind despre cine e vorba – era “de ce , pentru ca ai mancat de doua ori in viata creveti ?”)
si apropo de ce spunea balauru , pe mine nu ma deranjeaza in absolut ca ceafa de porc si cartofii prajiti fac legea in restaurante , ma deranjeaza ca romanii sunt foarte imobili in acest domeniu , ca sa nu spun altfel , si nu incearca si altceva . de exemplu si belgienii au niste feluri preferate cam “ciudate” si lor le plac mult cartofii prajiti dar in belgia gasesti o multime de restaurante de toate felurile . nu e neaparat o comparatie , e o idee .
@cristi-j: Ajungem iar la educatie. Si la noi s-au mai deschis restaurante etnice, dar putine reusesc sa reziste. Asa este, noi vom muri tot cu ceafa la gratar, sarmale si tochitura. Bune si astea, dar mai sunt, cum zici si tu, inca atatea altele de incercat. Eu m-am cam lamurit cum este cu imobilitatea asta a romanului in domeniul culinar. Romanul este imobil in primul rand fiindca este ignorant, in al doilea rand fiindca nu-i pasa, si in al treilea rand fiindca nu are bani si nu vrea sa “se riste”.
@Radu: Nu ma tenta, lucrez intr-o tipografie. Facem niste fluturasi “ce si cum se mananca” si-i punem in cutia postala de sarbatori? 🙂
@balauru: Presupun ca ar avea cam acelasi efect ca un blog.
Parerea mea este ca gusturile se educa, si mereu exista loc si de mai bine. Problema majoritatii romanilor? Scopul primordial este sa umplem burta, nu sa ne “gadilam” papilele gustative si sa ne si saturam in acelasi timp. Atata timp cat ceafa si cartofii prajiti vor face legea in restaurante, nu vad o schimbare in bine.
Am auzit nu demult o povestioara (nu stiu cat de adevarata este) despre un nene roman plin de bani care a comandat intr-un restaurant din Paris o sticla de vin la pretul de 1.000 Euro. Dupa care si-a turnat in pahar jumatate vin, jumatate Cola. Stiu oameni care au fost in Grecia, si care la pranz, in fiecare zi, mancau pizza … si exemple sunt destule.
@balauru: Atunci, se pare ca acest gen de articole sunt binevenite. Cu conditia sa le citeasca cine trebuie. 🙂
Radu, îti înteleg frustrarile legate de orizontul unor bucatari. Cred ca vei fi mai usurat, si îi vei lua asa cum sunt, daca vei face diferenta între gastronomie, si gastrotehnie. E ca cea dintre arta si artizanat. Arta poate include motive artizanale. Invers e mai greu. Tehnicianului îi lipseste tocmai viziunea de ansamblu. Legile de miscare (prin ansamblul de stimuli psiho-fiziologici, atent dozati) a umorilor gastrice.
Cu toate astea, gastronomie fara gastrotehnie nu exista. Ar fi ca arhitectura fara calcul. La urma urmei, nu toti bucatarii trebuie sa se priceapa la gastronomie, asa cum percutionistul nu trebuie sa stie cum se ciupeste chitara. Important e ca dirijorul sa aiba viziunea, si, în functie de ea, sa stie ce sa-i ceara fiecarui membru al orchestrei. Iar într-o bucatarie, functia de bucatar sef nu este una (numai) contabila sau de control de calitate, ci, în primul rînd, una de interpretare, daca nu de creatie totalmente noua.
@Marius: M-am mai linistit. 🙂 Tocmai vin de la un restaurant “italienesc”. Cred ca acesta nu avea un bucatar sef adevarat. Multe restaurante nu au. De fapt, marea majoritate. In teorie ai dreptate, dar practica… Si in buna masura aceasta situatie trista porneste tot de la educatie… mai bine zis de la lipsa ei. Am cam vazut cum se face in Romania scoala, asa ca incep sa am o idee destul de clara a nivelului de la noi.
” Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au asezat la o masa cu mancare buna pentru a-si cunoaste mai bine rudele, pentru a-si face prieteni noi,pentru a pune la cale politica lumii, acolo s-au pus la cale razboaie si s-a incheiat adesea apoi pacea…..la o masa buna cu un pahar de vin in mana am decis ca cel de langa noi este alesul, am decis ca ne schimbam job-ul sau viata de maine… daca analizam bine multe lucruri importante se intampla acolo.
Gasesc asadar de cuviinta sa acordam mesei pe care o servim zilnic o atentie aparte, in primul rand calitativ, nu este niciodata doar “o farfurie cu mancare” nici atunci cand o servim in bucataria noastra. Este o ocazie zilnica de a ne aseza alaturi de un coleg, de partenerul de viata sau de familie la o masa frumos decorata. In fata unei farfurii frumos garnisita cu “ceva bun” pentru a ne regala si a uita un moment de grijile zilei, avand ocazia sa povestim ce a fost bun si rau in ziua respectiva, sa zambim, sa luam o pauza pentru a o lua de la capat din nou….maine. Se poate realiza foarte usor asta trebuie doar putina bunavointa si rabdare, eu una eram antitalent la bucatarit si in cativa ani am ajuns pasionata de asta, am descoperit ca gatind te relaxezi si uiti de toate, poti sa te gandesti la ce vrei, sa iti pui imaginatia la treaba si sa “gusti” la propriu rezultatul.”
Este introducerea facute de mine atunci cand am pornit la drum cu blogul meu culinar. Eu personal vad gastronomia o stiinta si o arta in acelasi timp. Plus ca am inca ocazia sa arat lumii ca daca pui suflet intr-un lucru ii dai viata 🙂 in cel mai simplu platou sau leguma…..care la randul ei viseaza sa ajunga “cineva “
@Sylvia: Cred ca cei pasionati de acest domeniu nu au cum sa gandeasca altfel.
foarte bun si binevenit articol … pentru cei interesati . dar ca si filozofia , gastronomia (in intelesul pe care il dai tu) nu e pentru cei multi , e doar pentru cativa .
sunt de acord cu definitiile tale si multumesc pentru ele , e bine ca cineva incearca sa lamureasca despre ce vorbim (cand vorbim) . eu nu fac parte din nici o categorie , bucatar , arta culinara , gastronom , gurmand , gurmet … mai curand fac parte din publicul larg , doar ca datorita tipului meu de caracter si personalitate si datorita unei “intamplari” fericite , sunt mult mai interesat si curios in acest domeniu .
in asia , importanta data mesei , mancatului , mancarii , in viata de zi cu zi si la nivel general e parca mult mai mare si la un nivel mai profund (ca inradacinare dar si ca inteles) chiar daca , dupa cum arata , ai zice ca americanii ar trebui sa fie campioni .
pentru mine , ideea e ca nu ar trebui sa frustram mancarea si prepararea ei de toate legaturile pe care le are cu o multime de lucruri ce tin mai mult sau mai putin de filozofie si cultura si sa o lasam sa ne imbogateasca si infrumuseteze viata nu doar in modul principal , al hranei .
@cristi-j: Corect. Cred ca trebuie sa privim mereu dincolo de actul simplu si reflex al masticatiei si de cel al umplerii stomacului. Asia are, din acest punct de vedere, cel putin din cate stiu eu pana acum, un avans de vreo cateva secole bune.
@cristi-j: Prima data ti-am raspuns mai in graba, acum am timp sa sed si sa scriu mai pe indelete. Sigur ca gastronomia, ca filozofie a mancarii, nu este pentru “cei multi”. Nici pictura, nici muzica, nici programarea, nici orice alta forma de manifestare intelectuala nu este pentru “cei multi”. De aceea suntem specializati pe cate 1-2 domenii fiecare.
Am cunoscut bucatari buni, dar extrem de limitati: unii nici nu stiu sa scrie corect; nu au citit in viata lor o carte… ce pretentie de gastronomie poti avea de la ei? Poti fi buni bucatari, dar nu artisti culinari si cu atat mai putini gastronomi.
Stiu bloggeri culinari care nu au minimul de cunostinte necesar; habar n-au sa gateasca, dar au bloguri culinare. O astfel de persoana mi-a reprosat ca folosesc un limbaj “fandosit”. Ma intreba de ce folosesc termenul “posare”, cand la fel de bine as fi putut sa spun “fierbere”. Are vreun rost sa-i explic ca este o operatiune cu totul si cu totul diferita?
DEX-ul denumeste gustarile aperitive. Pai daca academicienii nu stiu pe ce lume sunt si nu stiu pe cine sa consulte cand elaboreaza dictionarul limbii romane, ce pretentii sa ai de la restul lumii?
Latura filozofica a gastronomiei nu tine neaparat si obligatoriu de modul in care impleteste conostiinte din varii domenii ci mai degraba de aspectul de inovatie permanenta de cautare. Gastronomul este cel care pune intrebari si cauta apoi raspunsul cel mai elocvent. Asa se nasc retetele, combinatiile, aromele, tehnologiile si mai ales principiile alimentare.
Mi-ar fi placut sa studiez gastronomia cu adevarat, pentru ca eu nu sunt decat un bucatar facut la plita si la cazan, dar din pacate am pierdut trenul acesta. Problematica ridicata de dumneata domnul Radu este incitanta si ma pune pe ganduri.
Te rog sa iti dezvolti ideile.
Cu respect Uica Mihai
@Mihai Uica: Ai dreptate, gastronomul trebuie sa fie creativ, altfel este un simplu bagator de seama. Eu cred ca experienta capatata la plita si la cazan este extrem de folositoare. Avem cam aceeasi varsta si sunt absolut convins ca nu ai pierdut niciun fel de tren. Este nevoie doar de pasiune indarjita si putere de munca. Documentatie exista, slava Domnului, asa ca putem deveni cu totii, macar un pic, si gastronomi. Atata timp cat ne dorim sa invatam, nu coteaza cat de mult timp o facem. Si o singura clipa de invatarura conteaza.
Hallo,
Apetitul creaza civilizatii, am citit nu demult intr-o carte care se ocupa cu istoria culturii despre mancare si bautura.
Tema articolului, interesanta ca intotdeauna. L-am citit cu mare placere alaturi de nelipsita cafea 🙂
@Katze: Alimente ca sarea, zaharul, mirodeniile, ueliul de masline etc. au fost motorul civilizatiei umane, au creat civilizatii si imperii si au schimbat harta lumii. Ma bucur ca ti-a placut articolul.