blog de Gastronomie
Despre bere şi promovarea ei în România Când mi-am deschis restaurantul am fost fericit să [...]
2 Comentarii
Berile stil Saison Berile stil Saison sunt beri tradiționale, rustice, preparate de către fermierii și [...]
British Brown Ale şi Mild Ale – Istoric Până spre 1700, aproape toate berile erau [...]
Berea Cornet Oaked Am mentionat de foarte multe ori, atat pe blog cat si verbal, [...]
În traducere, “kellerbier” înseamnă “bere de pivniţă”, cu referire la perioada de maturare la rece, [...]
Berile stil “malt wine” „Malt wine” s-ar putea traduce ca „vin de malţ”, deşi acest [...]
Vin bun, vin prost Toată lumea ştie că vinurile sunt de calităţi variabile. Unele sunt [...]
Cel mai vândut stil de bere în întreaga lume este pilsner. Este accesibil ca preţ [...]
Am mai spus-o de cateva ori si, cel putin pana acum, gustul meu nu s-a [...]
Despre taninuri Taninurile sunt un component esenţial al vinului, în special al celui roşu. Ele [...]
Se spune – şi zău că mi-ar plăcea ca ceea ce se spune să fie [...]
Altbier – Beri tradiţionale germane Altbier este una dintre berile tradiţionale germane; are culoarea cuprului, [...]
Probabil că aţi întâlnit pe etichetele unor sticle de bere adjectivul “imperial”, adăugat denumirii unui [...]
Unul dintre maeştrii berari cei mai cunoscuţi din ume, Gareth Oliver, remarcă plin de umor: [...]
6 Comentarii
Corpolenţa vinului este una dintre cele mai importante caracteristici de care trebuie să ţinem seamă [...]
7 Comentarii
De când am deschis micul meu restaurant, mi-am dat seama că publicul larg este mai [...]
4 Comentarii
Aciditatea este o trăsătură definitorie a vinului. Acizii din vin dau acestuia un gust acrişor, [...]
3 Comentarii
Berea în stil bitter este, după mulţi, berea naţională a englezilor. Fiecare berărie din Anglia [...]
Am placerea de a va prezenta astazi una dintre noile beri intrate in meniul de [...]
Vreau sa va prezint astazi o bere deosebita. Acum cateva luni, cand am descoperit Fuller’s [...]
Cu ceva vreme în urmă, toate berile erau, de fapt, afumate. Metodele vechi de uscare [...]
Acizii sunt un component important al vinului, alături de dulceaţă, tanini şi alcool. Dacă un [...]
1 Comentariu
Astazi a venit randul unei beri decente, de buna calitate, preparata in Cehia, in orasul [...]
Habar nu am câte beri există în lume. Unii le-au numărat, cumva, şi au ajuns [...]
Astazi va voi prezenta din nou o bere clasica, de top mondial. Este socotita de [...]
Există mii de tipuri de vinuri, care pot fi categorisite şi ierarhizate în multiple feluri: [...]
Va voi prezenta astazi o noua bere interesanta, cu un bun raport pret-calitate, provenita de [...]
Vinul se produce pe teritoriul ţării noastre de mai bine de 2000 de ani; cu [...]
Aceasta bere are o denumire interesanta. „Weihenstephaner” inseamna „a Sfantului Stefan”, cu referire la faptul [...]
Regiunile romului Caraibele sunt, ca să zic aşa, “epicentrul” producţiei de rom mondiale. Fiecare insula [...]
Inca de la inceput, mi-am propus sa prezint doar beri care imi plac. Daca tot [...]
Romul și pirateria Cred ca sunt foarte puțini cei care nu asociază romul cu pirateria. [...]
Dupa umila mea parere, de incepator intr-ale berii, Westmalle Dubbel este o capodopera. Eleganta si [...]
Negre şi misterioase, cu un cap de spuma fina de culoare bej, berile stout sunt [...]
Daca mi-ar fi spus cineva, in urma cu doar cateva luni, ca exista beri de [...]
Romul este pentru mulţi o mare necunoscută. Băutură misterioasă şi exotică, înconjurată de legende în [...]
Voi povesti la început despre un stil de bere tipic britanic, sau, mai corect, tipic [...]
Vreau sa va spun astazi cateva cuvinte despre una dintre berile pe care eu le [...]
Vreau să vă prezint astăzi un stil de bere foarte aparte, aș zice chiar ciudat, [...]
Metode de producere a vinurilor spumante Spre deosebire de vinurile liniştite, vinurile spumante nu au [...]
5 Comentarii
Astazi, 1 mai, este ziua mea si implinesc o gramada de ani, lucru care nu [...]
12 Comentarii
“Inventatorul” şampaniei Pentru ca şampania să fie “inventată” a trebuit să intervină soarta, cu ironia [...]
Intr-un articol trecut v-am povestit cate ceva despre berile trapiste. Sunt socotite a fi printre [...]
Un vin spumant este unul cu un conţinut semnificativ de bioxid de carbon, care îi [...]
Eisbock combină doi termeni: „Eis”, care înseamnă „gheaţă”, şi „bock”, care denumeşte o bere tare, [...]