De Gustibus | Retetele lui Radu - blog de gastronomie

Amsterdam pe fugă (1)

Cred că, de obicei, atunci când vizităm pentru prima dată un loc, ajungem acolo cu nişte aşteptări. Sau prejudecăţi: avem o impresie pre-formată, compusă din cele auzite, din cele văzute la televizor, din cele citite sau, uneori, chiar dintr-o documentare mai mult sau mai puţin sumară. Toate acestea ne proiectează o „imagine” a locului respectiv.
Dacă nu vă recunoaşteţi în paragraful de mai sus, înseamnă că greşesc în cazul dvs.; cu mine, însă, aşa se întâmplă lucrurile.
Amsterdam - Gara Centrala
(mai mult…)

Citeste tot

Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (7)

Iată că a venit vremea pentru ultimul articol inspirat de călătoria mea la Istanbul, din luna septembrie a anului trecut. Aveam în minte un alt material pentru astăzi, dar şi aşa m-am cam întins cu aceste articole de turism „culinar” – au trecut câteva luni de la sosirea înapoi în ţară – şi unele amănunte mi s-au mai şters din memorie. Este mai bine să scriu articolul acum, cât încă mai ştiu câte ceva din ce aş fi avut de spus.

(mai mult…)

Citeste tot

Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (6)

Pranz la „The Han Restaurant”
Aşa cum am promis, revin cu un nou mic articol despre restaurantele din Istanbul unde am mâncat cel puţin decent. The Han Restaurant mi s-a părut special fiindcă mi-a îndeplinit într-un fel o mică dorinţă secretă. De fapt, nu ştiu dacă secretă este cuvântul corect, căci este probabil ca fiecare turist occidental să o aibă într-un oraş ca Istanbul. Ca să n-o mai lungesc, dorinţa mea nemărturisită era de a mânca într-un loc cât de cât tradiţional, eventual în care mâncarea să se gătească în faţa mea.

(mai mult…)

Citeste tot

Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (5)

Cină la “Rumeli Meyhanesi”
A cam venit timpul să vă povestesc şi despre restaurantele în care am mâncat la Istanbul. Ca de obicei, am încercat să merg pe ideea de a mânca doar preparate locale, tradiţionale, dacă este posibil.
Cam în toate călătoriile mele am mâncat şi bine şi prost. Acest lucru se întâmplă fiindcă, alergând eu după doi iepuri, adică încercând să văd şi ceea ce are de oferit un oraş în domeniul arhitecturii, istoriei, artei etc., dar şi în cel gastronomic, sunt forţat să mănânc şi în locuri nepotrivite, doar fiindcă sunt fie prea obosit, fie în criză de timp, ca să mă mai deplasez câţiva kilometri pentru a ajunge în vreun restaurant cu adevărat interesant.
Rezultatul este că cel puţin jumătate dintre mese le iau în localuri mult prea „dedicate” turiştilor pentru a oferi şi o mâncare locală de calitate.

Istanbul nu a făcut excepţie. Am mâncat prost, bine şi foarte bine, dar am ales să vă povestesc doar despre locurile unde merită să intri. Cele care m-au dezamăgit nu merită altceva decât să fie sortite uitării. Din păcate însă, fiindcă a trecut deja ceva timp de când m-am întors din Istanbul şi fiindcă nu am avut prezenţa de spirit să-mi notez pe loc ceea ce am mâncat, nu-mi mai amintesc unele dintre preparate. Fotografiile există, adică memoria hard a funcţionat, dar memoria mea personală dă rateuri.
(mai mult…)

Citeste tot

Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (3)

Balik Pazari – Piaţa de peşte

Istoria spune că turcii otomani au apărut în Asia Centrală, de unde au migrat în Anatolia, în secolul al XI-lea. Expansiunea lor spre Balcani şi centrul Europei, ca şi spre Levant, nordul Africii, Asia Centrală etc. a avut loc în secolele următoare.

Au fost, la origine, un popor locuind o zonă fără ieşire la mare, migrând apoi tot într-o astfel de regiune. Peştele nu a fost la începuturi un aliment cu care să fie familiarizaţi şi pe care să ştie să-l gătească. Unii istorici afirmă că această situaţie avea să persiste nu mai puţin de 100 de ani după cucerirea Constantinopolelui; mai mult, unele surse indică faptul că turcii au dispreţuit mult timp peştele ca aliment.

(mai mult…)

Citeste tot

Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (2)

Mâncarea stradală
În toate călătoriile mele am remarcat că în toate oraşele ce deţin un capital cultural mâncarea este unul dintre elementele cheie, reprezentative pentru culoarea locală. Mi-aş fi dorit să scriu un mic articol despre mâncarea stradală din Istanbul. Am ajuns să scriu doar aceste rânduri, care sunt departe de dorinţa mea iniţială; nu este vina oraşului, ci a mea, căci plecasem pe o idee greşită.

(mai mult…)

Citeste tot

Între Occident şi Orient – scurt sejur la Istanbul (1)

Am remarcat că reuşita unei călătorii ţine nu doar de ţinta aleasă, de situaţia financiară, de o stare de spirit corespunzătoare şi de o companie plăcută, ci şi de starea vremii, alegerea unor haine potrivite şi a unor pantofi comozi. În recentul meu scurt concediu la Istanbul toţi aceşti factori s-au potrivit de minune, oferindu-mi o experienţă deosebită.

Vremea a fost superbă, cea mai mare parte a zilei am putut umbla în cămaşă, şi m-am putut plimba în fiecare câteva ore bune. Au fost plimbări plăcute, căci Istanbulul mi-a plăcut foarte mult; are multe dintre calităţile unui oraş perfect, din punctul meu de vedere: dinamism, climă plăcută, multi-culturalitate, peisaj variat, clădiri istorice şi moderne monumentale, o bucătărie complexă şi variată. În plus mi-a oferit şi ceva ce, de numt timp, nu-mi mai oferise niciun alt oraş: nostalgie.
(mai mult…)

Citeste tot

O săptămână în Zakynthos (5)

Iată că a venit la rând şi ultima parte a seriei de articole dedicate insulei Zakynthos. Astăzi vă voi povesti câte ceva despre restaurantele de pe insulă. De cele mai multe ori am mâncat în Kalamaki, dar am încercat şi restaurante din Zante, Keri şi Xigia.
(mai mult…)

Citeste tot

O săptămână în Zakynthos (4)

Cred că o experienţă culinară nu poate fi completă fără a asocia mâncarea cu băutura potrivită. Termenul „băutură” include în înţelesul frazei de dinainte nu doar vinul, ci şi berea, şampania, coniacul, cafeaua, whisky-ul etc. Toate acestea se pot bea în asociaţie directă (împreună cu), sau indirectă (înainte ori după), cu mâncarea.
(mai mult…)

Citeste tot
Page 3 of 8
1 2 3 4 5 6 7 8