Observatorul Gastronomic | Retetele lui Radu - blog de gastronomie

La mulţi ani, 2011!

A mai trecut un an şi vreau să urez toate cele bune cititorilor acestui blog. Sper ca anul viitor să vă pot oferi informaţii folositoare şi reţete captivante, astfel ca gătitul să ne fie mai uşor şi mai plăcut.

În afară de acest blog, mai am şi alte câteva planuri pentru anul ce vine.
În ianuarie voi începe să urmez o şcoală de formatori profesionali, şi voi obţine o diplomă care să-mi permită, pe o bază legală, dezvoltarea activităţii mele de profesorat în domeniul culinar.

Voi intensifica seria filmărilor în studioul meu, orientându-mă spre acele reţete care folosesc ingrediente mai neobişnuite şi care aduc elemente inedite, adică reţete ce pot fi înţelese mai uşor privindu-le, decât citindu-le.

Voi continua, de asemenea, munca la cele trei cărţi pe care le-am început, una de tehnologie culinară, o enciclopedie de gastronomie asiatică şi o carte despre bucătăria chinezească. Este adevărat că în acest moment piaţa nu pare să încurajeze astfel de iniţiative, dar eu sunt o persoană optimistă.

La mulţi ani şi inspiraţie maximă la gătit!

Citeste tot

Gatim ca apucatii

Ieri am avut musafiri, iar eu mi-am facut de cap in bucatarie, gatind vreo 6 ore. Am ocolit porcul, caci m-am gandit ca musafirii mei vin oricum dupa o zi in care au avut ocazia sa se „porcaiasca” deja. Am zis sa le fac ceva mai usor. Cum se va vedea mai jos, a fost usor, dar al naibii de mult.
(mai mult…)

Citeste tot

Crăciun fericit!

Mulţumesc tuturor celor care îmi vizitează blogul pentru atenţia şi timpul acordat. Le mulţumesc mai ales celor care comentează şi îmi sunt parteneri de discuţie.
Vreau să vă urez tuturor un Crăciun fericit! Sănătate vouă şi celor dragi vouă şi bucate minunate pe masă!

Citeste tot

Omul care împute locul – partea 3

Acest articol ţine locul celui de mâine. Mâine este ajun de Crăciun şi nu se face să vin cu un astfel de titlu. Aşa că îl public astăzi, căci trebuie neapărat să mă descarc, aşa cum ar face cineva care este dezamăgit şi un pic furios.
Vă povesteam într-un articol anterior despre un mic magazin, situat în Piaţa Traian, şi vă semnalam câteva produse deosebite, cele mai multe româneşti. Apropo de titlul articolului, locul nu părea a puţi, ba din contră, mirosea mereu frumos: a mezeluri bune, a brânzeturi de calitate, a pasteis de Nata şi a ştrudel cu mere, a uleiuri presate la rece şi a alte bunătăţuri.
Mărturisesc că era un loc unde mergeam cu plăcere, nu doar fiindcă îmi era la îndemână; vânzătorii erau amabili şi volubili, glumeau cu clienţii şi se mişcau repede, magazinul era curat şi dichisit, preţurile acceptabile.
(mai mult…)

Citeste tot

Concurs cu premii de la Singer România!

Acest concurs s-a incheiat.

Ce desert deosebit aţi vrea să preparaţi, sau să mâncaţi, de Crăciun?

Iată că Singer România dă o mână de ajutor Moşului Crăciun şi oferă blogosferei culinare câteva premii, prin intermediul unui triplu concurs, organizat concomitent de trei bloguri culinare: Bucatar Maniac, e-bucataria şi cel pe care vă aflaţi deja.
Premiile, câte o serie identică de trei pentru fiecare dintre bloguri, sunt următoarele:
Premiul 1: un cuptor cu halogen şi convecţie Vita Cook
Premiul 2: 1 mixer Handymix 2 in 1
Premiul 3: un cântar electronic de bucătărie DKS9166.
5 Menţiuni: carţi culinare digitale, oferite doar din partea mea.
(mai mult…)

Citeste tot

Premii de la Singer

V-am promis în articolul trecut că vă mai dau astăzi câteva detalii despre concurs şi iată că mă ţin de cuvânt. Concursul va oferi trei premii: un cuptor cu halogen şi curenţi de convecţie Vita Cook (despre care v-am tot bătut la cap în ultima lună), un mixer dichisit, cu talpă rabatabilă şi un cântar de bucătărie cu afişaj digital. Toate acesta aparate îndeplinesc mai multe funcţii, după cum o să vedeţi luni, şi sunt nişte cadour interesante.
Aceleaşi premii vor fi oferite şi de Bucătaru Maniacu şi e-bucătăria, dar concursurile vor fi puţintel diferite. Sfatul meu este să vă înscrieţi la toate trei, căci vă veţi spori şansele. Ce trebuie să faceţi pentru concurs? Mai nimic. Trebuie doar să fiţi sinceri şi să aveşi puţină imaginaţie. Mai mult nu vă spun, trebuie să păstrez şi pentru mâine o bucăţică de mister.

Citeste tot

Moş Crăciun culinar

Am o surpriză pentru voi, dar veţi avea parte de amănunte despre ea doar luni. Acum îi fac doar un fel de avanpremieră, ca să că aţâţ puţin. Compania Singer România s-a gândit şi la cititorii mei cu ocazia Crăciunului şi a pregătit câteva cadouri pentru voi. Trebuie doar să participaţi la un concurs. De fapt, la 3 concursuri cu 9 premii, găzduite de blogul meu, şi de blogurile a doi buni prieteni din blogosfera culinară: Bucătaru Maniacu şi e-bucătăria.

Participarea este deosebit de rapidă şi simplă, cred că nu vă va lua mai mult de 10 minute: trebuie doar să vă placă mâncarea şi să aveţi vorba dulce. Pentru moment nu vă spun mai multe. Mâine veţi mai afla câte ceva, iar restul vă va fi dezvăluit doar luni dimineaţă. Ţineţi aproape de cele trei bloguri.

Citeste tot
Page 26 of 39
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39