Introducere
Vă întrebaţi probabil de ce mă ocup de bucătăria acestei insule aparent insignifiantă, când sunt încă atâtea culturi culinare despre care s-ar putea scrie articole interesante. Am un singur răspuns: mirodeniile. Ştiţi că sunt pasionat de acest subiect, iar Grenada mai este cunoscută şi ca “Insula mirodeniilor”, mai ales datorită producţiei sale uriaşe de nucşoară şi macis, care o face al doilea mai mare exportator la nivel mondial. De fapt am două răspunsuri, căci, în plus, îmi plac şi insulele, mai ales cele în care este foarte puţin probabil să ajung vreodată.


Grenada are, însă, cu toată producţia sa de nucşoară şi macis, o cultură înrudită strâns cu a celorlalte insule din Antilele Mici. Acest lucru se observă uşor în muzică, literatură, relaţiile şi structura familiei, dar şi în mâncare.
Un scurt articol despre o cultură vecină şi înrudită cu a Grenadei, cea jamaicană, poate fi consultat aici.

Generalităţi
Grenada este un teritoriu ce face parte din Commonwealth şi constă din insula cu acelaşi nume, plus alte insule mai mici, din sud-estul Mării Caraibelor. Insulele mai mici sunt Carriacou, Petit Martinique, Ronde Island, Caille Island, Diamond Island, Large Island, Saline Island şi Frigate Island. Sunt insule de origine vulcanică şi fac parte din lanţul Antilelor Mici.

Grenada se află la nord-est de Trinidad & Tobago, la nord-est de Venezuela şi la sud-est de Saint Vincent şi Grenadines. Teritoriul său are doar 344 kmp, locuit de 110.000 de locuitori. Capitala sa se află la Saint George, alte oraşe importante fiind Grenville şi Gouyave.

Toate insulele care fac parte din teritoriul Grenadei au un sol vulcanic, extrem de fertil, străbătute de mici râuri pline de cascade. Climatul este tropical: cald şi umed în sezonul ploios, răcoros în sezonul uscat. Grenada este situată în partea sudică a “Centurii Uraganelor”, aşa că a avut parte doar de trei uragane puternice în ultimii o sută şi cincizeci de ani.

Capul statului este regina Elisabeta a II-a, reprezentată de un guvernator-general, iar puterea executivă este exercitată de un prim-ministru. Parlamentul este bicameral şi constă dintr-un senat cu 134 membri şi o “House or Representatives” formată din 15 membri.

Scurt istoric
Primii locuitori ai Grenadei au venit, se crede, din bazinul amazonian. Această afirmaţie este evidentă în partea de nord a insulei, unde olăria şi alte meşteşuguri se fac încă folosind metodele tradiţionale ale amerindienilor.
La un moment dat, indienii arawak, triburi paşnice, care se ocupau cu pescuitul şi agricultura, populau întreaga insulă. În jurul anului 1000, mult mai războinicii indieni carib (care au dat şi numele zonei, Caraibe) i-au exterminat sau alungat pe arawaki; ei au numit insula Camerhogne.

Primii europeni care au văzut Grenada au fost cei care au format cea de-a treia expediţie a lui Cristofor Columb către Lumea Nouă. Alonso de Hojeda, Amerigo Vespucci şi Juan de la Cosa au numit insula Mayo. În 1498, Columb a numit-o Conception.

Cu toate că au fost primii europeni ce au pus piciorul în Grenada, spaniolii nu s-au stabilit niciodată în insulă, iar încercarea din 1609 a englezilor de a fonda o aşezare, a dat greş.
Grenada avea să devină însă colonie franceză, în 1649, când o expediţie compusă din 203 oameni conduşi de Jacques du Parquet a fondat o aşezare permanentă pe insulă. Inevitabil, foarte curând s-a ajuns la un conflict cu populaţia indigenă; acesta a durat până în 1654, când insula a fost complet ocupată de francezi. Caribii au luptat permanent şi, decât să se predea, au preferat, bărbaţi, femei şi copii, să se sinucidă, aruncându-se într-o prăpastie cunoscută astăzi sub numele de ” Carib’s Leap”.

Indienii caribi care au supravieţuit au emigrat în insulele din vecinătate sau s-au retras în părţile îndepărtate ale Grenadei, unde au fost marginalizaţi şi, treptat, au dispărut cândva în secolul al XVIII-lea.
Francezii au numit noua lor colonie “La Grenade”; economia acesteia s-a bazat la început pe plantaţiile de trestie de zahăr şi indigo. Tot francezii au fondat şi capitala, cunoscută la început sub numele de Fort Royal (astăzi Saint George).

În 1763 englezii vor pune stăpânire pe insulă, ca urmare a Războiului de 7 ani şi a Tratatului de la Paris, care i-a urmat. Francezii au recapturat insula în timpul războiului american pentru independenţă, după ce contele d’Estaign a câştigat bătălia terestră şi navală din iulie 1779. Cu toate acestea, insula a fost retrocedată Marii Britanii în 1783, după Tratatul de la Versailles.

În 1967 Grenada a devenit stat asociat, cu autonomie completă, iar în 1974 şi-a câştigat independenţa. În 1979, în urma unei lovituri de stat militare, Grenada s-a orientat către strângerea relaţiilor cu URSS şi Cuba comunistă. Succesiunea de guverne, în mare parte de orientare comunistă, ca şi prezenţa consultanţilor şi personalului tehnic şi militar cubanez, a dus la intervenţia armată a SUA în 1983, an din care insula a aderat la sistemul multi partit democratic.

Populaţie
Peste 42% din populaţie are mai puţin de 15 ani. Tinereţea populaţiei grenadine are ca efect, din păcate, aculturarea insulei şi pierderea treptată a tradiţiilor, căci cultura occidentală are o influenţă din ce în ce mai mare în rândul tinerilor. Limba oficială este engleza, iar dialectul local tradiţional, pe bază de franceză creolă, este pe cale de dispariţie, fiind vorbit acum doar de localnicii vârstnici.

Majoritatea cetăţenilor din Grenada, circa 82%, sunt descendenţii sclavilor africani aduşi de englezi şi francezi; mai există un număr foarte mic de urmaşi ai indienilor caribi şi arawaki, ca şi descendenţi ai lucrătorilor necalificaţi veniţi din India – cam 5% din populaţie, proveniţi mai ales din statele Bihar şi Uttar Pradesh – ca şi un număr mic de descendenţi ai comunităţilor franceză şi engleză.

Limba oficială este, cum spuneam şi mai sus, engleza. Dialectul francez-creol (patois) este vorbit acum de doar circa 10-20% din populaţie, iar limbajul culinar conţine şi câţiva termeni din limba hindi, printre care aloo (cartofi), jeera (chimion), karela (pepene amărui), seim (o varietate de fasole), baylay (a pisa, sau a zdrobi cu un rulou) etc.

Catolicii reprezintă 53% din populaţie, protestanşii şi anglicanii 47%, iar restul sunt rastafari, hinduşi, musulmani, budişti şi baha’i.

Cultura Grenadei este, în principal, o combinaţie între cultura coloniştilor francezi şi cea a sclavilor africani aduşi pentru muncă. Interesant este faptul că descendenţii primilor africani grenadini şi-au păstrat bine propria cultură tribală; mulţi dintre grenadinii de origine africană ştiu şi astăzi multe despre tribul strămoşilor lor, iar dansurile specifice şi miturile au fost păstrate şi transmise din generaţie în generaţie.
Din punct de vedere culinar mai există şi influenţe spaniole, amerindiene şi chiar indiene; emigranţii indieni au influenţat şi ei cultura insulei, în special în ultimile câteva zeci de ani. Acestea vor fi detaliate mai jos.

O dată cu abolirea sclaviei, în urma adoptării, în 1807 a “Slave Act” de către parlamentul britanic, pe insulă a fost integrată forţă de muncă necalificată din India. Din câte se ştie, prima navă cu muncitori indieni, numită “Maidstone”, a plecat din Calcutta pe 27 ianuarie 1857 şi a ajuns în Grenada pe data de 1 mai 1857. Până în 1885, un număr de 3206 indieni au fost înregistraţi ca sosind în Grenada. Doar 380 dintre ei s-au întors. Indienii au avut o contribuţie interesantă la formarea culturii locale, mai ales în domeniul culinar. Din 1957 există, de altfel, şi o sărbătoare ce comemorează ziua sosirii indienilor pe insulă.

Bucătărie
Din câte am putut citi despre bucătăria Grenadei, ar putea fi numită creolă, dar cu amendamente. În Caraibe, pentru o cultură culinară este o diferenţă între a fi etichetată “creole”, sau “criolla”. Ca să elimin eventualele confuzii, voi preciza că bucătăria “creole” este cea din insulele caraibiene vorbitoare de limbă franceză, în timp ce cea “criolla” provine din insulele caraibiene vorbitoare de spaniolă. Cele două bucătării creole sunt oarecum asemănătoare, deşi diferă în destule puncte. Cred că în Grenada avem de-a face cu o combinaţie, aparent un pic fantezistă, dar echilibrată şi consistentă, de elemente preluate din culturile culinare din Franţa, Africa, Spania, America şi Caraibe, cu o destul de puternică influenţă indiană. Un fel de creole-criolla asezonata in mod indian. Incitant, nu?

Puternic influenţate de tradiţiile franceze, spaniole, africane, caraibiene şi indiene, cele mai multe preparate grenadine sunt pline de aromele mirodeniilor. Cele mai des folosite sunt frunzele de dafin, nucşoara, ardeii iuţi, piperul, curcuma, scorţişoara, ghimbirul şi cuişoarele.

Inventivă şi îndrăzneaţă, preparată aproape exclusiv cu produse locale, bucătăria este emblematică pentru cultura Grenadei. Tradiţiile culinare grenadine dau importanţă nu doar gustului şi aromei, aşa cum poate ar fi de aşteptat de la o bucătărie simplă, robustă şi rustică, ci şi aspectului vizual al preparatului, şi când spun acest lucru mă refer în special la echilibrul dintre culorile şi texturile ingredientelor, dimensiunea porţiilor şi raportul dintre cantitatea de mâncare şi vasul în care este servită.

Sărbătorile cele mai importante, la care se prepară mâncare în cantităţi mari, servită cât mai fastuos, sunt Crăciunul, Anul Nou, Paştele, Corpus Christi, Thanksgiving şi Boxing Day. Există, de asemenea, şi un festival internaţional al mâncării şi băuturii, care are loc în luna martie a fiecărui an, când se gătesc şi se oferă preparate din toate culturile naţionalităţilor care locuiesc în Grenada.

Grenadinii sunt bucuroşi să socializeze, mai ales dacă este vorba de mâncare. Multe dintre sărbători, mai ales Crăciunul, sunt ocazii de colindat din casă în casă, de la prieteni la rude şi invers, la fiecare oprire fiind oferite băuturi şi gustări.

(va urma)

Bibliografie:
en.wikipedia.org
www.gowealthy.com
grenada-guide.info
www.travelgrenada.com
www.everyculture.com
latinfood.about.com